Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IX.3 din Legea nr. 413/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 14 decembrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "ART. 1 Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, denumit în continuare MRR, în conformitate cu prevederile Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023." 2. La articolul 2, literele a)-c) şi e) vor avea următorul cuprins: "a) acord de împrumut - angajament juridic încheiat între România, prin Ministerul Finanţelor, denumit în continuare MF, şi Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, denumită în continuare CE, în temeiul art. 15 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect împrumutul acordat României potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023;b) acord privind contribuţia financiară - angajament juridic individual, în sensul Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul financiar, încheiat în temeiul art. 23 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat de România, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, cu CE, cuprinzând contribuţia financiară nerambursabilă acordată României, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023;c) acord de finanţare încheiat cu coordonatorii de reformă/investiţie - angajament juridic încheiat în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare, între MIPE, în calitate de coordonator naţional al PNRR, şi coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, inclusiv investiţii specifice locale prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile aplicabile fondurilor europene, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a jaloanelor şi a ţintelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor ce fac obiectul acordului cuprinzând informaţiile prevăzute în mecanismul de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023; ..........................................................e) acord de tip operaţional - acordul încheiat între România, prin MIPE, cu CE, ca urmare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, astfel cum este prevăzut la art. 20 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare;" 3. La articolul 19, alineatele (1) şi (8) vor avea următorul cuprins: "ART. 19 (1) În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi cu Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, prefinanţarea în cuantum de 13% din asistenţa financiară nerambursabilă se primeşte după încheierea acordului privind contribuţia financiară, respectiv 20% din asistenţa financiară nerambursabilă pentru măsurile din noul capitol REPowerEU se primeşte în baza actului adiţional la acordul privind contribuţia financiară, tranşele urmând a fi încasate după aprobarea de către CE a cererilor de plată. ...................................................... (8) Prefinanţarea prevăzută la alin. (1) se deduce din tranşele ulterioare aferente asistenţei financiare nerambursabile, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi/sau astfel cum se stabileşte prin acordul privind contribuţia financiară, modificat prin actul adiţional, până când va fi lichidată în totalitate." 4. La articolul 20, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: "ART. 20 (1) Tragerea sumelor în cadrul împrumutului se efectuează de către MF, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi astfel cum se stabileşte prin acordul de împrumut. (2) În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, MF primeşte o prefinanţare în cuantum de 13% din împrumut, după intrarea în vigoare a actului normativ de aprobare a acordului de împrumut." 5. La articolul 21, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "ART. 21 (1) Prefinanţarea prevăzută la art. 20 alin. (2) se deduce din tragerile ulterioare din împrumut, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, şi/sau astfel cum este stabilit prin acordul de împrumut, până când va fi lichidată în totalitate." 6. La articolul 34, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) În situaţia în care CE suspendă plăţile şi/sau acordurile privind contribuţia financiară, respectiv de împrumut, ca urmare a îndeplinirii parţiale a jaloanelor şi ţintelor aferente uneia sau mai multor tranşe de plată stabilite potrivit Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, acordurile de finanţare şi/sau contractele/deciziile/ordinele de finanţare asociate jaloanelor şi ţintelor respective continuă a fi finanţate din bugetul de stat pentru o perioadă de maximum 6 luni, calculată de la data comunicării deciziei CE de suspendare plăţilor şi/sau acordurilor privind contribuţia financiară şi/sau acordul de împrumut." 7. La articolul 37, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "ART. 37 (1) Sumele aferente plăţilor realizate de beneficiari/furnizorul sistemului informatic de management şi control al PNRR pentru finanţarea cheltuielilor deja efectuate în cadrul reformelor/investiţiilor, în scopul realizării ţintelor şi jaloanelor incluse în cadrul Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 11 decembrie 2023, considerate eligibile în cadrul PNRR în condiţiile art. 17 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi aprobate în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/protocolul de implementare al sistemului informatic de management şi control al PNRR, se recuperează din fonduri europene pentru asistenţa financiară nerambursabilă şi se utilizează sumele din împrumut potrivit art. 20 alin. (4) lit. a) pentru asistenţa financiară rambursabilă, după caz." 8. Anexa se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă. ART. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 14 decembrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin-Ionuţ Barbu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian-Ioan Veştea Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Bucureşti, 25 ianuarie 2024. Nr. 8. ANEXA 1 (Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021) LISTA coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii
┌───┬──────────────────────────────────┐
│1. │Ministerul Investiţiilor şi │
│ │Proiectelor Europene │
├───┼──────────────────────────────────┤
│2. │Ministerul Finanţelor │
├───┼──────────────────────────────────┤
│3. │Ministerul Mediului, Apelor şi │
│ │Pădurilor │
├───┼──────────────────────────────────┤
│4. │Ministerul Transporturilor şi │
│ │Infrastructurii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│5. │Ministerul Energiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│6. │Ministerul Culturii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│7. │Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor│
│ │Publice şi Administraţiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│8. │Ministerul Cercetării, Inovării şi│
│ │Digitalizării │
├───┼──────────────────────────────────┤
│9. │Ministerul Muncii şi Solidarităţii│
│ │Sociale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│10.│Ministerul Familiei, Tineretului │
│ │şi Egalităţii de Şanse │
├───┼──────────────────────────────────┤
│11.│Ministerul Sănătăţii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│12.│Ministerul Justiţiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│13.│Ministerul Afacerilor Interne │
├───┼──────────────────────────────────┤
│14.│Ministerul Economiei, │
│ │Antreprenoriatului şi Turismului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│15.│Ministerul Educaţiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│16.│Ministerul Agriculturii şi │
│ │Dezvoltării Rurale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Autoritatea Naţională pentru │
│17.│Administrare şi Reglementare în │
│ │Comunicaţii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│18.│Secretariatul General al │
│ │Guvernului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│19.│Agenţia Naţională a Funcţionarilor│
│ │Publici │
├───┼──────────────────────────────────┤
│20.│Agenţia Naţională pentru Achiziţii│
│ │Publice │
├───┼──────────────────────────────────┤
│21.│Agenţia Naţională de Integritate │
└───┴──────────────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.