Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta. ART. 1 Produsele şi serviciile care se realizeazã sau, respectiv, se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, precum şi al celor care se executa de regiile autonome, companiile şi societãţile naţionale, ale cãror preţuri şi tarife se stabilesc şi se ajusteaza cu avizul Oficiului Concurentei, sunt prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta ordonanta de urgenta. ART. 2 (1) Preţurile produselor şi tarifele serviciilor prevãzute la art. 1 se pot ajusta, de regula, la un interval de 3 luni, cu avizul Oficiului Concurentei, pe baza cererilor de ajustare primite de la producãtori, prestatori sau autoritãţi de reglementare, dupã caz, dacã parametrul de ajustare se modifica cu cel puţin 5% fata de nivelul existent la data precedentei ajustari. (2) Dupã informarea prealabilã a Guvernului şi pe baza acordului acestuia Oficiul Concurentei avizeazã preţurile sau tarifele produselor şi serviciilor prevãzute la art. 1, în limitele preţului nominal rezultat din aplicarea, la preţul iniţial, a modificãrii parametrului de ajustare, ţinându-se seama de criteriile, modalitãţile de ajustare, precum şi de un coeficient de corectie care reflecta avantajul consumatorului, stabilite prin hotãrâre a Guvernului. ART. 3 (1) Nivelurile de preţ sau de tarif cuprinse în avize se determina de Oficiul Concurentei pe baza analizei situaţiei economico-financiare a producãtorilor sau a prestatorilor, precum şi a influentelor reale în costuri. În avizul Oficiului Concurentei se va mentiona, pe lângã preţul sau tariful ajustat, şi nivelul parametrului existent la data ajustarii, fata de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioara. (2) Criteriile, modalitãţile concrete de ajustare a preţurilor şi tarifelor pentru produsele şi serviciile prevãzute în anexa, precum şi coeficientul de corectie se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Oficiului Concurentei, în termen de 15 zile de la data publicãrii prezentei ordonanţe de urgenta în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Pentru transportul prin conducte magistrale al ţiţeiului şi produselor petroliere din ţara şi din import, pentru servicii telefonice de baza internaţionale, servicii poştale de baza internaţionale, apa grea şi medicamente de uz uman ajustarea preţurilor şi tarifelor se va face pe baza cursului mediu de schimb al leului fata de dolarul S.U.A. pe primele 20 de zile ale lunii în care se solicita ajustarea, calculat pe baza datelor comunicate de Banca Nationala a României. (4) Pentru celelalte produse şi servicii prevãzute în anexa preţurile şi tarifele se ajusteaza pe baza ultimului indice al preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistica şi Studii Economice. ART. 4 (1) În cazuri deosebite, cum ar fi restructurarea sau reorganizarea regiilor autonome, companiilor şi societãţilor naţionale, modificarea structuralã a costurilor sau a producţiei ori modificarea condiţiilor de producţie, Oficiul Concurentei poate sa analizeze, la solicitarea producãtorilor, prestatorilor sau, dupã caz, a autoritãţii de reglementare, nivelul costurilor, al preţurilor şi al tarifelor la produsele şi serviciile prevãzute în anexa şi sa avizeze, dupã informarea şi aprobarea Guvernului, niveluri de preţ şi tarif mai mari decât cele rezultate conform dispoziţiilor art. 2 şi 3. (2) În cazul concesionarii serviciilor publice prevãzute în anexa preţurile şi tarifele se pot stabili şi ajusta, cu avizul Oficiului Concurentei, pe baza unor reguli sau formule de ajustare stabilite prin hotãrâre a Guvernului, la initiativa autoritãţii publice concedente sau, dupã caz, coordonatoare a concedentului. ART. 5 (1) În cazul producãtorilor sau prestatorilor cuprinşi în programe de dezvoltare şi reabilitare a utilitãţilor, pentru care Guvernul a stabilit, pentru perioade determinate, la unele dintre produsele şi serviciile prevãzute la art. 1, reguli sau formule de ajustare, altele decât cele prevãzute la art. 2 şi 3, nivelurile concrete ale preţurilor şi tarifelor se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, pe baza regulilor respective. (2) Preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor, pentru care prin legi speciale este instituit avizul Oficiului Concurentei, se stabilesc şi pot fi ajustate conform art. 2-4, pe baza ultimului indice al preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistica şi Studii Economice, dacã prin legile respective nu se prevede altfel. ART. 6 Preţurile de comercializare ale medicamentelor de uz uman provenite din import se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei şi se vor ajusta conform prevederilor art. 2-4. ART. 7 (1) Producãtorii, prestatorii şi importatorii produselor şi serviciilor ale cãror preţuri şi tarife sunt reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, precum şi autoritãţile de reglementare prevãzute la art. 2 alin. (1) şi la art. 4 alin. (1) au obligaţia sa respecte prevederile art. 1-6. (2) Controlul respectãrii prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta revine Oficiului Concurentei. ART. 8 (1) Constituie contravenţii, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni, urmãtoarele fapte: a) practicarea de cãtre producãtori, prestatori şi importatori a altor preţuri sau tarife decât cele avizate sau fãrã avizul Oficiului Concurentei; b) prezentarea de cãtre producãtori, prestatori şi importatori de date eronate la fundamentarea cererii de stabilire sau de ajustare a preţurilor şi tarifelor; c) refuzul producãtorilor, prestatorilor şi importatorilor de a se supune controlului prevãzut la art. 7. (2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã cu amenda de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei. (3) Preţurile şi tarifele stabilite şi practicate greşit se corecteaza, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a sãvârşirii contravenţiei prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) se confisca. (4) Aplicarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevãzute la alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data sãvârşirii faptei. (5) Contravenţiile se constata şi se sancţioneazã de persoanele împuternicite în acest scop de Oficiul Concurentei, care vor aplica amenda şi vor dispune vãrsarea la bugetul de stat a sumelor confiscate. (6) Impotriva procesului-verbal de constatare şi de aplicare a sancţiunilor dispuse se poate face plângere în condiţiile prevãzute la <>art. 31 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 9 (1) La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se abroga: a) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 2 aprilie 1998, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 88/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 1 iunie 1999, cu modificãrile ulterioare; b) orice alte dispoziţii contrare. (2) <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.019/2000 privind aprobarea metodologiei de stabilire şi ajustare a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apa şi canalizare în municipiul Bucureşti, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 7 noiembrie 2000, rãmâne în vigoare în temeiul prezentei ordonanţe de urgenta, cu excepţia art. 8 care se înlocuieşte cu art. 8 din prezenta ordonanta de urgenta. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemneazã: --------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Şeful Oficiului Concurentei, Nicu Tanase Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informatiei, Dan Nica Ministrul sãnãtãţii şi familiei, Daniela Bartos
ANEXA 1
LISTA
cuprinzând produsele şi serviciile ale cãror preţuri şi
tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Parametrii de ajustare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Transportul prin conducte magistrale al
ţiţeiului şi produselor petroliere cursul de schimb valutar
din ţara şi din import
- Transport de cãlãtori pe calea feratã
- deservire generalã (exclusiv servicii
auxiliare şi transport internaţional) indicele preţurilor de consum
- Transport fluvial în Delta Dunãrii şi
pe cãile navigabile interioare, pentru indicele preţurilor de consum
locuitorii zonei, în condiţiile
subventionarii de la bugetul de stat
- Transport urban de cãlãtori cu metroul indicele preţurilor de consum
- Servicii telefonice de baza:
- interne indicele preţurilor de consum
- internaţionale cursul de schimb valutar
- Servicii poştale de baza:
- interne indicele preţurilor de consum
- internaţionale cursul de schimb valutar
- Servicii de radiocomunicatii şi
telecomunicaţii:
- servicii pentru punerea la dispoziţie a
emitatoarelor şi translatoarelor
de televiziune indicele preţurilor de consum
- servicii pentru punerea la dispoziţie a
emitatoarelor şi translatoarelor radio indicele preţurilor de consum
- servicii pentru circuite analogice de
radio şi televiziune indicele preţurilor de consum
- servicii pentru controlul şi
supravegherea pieţei de telecomunicaţii indicele preţurilor de consum
- servicii pentru controlul utilizãrii
spectrului radioelectric indicele preţurilor de consum
- Apa bruta indicele preţurilor de consum
- Apa potabilã şi canalizare indicele preţurilor de consum
- Apa grea cursul de schimb valutar
- Servicii pentru executarea de paşapoarte, indicele preţurilor de consum
cãrţi de identitate, permise de conducere
auto, certificate de înmatriculare auto
şi paza cu efective de jandarmi
- Medicamente de uz uman din ţara şi cursul de schimb valutar
din import
- Servicii specifice de gospodãrire a
nisipurilor şi pietrisurilor indicele preţurilor de consum
- Nisipuri şi pietrisuri indicele preţurilor de consum
- Masa lemnoasã pe picior
- preţul de începere a licitaţiei indicele preţurilor de consum
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.