Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 107 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, pentru activitatea de stabilire şi platã a beneficiilor de asistenţã socialã asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi pentru activitatea de inspecţie, se pot organiza instituţii de specialitate, cu sau fãrã personalitate juridicã, în scopul realizãrii unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţã socialã şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale, care pot funcţiona ca instituţii publice cu structuri la nivel central şi, dupã caz, cu servicii deconcentrate la nivel teritorial, iar organizarea, funcţionarea şi finanţarea acestor structuri se fac prin acte normative la nivel de lege.
Întrucât implementarea prevederilor Legii nr. 292/2011 se realizeazã începând cu anul 2012, este necesarã reorganizarea cât mai urgentã a cadrului instituţional în domeniul administrãrii beneficiilor de asistenţã socialã şi activitãţii de inspecţie socialã.
În acest context, Agenţia Naţionalã pentru Prestaţii Sociale se va reorganiza prin preluarea de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a activitãţii de inspecţie socialã, noua instituţie rezultatã urmând sã poarte denumirea "Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã", instituţie care va exercita atât atribuţiile prezente ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cât şi pe cele de inspecţie socialã.
Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã trebuie sã asigure o mai bunã gestionare a sistemului de beneficii de asistenţã socialã, certificat printr-o activitate riguroasã de control şi inspecţie, astfel încât, în prezentul context marcat de constrângeri bugetare, beneficiile sã ajungã la persoanele care au cea mai mare nevoie de acestea.
Neadoptarea acestui act normativ în regim de urgenţã ar putea conduce la apariţia unor disfuncţionalitãţi în sistemul de gestionare, dar şi de verificare a modului de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã, aşa cum sunt reglementate de noul cadru legislativ privind asistenţa socialã, ceea ce ar putea însemna întârzieri la stabilirea şi plata beneficiilor sociale, datorate elementelor de tranziţie pe care le implicã activitatea de reorganizare instituţionalã.
Întrucât aceste împrejurãri vizeazã interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferã amânare,
emeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Se reorganizeazã Agenţia Naţionalã pentru Prestaţii Sociale, prin preluarea activitãţii de inspecţie socialã din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2) Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã funcţioneazã ca instituţie publicã cu personalitate juridicã şi are sediul în municipiul Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr. 20, sectorul 1.
(3) Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã, denumitã în continuare Agenţie, are în subordine agenţii pentru plãţi şi inspecţie socialã judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridicã.
(4) Agenţiile teritoriale, în funcţie de nevoile locale şi pentru eficientizarea activitãţii proprii, pot organiza în subordine unitãţi fãrã personalitate juridicã, denumite în continuare agenţii locale.
ART. 2
(1) Agenţia are ca scop administrarea şi gestionarea într-un sistem unitar de platã a beneficiilor de asistenţã socialã şi a altor programe privind servicii sociale susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, realizarea de activitãţi de evaluare şi monitorizare a serviciilor sociale, precum şi controlul mãsurilor de asistenţã socialã privind prevenirea, limitarea sau înlãturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socialã a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitãţilor, realizate de autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte persoane fizice şi juridice.
(2) Agenţia asigurã coordonarea, îndrumarea şi controlul activitãţii agenţiilor teritoriale şi a unitãţilor din subordine, în scopul aplicãrii unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizãrii atribuţiilor ce le revin acestora, potrivit legii.
ART. 3
Finanţarea cheltuielilor privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
ART. 4
Principiile care stau la baza funcţionãrii Agenţiei sunt urmãtoarele:
a) solidaritatea socialã;
b) respectarea drepturilor sociale ale cetãţenilor;
c) asigurarea accesului egal la drepturi sociale, cu respectarea egalitãţii de şanse şi promovarea nediscriminãrii;
d) protecţia şi respectarea confidenţialitãţii datelor personale;
e) eficienţa în administrarea şi gestionarea beneficiilor de asistenţã socialã;
f) facilitarea accesului oricãrei persoane aflate în dificultate la mãsurile de asistenţã socialã;
g) asigurarea continuitãţii mãsurilor de asistenţã socialã pentru beneficiari;
h) asigurarea unei abordãri unitare a legislaţiei privind beneficiile de asistenţã socialã;
i) transparenţa şi responsabilitatea publicã.
ART. 5
Agenţia aplicã politicile şi strategiile din domeniul sistemului naţional de asistenţã socialã elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, având urmãtoarele obiective principale:
a) administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã, precum şi a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii;
b) asigurarea unui sistem eficient şi integrat de gestionare şi platã a beneficiilor de asistenţã socialã la nivel naţional;
c) prevenirea erorii, fraudei şi corupţiei în sistemul de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã şi a serviciilor sociale;
d) monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã şi pentru programele de servicii sociale;
e) evaluarea şi monitorizarea serviciilor sociale pe baza standardelor de calitate şi de cost şi colectarea de date necesare indicatorilor de incluziune socialã;
f) organizarea şi asigurarea serviciilor de stabilire, evidenţã şi platã a beneficiilor de asistenţã socialã;
g) organizarea şi asigurarea unui sistem de evidenţã şi evaluare a persoanelor care primesc beneficii de asistenţã socialã;
h) asigurarea furnizãrii informaţiilor necesare realizãrii politicilor şi strategiilor în domeniul asistenţei sociale;
i) facilitarea accesului persoanelor îndreptãţite, potrivit legii, la beneficiile de asistenţã socialã;
j) gestionarea eficientã a resurselor umane şi materiale în domeniul sãu de activitate;
k) exercitarea controlului aplicãrii unitare şi respectãrii reglementãrilor în domeniul sãu de activitate, al modului de asigurare, administrare şi gestionare a beneficiilor de asistenţã socialã şi a serviciilor sociale;
l) îndrumarea autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulãrii în bune condiţii a activitãţii, a perfecţionãrii activitãţii acestora şi prevenirii faptelor de încãlcare a prevederilor legale.
CAP. II
Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Agenţiei
SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Agenţiei
ART. 6
(1) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul administrãrii, gestionãrii şi plãţii beneficiilor de asistenţã socialã şi al susţinerii programelor de servicii sociale, Agenţia are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) urmãreşte şi asigurã aplicarea corectã, unitarã şi nediscriminatorie a legislaţiei privind sistemul de beneficii de asistenţã socialã şi sistemul de servicii sociale;
b) elaboreazã propuneri de îmbunãtãţire a cadrului legislativ din domeniul sãu de competenţã şi le înainteazã Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru promovare;
c) stabileşte procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistenţã socialã, administrarea şi implementarea programelor privind serviciile sociale de cãtre agenţiile teritoriale şi elaboreazã instrucţiuni privind gestionarea beneficiilor de asistenţã socialã şi a programelor de servicii sociale;
d) fundamenteazã şi propune Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul de buget, ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã şi susţinerea programelor privind servicii sociale, precum şi pentru funcţionarea Agenţiei;
e) administreazã şi gestioneazã bugetul propriu, organizeazã şi asigurã plata beneficiilor de asistenţã socialã;
f) administreazã şi gestioneazã patrimoniul propriu;
g) prezintã Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale raportul de execuţie bugetarã a bugetului alocat;
h) negociazã şi încheie convenţii cu instituţii financiare, în vederea efectuãrii plãţilor beneficiilor de asistenţã socialã, în baza mandatului acordat de ordonatorul principal de credite;
i) elaboreazã rapoarte şi analize pentru fundamentarea politicilor şi programelor în domeniul beneficiilor de asistenţã socialã şi al serviciilor sociale şi le transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
j) elaboreazã indicatorii statistici aferenţi domeniului sãu de competenţã;
k) asigurã evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţã socialã şi administreazã, conform legii, Registrul electronic unic al serviciilor sociale;
l) monitorizeazã şi asigurã controlul asupra modului de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã;
m) asigurã implementarea, menţinerea şi îmbunãtãţirea sistemelor de management al calitãţii în domeniul sãu de activitate;
n) organizeazã activitãţi de informare a cetãţenilor cu privire la dreptul acestora la beneficiile de asistenţã socialã;
o) asigurã îndrumarea metodologicã a agenţiilor teritoriale cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu, cu respectarea politicilor sociale elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
p) îndrumã persoanele juridice şi fizice cãrora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementãrile privind beneficiile de asistenţã socialã;
q) asigurã reprezentarea în faţa instanţelor judecãtoreşti, în condiţiile legii;
r) asigurã reprezentarea în relaţiile cu organismele similare din strãinãtate şi cu alte instituţii publice şi organizaţii interne şi internaţionale din domeniul sãu de activitate, la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
s) asigurã pentru activitatea proprie dezvoltarea, mentenanţa şi protecţia sistemelor automatizate de calcul şi înregistrare, în special în funcţie de evoluţiile tehnologice;
ş) asigurã gestiunea bazelor naţionale de date referitoare la sistemul de informaţii privind beneficiile de asistenţã socialã;
t) garanteazã securitatea şi integritatea sistemului de informaţii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legii;
ţ) aplicã prevederile tratatelor internaţionale în domeniu la care România este parte, inclusiv ansamblul reglementãrilor comunitare în domeniu, şi colaboreazã cu instituţii similare din Uniunea Europeanã;
u) negociazã, potrivit mandatului acordat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, acorduri bilaterale cu organisme din alte state, în domeniul sãu de competenţã;
v) realizeazã selecţia, stabileşte planul de formare profesionalã continuã a personalului propriu şi este responsabilã de punerea lui în aplicare.
(2) Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia îndeplineşte şi urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã implementarea şi monitorizarea procesului de acreditare şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale rapoarte privind acreditarea furnizorilor de servicii sociale, conform legii;
b) urmãreşte aplicarea şi respectarea politicilor în domeniul formãrii profesionale a adulţilor, monitorizeazã şi controleazã acreditarea furnizorilor de formare profesionalã, conform prevederilor legale;
c) asigurã aplicarea prevederilor legale privind ucenicia la locul de muncã;
d) asigurã urmãrirea aplicãrii şi respectãrii prevederilor legale privind autorizarea şi funcţionarea agentului de muncã temporarã.
(3) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul inspecţiei sociale, Agenţia are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) controleazã modul în care sunt respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea şi promovarea drepturilor sociale ale cetãţenilor de cãtre autoritãţile administraţiei publice, precum şi de cãtre alte persoane fizice şi juridice, publice şi private;
b) controleazã modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;
c) propune instituţiilor controlate luarea mãsurilor legale pentru remedierea deficienţelor constatate în urma activitãţii de inspecţie, stabilirea rãspunderii juridice a persoanelor vinovate şi sesizeazã organele de urmãrire penalã competente, dupã caz;
d) constatã sãvârşirea faptelor care încalcã prevederile legale prevãzute în toate actele normative ce reglementeazã sistemul naţional de asistenţã socialã şi aplicã sancţiunile contravenţionale prevãzute de cãtre acestea;
e) exercitã controlul în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii oricãror acte şi fapte din sistemul naţional de asistenţã socialã care au condus la încãlcarea drepturilor sociale ale cetãţeanului;
f) desfãşoarã activitãţi de investigare socialã derivate din rezultatele controlului şi formuleazã propuneri de îmbunãtãţire a activitãţii, organizãrii şi a procedurii de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã şi a serviciilor sociale;
g) controleazã, evalueazã şi monitorizeazã respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de acordare a acreditãrii/licenţierii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor furnizate de aceştia;
h) controleazã modalitatea prin care sunt respectate şi puse în aplicare prevederile legale privind combaterea marginalizãrii sociale;
i) elaboreazã şi difuzeazã ghiduri şi manuale operaţionale necesare activitãţii de inspecţie;
j) acordã consiliere autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale şi persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulãrii în bune condiţii a activitãţii şi a perfecţionãrii acesteia şi prevenirii faptelor de încãlcare a prevederilor legale.
ART. 7
(1) În realizarea atribuţiilor sale, Agenţia poate stabili relaţii de parteneriat sau de colaborare cu alte autoritãţi şi instituţii publice şi private, din ţarã şi din strãinãtate, cu reprezentanţi ai societãţii civile sau ai partenerilor sociali.
