Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Potrivit <>Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt, cadrele didactice din învãţãmântul preuniversitar şi universitar de stat vor beneficia de urmãtoarele creşteri salariale:
● 55% profesorii universitari;
● 37% personalul didactic din învãţãmântul universitar (conferenţiari, lectori, preparatori etc.) şi din învãţãmântul preuniversitar.
Cheltuielile de personal suplimentare generate de mãrirea salariilor cadrelor didactice sunt de:
● 711 milioane lei pentru perioada rãmasã din anul 2008, ceea ce reprezintã 0,14% din PIB;
● 4.265 milioane lei pentru întregul an 2009, respectiv 0,74% din PIB.
În actualul context economic mondial extrem de dificil, care se reflectã şi asupra României, efortul financiar al mãririi salariilor cadrelor didactice nu poate fi susţinut. O astfel de mãsurã ar obliga la majorarea deficitului bugetar sau la reducerea drasticã a cheltuielilor cu investiţiile.
Aceastã din urmã variantã are consecinţe extrem de negative, dintre care menţionãm:
● presiuni, sub diferite forme, ale celorlalte categorii de personal bugetar şi ale celui din sectorul privat, pentru alinierea nivelului salariului la cel aprobat pentru personalul din învãţãmânt;
● creşterea inevitabilã a salariilor din sectorul bugetar cu 50%;
● deteriorarea raportului dintre salariul obţinut în sectorul privat şi cel din sectorul bugetar (în prezent câştigul mediu brut din sectorul public este cu 30% mai mare decât cel din sectorul privat), astfel încât se va ajunge ca veniturile salariale medii din sectorul bugetar sã fie aproape duble faţã de cele din sectorul privat;
● creşterea importurilor ca urmare a schimbãrii structurii cererii de consum a populaţiei;
● deteriorarea raportului dintre consum şi investiţii, cu influenţe nefavorabile asupra produsului intern brut;
● creşterea suplimentarã a pensiilor ca urmare a majorãrii salariului mediu brut care stã la baza stabilirii punctului de pensie;
● creşterea câştigului salarial mediu brut lunar din sectorul bugetar în anul 2009 faţã de media din anul 2008 cu circa 61%;
● creşterea câştigului salarial mediu brut din sectorul concurenţial cu circa 48%;
● creşterea câştigului salarial mediu brut lunar în anul 2009 la 2.568 lei faţã de 1.865 lei în scenariul de bazã (fãrã aplicarea legii).
Majorarea cu 50% a salariilor tuturor categoriilor de personal care se finanţeazã din fonduri publice determinã cheltuieli bugetare suplimentare în anul 2009 de circa 21 miliarde lei, respectiv aproape 4% din PIB, la care dacã s-ar adãuga şi influenţele ce decurg din creşterea punctului de pensie ar rezulta un efort bugetar total de 36 miliarde lei, respectiv 6,2% din PIB.
În aceastã situaţie, stabilitatea economicã a României nu va mai putea fi asiguratã, ducând la irosirea câştigurilor macroeconomice obţinute în ultimii ani. Riscul de a ne reîntoarce în perioada de stagflaţie, caracteristicã deceniului trecut, trebuie, în aceste condiţii, luat în mod serios în calcul, având urmãri dramatice asupra nivelului de trai al românilor, pe termen lung.
Aceste majorãri salariale vor avea un puternic impact asupra economiei româneşti. Astfel:
● importante resurse financiare vor fi transferate de la investiţii cãtre consum;
● masa salarialã netã suplimentarã faţã de scenariul de bazã va fi de 44 miliarde lei;
● transferul sumei de 44 miliarde lei, reprezentând creşterile neprogramate de venituri medii, de la investiţii cãtre consum are urmãtoarele consecinţe:
- formarea brutã de capital fix scade cu aproape 18 puncte procentuale faţã de scenariul de bazã (de la +13% la -5%);
- creşterea economicã se reduce cu 4 puncte procentuale (de la 6% la 2%);
- importurile cresc cu circa 5 miliarde euro, ceea ce conduce la creşterea ponderii deficitului comercial şi de cont curent în PIB cu aproape 4 puncte procentuale faţã de scenariul de bazã;
● punctul de pensie ar urma sã creascã la 1 ianuarie 2009 cu încã 37,7% faţã de proiecţia bugetarã pe anul 2009, scenariul de bazã, ceea ce ar însemna cheltuieli suplimentare pentru bugetul asigurãrilor sociale de stat de circa 15 miliarde lei, respectiv 2,6% din PIB;
● rata inflaţiei se va deteriora cu circa 5 puncte procentuale ca urmare a creşterii salariilor şi a pensiilor, în condiţiile unei elasticitãţi între preţurile de consum şi veniturile populaţiei de circa 0,1, ceea ce ar conduce ca rata inflaţiei sã atingã un nivel de douã cifre;
● companiile vor fi obligate sã recurgã la disponibilizãri de personal; estimãm cã impactul ar putea ajunge la circa 300.000 de salariaţi.
