Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANTA DE URGENTA nr. 115 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 102/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.031 din 27 decembrie 2006
Având în vedere:
- monitorizarea respectãrii angajamentelor asumate de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã, în domeniul protecţiei datelor personale, prin menţinerea constantã a progreselor remarcate de Comisia Europeanã, inclusiv prin asigurarea statutului Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal de autoritate publicã autonomã şi independentã, similar autoritãţilor cu acelaşi statut din România şi celor pentru protecţia datelor din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi prin consolidarea capacitãţii administrative a acestei autoritãţi;
- rolul deosebit al Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal de gardian al drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special al dreptului la viaţã intimã, familialã şi privatã, în legãturã cu prelucrarea acestor date;
- exigenţa menţinerii caracterului independent al Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal, inclusiv sub aspectul statutului personalului acesteia;
- necesitatea stabilirii, în regim de urgenţã, a cadrului legal al statutului personalului Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal, în vederea achitãrii drepturilor salariale ale acestuia şi a înlãturãrii diferenţelor generate de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în contextul legislativ actual;
- atribuirea de noi competenţe în sarcina Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal prin efectul implementãrii deciziei-cadru privind protecţia datelor personale prelucrate în cadrul cooperãrii poliţieneşti şi judiciare în materie penalã, ce urmeazã a fi adoptatã de Consiliul Uniunii Europene pânã la data de 31 decembrie 2006,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
ART. I
<>Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 9 mai 2005, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 10, litera g) va avea urmãtorul cuprins:
"g) încadreazã, în condiţiile legii, personalul Autoritãţii naţionale de supraveghere şi exercitã dreptul de autoritate administrativã şi disciplinarã asupra acestuia;".
2. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 15 vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Structura organizatoricã a Autoritãţii naţionale de supraveghere se aprobã de preşedintele acesteia, cu avizul Biroului permanent al Senatului, şi se stabileşte în funcţie de competenţa Autoritãţii naţionale de supraveghere, conferitã de lege.
(2) Numãrul maxim de posturi, exclusiv demnitarii, este de 55. Autoritatea naţionalã de supraveghere poate organiza birouri teritoriale, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, în vederea realizãrii atribuţiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi."
3. Dupã alineatul (3) al articolului 15 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmãtorul cuprins:
"(3^1) Organizarea şi funcţionarea aparatului propriu al Autoritãţii naţionale de supraveghere, statutul personalului, atribuţiile acestuia şi structura organizatoricã se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat în condiţiile alin. (3)."
4. Alineatul (1) al articolului 16 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Personalul Autoritãţii naţionale de supraveghere este format din personal contractual şi se încadreazã prin concurs, în condiţiile legii."
ART. II
<>Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 9 mai 2005, cu modificãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta ordonanţã de urgenţã, va fi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţã prin lege, dându-se textelor o nouã numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Supraveghere
a Prelucrãrii Datelor cu Caracter Personal,
Georgeta Basarabescu
Ministrul integrãrii europene,
Anca Daniela Boagiu
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu
Bucureşti, 21 decembrie 2006.
Nr. 115.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: