Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere încetarea stării de urgenţă declarate prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi declararea stării de alertă prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare necesitatea adoptării unor măsuri active de sprijin imediat pentru angajatorii a căror activitate a fost redusă sau întreruptă total sau parţial ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane care au împlinit vârsta de 50 de ani ale căror contracte individuale de muncă au încetat în perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă, precum şi a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 29 de ani, categorii pentru care inserţia/reinserţia pe piaţa muncii este mai dificil de realizat, având în vedere că în perioada stării de urgenţă şi de alertă au fost adoptate măsuri în acord cu evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii astfel încât impactul negativ asupra acesteia să fie cât mai redus, a căror aplicabilitate se finalizează la data de 31 mai 2020, întrucât actualul context socioeconomic influenţează semnificativ piaţa forţei de muncă şi rata şomajului, se impune, pe de o parte, necesitatea asigurării unui sprijin angajaţilor şi angajatorilor în vederea reluării activităţii economice şi menţinerii forţei de muncă pe care angajatorii o au la dispoziţie, iar, pe de altă parte, impulsionarea angajatorilor de a atrage forţă de muncă disponibilă, inclusiv din domenii pentru care activitatea se va menţine restricţionată. Având în vedere faptul că o parte dintre angajatori au avut activitatea întreruptă sau redusă, fiind în imposibilitatea de a realiza venituri care să susţină menţinerea angajaţilor şi plata salariilor acestora şi reluarea activităţii economice, luând în considerare faptul că adoptarea acestei măsuri de sprijin are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional, precum şi asigurarea unui ajutor financiar acordat angajatorilor pentru susţinerea plăţii salariilor angajaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, ţinând cont de faptul că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, ar putea contribui la creşterea şomajului la nivel naţional, precum şi la amplificarea decalajului socioeconomic dintre persoanele ale căror contracte de muncă au fost afectate direct de epidemia SARS-CoV-2 şi restul populaţiei, aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri active imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I (1) Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare. (2) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. (3) Prevederile alin. (1) se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi au beneficiat fie de indemnizaţiile prevăzute de art. XI şi XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, fie de prevederile art. 53 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite prin acte ale autorităţilor competente optează fie pentru aplicarea prevederilor alin. (1), fie pentru aplicarea art. X din prezenta ordonanţă de urgenţă. (5) De prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare. (6) Obligaţia prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul în care încetarea contractului de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. ART. II (1) Sumele prevăzute la art. I alin. (1) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita bugetului aprobat. (2) În vederea decontării sumelor prevăzute la art. I alin. (1), angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2). (4) Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea. (5) Plata sumelor prevăzute la art. I alin. (1) se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit, după verificarea de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4). ART. III (1) Angajatorii care în perioada 1 iunie 2020-31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă decretate prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020, sau a stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
(2) Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
(3) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut la alin. (2). (4) Sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă pentru plata salariului proporţional cu timpul efectiv lucrat de salariat şi nu se cumulează, pentru acelaşi angajat, cu subvenţiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti contracte sau convenţii în temeiul art. 80,85 şi 93^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere. ART. IV Angajatorii care încetează contractele individuale de muncă ale salariaţilor anterior termenelor prevăzute la art. I alin. (2) şi art. III alin. (3) sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării contractelor individuale de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul art. 55 lit. b),art. 56 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ART. V (1) Nu beneficiază de sumele prevăzute la art. I alin. (1) următorii angajatori: a) instituţii şi autorităţi publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; b) angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. (2) Sumele prevăzute la art. I alin. (1) nu se cumulează cu subvenţiile care se acordă în cazul angajaţilor pentru care angajatorii au încheiat cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti contracte sau convenţii în baza art. 80,85 şi 93^4 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ART. VI Nu beneficiază de sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) următorii angajatori: a) instituţii şi autorităţi publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; b) angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. ART. VII (1) Sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora aceştia îşi au sediul social. (2) Procedura de acordare a sumelor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. VIII Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj potrivit art. I alin. (1) şi art. III alin. (1) şi (2) se suportă din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene. ART. IX În aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 se va emite un ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale. ART. X La articolul 1 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: "ART. 1 (1) Acordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. XI şi art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii în condiţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se prelungeşte şi după data de 31 mai 2020, până la ridicarea acestor restricţii." ART. XI Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 22 decembrie 1997, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins: "b) asigurarea protecţiei salariaţilor din activitatea de construcţii şi de producere a materialelor de construcţii în perioada întreruperii activităţii datorită stării de urgenţă decretate şi a stării de alertă instituite la nivel naţional;" 2. La articolul 12, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Perioada de acordare a indemnizaţiei de protecţie socială se extinde de drept cu durata aplicării măsurilor dispuse pe perioada stării de urgenţă decretate şi a stării de alertă instituite la nivel naţional." PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Raluca Turcan p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Ion Alin Dan Ignat, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, Virgil-Daniel Popescu Ministrul fondurilor europene, Ioan Marcel Boloş Bucureşti, 28 mai 2020. Nr. 92. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.