Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 209 din 22 decembrie 2005  pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietatii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 209 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietatii

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005

Având în vedere faptul cã Autoritatea Naţionalã pentru Restituirea Proprietãţilor, prin Corpul de control, întâmpinã dificultãţi în efectuarea controlului în teritoriu, în special la nivelul primãriilor, ceea ce pericliteazã punerea în posesie a proprietarilor de drept şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului român în angajamentele internaţionale asumate, în special în privinţa respectãrii angajamentelor ce revin Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor la pct. 1.5 din Planul de mãsuri prioritare pentru integrarea europeanã pentru perioada noiembrie 2005 - decembrie 2006 - Criterii politice - "Drepturile omului",
ţinând seama de faptul cã o serie de notificãri formulate în temeiul <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, au ca obiect imobile în care îşi desfãşoarã activitatea unitãţi de jandarmi, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţã şi poliţie de frontierã, în care notificatorii şi-au dovedit atât calitatea de persoanã îndreptãţitã, cât şi dreptul de proprietate asupra imobilelor pentru care este exclusã posibilitatea ca prin decizie motivatã a ministrului administraţiei şi internelor de restituire în naturã sã se prevadã posibilitatea menţinerii afectaţiunii pe o perioadã de 3 ani, necesarã pentru identificarea unor locaţii corespunzãtoare desfãşurãrii activitãţilor specifice,
întrucât toate aceste elemente vizeazã interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a cãror reglementare nu poate fi amânatã,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.


TITLUL I
Modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ARTICOL UNIC
<>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Dupã alineatul (4) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
"(5) Primarii sau, dupã caz, conducãtorii entitãţilor învestite cu soluţionarea notificãrilor au obligaţia sã afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sã cuprindã bunurile disponibile şi/sau, dupã caz, serviciile care pot fi acordate în compensare."
2. La articolul 2 alineatul (1), litera c) va avea urmãtorul cuprins:
"c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a <>Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile fãcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formã autenticã, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autenticã prevãzutã de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmã caz dacã s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulitãţii donaţiei printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã;".
3. Dupã alineatul (4) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
"(5) În situaţia prevãzutã la alin. (4), în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent, la solicitarea entitãţii implicate în privatizare, societãţile comerciale privatizate vor transmite informaţiile privind existenţa şi valoarea utilajelor şi instalaţiilor, în termen de maximum 15 zile de la data primirii adresei de solicitare."
4. Dupã alineatul (10) al articolului 10 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmãtorul cuprins:
"(11) Este interzisã înstrãinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cãrui restituire în naturã nu este posibilã datoritã afectãrii acestuia unei amenajãri de utilitate publicã. Interdicţia subzistã pe o perioadã de 5 ani, calculatã cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de acordare de mãsuri reparatorii în echivalent motivatã pe afectarea acestuia."
5. Alineatul (2) al articolului 16 va avea urmãtorul cuprins:
"(2) În acest interval plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine deţinãtorilor. În perioada prevãzutã la alin. (1) noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotãrâre a Guvernului."
6. Articolul 30 se abrogã.
7. La articolul 38 alineatul (2), dupã litera e) se introduc trei noi litere, literele f), g) şi h), cu urmãtorul cuprins:
"f) încãlcarea obligaţiei prevãzute la art. 1 alin. (5);
g) încãlcarea obligaţiei prevãzute la art. 6 alin. (5);
h) încãlcarea interdicţiei prevãzute la art. 10 alin. (11)."
8. Dupã alineatul (2) al articolului 38 se introduc douã noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu urmãtorul cuprins:
"(2^1) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) urmãtoarele fapte, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât potrivit legii sã fie considerate infracţiune: împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.
(2^2) În cazul în care organul de control considerã necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, dupã caz, sunt obligaţi sã-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfãşurãrii activitãţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricãror alte activitãţi necesare în acest scop."
9. Alineatul (3) al articolului 38 va avea urmãtorul cuprins:
"(3) Faptele prevãzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancţioneazã cu amendã de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevãzute la alin. (2) lit. e) se sancţioneazã cu amendã de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevãzute la alin. (2) lit. f) şi g) se sancţioneazã cu amendã de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevãzute la alin. (2) lit. h) se sancţioneazã cu amendã de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)."
10. La articolul 38, alineatul (5) va avea urmãtorul cuprins:
"(5) În cazul autoritãţilor administraţiei publice locale situate pe raza teritorialã a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revine organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor şi/sau prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens."
11. Dupã articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 38^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 38^1. - (1) Autoritãţile administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celelalte entitãţi învestite cu soluţionarea notificãrilor sunt obligate sã punã la dispoziţia organelor de control, respectiv a Corpului de control din cadrul Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor sau, dupã caz, a prefectului judeţului, respectiv a prefectului municipiului Bucureşti, sau a persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens dosarele de restituire solicitate, precum şi orice documente referitoare la situaţia restituirilor solicitate în temeiul prezentei legi.
(2) Reprezentanţii legali ai entitãţilor învestite cu soluţionarea notificãrilor sunt obligaţi sã desemneze pe perioada lipsei acestora din instituţie sau societate, prin ordin/dispoziţie sau decizie, o persoanã care sã punã la dispoziţia Corpului de control din cadrul Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor şi/sau a prefectului judeţului, respectiv a prefectului municipiului Bucureşti, sau a persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens documentele solicitate de aceştia în vederea efectuãrii controlului.
(3) Autoritãţile administraţiei publice locale, precum şi celelalte entitãţi implicate în soluţionarea notificãrilor depuse potrivit prevederilor prezentei legi sunt obligate sã comunice lunar prefecturilor situaţia retrocedãrilor.
(4) Autoritãţile administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile sunt obligate sã comunice lunar Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor situaţia retrocedãrilor.
(5) Încãlcarea obligaţiei prevãzute la alin. (2), (3) şi (4), precum şi necomunicarea sau comunicarea eronatã a datelor prevãzute la alin. (3) şi (4) constituie contravenţie, atrãgând sancţionarea conducãtorului instituţiei cu amendã de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON)."
12. La anexa nr. 2 litera a), punctul 3 va avea urmãtorul cuprins:
"3. Imobilele ocupate de instituţii publice (administraţii financiare, trezorerii, ministere şi alte autoritãţi ale administraţiei publice centrale, parchete, judecãtorii, tribunale, curţi de apel, poliţie, poliţie de frontierã, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţã, sedii vamale, arhive naţionale, direcţii judeţene, case de asigurãri de sãnãtate, primãrii, prefecturi, consilii locale şi judeţene, inspectorate şcolare);".

TITLUL II
Modificarea titlului I din <>Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei,
precum şi unele mãsuri adiacente
ARTICOL UNIC
Titlul I din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã:
1. Articolul III va avea urmãtorul cuprins:
"Art. III. - Actele juridice de înstrãinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţã, încheiate dupã data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevãzute de <>art. 44 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , cu modificãrile ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţã în condiţiile <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicatã, pot fi atacate la secţia civilã a tribunalului în a cãrui razã teritorialã se aflã imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentului titlu sau, dupã caz, de la data luãrii la cunoştinţã a încheierii contractului."
2. Alineatul (1) al articolului V va avea urmãtorul cuprins:
"Art. V. - (1) Notificãrile nesoluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii existente, situate în extravilanul localitãţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au fãcut parte din exploataţia forestierã la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluţionãrii, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orãşeneşti şi municipale constituite potrivit <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare."

TITLUL III
Modificarea şi completarea titlului VII "Regimul stabilirii şi
plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate
în mod abuziv" din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma
în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele
mãsuri adiacente
ARTICOL UNIC
Titlul VII "Regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 9 alineatul (2), dupã litera d) se introduc douã noi litere, literele e) şi f), cu urmãtorul cuprins:
"e) procentul de 20% din sumele provenite din privatizarea Societãţii Comerciale "Romtelecom" - S.A.;
f) procentul de 9,9% din sumele provenite din privatizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
2. Dupã alineatul (6) al articolului 16, se introduc cinci noi alineate, alineatele (6^1), (6^2), (6^3), (6^4) şi (6^5), cu urmãtorul cuprins:
"(6^1) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societãţii de evaluare desemnate de Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor, deţinãtorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevãzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se aflã bunurile respective, pe perioada şi numai în mãsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrãrii de evaluare.
(6^2) Deţinãtorii bunurilor imobile prevãzute la alin. (6^1) vor fi înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrãrii de evaluare.
(6^3) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecãtoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile.
(6^4) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societãţii de evaluare, bãncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciarã, precum şi orice alţi deţinãtori de informaţii privind tranzacţiile cu proprietãţi imobiliare sunt obligaţi sã le comunice de îndatã, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuãrii evaluãrii, chiar dacã prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.
(6^5) În cazul în care evaluatorul considerã necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, dupã caz, sunt obligaţi sã-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricãrei alte activitãţi în acelaşi scop."
3. La articolul 16, alineatul (9) va avea urmãtorul cuprins:
"(9) În cazul prevãzut la alin. (8), titlul de despãgubire se va emite de Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor pânã la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despãgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie."
4. Punctul 2.3 din anexa la titlul VII se abrogã.
5. Punctul 3.1. din anexa la titlul VII se abrogã.