Dezechilibrarea bugetului va duce la o creştere a deficitului public. Art. 104 din Tratatul de la Mstricht instituind Uniunea Europeanã reglementeazã o anumitã disciplinã bugetarã, impunându-se statelor membre o obligaţie generalã: aceea de a evita deficitele publice excesive.
Respectarea acestei cerinţe este supravegheatã de Comisia Europeanã, care verificã periodic, pe de o parte, raportul dintre deficitul bugetar şi produsul intern brut, iar pe de altã parte, raportul dintre datoria publicã şi produsul intern brut (PIB). Aceste raporturi nu trebuie sã depãşeascã "valorile de referinţã" stabilite printr-un protocol (care este anexã la Tratat) privind procedura aplicabilã în caz de deficit excesiv (3% din PIB).
Rezultã cã asemenea cheltuieli bugetare excesive pun în pericol pe termen scurt echilibrul bugetar al României, iar pe termen lung obiectivele României de aderare la zona euro. De asemenea, România va fi pusã în faţa faptului împlinit de a nu îşi putea respecta obligaţiile asumate prin aderarea la Uniunea Europeanã şi de a încãlca Tratatul de instituire a Uniunii Europene. Reamintim cã îndeplinirea angajamentelor stabilite prin actul de aderare reprezintã o obligaţie prevãzutã de art. 148 din Constituţia României, republicatã.
Aliniindu-ne la recomandãrile Comisiei Europene, dar şi ale agenţiilor de rating, efectuate cu ocazia evaluãrilor periodice, referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezultã cã, pentru evitarea riscurilor semnalate şi, implicit, a riscului declanşãrii procedurii de deficit excesiv, este necesarã adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare prudentã a deficitului bugetar.
În considerarea faptului cã aceste elemente vizeazã interesul public şi constituie situaţii de urgenţã şi extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, se impune adoptarea de mãsuri imediate pentru reglementarea acestei situaţii.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. 1
În perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învãţãmânt se stabileşte dupã cum urmeazã:
a) 266,026 lei pentru funcţia prevãzutã la <>art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 221/2008 ;
b) 299,933 lei pentru funcţiile didactice prevãzute la <>art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 221/2008 .
ART. 2
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învãţãmânt, stabilitã prin <>Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt, se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condiţiile prevãzute de legea unitarã de salarizare a personalului din sectorul bugetar şi ţinând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţã, de creşterea competitivitãţii şi calitãţii actului de învãţãmânt.
ART. 3
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învãţãmânt, aplicabilã în perioada ianuarie-martie 2009 inclusiv, se va stabili prin actele normative care vor reglementa creşterile salariale ce se acordã în anul 2009 personalului din sectorul bugetar.
ART. 4
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã se abrogã urmãtoarele prevederi din <>Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învãţãmânt, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 221/2008 :
- liniuţa a 3-a de la art. 1 alin. (1) lit. a);
- liniuţa a 3-a de la art. 1 alin. (1) lit. c);
- referirile la "valoarea coeficientului de multiplicare 1,000" pentru perioada "octombrie-decembrie 2008" din cadrul anexelor nr. 1.1, 1.2, 2 şi 3.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul educaţiei,
cercetãrii şi tineretului,
Anton Anton
Ministrul muncii,
familiei şi egalitãţii de şanse,
Mariana Câmpeanu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 28 octombrie 2008.
Nr. 136.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: