Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 27 din 12 martie 2008  privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana din Fondul European pentru Pescuit si a fondurilor de cofinantare si prefinantare alocate de la bugetul de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 27 din 12 martie 2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeana din Fondul European pentru Pescuit si a fondurilor de cofinantare si prefinantare alocate de la bugetul de stat

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 17 martie 2008
ORDONANŢÃ DE URGENŢÃ nr. 27 din 12 martie 2008
privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeanã din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 17 martie 2008


Având în vedere:
- obligaţiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeanã,
- necesitatea asigurãrii mãsurilor financiare privind modul de alocare a prefinanţãrii şi a cofinanţãrii de la bugetul de stat în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea Fondului European pentru Pescuit, pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de implementare a Politicii comune a pescuitului, pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de implementare a Programului operaţional pentru pescuit 2007-2013, precum şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 2.371/2002 , adoptat în data de 20 decembrie 2002, referitor la conservarea şi exploatarea durabilã a resurselor acvatice, conform Politicii piscicole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 358 din 31 decembrie 2002, ale Regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Comunitãţilor Europene (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L nr. 248 din 16 septembrie 2002, ale Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului Uniunii Europene din 27 iulie 2006 privitor la Fondul European de Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006, şi ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 adoptat de Comisia Europeanã în data de 10 mai 2007, de stabilire a normelor detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 120 din 10 mai 2007,
se impune adoptarea în regim de urgenţã a cadrului legal, pentru gestionarea fondurilor provenite din Fondul European pentru Pescuit, situaţie extraordinarã a cãrei reglementare nu poate fi amânatã.
Prezenta iniţiativã legislativã are caracter de urgenţã, deoarece la aceastã datã nu existã un cadru legal care sã stabileascã modul de gestionare a fondurilor provenite din Fondul European pentru Pescuit, iar neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţã ar avea drept consecinţe neaccesarea acestor fonduri nerambursabile.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

