Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA DE URGENTA nr. 136 din 22 decembrie 2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietatii
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.040 din 28 decembrie 2006
Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008 Guvernul României şi-a propus, ca obiectiv prioritar, întãrirea capacitãţii instituţionale din administraţia publicã localã şi centralã. În vederea susţinerii acestui obiectiv este necesarã asigurarea unui cadru legal prin care sã se elimine inechitãţile create prin neacordarea unor drepturi de naturã salarialã persoanelor care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese sau numite, din administraţia publicã localã şi centralã, implicate în mod direct în organizarea executãrii şi executãrii în concret a actelor normative din domeniul restituirii proprietãţilor, în special la nivelul primãriilor, în condiţile în care salariaţii din subordinea acestora pot beneficia de spor lunar de dificultate. În acest sens şi pentru a se evita aplicarea neunitarã a legii, ca urmare a unor acţiuni în instanţã în curs de soluţionare, precum şi a unor practici şi soluţii diferite la nivel naţional, se impune, în regim de urgenţã, reglementarea situaţiei privind acordarea unui spor de dificultate persoanelor care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese sau numite, din administraţia publicã localã şi centralã, ca mãsurã reparatorie a faptului cã acestea nu pot beneficia de alte sporuri prevãzute de lege.
Ţinând seama de faptul cã sumele aferente acestor drepturi de naturã salarialã nu constituie un efort suplimentar pe seama bugetului de stat, cu influenţe negative asupra indicelui de inflaţie,
având în vedere faptul cã Autoritatea Naţionalã pentru Restituirea Proprietãţilor, prin Corpul de control, constatã cã în teritoriu se întâmpinã dificultãţi în aplicarea legislaţiei, ceea ce pericliteazã punerea în posesie a proprietarilor de drept şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului român în angajamentele internaţionale asumate, în special în privinţa respectãrii angajamentelor ce revin Autoritãţii Naţionale pentru Restituirea Proprietãţilor, la pct. 1.5 din Planul de mãsuri prioritare pentru integrarea europeanã pentru perioada noiembrie 2005-decembrie 2006 - Criterii politice - "Drepturile omului",
întrucât toate aceste elemente vizeazã interesul public şi constituie situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. I
Dupã articolul II din <>Legea nr. 263/2006 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, se introduce un nou articol, articolul III, cu urmãtorul cuprins:
"<>Art. III. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupã funcţii de demnitate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, persoanele care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese sau numite, din administraţia publicã centralã şi localã beneficiazã lunar de un spor de dificultate de pânã la 50% din indemnizaţia corespunzãtoare funcţiei respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea urmãtoarelor acte normative:
a) <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) <>Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi <>Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. a), persoanele care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese sau numite, din administraţia publicã centralã şi localã beneficiazã de sporul de dificultate numai în situaţia în care acestea au fost învestite cu soluţionarea notificãrilor în cursul procedurii administrative prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. b), persoanele care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese, din administraţia publicã localã, respectiv primarii şi viceprimarii, beneficiazã de sporul de dificultate numai în situaţia în care aceştia au calitatea de membri în comisiile constituite în temeiul <>art. 12 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Sporul de dificultate acordat în baza alin. (1) reprezintã o derogare de la dispoziţiile ce reglementeazã remunerarea persoanelor care ocupã funcţii de demnitate publicã, alese sau numite, din administraţia publicã centralã şi localã.
(5) Cuantumul sporului prevãzut la alin. (1) se va stabili potrivit dispoziţiilor <>art. V alin. (2) din titlul II al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 48/2004 , cu modificãrile ulterioare, şi, respectiv, art. II alin. (1) din prezenta lege."
ART. II
Sporul de dificultate prevãzut la art. I se asigurã din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cãrora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acordã pe o perioadã de un an, calculatã cu începere de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Şeful Cancelariei
Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plângu
Preşedintele Autoritãţii
Naţionale pentru Restituirea
Proprietãţilor,
Ingrid Zrour
Ministrul agriculturii,
pãdurilor şi dezvoltãrii rurale,
Dan Ştefan Motreanu
p. Ministrul administraţiei
şi internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu
Bucureşti, 22 decembrie 2006.
Nr. 136.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: