Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 117 din 21 decembrie 2006  privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 117 din 21 decembrie 2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.042 din 28 decembrie 2006
ORDONANŢÃ DE URGENŢÃ nr. 117 din 21 decembrie 2006
privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.042 din 28 decembrie 2006


Având în vedere:
- interesul public major de continuare a acordãrii de ajutoare de stat şi dupã data aderãrii la Uniunea Europeanã, conform politicilor economice ale Guvernului,
- abrogarea <>Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat la data de 31 decembrie 2006, întrucât contravine Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene,
- faptul cã se transferã competenţele de autorizare a ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenţei la Comisia Europeanã, iar legislaţia comunitarã în domeniul ajutorului de stat va fi direct aplicabilã în România,
ceea ce conferã caracterul excepţional al acestei ordonanţe de urgenţã, precum şi urgenţa intrãrii în vigoare la data aderãrii a procedurilor naţionale în domeniul ajutorului de stat, pentru a îndeplini obligaţiile de stat membru al Uniunii Europene, care încep sã fie exigibile la douã luni de la aceastã datã, prin transmiterea primului raport privind îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru ajutoarele de stat din zonele libere şi zonele defavorizate, care beneficiazã de perioade de tranziţie,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Prezenta ordonanţã de urgenţã are ca scop reglementarea procedurilor naţionale în materia ajutorului de stat, în vederea aplicãrii art. 87-89 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã nu se aplicã ajutorului de stat pentru agriculturã şi pisciculturã, acordat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene.
ART. 2
În prezenta ordonanţã de urgenţã, termenii specifici domeniului ajutorului de stat sunt utilizaţi în înţelesul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 83 din 27 martie 1999, cu modificãrile ulterioare, denumit în continuare Regulamentul CE 659/1999 , al Regulamentului Comisiei (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 140 din 30 aprilie 2004, cu modificãrile ulterioare, şi al celorlalte reglementãri comunitare în domeniu.
ART. 3
(1) Ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât dupã autorizarea acestuia de cãtre Comisia Europeanã sau dupã ce acesta este considerat a fi fost autorizat.
(2) Ajutorul de stat care nu este supus obligaţiei de notificare poate fi acordat numai cu respectarea condiţiilor prevãzute de reglementãrile în vigoare.
ART. 4
Alocãrile specifice din cadrul unei scheme de ajutor de stat autorizate de Comisia Europeanã, în condiţiile art. 88 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, pot fi acordate dacã îndeplinesc condiţiile stabilite în schemã şi nu este necesarã emiterea unui alt act prin care se stabilesc condiţii suplimentare în acest sens.
ART. 5
(1) Ajutorul de stat regional poate fi acordat în conformitate cu reglementãrile în domeniu şi cu harta ajutorului regional.
(2) Harta ajutorului regional se adoptã prin hotãrâre a Guvernului României şi se notificã Comisiei Europene, în vederea autorizãrii conform procedurii prevãzute de art. 88 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene.
ART. 6
Schemele de ajutor de minimis se transmit spre informare Consiliului Concurenţei, în termen de 15 zile de la data adoptãrii.
ART. 7
(1) Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeanã şi autoritãţile şi instituţiile publice, inclusiv instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, denumite în continuare autoritãţi, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat.
(2) Consiliul Concurenţei acordã asistenţã de specialitate în domeniul ajutorului de stat autoritãţilor, altor furnizori şi beneficiarilor de ajutor de stat, pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România în acest domeniu, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în cadrul procesului de elaborare a actelor normative sau administrative prin care se instituie mãsuri de natura ajutorului de stat.
(3) Consiliul Concurenţei asigurã informarea autoritãţilor, altor furnizori de ajutor de stat, a beneficiarilor şi a publicului privind reglementãrile europene în domeniul ajutorului de stat, prin publicarea de ghiduri, buletine lunare, sinteze legislative şi de jurisprudenţã şi alte materiale informative, precum şi prin organizarea de seminarii, mese rotunde, conferinţe şi altele asemenea.
(4) Consiliul Concurenţei colaboreazã cu autoritãţile, alţi furnizori şi beneficiarii de ajutor de stat şi îi sprijinã în vederea aplicãrii corespunzãtoare a legislaţiei comunitare.
(5) Consiliul Concurenţei colaboreazã cu autoritatea competentã sã reprezinte România în faţa Curţii de Justiţie a Comunitãţilor Europene în cazurile privind ajutorul de stat.

