Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere:
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 371 din 27 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 776/2007 privind aprobarea Memorandumului de înţelegere, semnat la 23 ianuarie 2007 la Bucureşti, dintre Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice (în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor), şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 514/2008 pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 18 februarie 2008, cu modificările ulterioare;
- potrivit regulamentelor de mai sus, la sfârşitul anului 2013 Comisia Europeană decomite automat sumele aferente anului respectiv pentru care statul membru nu a cerut rambursarea până la 31 decembrie 2013. Sumele plătite către Fondul de participare JEREMIE constituie cheltuieli eligibile în cadrul Programului operaţional "Creşterea competitivităţii economice", iar achitarea şi declararea acestora către CE până la sfârşitul anului 2013 contribuie la reducerea riscului de dezangajare de fonduri din acest program operaţional.
Se impune implementarea de urgenţă a unor reglementări privind plăţile în euro reprezentând contribuţia României către Fondul de participare JEREMIE, administrat de Fondul European de Investiţii, în vederea implementării proiectelor susţinute din instrumentul financiar JEREMIE în cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" şi, implicit, a creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale în România.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte unele reglementări privind cadrul financiar general pentru efectuarea plăţilor de către Guvernul României către Fondul de participare JEREMIE, în vederea asigurării accesului la finanţarea pentru IMM-uri, din sumele alocate temporar din venituri din privatizare Ministerului Economiei de către Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 11^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile pe perioada derulării Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 19 noiembrie 2013 şi la Luxembourg la 15 noiembrie 2013, denumit în continuare Acord de finanţare.
ART. 2
Ministerul Finanţelor Publice, prin Autoritatea de certificare şi plată, va efectua, în baza Acordului de finanţare, plata sumelor convenite în tranşe până la concurenţa sumei de 150 milioane euro, în contul bancar deschis de Fondul European de Investiţii.
ART. 3
Sumele prevăzute la art. 2 reprezintă cheltuieli eligibile din fondurile Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", realizate în vederea implementării domeniului major de intervenţie 1.2 "Accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare" din cadrul axei prioritare 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient".
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
─────────────────
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul economiei,
Andrei Dominic Gerea
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Bucureşti, 20 noiembrie 2013.
Nr. 105.
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: