Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 28 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 611 din 29 iunie 2024
Luând în considerare faptul că în data de 16 mai 2023 s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 130 Directiva (UE) 2023/959 a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 mai 2023 de modificare a Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi a Deciziei (UE) 2015/1.814 privind înfiinţarea şi funcţionarea unei rezerve pentru stabilirea pieţei aferentă schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,
având în vedere faptul că aceasta a adus mai multe modificări prevederilor existente, una dintre acestea referindu-se la termenul-limită de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,
ţinând cont de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) lit. a) şi b) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, termenul-limită de restituire a certificatelor în contul din registrul Uniunii al emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu anul 2024, inclusiv pentru conformarea aferentă anului 2023, este 30 septembrie, pentru operatorii instalaţiilor staţionare şi operatorii de aeronave,
luând în considerare faptul că, prin modificările şi completările aduse prin Directiva (UE) 2023/959, companiile de transport maritim sunt incluse, din anul 2024, în schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră, iar primul an de conformare a acestora este 2025 pentru emisiile generate în anul 2024,
constatându-se necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană, respectiv cu Directiva (UE) 2023/959, astfel încât, alături de operatorii instalaţiilor staţionare şi operatorii de aeronave, să se regăsească şi operatorii din sectorul maritim, ca operatori care au obligaţia de a restitui un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior,
având în vedere urgenţa adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă, generată de noile prevederi instituite prin Directiva (UE) 2023/959, prin care statele membre, statele membre de administrare şi autorităţile de administrare ale unei companii de transport maritim se asigură că, până la data de 30 septembrie a fiecărui an, operatorul fiecărei instalaţii restituie un număr de certificate care este egal cu totalul emisiilor instalaţiei în cauză pe parcursul anului calendaristic anterior, că fiecare operator de aeronave restituie un număr de certificate care este egal cu totalul emisiilor sale pe parcursul anului calendaristic anterior şi că fiecare companie de transport maritim restituie un număr de certificate care este egal cu totalul emisiilor sale pe parcursul anului calendaristic anterior.
Luând în considerare prevederile art. 6^1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu anexa la aceeaşi lege, prin care, printre impozitele şi contribuţiile care intră sub incidenţa art. 6^1, se regăseşte şi contribuţia la Fondul pentru mediu prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere numeroasele adrese primite de la inspectoratele judeţene de poliţie referitoare la modalitatea de plată a sumelor rezultate din aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de lipsa de reglementare cu privire la constituirea ca venit la Fondul pentru mediu a sumelor necesar a fi încasate potrivit Legii nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de urgenţa instituirii cadrului legal care să conducă la aplicarea prevederii art. 10 din acelaşi act normativ,
luând în considerare prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 181 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare că, prin art. 9 alin. (1) lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este instituită deja baza legală pentru încasarea penalităţilor de nedeclarare, prin constituirea ca venit la Fondul pentru mediu a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel datorate de către debitorii fondului,
ţinând cont de necesitatea introducerii prevederii care să cuantifice valoarea şi să detalieze modul de încasare a penalităţii privind nedeclararea/declararea incorectă a obligaţiilor de plată la Fondul pentru mediu, cu scopul de a descuraja prejudicierea veniturilor la Fondul pentru mediu, dar şi de a armoniza prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte aspectul încasării penalităţii,
având în vedere caracterul strategic al proiectelor de investiţii pentru realizarea de proiecte strategice pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, asigurarea securităţii energetice atât la nivel naţional, cât şi european şi reducerea dependenţei de resursele de provenienţă rusească,
ţinând cont de necesitatea atingerii obiectivelor privind neutralitatea climatică, componentă a pachetului „Fit for 55“, şi „Green Deal“, pentru care România şi-a asumat luarea măsurilor necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,
întrucât Comisia Europeană a lansat o serie de programe de finanţare, prin care statele membre ale Uniunii Europene sunt încurajate să investească în independenţa energetică, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul consumatorilor, pentru a contribui în mod substanţial la procesul de decarbonizare şi eliminarea centralelor de producţie de energie pe bază de cărbune,
luând în considerare faptul că unul dintre obiectivele incluse în pachetul legislativ privind neutralitatea climatică se referă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, gazul natural în amestec cu hidrogenul reprezentând un combustibil de tranziţie, înlocuind centralele pe bază de cărbune, cu atât mai mult cu cât, în contextul actual, Comisia Europeană pune un accent deosebit pe reducerea poluării provenite din emisiile de gaze cu efect de seră,
având în vedere faptul că, în acest scop, Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie de creştere care are drept obiectiv transformarea Uniunii Europene într-o societate echitabilă şi prosperă, cu o economie modernă, competitivă şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050 şi în care creşterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor, iar pentru ca acest demers să devină obligatoriu din punct de vedere juridic Comisia Europeană a propus Legea europeană a climei, care stabileşte un nou obiectiv, obligatoriu, de reducere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, în scopul protejării, conservării şi consolidării capitalului natural al Uniunii şi protejării sănătăţii şi bunăstării cetăţenilor împotriva riscurilor legate de mediu şi a impacturilor aferente,
