Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 143/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale şi Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului finanţeazã, din sume alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile şi din alte surse, în condiţiile legii, Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezãminte culturale în localitãţile unde nu existã asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrãrilor de construcţie a aşezãmintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban, denumit în continuare Program. Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, prin Compania Naţionalã de Investiţii "C.N.I." - S.A., aflatã sub autoritatea acestuia, realizeazã douã dintre cele 4 obiective principale ale Programului, respectiv proiectarea, construirea şi dotarea de sedii pentru aşezãminte culturale din mediul rural şi mic urban, în localitãţile unde nu existã asemenea instituţii, precum şi reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezãmintelor culturale din mediul mic urban. Lucrãrile de reabilitare, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezãmintelor culturale din mediul rural se realizeazã prin Programul naţional de dezvoltare ruralã (PNDR), având ca sursã de finanţare Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Ruralã (FEADR), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale fiind autoritate de management pentru PNDR. Finalizarea lucrãrilor de construcţie şi dotarea aşezãmintelor culturale din mediul rural şi mic urban sunt în sarcina Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Având în vedere faptul cã Programul are ca perioadã de desfãşurare un termen de 3 ani începând cu anul 2007, situaţia extraordinarã prevãzutã la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, se motiveazã prin necesitatea prelungirii perioadei de desfãşurare a Programului în vederea asigurãrii unei îmbunãtãţiri a infrastructurii culturale şi la nivelul localitãţilor din mediul rural şi mic urban, evitându-se astfel crearea unei situaţii nefavorabile sub aspect social. În spaţiul mic urban şi cu precãdere în spaţiul rural, activitatea culturalã este organizatã în jurul aşezãmântului cultural. Majoritatea cãminelor culturale, caselor de culturã şi a altor aşezãminte culturale se aflã într-o stare continuã de degradare, neputând oferi astfel servicii culturale populaţiei, aspect ce se rãsfrânge şi asupra situaţiei educaţionale a acesteia. Pãstrarea şi conservarea moştenirii rurale sunt esenţiale pentru dezvoltarea turismului rural, reprezentând o posibilitate de promovare a satelor româneşti cu efect pozitiv asupra turiştilor şi populaţiei locale. Patrimoniul cultural românesc reprezintã o sursã importantã de dezvoltare la nivel local şi regional. Dezvoltarea durabilã nu se poate face în afara pãstrãrii identitãţii culturale, fapt care impune luarea în considerare şi a unor factori cum ar fi educaţia şi consumul cultural, îmbunãtãţirea serviciilor culturale de bazã din spaţiul românesc. Aceasta implicã atât dezvoltarea infrastructurii de aşezãminte culturale, biblioteci, cãmine culturale, locuri de petrecere a timpului liber, cât şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, arhitectural şi natural. Dimensiune importantã a vieţii sociale, viaţa culturalã va fi revitalizatã în condiţiile în care comunitãţile locale vor deţine o infrastructurã culturalã adecvatã. Prin realizarea proiectelor principale ale Programului se va aduce un suflu nou şi dinamic în viaţa comunitãţii locale şi se va media deschiderea oamenilor cãtre noi modele culturale, care sã vinã sã completeze frumoasa tradiţie deja existentã. Funcţionarea aşezãmintelor culturale la parametri calitativi superiori reprezintã un pas înainte spre schimbare, spre viitor, dezvoltare localã şi cooperare internaţionalã. Neadoptarea în regim de urgenţã a prezentului act normativ conduce la sistarea Programului şi prin urmare la neîndeplinirea obiectivelor principale ale acestuia, respectiv creşterea accesului populaţiei din mediul rural şi mic urban la informaţie, educaţie, culturã şi coeziune socialã. Luând în considerare faptul cã Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, prin Compania Naţionalã de Investiţii "C.N.I." - S.A., realizeazã în prezent douã dintre cele 4 obiective ale Programului demarat în anul 2007 şi disponibilitatea derulãrii în viitor de cãtre acesta a obiectivelor care au fost stabilite pânã în anul 2010 în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale şi, respectiv, în sarcina Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, motivat de experienţa Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A. în ceea ce priveşte derularea programelor de interes public sau social în domeniul construcţiilor, în vederea creãrii cadrului legal pentru realizarea şi finanţarea, în regim de urgenţã, a lucrãrilor de construire de noi aşezãminte culturale în localitãţile unde nu existã asemenea instituţii, precum şi a lucrãrilor de reabilitare, modernizarea infrastructurii culturale, finalizarea şi dotarea aşezãmintelor culturale din mediul rural şi mic urban, pentru întãrirea rolului aşezãmintelor culturale şi transformarea acestora în centre comunitare de acces la informaţie şi culturã şi de coeziune socialã, diversificarea ofertei culturale, creşterea gradului de acces şi de participare a populaţiei la viaţa culturalã într-un cadru care sã dispunã de condiţiile tehnico-administrative necesare prezentãrii de producţii artistice, în scopul continuãrii Programului în perioada 2011-2015, în temeiul <>art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã. ART. I <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 143/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã: 1. La articolul 21, alineatele (1), (3^1) şi (4) vor avea urmãtorul cuprins: "(1) Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului finanţeazã, din sume alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile şi din alte surse, în condiţiile legii, Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezãminte culturale în localitãţile unde nu existã asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrãrilor de construcţie a aşezãmintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban, denumit în continuare Program. ...................................................................... (3^1) Obiectivele prevãzute la alin. (3) se realizeazã de cãtre Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, prin Compania Naţionalã de Investiţii «C.N.I.» - S.A., aflatã sub autoritatea acestuia, în condiţiile prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii «C.N.I.» - S.A., aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 117/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ...................................................................... (4) Programul se aplicã începând cu anul 2007 şi se va desfãşura pe o perioadã de 8 ani." 2. La articolul 21, alineatele (3^2) şi (3^3) se abrogã. 3. La articolul 22, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins: "Art. 22. - (1) Pentru a putea beneficia de finanţare în cadrul Programului, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3^1), autoritãţile administraţiei publice locale, singure sau în parteneriat cu alte autoritãţi publice ori cu organizaţii neguvernamentale din ţarã sau din strãinãtate, elaboreazã şi propun, pe baza unei documentaţii justificative, proiecte care trebuie sã fie însoţite de programe şi proiecte culturale desfãşurate pe o perioadã de minimum 3 ani, precum şi de garanţia asigurãrii unei finanţãri, din resurse proprii sau atrase, de minimum 10% din valoarea totalã a proiectului pentru construcţie, reabilitare, modernizare, dotare şi/sau finalizare a lucrãrilor de construcţie a aşezãmintelor culturale." 4. La articolul 22, alineatul (1^1) se abrogã. 5. Articolul 23 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 23. - (1) În vederea implementãrii obiectivelor prevãzute la art. 21 alin. (3) se constituie Comisia pentru evaluarea şi selecţia proiectelor, denumitã în continuare Comisia, formatã din câte un reprezentant al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, al Asociaţiei Comunelor şi al Asociaţiei Oraşelor din România, desemnaţi prin ordine ale miniştrilor de resort sau prin decizie a preşedintelui asociaţiei, dupã caz. (2) Preşedinţia Comisiei va fi asiguratã de reprezentantul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltãrii regionale şi turismului. (3) Lucrãrile Comisiei vor fi asigurate de un secretariat format din specialişti numiţi de cãtre ministrul dezvoltãrii regionale şi turismului. (4) Pentru realizarea obiectivelor prevãzute la art. 21 alin. (3), Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împreunã cu Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului elaboreazã ghidurile operaţionale, care vor cuprinde: criteriile de evaluare şi selecţie, modul de organizare şi funcţionare a Comisiei, aprobate prin ordine comune ale ministrului culturii şi patrimoniului naţional şi, respectiv, ministrului dezvoltãrii regionale şi turismului. (5) Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului elaboreazã norme metodologice pentru derularea obiectivelor prevãzute la art. 21 alin. (3) prin Compania Naţionalã de Investiţii «C.N.I.» - S.A., aprobate prin ordin al ministrului dezvoltãrii regionale şi turismului. (6) Comisia constituitã potrivit alin. (1) va selecta proiectele propuse de autoritãţile administraţiei publice locale care îndeplinesc condiţiile minime prevãzute la art. 22 şi va propune Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului finanţarea celor care întrunesc criteriile prevãzute în ghidurile operaţionale specifice fiecãrui obiectiv." 6. Articolul 25 va avea urmãtorul cuprins: "Art. 25. - (1) Monitorizarea implementãrii Programului se realizeazã de Compania Naţionalã de Investiţii «C.N.I.» - S.A., în condiţiile legii. (2) Compania Naţionalã de Investiţii «C.N.I.» - S.A. va transmite trimestrial Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului informãri cu privire la stadiul derulãrii şi implementãrii Programului." ART. II Ghidurile operaţionale prevãzute la art. 23 alin. (4) şi normele metodologice prevãzute la <>art. 23 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 143/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile aduse prin prezenta ordonanţã de urgenţã, vor fi actualizate şi, respectiv, elaborate în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. III Impactul financiar al Programului asupra bugetului de stat consolidat este suportat din bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Turismului stabilit conform strategiei fiscal-bugetare. ART. IV <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfãşurarea activitãţii aşezãmintelor culturale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 143/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile aduse prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupã aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouã numerotare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemneazã:
───────────────
Ministrul dezvoltãrii regionale
şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul culturii
şi patrimoniului naţional,
Kelemen Hunor
Ministrul administraţiei
şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul agriculturii
şi dezvoltãrii rurale,
Valeriu Tabãrã
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 8 decembrie 2010.
Nr. 110.
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.