Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ nr. 22 din 30 august 2017  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ nr. 22 din 30 august 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 705 din 31 august 2017

     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV.3 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

     Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    ART. UNIC
     Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 12 decembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 7, alineatele (2), (5) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit, precum şi a monitorizării operaţionale a calităţii apei potabile.
    .................................
(5) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, pentru îmbuteliere şi pentru industria alimentară, vor asigura monitorizarea curentă, operaţională a apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puţin controlul eficienţei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfecţiei, şi al calităţii apei potabile produse, distribuite şi utilizate.
    .................................
(9) Se pot utiliza şi alte metode de analiză în afara celor prevăzute în anexa nr. 3 pct. I lit. a), dacă se dovedeşte că rezultatele obţinute sunt comparabile cu cele obţinute prin metodele indicate. Ministerul Sănătăţii furnizează Comisiei Europene toate informaţiile pertinente privind aceste metode şi caracterul echivalent al acestora."

    2. La articolul 7, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:
    "(9^1) Pentru probele de apă analizate în cadrul controlului oficial al apei potabile, pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 3 pct. II, se utilizează metode de analiză prevăzute de standarde române. Se pot utiliza şi alte metode de analiză, cu condiţia ca acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute de anexa menţionată; avizarea metodelor alternative se realizează de către o comisie de specialişti a cărei componenţă este stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii."

    3. La articolul 13 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) situaţia pe o perioadă de 3 ani consecutivi, publicarea efectuându-se în termen de un an calendaristic de la sfârşitul perioadei de raportare;"

    4. La anexa nr. 1, după nota 13) din subsolul tabelului 3 se introduce o nouă notă, nota 14), cu următorul cuprins:
    "14) Programele de monitorizare pentru substanţele radioactive din apa potabilă se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 301/2015 privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă."

    5. Anexele nr. 2 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă.



     *

     Prezenta ordonanţă transpune Directiva (UE) 2015/1787 a Comisiei din 6 octombrie 2015 de modificare a anexelor II şi III la Directiva 98/83/CE a Consiliului privind calitatea apei destinate consumului uman, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 260 din 7 octombrie 2015.


                     PRIM-MINISTRU
                     MIHAI TUDOSE
                     Contrasemnează:
                     ---------------
                     Ministrul sănătăţii,
                     Florian-Dorel Bodog
                     Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,
                     administraţiei publice şi fondurilor europene,
                     Sevil Shhaideh
                     Ministrul apelor şi pădurilor,
                     Adriana-Doina Pană
                     p. Ministrul afacerilor externe,
                     Alexandru Victor Micula,
                     secretar de stat
                     Ministrul delegat pentru afaceri europene,
                     Victor Negrescu

     Bucureşti, 30 august 2017.
     Nr. 22.
    ANEXA NR. 1
     (Anexa nr. 2 la Legea nr. 458/2002)

     MONITORIZAREA
    CAP. I
    Obiective generale şi programe de monitorizare pentru apa potabilă
    1. Programele de monitorizare pentru apa potabilă vor fi întocmite astfel încât să asigure:
    a) verificarea eficacităţii măsurilor instituite pentru a controla riscurile la adresa sănătăţii umane pe tot parcursul lanţului de aprovizionare cu apă din bazinul hidrografic, trecând prin captare, tratare, înmagazinare şi distribuţie, precum şi îndeplinirea obiectivului la punctul de conformitate, respectiv că apa este sanogenă şi curată;
    b) furnizarea informaţiilor cu privire la calitatea apei potabile pentru a demonstra că apa este sanogenă, curată, lipsită de microorganisme, paraziţi şi că sunt respectate valorile parametrilor stabiliţi în anexa nr. 1;
    c) identificarea celor mai adecvate mijloace de reducere a riscului pentru sănătatea umană.

    2. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, avizează anual programele de monitorizare întocmite de producătorii şi/sau distribuitorii de apă, care respectă parametrii şi frecvenţele prevăzute în cap. II. În scopul avizării programului de monitorizare a calităţii apei potabile, producătorul şi/sau distribuitorul va depune, pentru sistemul de aprovizionare cu apă pe care îl administrează, un dosar cu următoarele documente:
    a) planul de prelevare şi analiză a probelor de apă pentru fiecare zonă de aprovizionare cu apă, conform tabelului din cap. II;
    b) parametrii pentru care se înregistrează măsurători în cadrul unui proces continuu de monitorizare, după caz;
    c) în plus, programele de monitorizare pot include:
    (i) inspectarea de către producători şi/sau distribuitori a înregistrărilor privind funcţionalitatea şi întreţinerea echipamentelor din staţia de tratare, rezervorul de înmagazinare şi reţeaua de distribuţie a apei, în conformitate cu procedurile tehnice/ instrucţiunile de lucru prevăzute în sistemul de management al calităţii;
    (ii) inspectarea bazinului hidrografic, a punctelor de captare a apei şi a infrastructurii aferente tratării, depozitării şi distribuţiei. Inspectarea bazinului hidrografic se bazează pe informaţii cu privire la presiunile antropice disponibile în planurile de management ale bazinelor hidrografice, în vigoare.


    3. Programele de monitorizare pot fi întocmite pe baza evaluării riscului, ca parte a Planului de siguranţă a apei, cu respectarea prevederilor din cap. III. Până la implementarea planurilor de siguranţă a apei, programele de monitorizare sunt stabilite în conformitate cu pct. 2 şi cap. II.
    4. Programele de monitorizare sunt revizuite anual şi ori de câte ori intervin modificări relevante privind obiectivele acestora, în sistemul de aprovizionare cu apă sau o zonă de aprovizionare cu apă a acestuia şi sunt actualizate sau reconfirmate o dată la 3 ani.
    CAP. II
    Parametri şi frecvenţe
    SECŢIUNEA 1
    Cadru general
    1. Programele de monitorizare trebuie să ţină seama de parametrii din anexa nr. 1 şi parametrii suplimentari stabiliţi de Ministerul Sănătăţii sau direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, inclusiv de cei care sunt importanţi pentru evaluarea impactului sistemelor/instalaţiilor de distribuţie interioare asupra calităţii apei la punctul de conformitate, astfel cum se prevede la art. 6 alin. (1) din lege.
    2. La alegerea parametrilor corespunzători pentru monitorizare trebuie să fie luate în considerare condiţiile locale pentru fiecare sistem de aprovizionare cu apă.
    3. Parametrii enumeraţi la secţiunea a 2-a sunt monitorizaţi cu frecvenţele de prelevare relevante prevăzute la secţiunea a 3-a.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Lista parametrilor
    1. Grupul A de parametri
    1.1. Următorii parametri sunt monitorizaţi de către producătorul şi/sau distribuitorul de apă, în cadrul monitorizării operaţionale, cu frecvenţele prevăzute în tabelul de la secţiunea a 3-a.
    a) Escherichia Coli, Enterococi, bacterii coliforme, nr. colonii la 22°C, nr. colonii la 37°C, clor rezidual liber, amoniu, culoare, turbiditate, gust, miros, pH, conductivitate, Clostridium perfringens (inclusiv sporii), acest parametru analizându-se în cazul sistemelor de aprovizionare cu apă din surse de suprafaţă sau mixte;
    b) orice alt parametru considerat relevant de către operator sau direcţia de sănătate publică în cadrul programului de monitorizare, ţinând cont de calitatea sursei, istoricul rezultatelor monitorizării sursei, şi care să asigure că apa este lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană sau orice parametru identificat printr-o evaluare a riscurilor, astfel cum este prevăzut în cap. III;
    c) amoniu şi nitriţi în cazul în care este folosită tratarea cu cloramină;
    d) aluminiu şi fier dacă sunt utilizate ca substanţe chimice de tratare a apei;
    e) producătorul şi/sau distribuitorul de apă asigură prelevarea şi analizarea săptămânală a unei probe de apă de la ieşirea fiecărui rezervor de înmagazinare în funcţiune, pentru a verifica conformarea cu valorile parametrilor: bacterii coliforme, E. coli, enterococi, număr de colonii la 22°C şi la 37°C, turbiditate şi clorul rezidual liber.

    1.2. Scopul monitorizării operaţionale este de a produce periodic informaţii despre calitatea organoleptică, fizico-chimică şi microbiologică a apei potabile produse şi distribuite, despre eficienţa tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa potabilă este corespunzătoare sau nu din punctul de vedere al valorilor parametrilor relevanţi stabiliţi prin prezenta lege.