(2) În vederea eficientizãrii activitãţii sale, Agenţia poate încheia contracte cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea unor activitãţi ori servicii, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea şi funcţionarea Agenţiei
ART. 8
(1) Personalul Agenţiei şi al agenţiilor teritoriale este format din funcţionari publici cu funcţii generale, funcţionari publici cu funcţii specifice şi personal angajat cu contract individual de muncã, salarizaţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Funcţia de inspector social face parte din categoria funcţiilor publice specifice cu statut special.
(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorul social exercitã atribuţii de autoritate de stat, beneficiazã de protecţia legii şi este apãrat de orice ingerinţã sau amestec în activitatea sa, de naturã sã îi influenţeze libertatea de apreciere, de execuţie, de decizie ori de control.
(4) Inspectorul social îşi desfãşoarã activitatea profesionalã exclusiv pe baza şi în aplicarea prevederilor legale în domeniu.
(5) Inspectorii sociali îşi desfãşoarã activitatea de inspecţie în baza legitimaţiei şi a ordinului de deplasare semnat de directorul general/directorul executiv, având acces la toate documentele şi informaţiile care conţin date relevante în legãturã cu realizarea activitãţilor de inspecţie.
(6) În baza legitimaţiei şi a ordinului de deplasare semnat de directorul general al Agenţiei, inspectorii sociali îşi pot desfãşura activitatea de inspecţie pe întreg teritoriul ţãrii, indiferent de agenţia în care îşi desfãşoarã activitatea în mod curent.
(7) Atribuţiile şi responsabilitãţile personalului Agenţiei la nivel central şi local se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, la propunerea directorului general al Agenţiei.
ART. 9
Structura organizatoricã şi numãrul maxim de posturi ale Agenţiei atât la nivel central, cât şi la nivel local se stabilesc prin statutul de organizare şi funcţionare, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 10
(1) Agenţia preia patrimoniul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, precum şi patrimoniul aferent activitãţii de inspecţie socialã, pe baza protocolului de predare-preluare, încheiat între Agenţie şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Posturile alocate pentru activitatea de inspecţie socialã se preiau de cãtre Agenţie, în condiţiile legii.
(3) Încadrarea personalului în numãrul de posturi aprobat şi pe noile funcţii aferente Agenţiei, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente acestuia se realizeazã în termen de maximum 45 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecãrei categorii de funcţii.
(4) Posturile prevãzute la alin. (2) şi, dupã caz, personalul care ocupã aceste posturi se considerã preluate, respectiv transferate în interesul serviciului, în condiţiile legii.
(5) În aplicarea dispoziţiilor alin. (4) se încheie protocol de predare-preluare, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 3-a
Conducerea Agenţiei
ART. 11
(1) Agenţia este condusã de un director general, funcţie publicã de conducere, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.
(2) Directorul general beneficiazã de drepturile salariale şi de celelalte drepturi prevãzute de lege.
(3) Directorul general poate exercita activitãţi de control în domeniul sãu de activitate, pe întreg teritoriul ţãrii.
ART. 12
(1) În exercitarea atribuţiilor de conducere, directorul general are în subordine un director general adjunct.
(2) Directorul general adjunct este numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.
(3) Atribuţiile şi responsabilitãţile directorului general adjunct se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei.
ART. 13
Conducerea agenţiilor teritoriale se exercitã de cãtre un director executiv, funcţionar public de conducere, numit prin decizie a directorului general al Agenţiei, în condiţiile legii.
ART. 14
(1) Directorii executivi ai agenţiilor teritoriale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
(2) Atribuţiile şi responsabilitãţile directorilor executivi se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei.
ART. 15
(1) Directorul general are, în principal, urmãtoarele atribuţii şi responsabilitãţi:
a) coordoneazã activitatea Agenţiei şi a structurilor sale subordonate;
b) rãspunde de întreaga activitate a Agenţiei şi a structurilor subordonate în faţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;
c) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii, proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã şi susţinerea programelor de servicii sociale, precum şi pentru funcţionarea Agenţiei;
d) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale raportul anual de activitate al Agenţiei;
e) aprobã încadrarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori a raporturilor de muncã pentru personalul din subordine, în condiţiile legii;
f) aprobã planul de formare profesionalã continuã a personalului Agenţiei;
g) aprobã procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistenţã socialã, administrarea şi implementarea programelor de servicii sociale, instrucţiunile privind gestionarea beneficiilor de asistenţã socialã şi a programelor de servicii sociale, precum şi ghidurile şi manualele operaţionale necesare activitãţii de inspecţie;
h) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei la nivel central şi local;
i) organizeazã şi coordoneazã activitatea de control intern, conform legii;
j) evalueazã activitatea directorilor executivi ai agenţiilor teritoriale;
k) reprezintã Agenţia în justiţie, în raporturile cu celelalte instituţii şi autoritãţi publice şi organizaţii interne şi internaţionale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi strãine;
l) dezvoltã relaţii de colaborare cu instituţii similare din ţarã şi din strãinãtate, în limita competenţelor prevãzute de lege;
m) asigurã promovarea imaginii Agenţiei;
n) coordoneazã activitatea de inspecţie socialã;
o) stabileşte şi propune spre aprobare ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale planul anual de control al inspecţiei sociale;
p) stabileşte şi organizeazã activitãţile de inspecţie socialã la nivel naţional;
q) dispune controale asupra activitãţii structurilor din subordinea Agenţiei.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii.
(3) Directorul general al Agenţiei este ordonator secundar de credite.
(4) Directorul general al Agenţiei poate delega atribuţii personalului din subordine, în condiţiile legii.
(5) Directorul general îndeplineşte şi alte atribuţii care se stabilesc prin statutul propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei.
CAP. III
Agenţiile teritoriale
ART. 16
(1) În domeniul administrãrii, gestionãrii şi plãţii beneficiilor de asistenţã socialã şi al susţinerii programelor de servicii sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) aplicã legislaţia privind acordarea şi plata beneficiilor de asistenţã socialã;
b) aplicã legislaţia privind finanţarea programelor de servicii sociale;
c) informeazã şi îndrumã persoanele fizice şi juridice cãrora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementãrile privind sistemul naţional de asistenţã socialã;
d) gestioneazã informaţiile în vederea efectuãrii plãţilor beneficiilor de asistenţã socialã;
e) prelucreazã documentaţia aferentã stabilirii drepturilor la beneficiile de asistenţã socialã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
f) înregistreazã datele privind persoanele care primesc beneficii de asistenţã socialã;
g) utilizeazã sistemul de informaţii în conformitate cu instrucţiunile şi instrumentele de gestiune a informaţiei stabilite de Agenţie;
h) asigurã evidenţa la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţã socialã;
i) actualizeazã baza de date cu privire la beneficiari şi la beneficiile de asistenţã socialã acordate;
j) asigurã respectarea prevederilor legale care privesc caracterul confidenţial al datelor personale ale solicitanţilor şi ale persoanelor care primesc beneficii de asistenţã socialã;
k) verificã îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la beneficiile de asistenţã socialã;
l) stabilesc dreptul la beneficiile de asistenţã socialã şi efectueazã plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
m) recupereazã drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condiţiile legii;
n) fundamenteazã şi propun Agenţiei proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã, susţinerea programelor de servicii sociale şi pentru funcţionarea lor;
o) administreazã bugetul aprobat şi prezintã Agenţiei raportul de execuţie bugetarã;
p) organizeazã activitatea de evidenţã contabilã a execuţiei bugetare pentru bugetul alocat;
q) întocmesc rapoarte periodice, precum şi raportul anual de activitate şi le transmit Agenţiei;
r) furnizeazã Agenţiei şi altor organisme care au competenţe în domeniu informaţii în vederea elaborãrii de studii, rapoarte şi analize în domeniul lor de activitate;
s) asigurã comunicarea permanentã cu instituţiile şi autoritãţile administraţiei publice centrale, cu alte instituţii şi persoane juridice cu responsabilitãţi în domeniul social şi în special cu autoritãţile administraţiei publice locale şi judeţene;
ş) asigurã reprezentarea în faţa instanţelor judecãtoreşti, conform legii;
t) soluţioneazã contestaţii, sesizãri şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;
ţ) realizeazã selecţia şi formarea profesionalã a personalului la nivel judeţean, în conformitate cu planul stabilit de Agenţie în domeniu;
u) editeazã materiale informative în domeniul lor de activitate;
v) utilizeazã orice mijloc de comunicare în masã pentru promovarea şi informarea asupra drepturilor beneficiarilor;
w) încheie contractele şi convenţiile de finanţare pentru programele de servicii sociale, monitorizeazã implementarea acestora şi elaboreazã rapoartele prevãzute de lege;
x) întocmesc documentaţia necesarã pentru solicitarea creditelor bugetare în vederea finanţãrii programelor de servicii sociale şi asigurã plata acestora.
(2) Pentru realizarea obiectivelor sale, agenţiile teritoriale îndeplinesc şi urmãtoarele atribuţii:
a) administreazã patrimoniul propriu, precum şi bunurile din domeniul public sau privat al statului, în condiţiile legii;
b) asigurã îndrumarea şi controlul activitãţii agenţiilor locale;
c) asigurã aplicarea prevederilor legale în vigoare privind ucenicia la locul de muncã;
d) asigurã aplicarea prevederilor legale în vigoare privind condiţiile de înfiinţare şi a celor privind procedura de autorizare a agentului de muncã temporarã;
e) autorizeazã furnizorii de formare profesionalã în baza prevederilor legale în vigoare privind formarea profesionalã a adulţilor;
f) înregistreazã contractele de formare profesionalã ale furnizorilor de formare profesionalã;
g) soluţioneazã cererile privind stabilirea calitãţii de persoanã persecutatã, în înţelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizatã prin intermediul caselor judeţene de pensii sau, dupã caz, al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti;
h) asigurã preşedinţia comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în domeniul egalitãţii de şanse între femei şi bãrbaţi;
i) realizeazã activitãţi de evaluare, monitorizare şi control privind implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale şi incluziunii sociale, în conformitate cu metodologia specificã aprobatã prin lege sau prin manuale operaţionale;
j) realizeazã activitatea de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi asigurã activitatea secretariatului tehnic al comisiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
k) monitorizeazã implementarea prioritãţilor stabilite prin planul strategic de acţiune din domeniul incluziunii sociale, precum şi activitatea secretariatului tehnic al comisiei de incluziune socialã organizate în conformitate cu ordinul prefectului.
(3) În domeniul inspecţiei sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) promoveazã acţiuni de informare şi conştientizare a cetãţenilor asupra drepturilor sociale şi stabilesc programe de colaborare cu societatea civilã;
b) sesizeazã organele de urmãrire penalã competente în situaţia în care faptele supuse controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni;
c) propun teme de control în vederea includerii în planul anual de control pentru implementarea politicilor aferente sistemului naţional de asistenţã socialã;
d) desfãşoarã activitatea de control la nivel de judeţ, în baza ordinelor de deplasare şi cu respectarea metodologiilor, instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru aprobate;
e) controleazã şi monitorizeazã modul în care sunt stabilite beneficiile de asistenţã socialã;
f) evalueazã, monitorizeazã şi controleazã activitatea furnizorilor de servicii sociale publici şi privaţi din punctul de vedere al respectãrii standardelor de calitate şi de cost, precum şi al eficienţei şi performanţei acestora;
g) controleazã şi monitorizeazã modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţã socialã, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;
h) constatã sãvârşirea faptelor prin care se încalcã prevederile legale din domeniul asistenţei sociale şi aplicã sancţiunile contravenţionale prevãzute de lege;
i) propun suspendarea ori încetarea temporarã sau definitivã a beneficiului de asistenţã socialã/serviciului social în cazul încãlcãrii grave a prevederilor legale în domeniu;
j) controleazã şi monitorizeazã modul de îndeplinire a prevederilor legale privind combaterea marginalizãrii sociale;
k) elaboreazã rapoartele de evaluare, monitorizare şi control, precum şi analize specifice activitãţii de inspecţie desfãşurate la nivel judeţean;
l) fac propuneri de îmbunãtãţire a activitãţii, organizãrii şi a metodei de acordare a beneficiilor de asistenţã socialã şi a serviciilor sociale;
m) acţioneazã la nivel judeţean pentru prevenirea şi înlãturarea efectelor oricãror acte sau fapte care încalcã principiile şi normele din domeniul asistenţei sociale, stabilite prin tratatele internaţionale la care România este parte sau prin reglementãrile Uniunii Europene;
n) transmit, la solicitarea Agenţiei, informaţiile privind activitatea de control din domeniul inspecţiei sociale.
