Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenta, expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:
a) zona de competenta - suprafata din teritoriul naţional constituitã din zona de frontiera, suprafata aeroporturilor şi a porturilor situate în interiorul tarii, deschise traficului internaţional, Dunarea interioarã şi canalul Sulina situate în afarã zonei de frontiera, apele maritime interioare şi marea teritorialã, precum şi zona contigua şi zona economicã exclusiva ale României, în care Poliţia de Frontiera Romana îşi îndeplineşte atribuţiile prevãzute de lege;
b) poliţist de frontiera - funcţionarul public cu statut special, inarmat, care poarta, de regula, uniforma şi exercita atribuţiile stabilite prin lege în sarcina Poliţiei de Frontiera Romane.
ART. 2
Poliţia de Frontiera Romana face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia specializatã a statului care exercita atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migratiei ilegale şi a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere sãvârşite în zona de competenta, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi strãinilor, asigurarea intereselor statului roman pe Dunarea interioarã şi canalul Sulina situate în afarã zonei de frontiera, în zona contigua şi în zona economicã exclusiva, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenta, în condiţiile legii.
ART. 3
(1) Activitatea Poliţiei de Frontiera Romane constituie serviciu public şi se desfãşoarã în interesul persoanei, al comunitãţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
(2) În toate acţiunile pe care le desfãşoarã în zona de competenta personalul Poliţiei de Frontiera Romane are obligaţia sa previnã şi sa combata starile de pericol la adresa României, determinate de migratia ilegala şi criminalitatea transfrontaliera.
ART. 4
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia de Frontiera Romana coopereazã cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept şi colaboreazã în acest sens cu cetãţenii, în condiţiile legii.
ART. 5
Poliţia de Frontiera Romana se organizeazã la nivelul judeţelor care, potrivit organizãrii administrative a teritoriului României, au ca limita frontiera de stat şi litoralul Marii Negre. În judeţele din interiorul tarii, în care funcţioneazã aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mãrfuri, Poliţia de Frontiera Romana se organizeazã la nivelul punctelor de trecere a frontierei de stat. Pentru Dunarea interioarã, deschisã navigaţiei internaţionale, Poliţia de Frontiera Romana se organizeazã şi la nivelul judeţelor Brãila şi Ialomita.
CAP. 2
Organizarea Poliţiei de Frontiera Romane
SECŢIUNEA 1
Structura Poliţiei de Frontiera Romane
ART. 6
Poliţia de Frontiera Romana are urmãtoarea structura organizatoricã:
a) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera;
b) direcţii teritoriale ale poliţiei de frontiera;
c) inspectoratele judeţene ale poliţiei de frontiera;
d) sectoare ale poliţiei de frontiera;
e) grupuri de nave ale poliţiei de frontiera;
f) puncte ale poliţiei de frontiera;
g) instituţii de învãţãmânt pentru pregãtirea şi specializarea personalului;
h) alte unitãţi.
SECŢIUNEA a 2-a
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera
ART. 7
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este unitatea centrala a Poliţiei de Frontiera Romane, cu personalitate juridicã şi competenta teritorialã pentru intreaga zona de responsabilitate a poliţiei de frontiera, care exercita conducerea şi rãspunde de intreaga activitate a poliţiei de frontiera, desfãşoarã activitãţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migratiei ilegale şi criminalitatii transfrontaliere comise în zona de competenta teritorialã a Poliţiei de Frontiera, precum şi orice alte atribuţii date în competenta sa prin lege.
ART. 8
(1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului de interne.
(2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de cãtre ministrul de interne.
ART. 9
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera are în structura sa organizatoricã direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne.
ART. 10
(1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera funcţioneazã Consiliul Consultativ Superior, constituit din inspectorul general, adjunctii acestuia, şefii direcţiilor teritoriale şi din structura interna a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi şefii instituţiilor de învãţãmânt ale poliţiei de frontiera.
(2) Consiliul Consultativ Superior se întruneşte o data pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub preşedinţia inspectorului general, analizeazã problemele importante ale activitãţii Poliţiei de Frontiera Romane şi adopta recomandãri, cu votul majoritãţii membrilor.
(3) Componenta, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ Superior se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general.
ART. 11
În aplicarea legii inspectorul general emite dispoziţii obligatorii pentru întregul personal din subordine, la elaborarea cãrora poate consulta Consiliul Consultativ Superior al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera.
SECŢIUNEA a 3-a
Structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Romana
ART. 12
(1) La nivel teritorial Poliţia de Frontiera Romana organizeazã direcţii teritoriale, inspectorate judeţene, grupuri de nave şi sectoare ale poliţiei de frontiera; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizeazã şi funcţioneazã puncte ale poliţiei de frontiera.
(2) Pentru frontiera cu fiecare stat vecin şi la tarmul Marii Negre se organizeazã şi funcţioneazã câte o direcţie teritorialã a poliţiei de frontiera.
(3) Pe lângã fiecare direcţie teritorialã a poliţiei de frontiera funcţioneazã câte un consiliu consultativ, constituit din şeful direcţiei, adjunctii acestuia şi şefii inspectoratelor judeţene. Componenta, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontiera.
(4) În judeţele care au ca limita frontiera de stat sau Dunarea interioarã se organizeazã şi funcţioneazã, ca unitãţi cu personalitate juridicã, inspectorate judeţene ale poliţiei de frontiera.
(5) La tarmul Marii Negre se organizeazã pe grupuri de nave şi funcţioneazã componenta maritima a Poliţiei de Frontiera Romane, în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontiera Constanta.
(6) În cadrul inspectoratelor judeţene se organizeazã şi funcţioneazã, la nivel teritorial, sectoare ale poliţiei de frontiera.
(7) Structurile teritoriale ale poliţiei de frontiera prevãzute la alin. (2), (4), (5) şi (6) sunt conduse de un şef, ajutat de adjuncţi.
(8) Şefii direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontiera sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre ministrul de interne la propunerea inspectorului general. Adjunctii sefilor de direcţii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre inspectorul general la propunerea sefilor de direcţii.
(9) Şefii inspectoratelor judeţene, şefii grupurilor de nave, şefii de sectoare, precum şi adjunctii acestora sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general la propunerea sefilor direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontiera.
(10) Şefii inspectoratelor judeţene sunt numiţi în funcţie cu avizul consultativ al prefectului.
(11) Şefii punctelor poliţiei de frontiera sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre inspectorul general la propunerea sefilor de direcţii sau a şefului structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare.
ART. 13
Direcţiile teritoriale ale poliţiei de frontiera şi inspectoratele judeţene se organizeazã intern, pe servicii, birouri şi compartimente, dupã caz, prin ordin al ministrului de interne.
ART. 14
(1) Inspectoratele judeţene au la nivel teritorial ca structuri de execuţie sectoare şi grupuri de nave, dupã caz, care au competenta teritorialã limitatã.
(2) Locul de dispunere şi zona de competenta teritorialã ale sectorului şi grupului de nave, dupã caz, se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general.
(3) Sectorul şi grupul de nave se organizeazã pe compartimente, ture şi echipaje, conform specificului activitãţilor, potrivit dispoziţiei inspectorului general.
ART. 15
(1) În localitãţile din interiorul tarii, în care funcţioneazã puncte de trecere aeroportuare sau portuare, se organizeazã şi funcţioneazã puncte ale poliţiei de frontiera.
(2) Zona de competenta teritorialã a poliţiei de frontiera în punctele de trecere a frontierei este reprezentatã de suprafata aeroportului sau portului, cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente.
ART. 16
(1) Pentru prevenirea şi combaterea migratiei ilegale şi a criminalitatii transfrontaliere, în structurile Poliţiei de Frontiera Romane pot fi înfiinţate şi alte unitãţi.
(2) Numãrul, competenta şi structura organizatoricã a acestor unitãţi se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
(3) Şefii unitãţilor înfiinţate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.
SECŢIUNEA a 4-a
Regulamente de organizare şi funcţionare
ART. 17
(1) Atribuţiile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera şi ale unitãţilor teritoriale subordonate se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera se aproba de ministrul de interne, iar cele ale unitãţilor teritoriale, de cãtre inspectorul general.
CAP. 3
Raporturile dintre Poliţia de Frontiera Romana şi autoritãţile administraţiei publice
ART. 18
(1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera coopereazã cu autoritãţile administraţiei publice centrale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii centrale ale statului, precum şi cu reprezentanţi ai societãţii civile.
(2) În plan teritorial structurile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera coopereazã cu autoritãţile administraţiei publice locale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii ale statului, cu serviciile descentralizate ale ministerelor, precum şi cu reprezentanţi ai societãţii civile.
(3) În vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei, potrivit legii, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor sau comunelor solicitante vor consulta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera, vor pune la dispoziţie şi vor asigura spaţiile şi condiţiile tehnice edilitare necesare în vederea functionarii lor.
ART. 19
(1) Şefii unitãţilor teritoriale ale poliţiei de frontiera prezintã informãri anuale în fata consiliilor judeţene, municipale, orãşeneşti sau comunale, dupã caz, referitoare la situaţia operativã la frontiera de stat şi la acţiunile întreprinse.
(2) Şefii unitãţilor prevãzute la alin. (1) pot informa, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefectii, preşedinţii consiliilor judeţene, primãrii localitãţilor din zona de frontiera sau ai celor care au în raza teritorialã aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mãrfuri, despre evoluţia criminalitatii transfrontaliere şi despre alte fenomene antisociale comise în zona de competenta.
ART. 20
Între autoritãţile administraţiei publice locale şi unitãţile teritoriale ale poliţiei de frontiera se pot încheia protocoale anuale de cooperare în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
CAP. 4
Atribuţii
SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Poliţiei de Frontiera Romane
ART. 21
În zona de competenta Poliţia de Frontiera Romana are urmãtoarele atribuţii generale:
a) executa supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne şi combate migratia ilegala şi criminalitatea transfrontaliera în zona de competenta, precum şi orice alta încãlcare a regimului juridic al frontierei de stat;
b) apara viata, integritatea corporalã şi libertatea persoanelor, proprietatea publica şi privatã, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetãţenilor şi comunitãţii;
c) realizeazã controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, dupã caz, potrivit legii;
d) asigura derularea fluenta, corecta şi civilizata a traficului de cãlãtori şi mãrfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreunã cu celelalte autoritãţi care au, potrivit legii, competente de control privind trecerea frontierei de stat;
e) asigura controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoaparare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încãrcate cu substanţe toxice ori radioactive;
f) supravegheazã, prin observare directa permanenta, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi marii teritoriale;
g) asigura aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale;
h) asigura supravegherea şi controlul semnelor de frontiera;
i) organizeazã şi realizeazã cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunitãţi de state, conform înţelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte;
j) organizeazã acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încãlcat sau despre care se deţin date ca intenţioneazã sa încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenta; desfãşoarã activitãţi pentru constatarea faptelor penale şi efectueazã cercetãri în legatura cu acestea, conform legii;
k) culege, stocheaza, prelucreaza, valorifica şi face schimb de date şi informaţii, în condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Romana, în scopul exercitãrii atribuţiilor legale, cu autoritãţile publice interesate, pe baza de protocol, şi cu organisme similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte;
l) constata contravenţiile şi aplica sancţiunile contravenţionale, potrivit legii;
m) coordoneazã activitãţile personalului celorlalte instituţii sau ale agenţilor economici care, potrivit legii, îşi desfãşoarã activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legatura cu trecerea frontierei de stat, şi urmãreşte respectarea legii de cãtre întregul personal din punctul de trecere;
n) introduce date şi exploateazã datele introduse în Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontiera (SIF), în scopurile şi în condiţiile prevãzute de lege;
o) asigura menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autoritãţi ale statului participa la astfel de acţiuni în localitãţile din zona de frontiera;
p) participa, împreunã cu alte formaţiuni ale Ministerului de Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, cu unitãţi de protecţie civilã şi cu alte autoritãţi prevãzute de lege, la activitãţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamitati naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi inlaturare a urmãrilor provocate de astfel de evenimente;
r) participa, împreunã cu autoritãţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontiera ale statelor vecine, dupã caz, la luarea mãsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afecteazã factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;
s) exercita orice alte atribuţii stabilite prin lege.
ART. 22
În zona de competenta pe apa Poliţia de Frontiera Romana are şi urmãtoarele atribuţii specifice:
a) supravegheazã şi asigura respectarea drepturilor statului roman în apele din zona de competenta;
b) previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului roman;
c) executa, direct sau împreunã cu autoritatea vamalã, controlul navelor şi ambarcatiunilor despre care se deţin date şi informaţii ca desfãşoarã activitãţi ilegale în zona de competenta ori sunt surprinse desfasurand asemenea activitãţi;
d) executa controlul navelor şi al ambarcatiunilor împreunã cu unitãţile teritoriale pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluari accidentale;
e) participa la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservãrii fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi pescuitului ilegal, precum şi a exploatãrii ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice din apele aflate în zona de competenta;
f) cauta navele aflate în pericol în apele din zona de competenta şi în marea libera şi participa la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfãşoarã acţiuni de salvare a navelor şi a încãrcãturii lor, conform dreptului maritim internaţional;
g) executa supravegherea şi participa la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranta navigaţiei în apele din zona de competenta şi în porturi, în colaborare cu organele zonale ale capitaniilor de port;
h) interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unitãţilor de nave ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, accesul navelor strãine în anumite zone, sectoare sau raioane ale marii teritoriale şi cãilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicţia statului roman, prin suspendarea temporarã a dreptului de trecere inofensiva, conform legii;
i) asigura protecţia şi participa la apãrarea obiectivelor de importanta deosebita aflate în apele din zona de competenta, în colaborare cu unitãţile de nave ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, cu alte forte, în conformitate cu planurile aprobate din timp.
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind efectuarea cercetãrii penale de cãtre poliţiştii de frontiera
ART. 23
(1) Prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontiera sunt desemnaţi poliţiştii de frontiera care efectueazã cercetarea penalã, potrivit legii.
(2) În îndeplinirea activitãţilor specifice politistul de frontiera are competenta teritorialã corespunzãtoare unitãţii poliţiei de frontiera din care face parte.
(3) În caz de continuare a unei mãsuri sau activitãţi specifice politistul de frontiera poate acţiona şi în zona de competenta teritorialã a altor unitãţi ale poliţiei de frontiera, comunicând despre aceasta unitãţii competente.
(4) În caz de detaşare sau de misiune ordonatã în zona de competenta a unei alte structuri a Poliţiei de Frontiera Romane, politistul de frontiera are competenta teritorialã stabilitã pentru acea unitate.
(5) În îndeplinirea atribuţiilor generale politistul din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera are competenta teritorialã generalã.
ART. 24
(1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontiera, pe Dunarea interioarã, canalul Sulina şi bratul Tulcea, în apele maritime interioare, marea teritorialã, în zona contigua şi în zona economicã exclusiva organele de cercetare ale poliţiei de frontiera efectueazã cercetarea penalã pentru orice infracţiune care nu este data în mod obligatoriu în competenta altor organe de cercetare.
(2) Competenta politistului de frontiera prevãzutã la alin. (1) este asigurata şi în situaţiile de extindere a cercetãrilor de pe apa la cele de pe uscat. În aceste situaţii politistul de frontiera colaboreazã cu organele competente, potrivit legii.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru constatarea infracţiunilor de frontiera şi a infracţiunilor din domeniul criminalitatii transfrontaliere şi efectuarea cercetãrilor în legatura cu acestea poliţiştii de frontiera pot depãşi zona de competenta, actionand, împreunã cu organele specializate ale poliţiei, pe întregul teritoriu al tarii.
SECŢIUNEA a 3-a
Cooperarea
ART. 25
(1) Cooperarea dintre Poliţia de Frontiera Romana şi celelalte structuri ale Ministerului de Interne pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalitatii transfrontaliere se realizeazã pe baza ordinului ministrului de interne.
(2) În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor Poliţiei de Frontiera Romane cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apãrãrii Naţionale, acestea din urma vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontiera şi vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontiera Romane. În aceste situaţii navei Marinei Militare i se conferã autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontiera Romane.
(3) Capitaniile de port vor informa structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Romane numai în cazul în care navele nu îndeplinesc condiţiile legale de ieşire/intrare din/în porturile în care acestea îşi desfãşoarã activitatea.
ART. 26
Poliţia de Frontiera Romana coopereazã cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care România este parte.
CAP. 5
Drepturi şi obligaţii
SECŢIUNEA 1
Drepturile politistului de frontiera
ART. 27
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenta politistul de frontiera este investit cu exerciţiul autoritãţii publice şi are urmãtoarele drepturi:
a) sa legitimeze şi sa stabileascã identitatea persoanelor care incalca dispoziţiile legale privind frontiera de stat ori a cãror prezenta în zona de frontiera este suspecta şi sa ia mãsurile legale ce se impun;
b) sa conducã la sediul poliţiei de frontiera pe cei care prin acţiunile lor pericliteazã viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de sãvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a cãror identitate nu a putut fi stabilitã, precum şi urmaritii general şi internaţional; sa verifice situaţia acestora şi sa ia, dupã caz, mãsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apãrare;
c) sa cerceteze suprafeţele de teren, cãile de comunicaţii şi construcţiile izolate, sa între, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor publice, indiferent de deţinãtor sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor romane sau strãine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care desfãşoarã activitãţi în legatura cu siguranta nationala se face cu aprobarea sefilor instituţiilor respective;
d) sa invite la sediul poliţiei de frontiera persoanele a cãror prezenta este necesarã pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontiera, prin aducerea la cunostinta acestora, în scris, a scopului şi motivului invitatiei;
e) sa efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când exista indicii temeinice ca sãvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminenta şi ca persoana sau bunurile cautate se afla în zona controlatã;
f) sa foloseascã orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de proprietar sau de deţinãtor, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau consular, pentru luarea unor mãsuri legale ce nu suferã amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de Frontiera Romane, urmând sa fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au determinat intervenţia;
g) sa foloseascã gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimatiei de serviciu;
h) sa poarte asupra sa armamentul şi munitia necesarã şi sa foloseascã pentru îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcatiuni, elicoptere şi alte mijloace de transport cu sau fãrã însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontiera Romane; în funcţie de situaţie politistul de frontiera poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de transport;
i) sa utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a sãvârşit o fapta ilegala, forta fizica şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv cainii de serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea stricta a legii;
j) sa foloseascã banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera;
k) sa interzicã accesul sau sa înlãture persoanele care au intrat în perimetrul punctului de trecere a frontierei de stat ori se afla în apropierea acestuia şi care prin prezenta lor sau prin activitãţile desfãşurate impiedica, sub orice forma, derularea normalã a traficului de frontiera;
l) sa efectueze controale şi sa participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când exista indicii cu privire la sãvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni;
m) sa stabileascã, împreunã cu autoritãţile administraţiei publice locale, mãsuri de limitare temporarã a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea frontierei de stat, în raioanele în care se desfãşoarã sau urmeazã sa se desfãşoare acţiuni specifice; aceste limitãri vor fi aduse la cunostinta cetãţenilor prin grija prefecţilor şi primarilor;
n) sa solicite sprijinul cetãţenilor pentru urmãrirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediile poliţiei de frontiera a persoanelor care au sãvârşit fapte ilegale ori a cãror identitate nu a putut fi stabilitã, pentru luarea mãsurilor ce se impun, potrivit legii;
o) sa opreascã, sa controleze, sa retina, sa conducã şi sa cerceteze în porturile României navele, ambarcatiunile şi persoanele care au încãlcat regimul juridic al frontierei de stat şi al marii teritoriale sau drepturile României în zona contigua ori în zona economicã exclusiva;
p) sa acţioneze pentru oprirea şi controlul oricãrei nave suspecte, la solicitarea organelor abilitate sau din proprie initiativa, în situaţia în care se deţin informaţii referitoare la implicarea acesteia în activitãţi ilegale în apele aflate în zona de competenta, informand de îndatã celelalte instituţii cu competente în domeniu; intreaga rãspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificatã a navei revine solicitantului;
r) sa foloseascã armamentul de la bordul navelor proprii impotriva navelor şi ambarcatiunilor care au încãlcat legislaţia romana, în condiţiile prevãzute de prezenta ordonanta de urgenta;
s) sa exercite orice alte drepturi şi sa îndeplineascã orice alte îndatoriri prevãzute de lege.
SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile politistului de frontiera
ART. 28
(1) Politistul de frontiera este obligat, în domeniul sau de activitate, sa ia mãsurile necesare de inlaturare a pericolelor care ameninta ordinea publica sau siguranta persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunostinta direct ori când este sesizat despre acestea.
(2) Când ia cunostinta de existenta unei infracţiuni flagrante politistul de frontiera este obligat sa intervinã şi în afarã orelor de program, a atribuţiilor de serviciu şi a competentei sale, pentru încheierea actelor prevãzute în Codul de procedura penalã.
(3) Când situaţia impune sa acţioneze în afarã competentei sale politistul de frontiera procedeazã ca şi acea autoritate în a carei competenta intra soluţionarea cauzei. Despre acţiunea sa politistul de frontiera informeazã de îndatã autoritatea competenta. Dacã autoritatea competenta nu poate sa intervinã în timp util, politistul de frontiera îndeplineşte toate actele şi faptele prevãzute de lege în competenta acelei autoritãţi. Acţiunea acestuia înceteazã în momentul în care intervine autoritatea competenta.
ART. 29
Activitãţile prevãzute la art. 27 lit. c), e), l),
o) şi p) nu au caracterul unei perchezitii prevãzute în Codul de procedura penalã.
ART. 30
(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu politistul de frontiera este obligat în prealabil sa îşi decline calitatea şi sa prezinte insigna de poliţist şi legitimatia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat.
(2) La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferã amânare politistul de frontiera este obligat sa se prezinte, iar dupã încheierea oricãrei acţiuni sau intervenţii sa se legitimeze şi sa declare funcţia şi unitatea de poliţie de frontiera din care face parte.
ART. 31
(1) Pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor descoperite ca au sãvârşit infracţiuni sau contravenţii la regimul frontierei de stat ori ca au tulburat ordinea şi liniştea publica în zona de competenta, acţiuni ce nu au putut fi inlaturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale, poliţiştii de frontiera pot folosi scuturi de protecţie, casti cu vizor, bastoane de cauciuc, bastoane cu energie electrostatica, catuse, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, arme cu glont de cauciuc, caini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viata persoanei şi nu îi produc acesteia vãtãmãri corporale grave.
(2) Mijloacele prevãzute la alin. (1) pot fi folosite impotriva persoanelor care:
a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporalã, sãnãtatea şi bunurile altor persoane;
b) pun în pericol activitãţile ce se desfãşoarã în punctul de trecere a frontierei de stat;
c) ultragiaza persoanele cu funcţii ce implica exerciţiul autoritãţii publice.
(3) Folosirea mijloacelor prevãzute la alin. (1) impotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, dupã atentionarea prealabilã asupra uzului unor asemenea mijloace şi dupã lãsarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi pãrãsirea zonei, dupã caz.
(4) Folosirea mijloacelor prevãzute la alin. (1) nu trebuie sa depãşeascã nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.
SECŢIUNEA a 3-a
Folosirea armamentului
ART. 32
(1) În caz de necesitate şi atunci când folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibila, politistul de frontiera poate folosi forta armelor albe sau a armelor de foc, în condiţiile şi în situaţiile prevãzute de Legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Uzul armamentului din dotare, în condiţiile şi în situaţiile prevãzute de lege, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu este considerat legitim.
ART. 33
Pentru oprirea sau reţinerea navelor ori a ambarcatiunilor care au încãlcat legislaţia României în apele din zona de competenta, precum şi a celor care incearca sa fuga de sub escorta, navele şi ambarcatiunile Poliţiei de Frontiera Romane pot folosi armamentul de bord sau individual din dotare, în urmãtoarele situaţii:
a) pentru somarea de oprire şi reţinere a navelor şi ambarcatiunilor;
b) direct, fãrã somaţie, impotriva navelor şi ambarcatiunilor în anumite situaţii prevãzute de lege.
ART. 34
Executarea focului cu armamentul de bord, cu somaţie, se efectueazã astfel:
a) dupã ce au fost epuizate somatiile legale transmise prin toate mijloacele de comunicare radio, optico-vizuale şi acustice, iar nava sau ambarcatiunea urmãritã continua sa le ignore, comandantul navei Poliţiei de Frontiera Romane procedeazã la executarea focului de avertisment în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanta de urgenta;
b) în cazul în care, dupã executarea somaţiei legale şi a focului de avertisment, nava în cauza nu se supune, se va folosi armamentul de bord dupã ce în prealabil a fost avertizat echipajul acesteia sa se deplaseze spre partea din fata a navei, prin somaţia: "Parasiti pupa, vom deschide foc în plin!" Dupã ce s-a convins ca avertismentul a fost înţeles nava Poliţiei de Frontiera Romane va deschide foc în plin de la mica distanta asupra partii din spate a navei urmãrite, cautandu-se pe cat posibil lovirea aparatului propulsor. Intreaga rãspundere pentru nesupunerea la somaţie şi pentru consecinţele ce decurg din ignorarea avertismentelor navei Poliţiei de Frontiera Romane revine comandantului navei urmãrite sau înlocuitorului legal al acestuia.
ART. 35
Navele Poliţiei de Frontiera Romane pot executa foc cu armamentul de bord, fãrã somaţie, în urmãtoarele situaţii:
a) impotriva navelor strãine care ataca nave româneşti;
b) impotriva navelor urmãrite care riposteaza cu foc de arma sau manevreaza astfel încât securitatea navei Poliţiei de Frontiera Romane este pusã în pericol;
c) impotriva submarinelor sau altor vehicule submersibile strãine care navigheaza în marea teritorialã în imersiune sau la cota periscopica;
d) impotriva navelor strãine care ataca alte nave în apele naţionale navigabile;
e) impotriva navelor strãine care desfãşoarã acţiuni ce pun în pericol securitatea insulelor artificiale, a conductelor şi cablurilor submarine, a instalaţiilor portuare, a localitãţilor şi obiectivelor economice de pe litoral şi a celor situate pe malurile apelor de frontiera;
f) impotriva grupurilor de oameni sau nave inarmate care patrund în apele din zona de competenta a României şi riposteaza sau incearca sa riposteze cu arme de foc.
ART. 36
(1) Navele Poliţiei de Frontiera Romane executa focul de avertisment şi focul în plin, astfel încât sa evite încãlcarea prin foc de arma a teritoriului statului vecin.
(2) Dupã executarea focului în plin sau în caz de abordaj comandantul navei Poliţiei de Frontiera Romane se va conformã întocmai reglementãrilor internaţionale privind salvarea vieţii omeneşti pe mare sau pe fluviu.
ART. 37
În cazul ambarcatiunilor sau al altor mijloace plutitoare de dimensiuni reduse executarea focului cu sau fãrã somaţie va fi efectuatã cu respectarea reglementãrilor privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenta.
ART. 38
Fiecare situaţie în care s-a fãcut uz de arma se raporteazã de urgenta în mod ierarhic. Dacã în urma uzului de arma s-a produs moartea sau vãtãmarea unei persoane ori avarierea grava a unei nave sau aeronave, fapta se comunica de îndatã procurorului competent.
CAP. 6
Personalul Poliţiei de Frontiera Romane
ART. 39
(1) Personalul Poliţiei de Frontiera Romane se compune din politisti de frontiera, alţi funcţionari publici şi personal contractual.
(2) Poliţia de Frontiera Romana îşi asigura personalul necesar dintre absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt ale Ministerului de Interne şi personal selecţionat şi transferat de la alte instituţii.
(3) Politistilor de frontiera le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul politistului.
(4) Funcţionarilor publici le sunt aplicabile dispoziţiile <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi alte reglementãri specifice.
(5) Personalul contractual este supus dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte norme legale referitoare la drepturile şi îndatoririle acestuia, în mãsura în care prin prezenta ordonanta de urgenta nu se dispune altfel.
CAP. 7
Asigurarea logistica, materialã şi financiarã
ART. 40
(1) Poliţia de Frontiera Romana poate deţine în folosinta imobile, armament, munitie, echipamente şi aparatura tehnica specifica, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevãzute de lege.
(2) Poliţia de Frontiera Romana poate sa închirieze, în condiţiile legii, imobile sau pãrţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea sa şi în proprietatea publica a statului, prin licitaţie publica, potrivit legii.
(3) Poliţia de Frontiera Romana va retine o cota de 50% din chiria prevãzutã în contractele de închiriere, diferenţa urmând sa fie vãrsatã la bugetul de stat.
(4) Sumele reţinute se constituie în venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea Poliţiei de Frontiera Romane. Sumele rãmase necheltuite la sfârşitul fiecãrui an se reporteazã în anul urmãtor, având aceeaşi destinaţie.
(5) Unitãţile Poliţiei de Frontiera Romane utilizeazã un parc propriu de nave, ambarcatiuni, elicoptere, autovehicule, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevãzute de lege.
(6) Pe lângã unitãţile Poliţiei de Frontiera Romane se pot constitui secţii sau asociaţii sportive, gospodãrii-anexe, precum şi cabinete medicale care sa asigure asistenta medicalã la locul permanent de munca.
(7) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unitãţile subordonate pot deţine în folosinta baze de tratament şi unitãţi de cazare a personalului şi a membrilor de familie ai acestuia pe timpul cat se afla în misiune, concedii de odihna sau tratament medical.
ART. 41
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera şi unitãţile subordonate au în folosinta locuinţe de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate personalului propriu şi familiilor acestuia.
ART. 42
(1) Dotarea Poliţiei de Frontiera Romane se realizeazã de Ministerul de Interne în funcţie de fondurile alocate cu aceasta destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse, potrivit legii.
(2) Dotarea Poliţiei de Frontiera Romane se realizeazã din producţie interna şi din import.
CAP. 8
Dispoziţii finale şi tranzitorii
ART. 43
(1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera editeazã revista "Frontiera", publicaţie ilustrata de analiza, cultura, opinie şi informare privind paza şi controlul trecerii frontierei de stat a României.
(2) Cheltuielile de finanţare a publicatiei prevãzute la alin. (1) se realizeazã din venituri extrabugetare şi din credite acordate de la bugetul de stat. O parte din veniturile revistei se pot obţine din publicitate.
ART. 44
(1) Poliţia de Frontiera Romana poate asigura, la cererea agenţilor economici interesaţi, paza transportului pe apa al unor valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, al substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase.
(2) Unitãţile care beneficiazã de paza asigurata potrivit prevederilor alin. (1) încheie contracte de prestãri de servicii cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontiera Romane, la nivelul structurii care are organ financiar propriu.
(3) Serviciul de asigurare a pazei transporturilor pe apa se efectueazã contra cost, conform tarifelor legale. Veniturile realizate din paza executatã de Poliţia de Frontiera Romana se reţin integral de cãtre aceasta ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital. Sumele rãmase necheltuite la sfârşitul fiecãrui an se reporteazã în anul urmãtor, având aceeaşi destinaţie.
ART. 45
În fiecare an la data de 24 iulie se sarbatoreste Ziua Poliţiei de Frontiera Romane.
ART. 46
Ţinuta, însemnele, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale politistilor de frontiera se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 47
Structura unitãţilor Poliţiei de Frontiera Romane şi posturile de personal pentru fiecare unitate se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, în raport cu efectivele aprobate prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 48
În termen de 2 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta posturile de militari în termen şi militari angajaţi cu contract din structurile Poliţiei de Frontiera Romane se înlocuiesc cu posturi de politisti de frontiera.
ART. 49
Personalul Poliţiei de Frontiera Romane care îşi desfãşoarã activitatea în legatura cu paza şi controlul trecerii frontierei de stat beneficiazã de o indemnizaţie de frontiera de pana la 20% din salariul de baza.
ART. 50
Personalul Poliţiei de Frontiera Romane, ambarcat pe nave sau aeronave destinate îndeplinirii unor misiuni de paza şi control al trecerii frontierei de stat, precum şi personalul imbarcat în scopul îndeplinirii acestor misiuni beneficiazã de sporurile prevãzute de lege pentru personalul navigant.
ART. 51
La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta orice alte dispoziţii contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneazã:
---------------
p. Ministru de interne,
Nicolae Berechet,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: