Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANTA DE URGENTA nr. 101 din 6 decembrie 2006  privind reorganizarea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDONANTA DE URGENTA nr. 101 din 6 decembrie 2006 privind reorganizarea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.015 din 20 decembrie 2006
In conformitate cu angajamentele asumate de Romania prin Strategia in domeniul ajutorului de stat, au fost stabilite sarcini de modificare si adoptare a unor acte normative, cum ar fi Legea investitiilor, Legea privatizarii si Legea ajutorului de stat.
Caracterul de urgenta este justificat de faptul ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului urmeaza sa realizeze notificarea catre Uniunea Europeana, prin intermediul Consiliului Concurentei, astfel incat procesul de privatizare sa nu fie intrerupt pentru o perioada lunga de timp. Astfel, dupa 1 ianuarie 2007 Comisia Europeana va prelua monitorizarea tuturor activitatilor din Romania legate de concurenta si va autoriza si controla ajutoarele de stat acordate in procesul de privatizare. In acest sens, Comisia Europeana are nevoie de o strategie si o legislatie unitare pentru activitatea viitoare in domeniul privatizarii. In lipsa unei strategii coerente si a unei legislatii care sa puna in aplicare aceasta strategie, Comisia va solicita notificari individuale pentru fiecare societate comerciala privatizata, derularea procesului de autorizare in acest caz putand sa depaseasca 18 luni.
Avand in vedere ca inainte de autorizarea Comisiei Europene nu se poate semna contractul de vanzare-cumparare de actiuni, aceasta intarziere poate prelungi foarte mult derularea procesului de privatizare sau chiar poate pune in pericol finalizarea acestuia.
Conform regulilor comunitare, Legea privatizarii trebuie sa aiba avizul Comisiei Europene pentru a asigura aplicarea principiilor de transparenta, informare, publicitate si nerestrictionare. Mai mult, avand in vedere ca in angajamentele asumate de statul roman in procesul de integrare acesta trebuie sa aiba o singura autoritate care sa exercite atributiile de privatizare, aceasta ordonanta de urgenta se impune a fi adoptata de urgenta.
Prin derogarea prevazuta la art. 4 se are in vedere eliminarea posibilitatii ca activitatea operatorilor economici cuprinsi in Programul de iarna in domeniul energetic pentru perioada octombrie 2006 - martie 2007 sa sufere perturbari, data fiind importanta strategica a acestui domeniu.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

ART. 1
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2007 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se reorganizeaza prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, denumit in continuare O.P.S.P.I., institutie care se desfiinteaza.
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumita in continuare A.V.A.S, preia drepturile, obligatiile si atributiile O.P.S.P.I., stabilite prin actele normative in vigoare, prin acorduri internationale sau alte acte incheiate de catre acesta, conform legii. Procedurile de privatizare aflate in desfasurare la data comasarii vor fi respectate de catre A.V.A.S., cu respectarea tuturor etapelor parcurse.
(3) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta A.V.A.S. preia si exercita toate drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de actionar al statului privind administrarea, restructurarea, privatizarea si, dupa caz, lichidarea societatilor si companiilor nationale si a filialelor acestora, precum si a celorlalte societati comerciale si a filialelor acestora aflate in administrarea Ministerului Economiei si Comertului, prevazute in anexa, A.V.A.S. urmand sa exercite si cu privire la aceste societati atributiile prevazute de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbtie cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, aprobata cu completari prin <>Legea nr. 360/2004 .
(4) Incepand cu data prevazuta la alin. (3), A.V.A.S. desfasoara toate activitatile legate de exercitarea calitatii de actionar al statului la societatile si companiile nationale si la celelalte societati comerciale prevazute in anexa, precum si asupra filialelor acestora din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, acesta urmand a inceta sa exercite, incepand cu aceasta data, orice astfel de atributii. A.V.A.S. este ordonator principal de credite pentru fondurile care se aloca, potrivit legii, pentru operatorii economici prevazuti in anexa.
(5) Prin reprezentantii in societatile si companiile nationale, precum si in celelalte societati comerciale, A.V.A.S. va asigura aplicarea strategiei si programelor elaborate de catre Ministerul Economiei si Comertului privind domeniile:
a) industriale, referitoare la evolutia dezvoltarii sectoarelor industriei de prelucrare a produselor industriale si a bunurilor de consum - metalurgie, chimie, petrochimie, textile, pielarie, lemn, sticla, ceramica, materiale de constructii, constructii de masini;
b) energetice, referitoare la evolutia sectorului energetic, respectiv energie electrica si termica, hidro-, nucleara, petrol, gaze, resurse minerale, mine-geologie.
(6) Mandatul pentru reprezentantii in adunarile generale precum si in consiliile de administrare in cadrul operatorilor economici din domeniul energetic va fi stabilit prin ordin comun al ministrului economiei si comertului si al presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului.
(7) Prin exceptie de la alin. (3), prevederile <>Ordonantei Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale, aprobata cu modificari si completari prin <>Legea nr. 506/2002 , cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aplica contractelor de privatizare semnate de catre O.P.S.P.I. pana la data comasarii, urmand ca atributiile de monitorizare a modului in care sunt respectate clauzele din aceste contracte de privatizare sa se faca conform clauzelor contractuale.
ART. 2
(1) La data comasarii, A.V.A.S. preia patrimoniul O.P.S.P.I., arhivele si documentatia aferente operatorilor economici prevazuti in anexa, pe baza de protocol incheiat in conformitate cu situatia financiara intocmita la data de 31 decembrie 2006.
(2) La data prevazuta la alin. (1), A.V.A.S. preia personalul O.P.S.P.I., acesta pastrandu-si aceleasi drepturi si obligatii stabilite prin contractele individuale de munca, pana la incheierea noului contract colectiv de munca.
(3) Numarul maxim al personalului A.V.A.S. va fi aprobat prin hotarare a Guvernului in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
ART. 3
In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, administratorii societatilor mentionate in anexa vor face demersurile legale necesare inregistrarii A.V.A.S. ca actionar in registrele operatorilor economici si convocarii adunarilor generale in vederea schimbarii structurii actionariatului conform dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta.
ART. 4
Transferul operatorilor economici mentionati in anexa si cuprinsi in Programul de iarna in domeniul energetic pentru perioada octombrie 2006 - martie 2007, aprobat prin <>Hotararea Guvernului nr. 1.305/2006 , publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 809 din 2 octombrie 2006, si monitorizati, in ceea ce priveste stocurile de combustibil, de catre Ministerul Economiei si Comertului, se va realiza la 30 de zile de la incheierea perioadei mentionate in <>Hotararea Guvernului nr. 1.305/2006 , pana la acel moment fiind in administrarea Ministerului Economiei si Comertului.
ART. 5
(1) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se abroga dispozitiile <>Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2001 privind infiintarea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, aprobata cu modificari prin <>Legea nr. 552/2001 ; <>Hotararea Guvernului nr. 869/2001 privind organizarea si functionarea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005; <>Legea nr. 399/2002 pentru asigurarea conditiilor de finantare a organizarii si functionarii activitatilor legate de privatizarile derulate prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 429 din 20 iunie 2002.
(2) Orice alta dispozitie contrara se abroga sau se modifica in mod corespunzator la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
ART. 6
Anexa face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.

PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU

Contrasemneaza:
---------------
Seful Cancelariei Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plangu

Presedintele Autoritatii pentru
Valorificarea Activelor Statului,
Teodor Atanasiu

p. Ministrul economiei si comertului,
Darius Mesca,
secretar de stat

Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu


Bucuresti, 6 decembrie 2006.
Nr. 101.


ANEXĂ

LISTA societatilor si companiilor nationale, precum si a celorlalte societati comerciale, preluate de la Ministerul Economiei si Comertului



──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumire
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Societatea Comerciala "Petrom" - S.A.
2. Societatea Comerciala "Oil Terminal" - S.A.
3. Societatea Comerciala "Conpet" - S.A.
4. Societatea Comerciala "Petrotrans" - S.A.
5. Societatea Comerciala "Foradex" - S.A.
6. Societatea Comerciala "Distrigaz Sud" - S.A.
7. E.ON Gaz Romania - S.A.
8. Societatea Comerciala "Complexul Energetic Rovinari" - S.A.
9. Societatea Comerciala "Complexul Energetic Turceni" - S.A.
10. Societatea Comerciala "Complexul Energetic Craiova" - S.A.
11. Societatea Comerciala "Uzina Termoelectrica Midia" - S.A.
12. Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica" - S.A.
13. Societatea Comerciala "Radioactiv Mineral Magurele" - S.A.
14. Societatea Nationala a Sarii - S.A.
15. Societatea Nationala a Apelor Minerale - S.A.
16. Societatea Comerciala "Uzina de Agent Termic si Alimentare cu Apa" - S.A.
Motru
17. Societatea Comerciala Institutul de Cercetare Stiintifica si Inginerie
Tehnologica, Proiectare Mine pe Lignit - S.A.
18. Compania Nationala "Romarm" - S.A.
19. Societatea Comerciala "Uzina Mecanica Orastie" - S.A.
20. Societatea Comerciala "Santierul Naval Mangalia" - S.A.
21. Societatea Comerciala "Avioane Craiova" - S.A.
22. Societatea Comerciala "IAR" - S.A. Brasov
23. Societatea Comerciala "Constructii Aeronautice" - S.A.
24. Societatea Comerciala "TOP THERM" - S.A.
25. Societatea Comerciala "IOR" - S.A.
26. Societatea Comerciala "Romaero" - S.A.
27. Societatea Comerciala "Melana" - IV - S.A.
28. Societatea Comerciala "Oltchim" - S.A.
29. Societatea Comerciala "Zirom" - S.A. Giurgiu
30. Societatea Comerciala "Romplumb" - S.A.
31. Societatea Comerciala "Automobile Craiova" - S.A.
32. Societatea Comerciala "Santierul Naval 2 Mai" - S.A.
33. Societatea Nationala "Plafar" - S.A. Bucuresti
34. Societatea Comerciala "I.P.I.U. Consulting Engineering" - S.A.
35. Societatea Comerciala "I.C.P.E." - S.A. Bucuresti
36. Societatea Comerciala Institutul de Proiectari Chimice IPROCHIM - S.A.
37. Societatea Comerciala SIMTEX - S.A.
38. Societatea Comerciala EUROTEST - S.A.
39. Societatea Comerciala ICEM - S.A.
40. Societatea Comerciala ISCIR-CERT - S.A.
41. Societatea Comerciala BRML - CERT - S.A.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016