CAP. II
Procedura de pregãtire a notificãrii şi informãrii

ART. 8
(1) Notificãrile privind mãsurile de ajutor de stat, denumite în continuare notificãri, respectiv informãrile privind mãsurile de ajutor de stat care intrã în domeniul de aplicare al exceptãrilor pe categorii de la obligaţia de notificare, denumite în continuare informãri, se transmit Consiliului Concurenţei, care emite un aviz.
(2) Consiliul Concurenţei colaboreazã cu solicitantul pentru completarea şi îmbunãtãţirea notificãrilor sau informãrilor în scopul respectãrii regulilor comunitare.
(3) În situaţia în care notificãrile sau informãrile sunt modificate dupã emiterea avizului Consiliului Concurenţei, dar înainte de transmiterea notificãrii sau informãrii cãtre Comisia Europeanã, modificãrile trebuie transmise Consiliului Concurenţei în vederea avizãrii.
ART. 9
Cererea de aviz va fi înaintatã Consiliului Concurenţei de cãtre solicitant, care poate fi orice autoritate în sensul prezentei ordonanţe de urgenţã.
ART. 10
(1) Consiliul Concurenţei poate cere date şi informaţii suplimentare solicitantului.
(2) Dacã informaţiile solicitate nu sunt transmise în termenul stabilit de Consiliul Concurenţei, acesta emite avizul în baza datelor care i-au fost puse la dispoziţie.
ART. 11
Consiliul Concurenţei emite avizul în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii de avizare, cu excepţia cazurilor în care solicitantul cere în scris prelungirea termenelor pentru completarea notificãrii sau informãrii.
ART. 12
(1) În situaţia în care prin aviz nu au fost propuse modificãri, Consiliul Concurenţei transmite notificarea sau informarea, de îndatã, Comisiei Europene, în forma avizatã, dupã comunicarea avizului cãtre solicitant.
(2) În situaţia în care prin avizul Consiliului Concurenţei au fost propuse modificãri, dacã solicitantul este de acord cu acestea, va înainta Consiliului Concurenţei notificarea sau informarea modificatã conform avizului, în termen de 10 zile de la primirea acestuia, în scopul transmiterii notificãrii sau informãrii Comisiei Europene.
(3) În situaţia în care solicitantul nu este de acord cu modificãrile propuse în baza reglementãrilor comunitare de cãtre Consiliul Concurenţei, poate cere transmiterea notificãrii sau a informãrii în forma pe care o doreşte, în termen de 10 zile de la primirea avizului.
(4) În cazurile prevãzute la alin. (1)-(3) notificarea sau informarea se transmite Comisiei Europene prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã.
(5) Dacã solicitantul nu cere transmiterea notificãrii sau informãrii, în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) sau nu transmite notificarea sau informarea în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), se considerã cã a renunţat la aceasta.

CAP. III
Procedura în faţa Comisiei Europene

ART. 13
(1) Consiliul Concurenţei reprezintã România în faţa Comisiei Europene în procedurile comunitare privind ajutorul de stat.
(2) Consiliul Concurenţei este autoritatea competentã sã transmitã Comisiei Europene notificãrile, informãrile, respectiv raportãrile, întocmite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã.
(3) Consiliul Concurenţei împreunã cu autoritãţile reprezintã România în cadrul Comitetului consultativ în domeniul ajutorului de stat şi în relaţiile cu alte instituţii şi organisme comunitare cu atribuţii în aceastã materie.
ART. 14
(1) Autoritãţile, alţi furnizori şi beneficiarii ajutorului de stat au obligaţia sã transmitã Consiliului Concurenţei, în termenele stabilite de acesta, toate informaţiile necesare pentru derularea procedurilor în faţa Comisiei Europene.
(2) Termenele stabilite de Consiliul Concurenţei potrivit alin. (1) nu pot fi mai mici de 30 de zile, cu excepţia situaţiei în care datele, informaţiile şi documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeanã sau reglementãrile comunitare în termene mai scurte.
(3) Consiliul Concurenţei se consultã cu autoritãţile şi alţi furnizori, dupã caz, la elaborarea rãspunsurilor, explicaţiilor, formulãrilor de poziţii sau a altor acte, în scopul transmiterii acestora Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã.
(4) În susţinerea notificãrii în faţa Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei va fi asistat de cãtre autoritatea care a elaborat notificarea.
ART. 15
(1) Consiliul Concurenţei informeazã, de îndatã, autoritatea sau alţi furnizori, dupã caz, cu privire la deciziile adoptate de Comisia Europeanã potrivit art. 4, 7, art. 10 alin. (3) şi art. 11 din Regulamentul CE 659/1999, primite prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã, trimiţând totodatã şi o copie a deciziei în cauzã.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor în situaţia în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Regulamentul CE 659/1999, Comisia Europeanã adoptã o recomandare de mãsuri adecvate.
(3) Consiliul Concurenţei publicã pe site-ul sãu, care devine punct naţional de informare, informaţiile publice privind adoptarea de cãtre Comisia Europeanã a deciziilor în domeniul ajutorului de stat.
ART. 16
Consiliul Concurenţei, la cererea transmisã în timp util de solicitant, retrage notificarea înainte de emiterea unei decizii de cãtre Comisia Europeanã. Cererea de retragere va fi comunicatã Comisiei Europene de cãtre Consiliul Concurenţei, prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã.

CAP. IV
Monitorizarea ajutoarelor de stat

ART. 17
Consiliul Concurenţei monitorizeazã ajutoarele de stat în sensul prevederilor din regulamentele comunitare referitoare la acţiunile de monitorizare, în baza raportãrilor, informaţiilor şi datelor transmise de furnizori, care pot fi autoritãţi şi alţi furnizori de ajutor de stat.
ART. 18
(1) Furnizorii de ajutor de stat sunt obligaţi sã urmãreascã modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate şi sã transmitã Consiliului Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor şi informãrilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
(2) Beneficiarii de ajutor de stat au obligaţia sã transmitã furnizorului raportãri periodice, precum şi alte informaţii cu privire la ajutorul de stat acordat, conform cererii acestuia, sub sancţiunile prevãzute de lege.
ART. 19
(1) Consiliul Concurenţei întocmeşte şi actualizeazã inventarul ajutoarelor de stat, pe baza raportãrilor, datelor şi informaţiilor primite de la furnizori, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã.
(2) Consiliul Concurenţei organizeazã registrul ajutoarelor de stat şi elaboreazã raportul anual al ajutoarelor de stat acordate în România şi alte rapoarte necesare îndeplinirii obligaţiilor de stat membru, pe baza inventarului ajutoarelor de stat, a raportãrilor transmise de furnizori, respectiv a rãspunsurilor primite la cererile de informaţii ale Consiliului Concurenţei cãtre furnizori.
(3) Datele şi informaţiile necesare întocmirii şi actualizãrii inventarului, precum şi elaborãrii rapoartelor specifice se transmit de cãtre furnizorii de ajutor de stat, conform procedurilor stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei.
ART. 20
Inventarul ajutoarelor de stat se actualizeazã, în special, cu date referitoare la noile scheme de ajutor de stat şi la noile ajutoare de stat individuale autorizate, precum şi la cele exceptate de la obligaţia notificãrii.
ART. 21
Beneficiarii de ajutor de stat au obligaţia sã ţinã o evidenţã specificã a ajutoarelor primite.
ART. 22
Furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat rãspund, potrivit legii, pentru realitatea şi corectitudinea datelor şi informaţiilor transmise Consiliului Concurenţei.
ART. 23
(1) Consiliul Concurenţei elaboreazã raportul anual privind ajutoarele de stat acordate în România, care este supus aprobãrii Guvernului. În vederea asigurãrii transparenţei în acest domeniu, raportul se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se transmite Comisiei Europene.
(2) Raportul anual privind ajutoarele de stat cuprinde date şi informaţii despre ajutoarele de stat acordate în ultimii 3 ani, inclusiv anul pentru care se face raportarea, în special cu privire la valoarea, obiectivul, tipul şi modalitãţile de acordare a acestora.
ART. 24
Termenele stabilite de Consiliul Concurenţei sau de furnizorii de ajutor de stat pentru primirea de raportãri, informaţii şi date în procesul de monitorizare nu pot fi mai mici de 30 de zile, respectiv de 20 de zile în cazul celor stabilite de furnizori, cu excepţia situaţiei în care datele, informaţiile şi documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeanã sau reglementãrile comunitare în termene mai scurte.
ART. 25
(1) Consiliul Concurenţei împreunã cu furnizorii de ajutor de stat desemneazã reprezentanţii autorizaţi sã asiste Comisia Europeanã în controlul la faţa locului.
(2) În cazul în care Comisia Europeanã procedeazã la un control la faţa locului, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul CE 659/1999, Consiliul Concurenţei împreunã cu autoritãţile pot formula obiecţiuni la desemnarea experţilor de cãtre Comisia Europeanã.
(3) Consiliul Concurenţei, autoritãţile, alţi furnizori şi beneficiarii de ajutor de stat colaboreazã cu personalul împuternicit de Comisia Europeanã pentru realizarea controlului la faţa locului.

CAP. V
Rambursarea, recuperarea, suspendarea sau recuperarea provizorie a ajutorului de stat ilegal şi a ajutorului de stat utilizat abuziv

ART. 26
(1) Beneficiarul unui ajutor de stat este obligat sã ramburseze suma reprezentând echivalentul ajutorului de stat a cãrui recuperare a fost dispusã de Comisia Europeanã, cu excepţia situaţiei în care punerea în aplicare a deciziei Comisiei Europene a fost suspendatã, în conformitate cu reglementãrile comunitare. Ajutorul de stat care trebuie rambursat sau recuperat include şi dobânda aferentã, datoratã de la data plãţii pânã la data recuperãrii sau a rambursãrii.
(2) Rata dobânzii aplicabile este cea stabilitã potrivit prevederilor Regulamentului CE 659/1999.
(3) Beneficiarul nu mai poate primi niciun alt ajutor de stat pânã la îndeplinirea obligaţiei prevãzute la alin. (1).
ART. 27
(1) Consiliul Concurenţei trimite de îndatã furnizorului de ajutor de stat o copie a deciziei Comisiei Europene prin care s-a dispus recuperarea ajutorului de stat ilegal sau a ajutorului utilizat abuziv, primitã prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã.
(2) Furnizorul de ajutor de stat transmite beneficiarului de îndatã o copie a deciziei Comisiei Europene.
(3) Furnizorii de ajutor de stat au obligaţia de a lua de îndatã toate mãsurile necesare pentru aplicarea deciziei Comisiei Europene, în vederea îndeplinirii obligaţiilor de stat membru.
ART. 28
Furnizorul de ajutor de stat înştiinţeazã beneficiarul ajutorului de stat cu privire la obligaţia de rambursare sau recuperare a ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv care rezultã din decizia Comisiei Europene.
ART. 29
(1) În cazul în care beneficiarul nu ramburseazã ajutorul de stat, furnizorul, în baza deciziei Comisiei Europene, se va adresa Curţii de Apel Bucureşti pentru ca aceasta sã dispunã anularea actului prin care a fost acordat ajutorul de stat şi, pe cale de consecinţã, recuperarea acestuia şi a dobânzii aferente.
(2) Hotãrârea Curţii de Apel Bucureşti este supusã recursului. Recursul se judecã la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile ulterioare, se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 30
(1) Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact între Comisia Europeanã şi furnizorii de ajutor de stat în procedura de adoptare a deciziilor de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Regulamentul CE 659/1999.
(2) Consiliul Concurenţei transmite de îndatã furnizorului o copie a deciziei prin care s-a dispus suspendarea sau recuperarea provizorie a ajutorului de stat. Furnizorii de ajutor de stat au obligaţia de a lua mãsurile necesare pentru aplicarea deciziei Comisiei Europene.
(3) În cazul în care Comisia Europeanã a decis recuperarea provizorie a ajutorului de stat, dispoziţiile art. 29 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 31
În situaţia în care Comisia Europeanã a decis suspendarea ajutorului de stat în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Regulamentul CE 659/1999, furnizorul de ajutor de stat suspendã acordarea acestuia de la data primirii deciziei Comisiei Europene prin intermediul Reprezentanţei permanente a României pe lângã Uniunea Europeanã. Actul prin care furnizorul de ajutor de stat dispune suspendarea ajutorului de stat are ca efect încetarea imediatã a acordãrii acestuia, pânã la stabilirea compatibilitãţii mãsurii de sprijin financiar cu regulile comunitare.
ART. 32
(1) Furnizorii de ajutor de stat transmit Consiliului Concurenţei date, informaţii şi documente cu privire la stadiul recuperãrii, al recuperãrii provizorii sau al suspendãrii ajutoarelor de stat.
(2) În aplicarea prevederilor referitoare la ajutorul de stat ilegal şi la cel utilizat abuziv, furnizorii de ajutor de stat pot sã emitã proceduri proprii.

CAP. VI
Contravenţii şi sancţiuni

ART. 33
(1) Constituie contravenţii, dacã potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţioneazã cu avertisment sau amendã cuprinsã între 5.000 lei şi 40.000 lei urmãtoarele fapte ale beneficiarilor de ajutor de stat:
a) furnizarea de informaţii şi documente inexacte sau incomplete, precum şi nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în termenele stabilite de Consiliul Concurenţei sau de furnizori autoritãţi publice;
b) refuzul de a se supune controlului desfãşurat conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã;
c) refuzul acordãrii explicaţiilor solicitate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã;
d) neîndeplinirea obligaţiei de organizare a evidenţei specifice privind ajutoarele de stat primite.
(2) Constituie contravenţii, dacã potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţioneazã cu avertisment sau cu amendã cuprinsã între 5.000 lei şi 40.000 lei urmãtoarele fapte ale furnizorilor de ajutor de stat:
a) furnizarea de informaţii şi documente inexacte sau incomplete, precum şi nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în termenele stabilite de Consiliul Concurenţei, cu excepţia art. 10 alin. (1) şi art. 12;
b) refuzul acordãrii explicaţiilor solicitate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã;
c) neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute la art. 6 şi art. 27 alin. (3).
(3) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) se constatã şi se sancţioneazã de Consiliul Concurenţei sau de furnizori autoritãţi publice, dupã caz, prin persoane împuternicite.
(4) Contravenţiile prevãzute la alin. (2) se constatã şi se sancţioneazã de Consiliul Concurenţei, prin persoane împuternicite.
(5) Personalul Consiliului Concurenţei, la solicitare, beneficiazã de protecţie din partea organelor abilitate ale statului.
(6) Contravenţiilor prevãzute la alin. (1) li se aplicã prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

CAP. VII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 34
(1) În scopul aplicãrii prezentei ordonanţe de urgenţã, Consiliul Concurenţei adoptã regulamente şi instrucţiuni, în funcţie de evoluţia acquis-ului comunitar.
(2) Regulamentele, instrucţiunile şi orice modificare adusã acestora necesitã avizul Consiliului Legislativ, pentru a putea fi adoptate în plenul Consiliului Concurenţei, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
ART. 35
(1) Informaţiile având caracter de secret de afaceri cu privire la beneficiarii de ajutor de stat reprezintã secret profesional şi urmeazã regimul juridic prevãzut de reglementãrile în materie.
(2) Secretul profesional nu este încãlcat în cazul transmiterii de rapoarte, informaţii sau documente cerute pentru punerea în aplicare a procedurilor naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat şi al publicãrii de rapoarte, sinteze şi alte documente întocmite în conformitate cu prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. 36
Echivalentul în euro al ajutorului de stat este stabilit în funcţie de cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţionalã a României la data acordãrii.
ART. 37
(1) Prezenta ordonanţã de urgenţã intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
(2) La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, <>Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 16 august 2005, se abrogã.
(3) Procedura de examinare a notificãrilor înregistrate la Consiliul Concurenţei în baza <>Legii nr. 143/1999 , republicatã, pentru care nu s-au emis decizii pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, înceteazã de drept la aceastã datã.
(4) Investigaţiile în derulare, iniţiate potrivit prevederilor <>Legii nr. 143/1999 , republicatã, înceteazã de drept la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã.
(5) Deciziile Consiliului Concurenţei continuã sã-şi producã efectele.

PRIM-MINISTRU
CÃLIN POPESCU-TÃRICEANU

Contrasemneazã:
----------------
Ministrul integrãrii europene,
Anca Daniela Boagiu

Preşedintele Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului,
Teodor Atanasiu

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 21 decembrie 2006.
Nr. 117.
----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016