(4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, agenţiile teritoriale coopereazã cu autoritãţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile guvernamentale, cu societatea civilã, precum şi cu partenerii sociali.
CAP. IV
Contravenţii şi sancţiuni
ART. 17
Autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele fizice sau juridice, publice ori private, inspectate, au obligaţia de a pune la dispoziţie inspectorilor sociali orice document sau informaţie necesarã şi relevantã activitãţii de inspecţie.
ART. 18
(1) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 5.000 lei la 10.000 lei urmãtoarele fapte:
a) obstrucţionarea în orice mod de cãtre autoritãţile administraţiei publice centrale sau locale, de cãtre persoanele fizice sau juridice, publice ori private, a inspectorilor sociali în exercitarea totalã sau parţialã a atribuţiilor de inspecţie, prin orice acţiune ori inacţiune;
b) refuzul persoanelor fizice şi/sau juridice de a duce la îndeplinire mãsurile dispuse de inspectorul social, la termenele stabilite de acesta;
c) refuzul persoanelor fizice şi/sau juridice de a pune la dispoziţia inspectorilor sociali toate documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea acţiunilor de control, evaluare sau monitorizare.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se fac de cãtre inspectorii sociali.
ART. 19
Prevederile art. 18 referitoare la contravenţii se completeazã cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
CAP. V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 20
(1) În vederea asigurãrii funcţionãrii Agenţiei şi a agenţiilor teritoriale, numãrul maxim de posturi aprobat pentru Agenţia Naţionalã pentru Prestaţii Sociale, supusã reorganizãrii, se suplimenteazã cu 287 de posturi, prin preluarea a 132 de posturi aferente activitãţii de inspecţie socialã din cadrul aparatului central al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi prin preluarea a 155 de posturi de la Inspecţia Muncii.
(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se încheie protocol de predare-preluare, în condiţiile legii, în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã.
(3) Salarizarea personalului se face potrivit reglementãrilor legale aplicabile personalului plãtit din fonduri publice din administraţia centralã, pentru personalul din aparatul central al Agenţiei, respectiv din serviciile deconcentrate, pentru personalul din agenţiile teritoriale.
ART. 21
Prin preluarea atribuţiilor şi a responsabilitãţilor de inspecţie socialã Agenţia se subrogã Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în toate drepturile şi obligaţiile din domeniul de activitate al inspecţiei sociale, decurgând din acte normative şi administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii, orice alte acte care produc efecte juridice.
ART. 22
În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, la propunerea Agenţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale supune spre aprobare Guvernului statutul propriu de organizare şi funcţionare al acesteia.
ART. 23
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, în cuprinsul tuturor actelor normative, sintagma "Agenţia Naţionalã pentru Prestaţii Sociale" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţionalã pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã", sintagma "agenţii judeţene pentru prestaţii sociale" se înlocuieşte cu sintagma "agenţii judeţene pentru plãţi şi inspecţie socialã, respectiv Agenţia pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã a Municipiului Bucureşti", sintagma "prestaţii sociale" se înlocuieşte cu sintagma "beneficii de asistenţã socialã", iar denumirea de "preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale" se înlocuieşte cu denumirea de "director general al Agenţiei Naţionale pentru Plãţi şi Inspecţie Socialã".
ART. 24
(1) La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã se abrogã:
a) Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 31 octombrie 2007, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 90/2008, cu modificãrile ulterioare;
b) Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socialã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 30 decembrie 2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 211/2007.
(2) Statutul propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rãmâne în vigoare şi se aplicã în mod corespunzãtor pânã la data aprobãrii noului statut propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei prevãzut la art. 22.
ART. 25
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã, la propunerea Agenţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va elabora proiectul de lege privind statutul inspectorului social.
ART. 26
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã intrã în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012, cu excepţia prevederilor art. 18, care intrã în vigoare în termen de 10 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul muncii,
familiei şi protecţiei sociale,
Sulfina Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 21 decembrie 2011.
Nr. 113.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: