Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDONANŢĂ nr. 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 193/2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. ARTICOL UNIC (1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) şi ale art. 63 alin. (4) şi (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi până la data de 31 decembrie 2023, unităţile administrativ-teritoriale pot garanta împrumuturile contractate de către operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziţia de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat. (2) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) şi ale art. 63 alin. (4) şi (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 360/2022 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi până la data de 31 decembrie 2023, unităţile administrativ-teritoriale care au calitatea de operator de serviciu de alimentare cu energie termică pot contracta împrumuturi de la instituţiile de credit pentru achiziţia de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian-Ioan Veştea Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 31 august 2023. Nr. 41.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email