TITLUL IV
Modificarea art. V al titlului II din Ordonanţa de urgenţã
a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi
completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru
stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii
acesteia şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului
nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile
care au aparţinut cultelor religioase din România,
aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea
nr. 501/2002
ARTICOL UNIC
Articolul V din titlul II al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 48/2004 , cu modificãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"<>Art. V. - (1) Controlul aplicãrii fazei administrative a Legii nr. 10/2001 , republicatã, se exercitã de cãtre autoritatea administrativã constituitã în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 361/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor şi, dupã caz, de cãtre prefecţi sau persoanele desemnate de prefecţi în acest sens.
(2) Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea <>Legii nr. 10/2001 , republicatã, şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, republicatã, beneficiazã de un spor lunar de dificultate de pânã la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadã de 2 ani calculatã de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã. Stabilirea salariaţilor care beneficiazã de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acordã se face anual de cãtre conducãtorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind restituirea, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor."

TITLUL V
Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã
a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri
imobile care au aparţinut cultelor religioase din România
ARTICOL UNIC
<>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Dupã alineatul (5) al articolului 9 se introduc douã noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu urmãtorul cuprins:
"(6) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) urmãtoarele fapte, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, sã fie considerate infracţiune:
a) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului;
b) interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.
(7) În cazul în care organul de control considerã necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, dupã caz, sunt obligate sã-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfãşurãrii activitãţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricãror alte activitãţi necesare în acest scop."
2. La articolul 10, alineatele (1) şi (2) vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Constatarea contravenţiilor prevãzute la art. 9 alin. (2) şi (6), art. 10 1 alin. (3) şi aplicarea sancţiunilor în ceea ce priveşte ministerele, prefecturile, unitãţile deţinãtoare prevãzute la art. 2, precum şi în cazul celorlalte entitãţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţã se fac de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Restituirea Proprietãţilor, prin Corpul de control din cadrul acesteia.
(2) În cazul autoritãţilor administraţiei publice locale situate pe raza teritorialã a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revin Corpului de control din cadrul Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor sau, dupã caz, prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens."
3. Dupã articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 10^1. - (1) Autoritãţile administraţiei publice locale şi centrale, ministerele, unitãţile deţinãtoare prevãzute la art. 2, precum şi celelalte entitãţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţã sunt obligate sã punã la dispoziţie membrilor Corpului de control din cadrul Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor sau, dupã caz, prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens situaţiile solicitate, precum şi orice documente referitoare la situaţia restituirilor, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţã.
(2) În lipsa conducãtorilor sau a reprezentanţilor legali ai instituţiei controlate aceştia sunt obligaţi sã desemneze prin ordin/dispoziţie, dupã caz, o persoanã care sã punã la dispoziţie organelor de control documentele solicitate.
(3) Încãlcarea obligaţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2) constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON)."

TITLUL VI
Completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991
ARTICOL UNIC
<>Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 12, dupã alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmãtorul cuprins:
"(4) Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintã informaţii de interes public şi sunt deschise liberului acces al cetãţenilor. Asigurarea accesului la aceste informaţii de interes public se face în condiţiile şi potrivit procedurii prevãzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public."
2. La articolul 110^1, dupã litera c) se introduc patru noi litere, literele d), e), f) şi g), cu urmãtorul cuprins:
"d) fapta oricãrei persoane fizice care are calitatea de membru al unei comisii de aplicare a prezentei legi de a absenta nemotivat de la oricare şedinţã a acesteia;
e) fapta preşedintelui comisiei de a lipsi de la sediul acesteia, în intervalul de lucru al zilelor lucrãtoare, fãrã a desemna o persoanã în mãsurã sã ofere toate informaţiile şi documentele necesare controlului efectuat de Autoritatea Naţionalã pentru Restituirea Proprietãţilor sau prefect ori împuterniciţii acestuia;
f) fapta oricãrei persoane fizice de a împiedica sau de a limita accesul cetãţenilor la informaţiile de interes public privind aplicarea legilor fondului funciar;
g) fapta oricãrei persoane de a împiedica, prin orice mijloace - inclusiv prin refuzul de a prezenta documentele sau informaţiile solicitate - şi în orice mod, efectuarea controalelor de cãtre împuterniciţii Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor, prefect sau împuterniciţii acestuia;".
3. La articolul 110^2, dupã litera b) se introduc trei noi litere, literele c), d) şi e), cu urmãtorul cuprins:
"c) cea de la lit. d), cu amendã de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), pentru fiecare absenţã nemotivatã;
d) cele de la lit. e) şi f), cu amendã de la 2.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON);
e) cea de la lit. g), cu amendã de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)."
4. La articolul 110 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmãtorul cuprins:
"(2) În cazul în care organul de control considerã necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, dupã caz, sunt obligate sã-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfãşurãrii activitãţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricãror alte activitãţi necesare în acest scop."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Dan Petrescu

Preşedintele Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea
Proprietãţilor,
Ingrid Zrour

p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat

Ministrul agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale,
Gheorghe Flutur

p. Preşedintele interimar al Autoritãţii pentru Valorificarea
Activelor Statului,
Gyerko Laszlo

p. Ministrul finanţelor publice,
Cãtãlin Doica,
secretar de stat

Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 209.

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016