Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 18 din 27 martie 2013  pentru desemnarea entitatii publice care exercita, in numele statului, calitatea de actionar la Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 18 din 27 martie 2013 pentru desemnarea entitatii publice care exercita, in numele statului, calitatea de actionar la Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice"Transelectrica" - S.A. si la Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Medias

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 1 aprilie 2013

    Având în vedere necesitatea respectării principiilor separării calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale, pe de o parte, de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport al electricităţii şi gazelor naturale, pe de altă parte, statuate la nivelul legislaţiei obligatorii a Uniunii Europene prin Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE , iar la nivelul legislaţiei naţionale prin prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,
    ţinând cont de atributul suveran al Guvernului României de a administra proprietatea privată a statului,
    întrucât este prioritară evitarea demarării de către Comisia Europeană a unei eventuale proceduri de infringement împotriva României pentru nerespectarea acestor principii,
    deoarece competenţele şi atribuţiile în domeniul implementării managementului privat la companiile naţionale, care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt stabilite prin acte normative de nivelul legii, iar Ministerul Economiei exercită, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, conform legislaţiei în vigoare, atribuţiile de autoritate publică tutelară pentru acestea,
    ţinând cont că, în baza actelor normative sus-amintite, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a derulat, în numele Ministerului Economiei, în domeniul respectiv, o serie de proceduri şi etape al căror termen de finalizare constituie angajamente convenite de Guvernul României în cadrul acordurilor de finanţare încheiate cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană,
    luând în considerare faptul că nerespectarea acestor termene ar atrage încălcarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, dată fiind importanţa atât pe plan extern, cât şi intern a onorării acestor acorduri, criteriu de care depinde încheierea pe viitor a unor alte înţelegeri similare,
    în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru asigurarea respectării principiilor europene şi a angajamentelor asumate prin acorduri internaţionale, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. 1
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, acţiunile deţinute de stat la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. trec din administrarea Ministerului Economiei în administrarea Ministerului Finanţelor Publice.
    ART. 2
    La data de 1 mai 2013, acţiunile deţinute de stat la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş trec din administrarea Ministerului Economiei în administrarea Ministerului Finanţelor Publice.
    ART. 3
    (1) De la data realizării transferului dreptului de administrare în condiţiile art. 1 şi 2, Ministerul Finanţelor Publice exercită toate drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la societăţile prevăzute la art. 1 şi 2.
    (2) Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (3) Participarea reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (2) în şedinţele adunării generale a acţionarilor se face pe baza şi în limitele mandatului primit prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (4) În exercitarea atribuţiilor decurgând din calitatea de acţionar la societăţile comerciale nominalizate la art. 1 şi 2, Ministerul Finanţelor Publice va acţiona în concordanţă cu politicile şi strategia în domeniul energiei şi gazelor naturale elaborată de ministerul de resort în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 .
    ART. 4
    (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să mandateze reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor companiilor naţionale prevăzute la art. 1 şi 2, să efectueze demersurile necesare pentru modificarea actelor constitutive ale acestora în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi să aprobe efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
    (2) Începând cu data transferului dreptului de administrare a acţiunilor în condiţiile art. 1 şi 2, procedurile privind selecţia administratorilor pentru companiile naţionale prevăzute la art. 1 şi 2, aflate în derulare, se preiau şi se duc la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor Publice, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie în numele Ministerului Economiei.
    (3) În litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la companiile naţionale prevăzute la art. 1 şi 2, interesele statului vor fi reprezentate de Ministerul Finanţelor Publice, începând cu data transferului dreptului de administrare a acţiunilor în condiţiile art. 1 şi 2.
    ART. 5
    (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei să iniţieze şi să aprobe, după caz, toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru trecerea acţiunilor deţinute de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. la Societatea Comercială "Operatorul Pieţei de Energie Electrică" - S.A. - OPCOM şi la Societatea Comercială FORMENERG - S.A. în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Economiei, cu respectarea prevederilor legale incidente.
    (2) Dispecerul Energetic Naţional şi Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale rămân în coordonarea metodologică şi funcţională a ministrului delegat pentru energie.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
                                 Daniel Chiţoiu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

                              Ministrul economiei,
                               Varujan Vosganian

                       Ministrul delegat pentru energie,
                                Constantin Niţă

    Bucureşti, 27 martie 2013.
    Nr. 18.

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016