ART. 1
Prezenta ordonanţã de urgenţã stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi a prefinanţãrii şi cofinanţãrii aferente acestei asistenţe, în vederea asigurãrii unui management financiar eficient al fondurilor provenite din Fondul European pentru Pescuit.
ART. 2
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarea semnificaţie:
a) plafonul anual pentru cheltuielile aferente Fondului European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, se constituie din sumele maxime stabilite în conformitate cu cadrul financiar multianual prevãzut de Acordul interinstituţional din angajamente bugetare pentru Fondul European pentru Pescuit, în conformitate cu art. 10 şi 46 din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului Uniunii Europene din 27 iulie 2006 privitor la Fondul European de Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006, şi din angajamentele bugetare comunicate pentru Programul operaţional pentru pescuit, aprobate prin decizie a Comisiei;
b) contribuţia financiarã a Comunitãţii Europene - sume care se transferã Guvernului României de cãtre Comisia Comunitãţii Europene, cu titlu de contribuţie financiarã nerambursabilã acordatã României de cãtre Comunitatea Europeanã, în conformitate cu cadrul financiar multianual prevãzut prin Acordul interinstituţional şi cu angajamentele bugetare;
c) fonduri publice - aşa cum sunt definite de <>Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare;
d) structuri de implementare - autoritatea de management, agenţia de plãţi şi autoritatea de certificare din structura Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, respectiv Agenţia Naţionalã de Pescuit şi Acvaculturã, denumitã în continuare ANPA, Agenţia de Plãţi pentru Dezvoltare Ruralã şi Pescuit, denumitã în continuare APDRP, şi Direcţia pentru Coordonarea Agenţiilor de Plãţi, organism care funcţioneazã independent în structura organizatoricã a APDRP;
e) prefinanţare - suma care se acordã temporar de la bugetul de stat pentru mãsurile finanţate din FEP, numai pe perioada de indisponibilitate a sumelor de la Comisia Europeanã;
f) cofinanţare - suma alocatã de la bugetul de stat pentru finanţarea contribuţiei naţionale, ca parte a cheltuielilor publice totale alocate pentru mãsurile implicate de FEP, conform Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului Uniunii Europene;
g) cheltuieli neeligibile - sumele asigurate de la bugetul de stat pentru FEP şi reprezintã cheltuieli cu diferenţele de curs nefavorabile, pierderi datorate debitelor nerecuperate, costuri bancare rezultate din operaţiunile de transfer şi reîntregire a fondurilor şi alte cheltuieli neeligibile rezultate din derularea procesului de gestionare şi utilizare a fondurilor, care urmeazã a fi definite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltãrii rurale;
h) Acordul interinstituţional - acel acord încheiat între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunitãţilor Europene la data de 17 mai 2006, cu privire la disciplina bugetarã şi managementul financiar sãnãtos;
i) Program - documentul de programare elaborat de România şi adoptat de Comisia Europeanã pentru pescuit, respectiv Programul operaţional pentru pescuit, denumit în continuare POP;
j) autoritate de certificare - organismul responsabil de certificarea faptului cã declaraţiile de cheltuieli pentru FEP sunt precise, rezultate din sisteme contabile fiabile, au la bazã documente justificative verificabile şi informaţiile primite de la ANPA şi APDRP sunt în conformitate cu normele comunitare şi naţionale aplicabile în acest domeniu, reprezentat de Organismul de coordonare al agenţiilor de plãţi;
k) autoritate de management - structura organizatoricã din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, responsabilã pentru managementul POP, reprezentatã de ANPA;
l) agenţie de platã - structura organizatoricã din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, responsabilã cu plata mãsurilor finanţate prin FEP, prin APDRP;
m) Autoritatea de audit - organismul responsabil de certificarea realitãţii, integritãţii şi acurateţii conturilor agenţiei de plãţi acreditate care deruleazã fonduri transferate României din FEP, reprezentatã de autoritatea de audit constituitã pe lângã Curtea de Conturi a României;
n) beneficiar - persoana fizicã, organismul, autoritatea, instituţia sau societatea comercialã din sectorul public ori privat, unitatea administrativ-teritorialã, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publicã de interes local, judeţean sau naţional, responsabile pentru iniţierea ori iniţierea şi implementarea proiectelor aprobate spre finanţare în cadrul POP;
o) debite faţã de bugetul Uniunii Europene - sumele datorate bugetului Uniunii Europene ca urmare a nerespectãrii prevederilor legale comunitare sau a altor documente încheiate ori convenite între Comisia Europeanã şi Guvernul României.
ART. 3
Guvernul, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, garanteazã corecta gestionare a contribuţiei financiare a Comunitãţii Europene şi asigurã respectarea utilizãrii acesteia, conform destinaţiei stabilite prin Acordul interinstituţional, angajamentele bugetare, POP şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunitãţii Europene şi Guvernul României.
ART. 4
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale este autorizat sã gestioneze contribuţia financiarã a Comunitãţii Europene, în condiţiile stabilite prin plafoanele anuale şi angajamentele bugetare, încheiate sau convenite între Comisia Comunitãţii Europene şi Guvernul României.
(2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale asigurã gestionarea contribuţiei financiare a Comunitãţii Europene prin conturi deschise la instituţii financiar-bancare sau la Trezoreria Statului.
ART. 5
(1) Fondurile externe nerambursabile, aferente FEP, se alocã şi se deruleazã în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului Uniunii Europene, ale Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei de stabilire a normelor detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privitor la Fondul European de Pescuit, precum şi ale POP, aprobat de Comisia Europeanã.
(2) Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile FEP au caracter previzional şi se reflectã în anexa la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, ca ordonator principal de credite, şi în anexa la bugetele unitãţilor administrativ-teritoriale, respectiv ale organelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publicã de interes local sau judeţean, în calitate de beneficiari.
ART. 6
Cofinanţarea contribuţiei financiare a Comunitãţii Europene şi prefinanţarea de la bugetul de stat se efectueazã potrivit cerinţelor prevãzute în cadrul financiar multianual prevãzut de Acordul interinstituţional sau în alte documente, încheiate ori convenite între Comisia Comunitãţii Europene şi Guvernul României.
ART. 7
(1) Sumele din fondurile publice destinate cofinanţãrii şi prefinanţãrii în bani a contribuţiei financiare a Comunitãţii Europene se vor utiliza pentru plata cheltuielilor aferente FEP, la termenele prevãzute de regulamentele Consiliului Uniunii Europene şi ale Comisiei Comunitãţii Europene.
(2) Creditele bugetare aferente cofinanţãrii şi prefinanţãrii de la bugetul de stat a contribuţiei financiare a Comunitãţii Europene se cuprind la poziţia distinctã denumitã "Finanţare FEP" în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, astfel:
a) sumele reprezentând cofinanţare din fonduri de la bugetul de stat;
b) sumele necesare asigurãrii prefinanţãrii;
c) sumele necesare finanţãrii cheltuielilor aferente transferului de fonduri din conturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, în scopul efectuãrii plãţilor;
d) sumele pentru plata taxei pe valoarea adãugatã, aferentã livrãrilor de bunuri, prestãrilor de servicii şi execuţiei de lucrãri, finanţate integral sau parţial din contribuţia financiarã a Uniunii Europene, numai în cazul urmãtorilor beneficiari: unitãţi administrativ-teritoriale, asociaţii ale acestora legal constituite şi organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publicã, cu personalitate juridicã;
e) sumele aferente plãţii unor debite datorate bugetului Uniunii Europene, pentru nereguli, inclusiv cele aferente majorãrilor de întârziere ca urmare a nerecuperãrii la timp de la beneficiari;
f) alte sume rezultate din derularea procesului de gestionare şi utilizare a FEP, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, cu avizul ministrului economiei şi finanţelor.
(3) În bugetele unitãţilor administrativ-teritoriale, respectiv ale organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publicã de interes local sau judeţean, în calitate de beneficiari, se cuprind sumele necesare asigurãrii cofinanţãrii locale, precum şi finanţãrii cheltuielilor neeligibile aferente implementãrii proiectelor proprii.
(4) Alocarea sumelor prevãzute la alin. (2) lit. e) necesare plãţii debitelor faţã de bugetul Uniunii Europene, inclusiv a majorãrilor de întârziere ca urmare a nerecuperãrii la timp de la beneficiari, în bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, se realizeazã potrivit prevederilor <>Legii nr. 500/2002 , cu modificãrile ulterioare. Sumele alocate în acest scop nu pot fi realocate pentru alte destinaţii.
(5) În limita creditelor bugetare aprobate aferente FEP, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale vireazã sumele cuvenite beneficiarilor, prin intermediul APDRP.
(6) Sumele prevãzute la alin. (2) lit. d) se transferã de cãtre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, prin intermediul APDRP, în conturi deschise la Trezoreria Statului, beneficiarilor - unitãţi administrativ-teritoriale şi asociaţii ale acestora legal constituite - şi în conturi deschise la instituţii de credite pentru organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publicã, cu personalitate juridicã.
ART. 8
(1) Sumele utilizate reprezentând prefinanţare din bugetul de stat a mãsurilor finanţate din FEP se reîntregesc cu sumele primite de la bugetul Uniunii Europene şi cu cele recuperate de la beneficiari.
(2) Sumele reprezentând prefinanţare de la bugetul de stat, reîntregite în acelaşi an în care s-a efectuat plata, se utilizeazã cu aceeaşi destinaţie. În situaţia în care reîntregirea şi/sau recuperarea sumelor se realizeazã în anii urmãtori anului în care s-a efectuat plata, acestea se vireazã ca venit la bugetul de stat.
(3) Disponibilitãţile din fondurile aferente FEP şi din fondurile publice destinate cofinanţãrii/prefinanţãrii rãmase în conturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, la sfârşitul anului bugetar, se reporteazã în anul urmãtor, cu aceeaşi destinaţie.
ART. 9
În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale va elabora, în termen de 45 de zile de la data intrãrii în vigoare a acesteia, norme metodologice care urmeazã a fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului şi instrucţiuni care urmeazã a fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, cu avizul ministrului economiei şi finanţelor.

PRIM-MINISTRU
CÃLIN POPESCU-TÃRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
Ministrul agriculturii
şi dezvoltãrii rurale,
Dacian Cioloş

Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Cristian David

Ministrul economiei
şi finanţelor,
Varujan Vosganian

Departamentul
pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocãnea,
secretar de stat

Bucureşti, 12 martie 2008.
Nr. 27.
---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016