Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 9 noiembrie 2023  pentru aprobarea Planului de amenajare a spaţiului maritim    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 9 noiembrie 2023 pentru aprobarea Planului de amenajare a spaţiului maritim

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1027 din 10 noiembrie 2023
    Având în vedere faptul că, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, României îi revine obligaţia implementării Directivei 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257/135 din 28 august 2014, având ca termen de conformare în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a Planului de amenajare a spaţiului maritim data de 31 martie 2021, potrivit art. 15 din directivă,
    constatând că România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene (UE) care au transpus integral Directiva 2014/89/UE odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 406/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 436/2018 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de amenajare a spaţiului maritim,
    în considerarea faptului că în data de 19 aprilie 2023 Comisia Europeană a emis avizul motivat în Cauza 2021/2.224 - procedură de infringement referitoare la neîndeplinirea de către România a obligaţiilor care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (1), al articolului 15 alineatul (3) şi al articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2014/89/UE, având ca termen de conformare data de 19 septembrie 2023, reproşând astfel României faptul că până la data de 31 martie 2021 nu a elaborat Planul de amenajare a spaţiului maritim şi nu a transmis copii ale acestuia Comisiei şi celorlalte state membre interesate,
    având în vedere consecinţele încălcării obligaţiilor care le revin statelor membre în temeiul tratatelor, respectiv prevederile art. 258-260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi ţinând cont de impactul bugetar negativ al sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătite de România în situaţia în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată încălcarea acestor obligaţii,
    luând în considerare faptul că, prin Decizia nr. 802/2009, Curtea Constituţională stabileşte că emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru punerea de acord a legislaţiei naţionale cu cea comunitară în situaţia în care este iminentă declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene este pe deplin constituţională,
    apreciem că toate acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Datorită amplorii fenomenului şi a consecinţelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative care continuă să se producă.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri urgente pe calea ordonanţei de urgenţă.
    Având în vedere prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    Se aprobă Planul de amenajare a spaţiului maritim, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. 2
    În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) planul de amenajare a spaţiului maritim - documentul de planificare strategică definit conform prevederilor art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare;
    b) conflicte ale utilizărilor şi perimetrelor - suprapunerea utilizărilor şi a perimetrelor destinate utilizărilor în apele marine care are un impact negativ asupra a cel puţin o utilizare existentă sau propusă;
    c) sinergii ale utilizărilor şi perimetrelor - suprapunerea utilizărilor şi a perimetrelor destinate utilizărilor în apele marine care are un impact pozitiv sau neutru asupra tuturor utilizărilor existente şi propuse;
    d) zone exclusive - perimetre stabilite pentru utilizări prevăzute prin reglementări speciale;
    e) zone susceptibile pentru dezvoltare - perimetre cu potenţial de dezvoltare, dar care necesită atenţie şi în care este necesară protejarea activităţilor şi infrastructurii existente;
    f) zone propice - perimetre care pot fi avute în vedere pentru dezvoltarea anumitor activităţi în viitor, în funcţie de evoluţia noilor tehnologii.


    ART. 3
    (1) Instituţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, elaborează periodic, din trei în trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, raportul sectorial de monitorizare a planului, conform domeniilor de competenţă ale acestora, cuprinzând inclusiv datele actualizate aferente indicatorilor prevăzuţi în Planul de amenajare a spaţiului maritim.
    (2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) se transmit secretariatului Comitetului de amenajare a spaţiului maritim.
    (3) În termen de 6 luni de la data primirii rapoartelor prevăzute la alin. (1), secretariatul Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, pe baza rapoartelor sectoriale de monitorizare, elaborează raportul de monitorizare a Planului de amenajare a spaţiului maritim.
    (4) Raportul de monitorizare a Planului de amenajare a spaţiului maritim, întocmit conform prevederilor art. 5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare, se prezintă în şedinţă de Guvern de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

    ART. 4
    Planul de amenajare a spaţiului maritim se revizuieşte ori de câte ori Comitetul de amenajare a spaţiului maritim hotărăşte că se produc modificări substanţiale ale utilizărilor sau ale perimetrelor destinate utilizărilor din apele marine, conform raportului de monitorizare, dar cel puţin o dată la 10 ani, potrivit prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare.

    ART. 5
    (1) Toate autorităţile administraţiei publice sau operatorii economici care propun noi utilizări sau perimetre noi destinate unor utilizări în apele marine notifică Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, prin intermediul autorităţii administraţiei publice centrale care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective, anterior derulării procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aprobarea/autorizarea/licenţierea respectivelor activităţi/ proiecte.
    (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) va cuprinde informaţii cu privire la utilizările propuse, inclusiv impactul acestora asupra celorlalte utilizări existente, precum şi informaţii geospaţiale privind perimetrele afectate, respectiv coordonate sub formă de vector în format digital cu referinţă geografică.
    (3) Autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă de notificarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim pune la dispoziţie acestuia orice alte informaţii sau documente relevante necesare solicitate prin intermediul secretariatului Comitetului.

    ART. 6
    (1) Pe baza notificării prevăzute la art. 5 alin. (1) şi a informaţiilor şi documentelor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3), Comitetul de amenajare a spaţiului maritim emite, în termen de 3 luni de la primirea acestora, un punct de vedere consultativ cu privire la posibilele conflicte sau sinergii ale utilizărilor şi perimetrelor propuse care nu sunt cuprinse în plan şi care vizează:
    a) zonele exclusive;
    b) zonele susceptibile pentru dezvoltare;
    c) zonele propice numai în cazul în care se propun suprapuneri cu utilizările existente.

    (2) În cazul în care, în baza notificării prevăzute la art. 5 alin. (1) şi a informaţiilor şi documentelor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3), Comitetul de amenajare a spaţiului maritim constată, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, că utilizările propuse vizează zonele propice şi nu există suprapuneri cu perimetrele sau utilizările existente, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare, şi nu este necesară emiterea punctului de vedere prevăzut la alin. (1).
    (3) Punctul de vedere emis de Comitetul de amenajare a spaţiului maritim potrivit alin. (1), precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (2) se aduc la cunoştinţă publicului interesat prin intermediul autorităţii publice de la nivel central care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective şi prin publicare pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării procesului-verbal al şedinţei Comitetului, potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare.

    ART. 7
    (1) Utilizările propuse ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau perimetrele corespunzătoare acestora se vor aproba/autoriza/licenţia în condiţiile legislaţiei în vigoare, indiferent dacă acestea sunt sau nu identificate în Planul de amenajarea a spaţiului maritim.
    (2) Ulterior aprobării/autorizării/licenţierii în condiţiile legii, utilizările propuse vor fi identificate spaţial şi temporal în Planul de amenajare a spaţiului maritim.
    (3) În termen de 60 de zile de la data aprobării/ autorizării/licenţierii utilizării perimetrului în conformitate cu legislaţia în vigoare, autoritatea administraţiei publice centrale care notifică Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, potrivit art. 5 alin. (1), transmite secretariatului Comitetului toate datele şi informaţiile necesare identificării spaţiale şi temporale în Planul de amenajare a spaţiului maritim.
    (4) Secretariatul Comitetului de amenajare a spaţiului maritim colectează, centralizează şi actualizează informaţiile geospaţiale şi datele privind indicatorii propuşi pentru monitorizarea Planului de amenajare a spaţiului maritim, pe baza informaţiilor prevăzute la alin. (3), transmise de către autoritatea administraţiei publice centrale care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective.
    (5) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei publică pe pagina sa de internet harta cuprinzând utilizările şi perimetrele prevăzute în Planul de amenajare a spaţiului maritim, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Romeo Simionescu,
                    secretar de stat
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Adrian-Ioan Veştea
                    p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii
                    Ionuţ-Cristian Săvoiu,
                    secretar de stat
                    Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
                    Ştefan-Radu Oprea
                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Mircea Fechet
                    Ministrul energiei,
                    Sebastian-Ioan Burduja
                    Ministrul apărării naţionale,
                    Angel Tîlvăr
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Florin-Ionuţ Barbu
                    Ministrul culturii,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării,
                    Bogdan-Gruia Ivan
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Luminiţa-Teodora Odobescu

    Bucureşti, 9 noiembrie 2023.
    Nr. 97.
    ANEXA 1

    PLAN

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016