    2. Grupul B de parametri
    2.1. Pentru a determina conformitatea cu valorile parametrilor stabiliţi în prezenta lege, toţi parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1 vor fi analizaţi în cadrul monitorizării de audit de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti cu frecvenţele stabilite în tabelul de la secţiunea a 3-a.
    2.2. Scopul monitorizării de audit este de a oferi informaţiile necesare pentru a se determina dacă pentru toţi parametrii stabiliţi prin prezenta lege valorile lor sunt conforme.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Frecvenţele de prelevare a probelor
    Tabel referitor la frecvenţa minimă de prelevare
    şi de analiză a probelor pentru monitorizarea conformităţii:

    ┌──────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
    │Volumul de apă distribuit sau │Monitorizarea operaţională (grupul A│ Monitorizarea de audit │
    │ produs zilnic într-o zonă de │de parametri) - numărul de probe pe │ (grupul B de parametri) - │
    │ aprovizionare cu apă (ZAP) │ an/parametru │ numărul de probe pe an/parametru │
    │ (A se vedea notele 1 şi 2.) │ (A se vedea nota 3.) │ │
    │ mc │ │ │
    ├──────────────┬───────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
    │ │ < 10 │ 2 (A se vedea nota 4.) │ 1 (A se vedea nota 4.) │
    ├──────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
    │ 10 │ ≤ 100 │ 2 │ 1 │
    ├──────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
    │ > 100 │ ≤ 1.000 │ 4 │ 1 │
    ├──────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤
    │ > 1.000 │ ≤ 10.000 │ 4 │ 1 │
    │ │ │ + 3 │ + 1 │
    │ │ │ pentru fiecare tranşă de 1.000 │ pentru fiecare tranşă de 4.500 mc/│
    │ │ │mc/zi ca parte din volumul total │ zi ca parte din volumul total │
    ├──────────────┼───────────────┤ ├───────────────────────────────────┤
    │ > 10.000 │ ≤ 100.000 │ │ 3 │
    │ │ │ │ + 1 │
    │ │ │ │ pentru fiecare tranşă de 10.000 │
    │ │ │ │ mc/zi ca parte din volumul total │
    ├──────────────┼───────────────┤ ├───────────────────────────────────┤
    │ > 100.000 │ │ │ 12 │
    │ │ │ │ + 1 │
    │ │ │ │ pentru fiecare tranşă de 25.000 │
    │ │ │ │ mc/zi ca parte din volumul total │
    └──────────────┴───────────────┴────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘


     Note:
    1. Zonă de aprovizionare cu apă (ZAP) este o zonă geografică determinată în care apa destinată consumului uman provine din una sau mai multe surse, calitatea apei putând fi considerată aproximativ uniformă.
    2. Volumele se calculează ca medii pe parcursul unui an calendaristic. Numărul de locuitori dintr-o zonă de aprovizionare cu apă (ZAP) poate fi folosit în loc de volumul de apă pentru a determina frecvenţa minimă, pe baza unui consum de apă estimat de 200 l/(zi*persoană).
    3. Frecvenţa indicată se calculează după cum urmează: de exemplu, 4.300 mc/zi = 16 probe (patru pentru primii 1.000 mc/zi + 12 pentru 3.300 mc/zi suplimentari).
    4. Frecvenţele se aplică pentru producătorii şi/sau distribuitorii de apă individuali care furnizează mai puţin de 10 mc/zi dacă apa este produsă ca parte a unei activităţi comerciale sau publice.

    CAP. III
    Evaluarea riscurilor
    1. Parametrii şi frecvenţele prevăzute în cap. II pot fi modificate de către producătorii şi/sau distribuitorii de apă, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu condiţia efectuării unei evaluări a riscurilor în conformitate cu prezenta parte.
    2. Evaluarea riscurilor se realizează în cadrul planurilor de siguranţă a apei elaborate de producătorii/distribuitorii de apă în condiţiile prevăzute la pct. 7 şi 8 şi se bazează pe principiile generale de evaluare, cum ar fi cele prevăzute în standardul SR EN 15975-2:2014 privind «siguranţa sistemului de aprovizionare cu apă, ghid pentru managementul riscului şi a crizelor - Partea 2. Managementul riscului».
    3. Evaluarea riscurilor ia în considerare rezultatele programelor de monitorizare pentru corpurile de apă utilizate pentru captarea apei destinate consumului uman, care furnizează în medie mai mult de 100 mc/zi, în conformitate cu prevederile pct. 1.3.5.1 din anexa nr. 1^1 la Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare; rezultatele programelor de monitorizare în secţiunea prizei de captare apă de pe corpurile de apă utilizate pentru captarea apei destinate consumului uman vor fi puse la dispoziţia producătorilor şi/sau distribuitorilor de apă, la cererea acestora, de către Administraţia Naţională Apele Române prin administraţiile bazinale de apă din subordine.
    4. Pe baza rezultatelor evaluării riscurilor, lista parametrilor de la secţiunea a 2-a din cap. II se extinde cu noi parametri şi/sau se măreşte frecvenţa de prelevare prevăzută în tabelul de la secţiunea a 3-a din cap. II, în cazul îndeplinirii oricăreia din următoarele condiţii:
    a) lista parametrilor sau a frecvenţelor prevăzută în prezenta anexă nu este suficientă pentru a verifica dacă apa furnizată consumatorilor respectă cerinţele stabilite în prezenta lege şi, în special, valoarea parametrilor stabilită în anexa nr. 1 şi parametrii suplimentari acolo unde măsurile de protecţie a sănătăţii publice pe teritoriul unui judeţ sau al municipiului Bucureşti ori pe o parte din teritoriul acestora, o impun;
    b) este necesară o monitorizare suplimentară decisă de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti dacă există dovezi care atestă prezenţa în apă a unor substanţe sau microorganisme care nu se regăsesc în anexa nr. 1 şi care pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanţă sau microorganism în cauză;
    c) este necesar să se furnizeze garanţiile necesare prevăzute la pct. 1 lit. a) din cap. I.
     Parametrii suplimentari sau frecvenţele mărite pot fi propuse de producătorul/distribuitorul de apă, ca urmare a întocmirii planurilor de siguranţă a apei sau revizuirii acestora, sau pot fi impuse de direcţia de sănătate publică, dacă există dovezi care atestă prezenţa în apă a unor substanţe sau microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 şi care pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană.


    5. Pe baza rezultatelor evaluării riscurilor, producătorii şi/sau distribuitorii de apă pot reduce lista parametrilor de la secţiunea a 2-a din cap. II şi/sau pot reduce frecvenţa de prelevare prevăzută în tabelul de la secţiunea a 3-a din cap. II, pentru una sau mai multe zone de aprovizionare cu apă, cu avizul direcţiei de sănătate publică, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
    a) frecvenţa prelevării de probe pentru E. Coli şi Enterococi nu poate fi redusă sub cea prevăzută la secţiunea a 3-a din cap. II, indiferent de circumstanţe;
    b) pentru toţi ceilalţi parametri:
    (i) locul şi frecvenţa de prelevare a probelor se stabilesc în funcţie de originea parametrului, precum şi în funcţie de variabilitatea şi tendinţele pe termen lung ale concentraţiei acestuia, ţinând seama de respectarea valorii parametrilor la punctele de conformitate prevăzute la art. 6 din lege;
    (ii) pentru a reduce frecvenţa minimă de prelevare pentru un parametru, aşa cum s-a prevăzut la secţiunea a 3-a din cap. II, rezultatele obţinute pe baza probelor prelevate la intervale regulate pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la punctele de prelevare reprezentative pentru întreaga zonă de aprovizionare (ZAP) trebuie să fie toate mai mici de 60% din valoarea parametrului stabilită în anexa nr. 1;
    (iii) pentru a elimina un parametru din lista de parametri care trebuie monitorizaţi, aşa cum s-a prevăzut la secţiunea a 2-a din cap. II, rezultatele obţinute pe baza probelor prelevate la intervale regulate pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la punctele de prelevare reprezentative pentru întreaga zonă de aprovizionare (ZAP) trebuie să fie toate mai mici de 30% din valoarea parametrului stabilită în anexa nr. 1;
    (iv) eliminarea unui anumit parametru prevăzut la secţiunea a 2-a din cap. II din lista de parametri care trebuie monitorizaţi (parametru din grupul A, cu excepţia E. coli şi Enterococi sau parametru din grupul B) se bazează pe rezultatul evaluării riscurilor, susţinută de rezultatele monitorizării surselor de apă destinată consumului uman în condiţiile în care evaluarea riscurilor confirmă că sănătatea umană este protejată împotriva efectelor negative ale oricărei contaminări a apei destinate consumului uman, astfel cum se prevede la art. 1;
    (v) frecvenţa prelevării de probe poate fi redusă sau poate fi eliminat un parametru din lista parametrilor care trebuie monitorizaţi, astfel cum se prevede la pct. (ii) şi (iii), numai dacă evaluarea riscurilor confirmă faptul că niciun factor care poate fi anticipat în mod rezonabil nu este susceptibil să provoace o deteriorare a calităţii apei destinate consumului uman.


    6. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti:
    a) analizează planurile de siguranţă a apei şi avizează evaluările riscurilor;
    b) postează pe site-ul propriu lista planurilor de siguranţă a apei aprobate şi un scurt rezumat al rezultatelor evaluărilor riscurilor realizate de operatorul de apă;
    c) raportează Ministerului Sănătăţii situaţia aprobărilor acordate;

    7. Planurile de siguranţă a apei vor deveni obligatorii pentru sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 mc/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane, începând cu 1 ianuarie 2021. Pe parcursul semestrului II al anului 2020 operatorii de apă vor depune planurile de siguranţă a apei la autorităţile competente stabilite conform ordinului prevăzut la pct. 9, în vederea avizării.
    8. Sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mică de 1.000 mc/zi sau care deservesc mai puţin de 5.000 de persoane vor introduce opţional planurile de siguranţă ale apei, ca o bună practică de operare a sistemului.
    9. Prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului apelor şi pădurilor şi ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, va fi aprobat un Cadru general pentru planurile de siguranţă a apei, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor competente şi producătorilor şi/sau distribuitorilor de apă privind întocmirea, evaluarea şi avizarea planurilor de siguranţă a apei, până la 31 decembrie 2018.
    10. Planurile de siguranţă a apei vor fi modificate ori de câte ori intervin modificări în elementele constitutive şi de operare a sistemului de aprovizionare cu apă sau în calitatea sursei de apă. Planurile de siguranţă a apei vor fi reavizate periodic de către autorităţile competente, din 3 în 3 ani.
    CAP. IV
    Metodele de prelevare a probelor şi punctele de prelevare
    1. Punctele de prelevare se stabilesc astfel încât să se asigure corespondenţa cu punctele de conformitate definite la art. 6 alin. (1) din lege.
     Pentru anumiţi parametri pot fi prelevate probe din zona de aprovizionare sau de la staţia de tratare dacă se demonstrează că nu există modificări nefavorabile ale valorilor măsurate ale parametrilor în cauză. Stabilirea planului de prelevare va avea în vedere, în măsura posibilităţilor, distribuţia egală în timp şi spaţiu a probelor prelevate.

    2. Prelevarea de probe la punctul de conformitate îndeplineşte următoarele cerinţe:
    a) probele de conformitate pentru anumiţi parametri chimici (în special, cupru, plumb şi nichel) se iau din primul fir de apă al robinetului consumatorului. Pe durata unei zile trebuie să se preleveze, în mod aleatoriu, o probă cu un volum de 1 litru. Se pot utiliza metode alternative care necesită o perioadă fixă de stagnare şi care reflectă mai bine situaţia la nivel naţional, cu condiţia ca, la nivelul zonei de aprovizionare, acest lucru să nu conducă la un număr mai redus de cazuri de neconformare decât cel obţinut prin metoda momentului ales în mod aleatoriu pe durata unei zile;
    b) probele de verificare a conformităţii parametrilor microbiologici la punctul de conformitate se prelevează şi se manipulează potrivit scopului de prelevare B corespunzător standardului SR EN ISO 19458, Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.

    3. Prelevarea de probe din reţeaua de distribuţie, cu excepţia prelevării probelor de la robinetele consumatorilor, respectă standardul SR ISO 5667-5. Pentru parametrii microbiologici, prelevarea de probe din reţeaua de distribuţie se realizează şi se manipulează potrivit scopului de prelevare A corespunzător standardului SR EN ISO 19458 Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.
    ANEXA NR. 2
     (Anexa nr. 3 la Legea nr. 458/2002)

     SPECIFICAŢII
     pentru analiza parametrilor

     Metodele de analiză utilizate de laboratoarele înregistrate la Ministerul Sănătăţii pentru monitorizarea calităţii apei potabile în scopul monitorizării şi demonstrării conformităţii cu prevederile prezentei Legi, trebuie să fie validate şi documentate în conformitate cu standardul SR EN ISO/CEI 17025 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări" sau standarde echivalente acceptate la nivel internaţional şi adoptate la nivel naţional şi aplică practicile sistemului de management al calităţii în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17025 sau cu alte standarde echivalente acceptate la nivel internaţional.
     În lipsa unei metode de analiză care să îndeplinească caracteristicile minime de performanţă stabilite la pct. II, evaluatorul prevăzut conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 764/2005 pentru aprobarea procedurii de înregistrare la Ministerul Sănătăţii a laboratoarelor care efectuează monitorizarea calităţii apei potabile în cadrul controlului oficial al apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură că monitorizarea este efectuată utilizându-se cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive.
    I. Metodele de analiză pentru determinarea parametrilor microbiologici
     Următoarele principii pentru metodele de calcul al parametrilor microbiologici sunt prezentate fie ca referinţă ori de câte ori se indică o metodă CEN/ISO, fie orientativ, până la eventuala adoptare în viitor, la nivel european, respectiv naţional, a unor metode internaţionale CEN/ISO suplimentare pentru parametrii în cauză.
     Pot fi folosite metode alternative cu condiţia respectării dispoziţiilor art. 7 alin. (9) şi (9^1) din lege.
     Metodele pentru parametrii microbiologici sunt:
    a) Escherichia coli (E. coli) şi bacterii coliforme (SR EN ISO 9308-1, Calitatea apei. Numărarea Escherichia coli şi a bacteriilor coliforme. Partea 1: Metoda filtrării prin membrană pentru ape cu conţinut scăzut de bacterii sau SR EN ISO 9308-2, Calitatea apei. Numărarea de Escherichia coli şi de bacterii coliforme. Partea 2: Metoda numărului cel mai probabil)
    b) enterococi (SR EN ISO 7899-2 Calitatea apei. Identificare şi numărare a enterococilor intestinali. Partea 2: Metoda prin filtrare pe membrană)
    c) Pseudomonas aeruginosa (SR EN ISO 16266 Calitatea apei. Detectarea şi numărarea Pseudomonas aeruginosa. Metoda prin filtrare pe membrană)
    d) enumerarea microorganismelor care pot fi obţinute în cultură - număr de colonii la 22°C (SR EN ISO 6222 Calitatea apei. Numărarea microorganismelor de cultură. Numărarea coloniilor prin însămânţare în mediu de cultură nutritiv agar)
    e) enumerarea microorganismelor care pot fi obţinute în cultură - număr de colonii la 36°C (SR EN ISO 6222 Calitatea apei. Numărarea microorganismelor de cultură. Numărarea coloniilor prin însămânţare în mediu de cultură nutritiv agar).
    f) Clostridium perfringens, inclusiv sporii (SR ISO 14189 Calitatea apei - Numărarea Clostridium perfringens - Metoda filtrării prin membrană).


    II. Parametrii chimici şi parametrii indicatori pentru care sunt specificate caracteristicile de performanţă
     Parametrii chimici şi parametrii indicatori
     Pentru parametrii care figurează în tabelul 1, caracteristicile de performanţă specificate constau în faptul că metoda de analiză utilizată trebuie să aibă cel puţin capacitatea de a măsura concentraţii egale cu valoarea parametrului stabilită în anexa nr. 1 cu o limită de cuantificare mai mică sau egală cu 30% din valoarea-limită a parametrului în cauză, stabilită în anexa nr. 1 şi o incertitudine de măsurare astfel cum se specifică în tabelul 1. Limita de cuantificare este definită la art. 4 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 570/2016 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase şi alte măsuri pentru principalii poluanţi. Rezultatul se exprimă folosind cel puţin acelaşi număr de zecimale semnificative, ca şi în cazul valorii parametrilor analizaţi din tabelele 2 şi 3 ale anexei nr. 1.
     Până la 31 decembrie 2019 în laboratoarele înregistrate la Ministerul Sănătăţii pentru monitorizarea calităţii apei potabile, pot fi utilizate caracteristicile «acurateţe», «precizie» şi «limită de detecţie», după cum se precizează în tabelul 2, ca un set alternativ de caracteristici de performanţă la «limită de cuantificare» şi «incertitudine de măsurare», astfel cum sunt specificate fiecare în primul paragraf şi în tabelul 1.
     Incertitudinea de măsurare prevăzută în tabelul 1 nu se utilizează ca o toleranţă suplimentară la valorile parametrilor stabiliţi în anexa nr. 1.
     Tabelul 1
     Caracteristica minimă de performanţă "incertitudinea de măsurare"

    ┌──────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────────┐
    │ Parametri │Incertitudinea │ Note │
    │ │ de măsurare │ │
    │ │(A se vedea │ │
    │ │ nota 1.) │ │
    │ │% din valoarea │ │
    │ │parametrului │ │
    │ │(cu excepţia │ │
    │ │pH-ului) │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Aluminiu │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Amoniu │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Antimoniu │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Arsen │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Benzo(a)piren │ 50 │A se vedea nota 5. │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Benzen │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Bor │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Bromaţi │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Cadmiu │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Cloruri │ 15 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Crom │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Conductivitate │ 20 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Cupru │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Cianuri │ 30 │A se vedea nota 6. │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Cianuri libere │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │1,2-Dicloretan │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Fluoruri │ 20 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Concentraţia ionilor de hidrogen (pH) │ │ │
    │exprimată în unităţi de pH │ 0,2 │A se vedea nota 7. │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Fier │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Plumb │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Mangan │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Mercur │ 30 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Nichel │ 25 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Nitrat │ 15 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Nitrit │ 20 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Oxidabilitate │ 50 │A se vedea nota 8. │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Pesticide │ 30 │A se vedea nota 9. │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Hidrocarburi aromatice policiclice │ 50 │A se vedea nota 10.│
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Seleniu │ 40 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Sodiu │ 15 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Sulfat │ 15 │ │
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Tetracloretenă │ 30 │A se vedea nota 11.│
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Tricloretenă │ 40 │A se vedea nota 11.│
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Trihalometani - total │ 40 │A se vedea nota 10.│
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Carbon organic total (COT) │ 30 │A se vedea nota 12.│
    ├──────────────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤
    │Turbiditate │ 30 │A se vedea nota 13.│
    └──────────────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────────┘


     Acrilamida, epiclorhidrina şi clorura de vinil se controlează prin specificaţia de produs.


     Tabelul 2
     Caracteristicile minime de performanţă "acurateţe", "precizie" şi "limită de detecţie" pot fi utilizate până la 31 decembrie 2019.

    
    ┌───────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┬────────────────────┬───────────────────┐
    │ Parametri │ Acurateţe │ Precizie │ Limită de detecţie │ Note │
    │ │ (A se vedea │ (A se vedea │(A se vedea nota 4.)│ │
    │ │ nota 2.) │ nota 3.) │ % din valoarea │ │
    │ │ % din valoarea │% din valoarea │parametrului (cu │ │
    │ │parametrului (cu │parametrului (cu │excepţia pH-ului) │ │
    │ │excepţia pH-ului)│excepţia pH-ului)│ │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Aluminiu │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Amoniu │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Antimoniu │ 25 │ 25 │ 25 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Arsen │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Benzo(a)piren │ 25 │ 25 │ 25 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Benzen │ 25 │ 25 │ 25 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Bor │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Bromaţi │ 25 │ 25 │ 25 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Cadmiu │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Cloruri │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Crom │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Conductivitate │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Cupru │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Cianuri │ 10 │ 10 │ 10 │A se vedea nota 6. │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Cianuri libere │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │1,2-Dicloretan │ 25 │ 25 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Fluoruri │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Concentraţia ionilor de│ │ │ │ │
    │hidrogen (pH) exprimată│ │ │ │ │
    │în unităţi de pH │ 0,2 │ 0,2 │ │A se vedea nota 7. │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Fier │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Plumb │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Mangan │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Mercur │ 20 │ 10 │ 20 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Nichel │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Nitrat │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Nitrit │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Oxidabilitate │ 25 │ 25 │ 10 │A se vedea nota 8. │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Pesticide │ 25 │ 25 │ 25 │A se vedea nota 9. │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Hidrocarburi aromatice │ │ │ │ │
    │policiclice │ 25 │ 25 │ 25 │A se vedea nota 10.│
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Seleniu │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Sodiu │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Sulfat │ 10 │ 10 │ 10 │ │
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Tetracloretenă │ 25 │ 25 │ 10 │A se vedea nota 11.│
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Tricloretenă │ 25 │ 25 │ 10 │A se vedea nota 11.│
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Trihalometani - total │ 25 │ 25 │ 10 │A se vedea nota 10.│
    ├───────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
    │Turbiditate │ 25 │ 25 │ 25 │ │
    └───────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┴────────────────────┴───────────────────┘


     Acrilamida, epiclorhidrina şi clorura de vinil se controlează prin specificaţia de produs.

     Note la tabelele 1 şi 2

    ┌───────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │Nota 1 │Incertitudinea de măsurare este valoarea absolută a parametrului care│
    │ │caracterizează dispersia valorilor cantitative atribuite unei mărimi │
    │ │măsurabile, pe baza informaţiilor utilizate. Criteriul de performanţă│
    │ │pentru incertitudinea de măsurare (k = 2) este procentul din valoarea│
    │ │parametrului prevăzută în tabel sau un procent superior. │
    │ │Incertitudinea de măsurare se estimează la nivelul valorii │
    │ │parametrului, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 2 │Acurateţea este o măsură a erorii sistematice, şi anume, diferenţa │
    │ │dintre valoarea medie a unui număr mare de măsurări repetate şi │
    │ │valoarea adevărată. Specificaţiile suplimentare sunt cele stabilite │
    │ │în SR ISO 5725. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 3 │Precizia este o măsură a erorii aleatorii şi se exprimă de obicei ca │
    │ │deviaţia standard (în cadrul lotului şi între loturi) a dispersiei │
    │ │rezultatelor faţă de valoarea medie. Precizia acceptabilă este egală │
    │ │cu dublul deviaţiei standard relative. Acest termen este prezentat │
    │ │mai detaliat în SR ISO 5725. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 4 │Limita de detecţie este fie: │
    │ │- de trei ori deviaţia standard din cadrul unui lot de probe naturale│
    │ │care conţin o concentraţie redusă a parametrului; fie │
    │ │- de cinci ori deviaţia standard a unei probe-martor (în cadrul unui │
    │ │lot). │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 5 │În cazul în care valoarea incertitudinii de măsurare nu poate fi │
    │ │atinsă, trebuie alese cele mai bune tehnici disponibile (până │
    │ │la 60%). │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 6 │Metoda determină cantitatea totală de cianură sub toate formele. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 7 │Valorile pentru acurateţe, precizie şi a incertitudinea de măsurare │
    │ │sunt exprimate în unităţi de pH. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 8 │Metoda de referinţă: SR EN ISO 8467 Calitatea apei - determinarea │
    │ │indicelui de permanganat │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 9 │Caracteristicile de performanţă pentru fiecare pesticid sunt │
    │ │informative. În cazul mai multor pesticide se pot obţine valori mai │
    │ │mici de 30% ale incertitudinii de măsurare, iar pentru câteva │
    │ │pesticide se pot admite valori mai mari, de până la 80%. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 10│Caracteristicile de performanţă se aplică fiecărei substanţe │
    │ │specificate la 25% din valoarea parametrului care figurează în │
    │ │tabelul 2 din anexa 1 la lege. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 11│Caracteristicile de performanţă se aplică fiecărei substanţe │
    │ │specificate la 50% din valoarea parametrului care figurează în │
    │ │tabelul 2 din anexa 1 la lege. │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 12│Incertitudinea de măsurare se estimează la concentraţia de 3 mg/l din│
    │ │carbonul organic total (COT). Pentru determinarea COT se utilizează │
    │ │SR EN 1484 Linii directoare pentru determinarea TOC şi a carbonului │
    │ │organic dizolvat (DOC). │
    ├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
    │Nota 13│Incertitudinea de măsurare trebuie estimată la valoarea a 1,0 NTU │
    │ │(unităţi nefelometrice de turbiditate), în conformitate cu │
    │ │SR EN ISO 7027 Calitatea apei - determinarea turbidităţii. │
    └───────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘



     -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016