Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ nr. 28 din 8 august 2024 privind completarea art. 71 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniu
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IX din Legea nr. 187/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
ART. I
La articolul 71 alineatul (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:
"a^1) alocaţii de la bugetul de stat acordate cluburilor sportive de drept privat de către organele administraţiei publice centrale, destinate exclusiv sprijinirii şi dezvoltării activităţii sportive la nivel de copii şi juniori;"
ART. II
(1) Alocaţiile bugetare prevăzute la art. 71 alin. (2) lit. a^1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanţă, se acordă pe baza clasificării grupelor de copii şi juniori din cadrul secţiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat, realizate de către federaţiile sportive naţionale. Clasificarea se va realiza prin raportare la normele şi criteriile de selecţie specifice fiecărei ramuri de sport, în scopul promovării sportivilor la loturile naţionale, care vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2) Modul de alocare a fondurilor publice pentru grupele de copii şi juniori din cadrul secţiilor pe ramură de sport ale cluburilor sportive de drept privat se stabileşte printr-un mecanism de sprijin financiar aprobat prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1).
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) se aplică cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
ART. III
Acordarea alocaţiilor de la bugetul de stat pentru cluburile sportive de drept privat se va realiza cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinaţie, în bugetul ordonatorilor de credite implicaţi.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,
Alexandru-Mihai Ghigiu
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport,
Laura Iftimie
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 8 august 2024.
Nr. 28.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: