Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 28 iunie 2024  privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini  sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 28 iunie 2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 616 din 29 iunie 2024
    Întrucât, chiar şi după o perioadă de doi ani de la declanşarea conflictului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina, peisajul de instabilitate şi incertitudine cauzate de război subzistă,
    luând în considerare disponibilitatea României de a găsi soluţii pentru integrarea cetăţenilor ucraineni care s-au refugiat în ţara noastră încă de la declanşarea conflictului armat şi preocuparea de a susţine în continuare demersurile pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară acestei categorii vulnerabile,
    ţinând cont de prelungirea măsurii privind protecţia temporară acordată persoanelor strămutate din Ucraina până la 4 martie 2025, astfel cum este menţionată la art. 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul art. 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare,
    având în vedere concluziile reuniunilor grupului de lucru privind situaţia refugiaţilor din zona conflictului armat din Ucraina în sensul în care se impun modificări de urgenţă ale cadrului normativ actual, astfel încât statul român să poată oferi în mod eficient şi efectiv asistenţă acestei categorii vulnerabile de persoane, prin măsuri din domeniul social, medical, educaţional etc.,
    ţinând cont de necesitatea asigurării finanţării acţiunilor de sprijin în gestionarea crizei umanitare prin asigurarea utilităţilor de primă necesitate şi a condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, a accesului la tratament şi a accesului la servicii sociale cetăţenilor străini şi apatrizi proveniţi din Ucraina aflaţi în situaţii de risc imediat,
    întrucât oferirea asistenţei umanitare, implicit prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului, precum dreptul la viaţă şi ocrotirea sănătăţii, reprezintă un angajament şi un deziderat al statului român pe plan internaţional, un imperativ moral, precum şi o manifestare a solidarităţii României faţă de contextele fragile,
    deoarece este necesară identificarea de soluţii pentru a facilita accesul cetăţenilor ucraineni pe piaţa muncii din România, prin crearea cadrului necesar pentru ca aceştia să îşi poată asigura o sursă de venit din munca prestată, fapt care are ca efect direct o mai bună integrare a acestora în perioada în care sunt nevoiţi să rămână pe teritoriul României,
    ţinând cont de actualul context internaţional creat de războiul din Ucraina, care impune, pe de o parte, continuarea măsurilor de sprijin şi asistenţă umanitară pentru persoanele care provin din zona de conflict armat din Ucraina, intrate pe teritoriul ţării noastre, prin facilitarea incluziunii acestora potrivit domeniilor de intervenţie şi măsurilor aferente acestora, iar, pe de altă parte, crearea unui cadru normativ pentru persoanele care beneficiază de sistemul de protecţie şi asistenţă umanitară existent,
    apreciind că reglementarea acestei situaţii deosebite este posibilă doar pe calea unei intervenţii normative urgente,
    întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol interesul public şi angajamentele internaţionale şi a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanţă de urgenţă.
    Deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi noţiunile folosite au următorul înţeles:
    1. protecţie internaţională şi protecţie temporară - protecţia acordată străinilor potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. utilităţi de primă necesitate - hrană, îmbrăcăminte, materiale de igienă personală, care se asigură în cuantumul prevăzut la art. 55 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. beneficiar - cetăţean străin sau apatrid care provine din zona conflictului armat din Ucraina şi obţine permisul de protecţie temporară începând cu data de 1 iulie 2024 pe teritoriul României şi care nu este solicitant de azil, inclusiv beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul art. 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, denumită în continuare Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului;
    4. beneficiar anterior - cetăţean străin sau apatrid care provine din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România şi care nu este solicitant de azil, inclusiv beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, care a obţinut permisul de protecţie temporară sau care a beneficiat de sprijin şi asistenţă umanitară pe teritoriul României anterior datei de 1 iulie 2024 conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 15/2002 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi beneficiarii prevăzuţi la pct. 3, după expirarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă;
    5. familie - grupul de persoane format din soţi, părinte/părinţi şi/sau copiii minori ai acestora sau copii majori pe care au obligaţia să îi întreţină, dacă se află în continuarea studiilor şi până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi persoana cu care este cazat copilul minor conform prevederilor art. 136 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 122/2006 privind azilul, cu modificările şi completările ulterioare, care are în creştere şi îngrijire unul sau mai mulţi copii minori;
    6. persoană singură - persoana care are împlinită vârsta de 18 ani la data la care intră pe teritoriul României şi care provine din zona conflictului armat din Ucraina;
    7. audient - elevul şcolarizat în sistemul de învăţământ din zona conflictului armat din Ucraina, care îşi continuă, la cererea părintelui sau a reprezentantului elevului minor, a elevului major sau a autorităţii competente, parcursul şcolar într-o unitate de învăţământ din sistemul de învăţământ românesc şi este înscris în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor şi susţinerea eventualelor diferenţe;
    8. minor neînsoţit - cetăţeanul străin sau apatridul sub vârsta de 18 ani, provenit din zona conflictului armat din Ucraina, care a sosit pe teritoriul României neînsoţit de niciunul dintre părinţii săi sau de un alt reprezentant ori care nu se găseşte sub supravegherea legală a unei alte persoane;
    9. reprezentantul minorului - una dintre persoanele prevăzute la art. 136 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 122/2006;
    10. dreptul la asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat - dreptul de a primi gratuit asistenţă medicală şi tratament corespunzător, prin sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, în conformitate cu prevederile titlului IV din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    11. însoţitor al persoanei cu dizabilităţi - persoană care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice pentru persoana care şi-a pierdut total sau parţial autonomia funcţională.


    ART. 2
    (1) Cetăţenii străini sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România pentru prima dată de la declanşarea acestuia, începând cu data de 1 iulie 2024, au dreptul, ca măsură de asistenţă de prim răspuns, la cazare în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au dreptul, pe perioada staţionării în taberele temporare de cazare, la:
    a) utilităţi de primă necesitate;
    b) asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat.

    (3) Asigurarea utilităţilor de primă necesitate se realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi, după caz, de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
    (4) Cheltuielile ocazionate cu utilităţile de primă necesitate, precum şi cele necesare funcţionării taberelor temporare de cazare şi asistenţă umanitară se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat potrivit legii.

    ART. 3
    (1) Beneficiarii au dreptul la o sumă forfetară lunară, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, acordată din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă pe o singură perioadă de 3 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie 2024. Termenul se calculează de la data intrării beneficiarilor pe teritoriul României. Nedepunerea cererii de acordare a sumelor forfetare în primele 3 luni de la intrarea în România nu atrage decăderea din drept a solicitantului pentru următoarele luni.
    (3) Cuantumul, condiţiile şi mecanismul de acordare a sumei forfetare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Sumele forfetare prevăzute la alin. (1) se acordă pentru fiecare beneficiar, respectiv familie sau persoană singură, în cazul în care nu există familie.
    (5) Dispoziţiile alin. (1) se aplică inclusiv beneficiarilor cazaţi în alte locaţii stabilite de comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
    (6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) nu se aplică persoanelor care solicită ori beneficiază de protecţie internaţională şi nici celor cazate în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară.
    (7) În scopul facilitării acordării sumelor forfetare prevăzute la alin. (1), precum şi pentru prevenirea acordării de sume forfetare multiple pentru acelaşi beneficiar, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale utilizează şi actualizează o aplicaţie informatică care este pusă la dispoziţia autorităţilor competente, conform mecanismului stabilit prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3).
    (8) Tipurile de date care se introduc în aplicaţia informatică prevăzută la alin. (7), precum şi măsurile administrative de organizare, funcţionare şi utilizare a acesteia se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3).
    (9) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru finanţarea cheltuielilor generate de acordarea asistenţei umanitare prevăzute la art. 2 alin. (4), art. 3 şi art. 26 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă, la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, sunt asigurate sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

    ART. 4
    (1) Beneficiarii şi beneficiarii anteriori au dreptul de a fi incluşi în programele naţionale de sănătate publică.
    (2) Beneficiarii şi beneficiarii anteriori care necesită servicii medicale, materiale sanitare, medicamente şi dispozitive medicale, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b), beneficiază de pachetul de servicii de bază prevăzut în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi în normele de aplicare ale acestuia, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi serviciile medicale cuprinse în programele naţionale de sănătate curative, ca şi asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei personale pentru medicamentele acordate în tratamentul ambulatoriu şi cu scutire de la coplată.
    (3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (2), serviciile medicale în asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice cuprinse în pachetul de servicii de bază se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
    (4) Furnizorii de servicii medicale, materiale sanitare, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, inclusiv pentru programele naţionale de sănătate curative, sunt obligaţi să înregistreze în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate persoanele prevăzute la alin. (1) şi să păstreze copii de pe documentele de identitate şi de protecţie temporară.
    (5) Furnizorii au obligaţia să întocmească evidenţe distincte pentru serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele sau dispozitivele medicale acordate persoanelor prevăzute la alin. (1) şi pentru care întocmesc facturi distincte. Facturile şi documentele justificative, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, însoţite de copii ale documentelor de identitate şi de protecţie temporară sau copii ale documentelor medicale de la nivelul furnizorilor, pentru persoanele care nu deţin documente de identitate, sunt raportate lunar caselor de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală în vederea decontării.
    (6) Asumarea serviciilor medicale, materialelor sanitare, medicamentelor, dispozitivelor medicale acordate de furnizori se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene în vigoare privind serviciile de încredere, respectiv Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, şi Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, cu modificările ulterioare. Serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele, dispozitivele medicale înregistrate offline se transmit în platforma informatică din asigurările de sănătate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării acestora. La stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciilor medicale şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată. Serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele, dispozitivele medicale din pachetele de bază, respectiv din programele naţionale de sănătate curative, acordate în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate.
    (7) Casele de asigurări de sănătate sunt obligate să întocmească evidenţe distincte pentru serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele sau dispozitivele medicale acordate persoanelor prevăzute la alin. (2) şi să deconteze furnizorilor contravaloarea acestora, cu respectarea prevederilor alin. (3)-(6).
    (8) Persoanele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care realizează venituri asupra cărora se calculează şi datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia plăţii acesteia în aceleaşi condiţii ca şi asiguraţii români.
    (9) Prevederile alin. (8) se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2025.

    ART. 5
    (1) Cheltuielile generate de măsurile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) şi art. 4 alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
    (2) Cheltuielile generate de măsurile prevăzute la art. 4 alin. (2), inclusiv pentru contribuţia personală pentru medicamentele acordate în tratamentul ambulatoriu, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Contravaloarea prescripţiei medicale, inclusiv a contribuţiei personale, pentru medicamentele acordate în tratamentul ambulatoriu persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (2) se decontează furnizorilor de medicamente care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate în termenele prevăzute de contractul-cadru şi legislaţia aplicabilă programelor de sănătate curative, pe baza facturilor şi documentelor justificative.
    (4) La stabilirea depăşirii valorii anuale a bugetului de referinţă potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu se ia în calcul valoarea consumului de medicamente aferent persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (2) care au beneficiat de medicamente ce fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat şi au înregistrat rezultat medical.
    (5) La regularizarea anuală a contribuţiei datorate, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea numărului unic de pacienţi eligibili efectiv trataţi pe parcursul derulării unui contract cost-volum nu se iau în calcul persoanele prevăzute la art. 4 alin. (2) care au beneficiat de medicamente ce fac obiectul acestuia.
    (6) Pentru serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale din pachetul de bază, precum şi pentru medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi serviciile cuprinse în programele naţionale de sănătate curative, acordate persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (2), sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate, prin acte adiţionale.
    (7) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru finanţarea cheltuielilor generate de acordarea asistenţei umanitare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor aferente acordării protecţiei temporare conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, prin hotărâre a Guvernului, pot fi asigurate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru finanţarea unor cheltuieli urgente şi neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
    (8) Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetelor care urmează a se suplimenta potrivit alin. (7).
    (9) Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în vederea majorării cu sumele transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii, conform alin. (2), la propunerea Ministerului Sănătăţii.

    ART. 6
    (1) Minorii neînsoţiţi beneficiază de protecţia specială prevăzută în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În aplicarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, procedura de cooperare între autorităţi privind intrarea, înregistrarea, tranzitul, şederea, precum şi asigurarea protecţiei drepturilor minorilor neînsoţiţi se aprobă prin ordin comun al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, al ministrului afacerilor interne, al ministrului educaţiei naţionale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.
    (3) Prin derogare de la prevederile art. VI din Legea nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pentru minorii neînsoţiţi, plasamentul poate fi dispus şi în servicii de tip rezidenţial organizate pentru un număr mai mare de copii raportat la cel prevăzut la art. 123 din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Prin derogare de la prevederile art. VII din Legea nr. 191/2022, serviciile de tip rezidenţiat în care sunt plasaţi minori neînsoţiţi pot funcţiona până la returnarea acestora în ţara de origine.
    (5) Prin derogare de la prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, plasamentul minorilor neînsoţiţi poate fi dispus şi la o persoană adultă care provine din zona conflictului armat din Ucraina şi care beneficiază de măsura de protecţie temporară stabilită în condiţiile Legii nr. 122/2006, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile materiale şi garanţiile morale pentru a primi un copil în plasament.
    (6) Pentru implementarea prevederilor alin. (5), preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie poate emite instrucţiuni publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 7
    (1) Minorii care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România şi care nu sunt solicitanţi ori beneficiari de protecţie internaţională, inclusiv beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, care au obţinut permisul de protecţie temporară sau care beneficiază de sprijin şi asistenţă umanitară pe teritoriul României au următoarele drepturi în domeniul educaţiei:
    a) dreptul la educaţie în unităţile de învăţământ din România în aceleaşi condiţii şi cu finanţare din aceleaşi bugete ca pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii cetăţeni ai statului român;
    b) dreptul la cazare gratuită în internatele şcolare, alocaţie zilnică de hrană şi de alocaţie pentru rechizite şcolare, cazarmament, îmbrăcăminte şi încălţăminte.

    (2) Finanţarea cheltuielilor pentru drepturile prevăzute la alin. (1) se asigură din aceleaşi bugete şi în acelaşi cuantum ca şi pentru elevii cetăţeni ai statului român.

    ART. 8
    (1) În vederea respectării drepturilor prevăzute la art. 7, Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, asigură înscrierea tuturor minorilor menţionaţi la art. 7 alin. (1) în sistemul de învăţământ românesc, prin asigurarea resursei umane necesare desfăşurării activităţilor didactice din bugetul Ministerului Educaţiei.
    (2) În situaţia în care resursa umană este insuficientă, prin derogare de la prevederile art. 165, 176, 177, 181, 207 şi 208 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea didactică în învăţământul preuniversitar şi activitatea de consiliere şcolară pot fi realizate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar de:
    a) studenţii din universităţile de stat/particulare din România;
    b) cadre didactice pensionate;
    c) cetăţenii ucraineni care şi-au echivalat studiile, care au obţinut drept de exercitare a profesiei de cadru didactic pe teritoriul României şi care cunosc limba română la nivelul C1 din Cadrul european comun de referinţe pentru limbi, atestat prin certificat de competenţă lingvistică eliberat de instituţii de învăţământ superior sau instituţii special acreditate în domeniu.

    (3) Prin derogare de la prevederile art. 23 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, coroborate cu prevederile art. 248 alin. (16) din aceeaşi lege, minorii prevăzuţi la art. 7 sunt integraţi în formaţiuni de studiu/grupe/clase indiferent de numărul de elevi cuprins în acestea.
    (4) Procedura de înscriere a minorilor prevăzuţi la art. 7 ca audienţi la cursurile unităţilor de învăţământ este stabilită prin ordin al ministrului educaţiei publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.
    (5) În vederea intrării în colectivitate în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar, minorii menţionaţi la art. 7 beneficiază de examinarea stării de sănătate în unităţile de învăţământ conform legislaţiei în vigoare şi li se eliberează un document medical pentru înscrierea în colectivitate. În situaţia în care nu sunt vaccinaţi, aceştia pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.
    (6) Ulterior dobândirii statutului de audienţi, minorii prevăzuţi la art. 7 au următoarele drepturi:
    a) dreptul de a participa la activităţile educative din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi la activităţile extracurriculare din cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor şi cluburilor copiilor. Participarea la activităţile extracurriculare nu este condiţionată de calitatea de audient;
    b) dreptul de şcolarizare în unităţi complexe de asistenţă medicală, de tip spital, în conformitate cu prevederile legale, pentru elevii care sunt nedeplasabili din cauza unei dizabilităţi, respectiv pentru elevii care suferă de boli cronice sau care au afecţiuni pentru care sunt spitalizaţi pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni;
    c) dreptul de a beneficia de facilităţile pentru transport local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar, naval şi fluvial, pe tot parcursul anului calendaristic, similar cu elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ preuniversitar din România, drepturi care se asigură din aceleaşi bugete ca şi pentru elevii statului român;
    d) dreptul la alocarea unor alimente de bază acordate prin programele sociale aflate în derulare, în învăţământul primar şi gimnazial;
    e) dreptul de a beneficia de burse şcolare în aceleaşi condiţii ca cetăţenii români, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educaţiei;
    f) costurile aferente sunt suportate din bugetul de stat.

    (7) Minorii prevăzuţi la art. 7 înscrişi ca audienţi pot dobândi calitatea de elev în România după recunoaşterea sau echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv de către Ministerul Educaţiei a studiilor urmate în străinătate şi, după caz, după susţinerea examenelor de diferenţă stabilite în cadrul procedurii de echivalare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

    ART. 9
    (1) La nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/ Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se constituie o comisie pentru coordonarea activităţii de repartizare a preşcolarilor/elevilor la unităţile de învăţământ în care pot desfăşura activităţi educaţionale, precum şi în instituţiile în care beneficiază de asistenţă psihopedagogică şi consiliere, al cărei preşedinte este inspectorul şcolar general sau un inspector şcolar general adjunct.
    (2) Componenţa şi procedura de organizare şi funcţionare a comisiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.

    ART. 10
    (1) În vederea asigurării dreptului la educaţie, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, comunică inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti lista minorilor neînsoţiţi aflaţi pe teritoriul României care provin din zona conflictului armat din Ucraina.
    (2) Lista prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: numele şi prenumele, vârsta, nivelul de învăţământ, limba în care poate comunica minorul, locul în care acesta este cantonat, precum şi menţiuni referitoare la documente de identitate/studii aflate în posesia minorului, după caz.

    ART. 11
    Comisia constituită în condiţiile art. 9 adoptă deciziile privind repartizarea minorilor neînsoţiţi care provin din zona conflictului armat din Ucraina către unitatea de învăţământ, în vederea asigurării dreptului la educaţie, având la bază lista prevăzută la art. 10 alin. (2), transmisă de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, şi menţine legătura cu direcţiile generale în vederea acordării suportului necesar asigurării dreptului la educaţie, protecţie şi asistenţă socială.

    ART. 12
    (1) La nivelul fiecărui judeţ şi, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti se constituie Grupul operativ pentru minori neînsoţiţi, fără personalitate juridică, denumit în continuare Grupul operativ, care are rolul de a identifica rapid măsura cea mai adecvată pentru protecţia minorului neînsoţit.
    (2) Grupul operativ este compus din reprezentanţi ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv a sectoarelor municipiului Bucureşti, ai inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai direcţiei de sănătate publică judeţene/Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi ai organizaţiilor neguvernamentale sau, după caz, şi ai organismelor internaţionale. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile Grupului operativ pentru minorii neînsoţiţi se aprobă prin ordin comun al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.
    (3) Coordonarea Grupului operativ este asigurată de un reprezentant cu funcţie de conducere din partea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv a sectoarelor municipiului Bucureşti.
    (4) La activităţile Grupului operativ pot participa, la invitaţia coordonatorului, reprezentanţi ai altor instituţii relevante pe plan local, a căror intervenţie poate sprijini instrumentarea cazurilor minorilor neînsoţiţi care intră pe teritoriul României.

    ART. 13
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 2 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de alocaţia de stat pentru copii şi copiii beneficiarilor, precum şi ai beneficiarilor anteriori, dacă permisul de şedere temporară are înscrisă o adresă. Adresa prevăzută în permisul de şedere temporară se asimilează domiciliului sau reşedinţei.
    (2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia de stat se acordă şi în situaţia în care copiii prevăzuţi la alin. (1) se află pe teritoriul României însoţiţi de un singur părinte ori care se află în îngrijirea unui reprezentant.
    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), alocaţia de stat pentru copii se acordă pe bază de cerere însoţită de copia permisului de şedere temporară în termen de valabilitate, precum şi de o declaraţie pe propria răspundere prin care certifică faptul că minorul se află în întreţinerea părintelui sau a reprezentantului acestuia. Modelul declaraţiei se stabileşte prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care persoana deţine documente doveditoare privind calitatea de reprezentant al minorului eliberate de autorităţile din România, prezintă copie şi după aceste documente.
    (4) Cererea şi documentele doveditoare prevăzute la alin. (3) se depun la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află adresa înscrisă în permisul de şedere temporară. Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte cu luna următoare depunerii cererii.
    (5) Plata alocaţiei de stat pentru copii se efectuează în funcţie de înscrisurile din cuprinsul permisului de şedere temporară şi de opţiunea părintelui/reprezentantului, după cum urmează:
    a) la domiciliu sau reşedinţă, pe bază de mandat poştal, ori în cont bancar în cazul în care permisul de şedere temporară conţine o adresă completă;
    b) doar în cont bancar în cazul în care permisul de şedere temporară conţine o adresă incompletă.

    (6) Celelalte prevederi ale Legii nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
    (7) Părinţii sau, după caz, reprezentanţii minorilor au obligaţia ca, din 3 în 3 luni, începând cu luna depunerii cererii, să dovedească faptul că locuiesc la adresa înscrisă în permisul de şedere temporară prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti care efectuează plata dreptului, fie prin mijloace electronice, fie prin înregistrare la sediul acesteia. Modelul declaraţiei se stabileşte prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (8) Neprezentarea de către părinte sau reprezentantul minorului a declaraţiei pe propria răspundere prevăzute la alin. (7) atrage după sine suspendarea plăţii alocaţiei de stat pentru copii.
    (9) În situaţia prevăzută la alin. (8), reluarea plăţii alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare prezentării declaraţiei prevăzute la alin. (7).

    ART. 14
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care permisul de şedere temporară al beneficiarului sau al beneficiarului anterior conţine o adresă completă, aceasta se asimilează domiciliului sau reşedinţei, în vederea acordării drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se iau în calcul numai veniturile realizate în România, de natura celor prevăzute la art. 3 din acelaşi act normativ.
    (3) Indemnizaţia prevăzută la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ.
    (4) În situaţia în care cel de-al doilea părinte nu se află pe teritoriul României sau acesta nu îndeplineşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică.
    (5) În vederea urmăririi respectării condiţiei prevăzute la alin. (3), prevederile art. 13 alin. (7)-(9) se aplică în mod corespunzător.

    ART. 15
    (1) Persoanele singure care au în creştere sau îngrijire un copil de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, după perioada prevăzută la art. 3 alin. (2), au dreptul la un sprijin lunar pentru creşterea copilului în cuantum egal cu nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copiilor prevăzut la art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă la cererea părintelui sau a reprezentantului copilului, depusă la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în a cărei rază se află domiciliul/reşedinţa înscrisă în permisul de şedere temporară. Cererea se poate depune fizic la sediul agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau prin mijloace electronice.
    (3) Cererea prevăzută la alin. (2) se completează potrivit modelului aprobat prin ordinul prevăzut la art. 13 alin. (7) şi este însoţită de copia actelor de identitate ale părinţilor/ reprezentanţilor minorului şi a certificatelor de naştere ale copiilor.
    (4) Indemnizaţia se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează, după caz, în luna următoare împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu handicap.
    (5) Prevederile art. 13 alin. (7)-(9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia acordării indemnizaţiei prevăzute la alin. (1).

    ART. 16
    (1) Persoanele cu dizabilităţi, însoţite sau neînsoţite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, pentru a avea acces la drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a se înregistra în evidenţele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază, la cerere, în mod gratuit, de serviciile sociale din centrele prevăzute la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Însoţitorii acestor persoane beneficiază, în aceleaşi condiţii, de servicii sociale împreună cu acestea.
    (3) Procedura de acordare a serviciilor sociale pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă dobândesc un certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de autorităţile române, pe baza criteriilor medicopsihosociale, aprobate prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.
    (5) Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), adresa înscrisă în permisul de şedere temporară se asimilează domiciliului sau reşedinţei.
    (6) În vederea acordării drepturilor potrivit alin. (4), persoanele prevăzute la alin. (1) solicită direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap.
    (7) Obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap de către persoanele prevăzute la alin. (1) conferă acestora drepturile şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (8) Prin derogare de la prevederile art. 86^1 alin. (2) şi ale art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap se stabileşte la 6 luni. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, ale Hotărârii Guvernului nr. 502/2017 privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru protecţia copilului şi ale anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.019/2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012, se aplică în mod corespunzător.
    (9) În aplicarea prevederilor alin. (8), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi sau, după caz, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie poate emite instrucţiuni pentru comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap, care se aprobă prin ordin al preşedintelui, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 17
    (1) Beneficiarii, după expirarea perioadei în care primesc suma forfetară prevăzută la art. 3, precum şi beneficiarii anteriori pot obţine, la cerere, venit minim de incluziune conform prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), minorul însoţit de un singur părinte ori de reprezentantul minorului se consideră familie monoparentală.
    (3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pe lângă documentele doveditoare prevăzute la art. 29 din Legea nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, părintele sau, după caz, reprezentantul minorului depune şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 13 alin. (3).
    (4) Prin derogare de la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea dreptului la venitul minim de incluziune, în componenţa familiei cu copii se iau în considerare şi copiii care au calitatea de audienţi.
    (5) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea dreptului la venitul minim de incluziune se iau în calcul veniturile realizate ori înregistrate pe teritoriul României, precum şi bunurile deţinute de persoanele prevăzute la alin. (1) în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere pentru care pot fi prezentate documente doveditoare ori sunt înregistrate pe teritoriul României.
    (6) Plata venitului minim de incluziune se efectuează după cum urmează:
    a) la domiciliu sau reşedinţă, pe bază de mandat poştal, ori în cont bancar în cazul în care permisul de şedere temporară conţine o adresă completă;
    b) doar în cont bancar în cazul în care permisul de şedere temporară conţine o adresă incompletă.


    ART. 18
    Prevederile art. 13-16 din prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică începând cu data de 1 iulie 2024 şi până la expirarea termenului de prelungire succesivă a protecţiei temporare, cu excepţia art. 14, care se aplică până la finalizarea perioadei de concediu pentru creşterea copilului, cu condiţia ca persoana beneficiară şi copilul/copiii acesteia să se afle pe teritoriul României.

    ART. 19
    (1) Beneficiarii şi beneficiarii anteriori pot fi încadraţi în muncă, până la încetarea protecţiei temporare, fără avizul de angajare prevăzut la art. 3 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se prelungeşte dreptul de şedere în scop de muncă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără obligativitatea obţinerii unei vize de lungă şedere pentru angajare în muncă, până la expirarea perioadei pentru care Comisia Europeană stabileşte asigurarea protecţiei temporare.
    (3) Încadrarea în muncă a beneficiarilor şi a beneficiarilor anteriori, care nu deţin documente care să probeze calificarea profesională sau experienţa în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, până la încetarea conflictului armat din Ucraina, în baza declaraţiei pe propria răspundere a acestora că îndeplinesc condiţiile de calificare profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării locului de muncă pe care urmează să fie încadraţi şi nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.
    (4) Procedura de încadrare în muncă pentru persoanele prevăzute la alin. (3) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.
    (5) Încadrarea în muncă a persoanelor prevăzute la alin. (3) se realizează cu respectarea prevederilor art. 29 şi 31 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale persoanei care solicită angajarea, respectiv stabilirea unei perioade de probă pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă.
    (6) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul beneficiarilor şi beneficiarilor anteriori care doresc să acceadă la ori să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect sau una dintre profesiile prevăzute în anexele nr. 2, 4 şi 8 la Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
    (7) Termenele prevăzute alin. (1) şi (3) încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    ART. 20
    (1) Beneficiarii şi beneficiarii anteriori, persoane vârstnice cu mobilitate redusă sau aflate în situaţie de dependenţă, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, beneficiază, la cerere, în mod gratuit, de serviciile sociale în conformitate cu prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Pentru implementarea prevederilor alin. (1), ministrul muncii şi solidarităţii sociale emite instrucţiuni.

    ART. 21
    Beneficiarii şi beneficiarii anteriori, persoane adulte cu dizabilităţi şi persoane vârstnice cu mobilitate redusă sau aflate în situaţie de dependenţă, care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România şi nu deţin documente de identitate valabile, sunt îndrumate către Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea stabilirii regimului juridic, concomitent cu preluarea lor, la cerere, de către serviciul public de asistenţă socială de la nivel judeţean sau local, în vederea acordării serviciilor sociale.

    ART. 22
    Prin derogare de la prevederile art. 554 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, autorităţile administraţiei publice locale pot angaja, fără concurs, asistenţi sociali sau alt personal de specialitate, după caz, inclusiv din rândul cetăţenilor ucraineni care cunosc limba română, în cadrul serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel local şi judeţean şi în cadrul serviciilor sociale în care sunt beneficiari care provin din zona conflictului armat din Ucraina, în funcţie de nevoile acestora, pentru o durată determinată, dar nu mai mult de 3 ani.

    ART. 23
    Cheltuielile corespunzătoare asigurării serviciilor sociale destinate copiilor, persoanelor cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice se suportă din sursele prevăzute de legea bugetului de stat, precum şi din bugetele locale, cu respectarea prevederilor art. 6 şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările ulterioare.

    ART. 24
    (1) Furnizorii publici de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii, pot înfiinţa servicii sociale de tipul celor prevăzute la art. 51 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoane adulte cu dizabilităţi care provin din zona conflictului armat din Ucraina, în funcţie de nevoile acestora, pentru o durată determinată, dar nu mai mult de 3 ani.
    (2) Serviciile sociale prevăzute la alin. (1) se pot înfiinţa, prin hotărâre a consiliului judeţean/local al sectorului municipiului Bucureşti, în regim de urgenţă, în condiţiile art. 178 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 51 alin. (8) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În termen de 72 de ore de la înfiinţarea serviciilor sociale în condiţiile alin. (2), direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au obligaţia să solicite Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi obţinerea licenţei de funcţionare.
    (4) Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (9) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi eliberează licenţa de funcţionare, pentru o perioadă de maximum 3 ani.

    ART. 25
    După împlinirea perioadei prevăzute la art. 3 alin. (2), beneficiarii şi beneficiarii anteriori au acces la sistemul asigurărilor pentru şomaj, la măsurile de prevenire a şomajului şi la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acordate în urma înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţiile stabilite pentru cetăţenii români de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 26
    (1) Beneficiarii anteriori care până la data de 1 iulie 2024 nu au beneficiat de întreaga perioadă de 3 luni prevăzută la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 au dreptul la acoperirea cheltuielilor cazării până la terminarea celor 3 luni consecutive în condiţiile art. 3 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Dispoziţiile art. 3 nu se aplică beneficiarilor anteriori care au beneficiat de întreaga perioadă de 4 luni prevăzută la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022.
    (3) Drepturile prevăzute la art. 133 alin. (1) lit. c) - g) din Legea nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Pentru beneficiarii anteriori găzduiţi în locaţiile stabilite de comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă se decontează lunar, pentru o perioadă de cel mult 3 luni consecutive de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, din bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi, după caz, din bugetele/bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Suma se decontează către unitatea care asigură cazarea proporţional cu numărul de zile pentru care aceasta este asigurată. Cuantumul, mecanismul şi condiţiile urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.

    ART. 27
    Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 februarie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 martie 2022.




                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Marian-Cătălin Predoiu
                    Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
                    Simona Bucura-Oprescu
                    Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,
                    Alexandru-Mihai Ghigiu
                    Ministrul educaţiei,
                    Ligia Deca
                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila
                    Ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse,
                    Natalia-Elena Intotero
                    Ministrul finanţelor,
                    Marcel-Ioan Boloş

    Bucureşti, 28 iunie 2024.
    Nr. 96.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016