având în vedere faptul că Administraţia Fondului pentru Mediu este instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, finanţată integral din venituri proprii, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta fiind unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu, instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare,
constatându-se necesitatea utilizării tuturor instrumentelor existente la nivel naţional pentru întărirea infrastructurii de transport de gaze naturale, element-cheie în procesul de decarbonizare prin înlocuirea centralelor pe cărbune cu cele pe gaz, în scopul întăririi infrastructurii critice de interes naţional, având în vedere imposibilitatea îndeplinirii procesului de decarbonizare a sectorului energetic în condiţiile în care închiderea unităţilor de producţie a energiei din cărbune trebuie realizată concomitent cu deschiderea centralelor pe gaz în ciclu combinat (CCGT),
ţinând cont de necesitatea asigurării securităţii energetice, atât în ceea ce priveşte alimentarea centralelor actuale şi viitoare de producere a energiei electrice, cât şi componenta de depozitare a gazelor naturale,
având în vedere faptul că se impune realizarea cu celeritate a tuturor etapelor specifice şi pentru o mai facilă implementare a lucrărilor de investiţii,
ţinând seama de faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă generează urmări cu impact negativ major, mai ales cu privire la competitivitatea industriei energetice româneşti şi la creşterea securităţii energetice, raportat la provocările actuale de natură geopolitică, prin promovarea investiţiilor necesare,
întrucât aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 9 alineatul (1), litera ş) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ş) sumele încasate ca urmare a aplicării penalităţii de 100 euro, echivalentă în lei la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 octombrie a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, plătită de către operatorul instalaţiilor staţionare sau operatorul de aeronave sau operatorul din sectorul maritim care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior, penalitate care creşte anual în conformitate cu indicele european al preţurilor de consum, potrivit prevederilor legale în vigoare;"
2. La articolul 9 alineatul (1), după litera aa) se introduce o nouă literă, lit. bb), cu următorul cuprins:
"bb) sumele rezultate din aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile enumerate la lit. a)."
3. La articolul 10, alineatul (3^3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3^3) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) vor fi stabilite în baza informaţiilor şi documentelor furnizate de autoritatea competentă referitoare la operatorii instalaţiilor staţionare şi operatorii de aeronave şi, începând cu anul 2025, pentru emisiile de gaze cu efect de seră generate în anul 2024, şi pentru operatorii din sectorul maritim care nu au restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră în condiţiile legii, a informaţiilor privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceştia şi a metodologiei de calcul prevăzute la art. 17."
4. La articolul 12, după alineatul (3^3) se introduce un nou alineat, alin. (3^4), cu următorul cuprins:
"(3^4) Pentru obligaţiile fiscale principale prevăzute la art. 9 alin. (1), nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare."
5. La articolul 13 alineatul (1), după litera gg) se introduce o nouă literă, lit. hh), cu următorul cuprins:
"hh) reabilitarea şi/sau extinderea reţelei naţionale de transport al gazelor naturale aparţinând Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz - S.A."
6. La articolul 13, alineatul (4^1) se abrogă.
7. La articolul 13, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Categoriile de lucrări şi/sau proiecte pentru protecţia mediului care se pot finanţa conform prevederilor alin. (1) lit. m), o), p), t), v), aa), bb) şi ee), precum şi sumele destinate finanţării acestora şi mecanismul de finanţare pentru derularea proiectului prevăzut la lit. gg) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Categoriile de lucrări şi/sau proiecte, precum şi sumele destinate finanţării pentru derularea proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. hh) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului."
8. La articolul 13, după alineatul (5^9) se introducdouă noi alineate, alin. (5^10) şi (5^11), cu următorul cuprins:
"(5^10) Beneficiarul proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. hh) este Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz - S.A.
(5^11) Categoriile de lucrări şi/sau proiecte pentru protecţia mediului ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îndeplinesc cumulativ prevederile din Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie, încadrându-se în infrastructura energetică considerată monopol natural, fără a implica ajutor de stat."
ART. II
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 10 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) 47% din suma brută se face venit la Fondul pentru mediu, se reţine în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Trezoreria operativă centrală şi se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Administraţiei Fondului pentru Mediu, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării proiectelor prevăzute la alin. (1^1), într-un cont distinct de venituri al Fondului pentru mediu, deschis la Trezoreria Statului Sector 6 pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu."
2. La articolul 10 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:
"e) 3% din suma brută se face venit la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, se reţine în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Trezoreria operativă centrală şi se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis pe numele acestuia, la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, pentru acoperirea cheltuielilor administrative legate de gestionarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cheltuieli efectuate în scopul prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. i) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare."
3. La articolul 10, după alineatul (1^4) se introduce un nou alineat, alin. (1^5), cu următorul cuprins:
"(1^5) Suma prevăzută la alin. (1) lit. e) se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare implementării şi gestionării schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, următoarele tipuri de cheltuieli reprezentând cheltuieli administrative:
a) cheltuieli pentru asistenţă tehnică;
b) cheltuieli pentru consultanţă;
c) cheltuieli cu personalul;
d) cheltuieli cu spaţiile de birouri şi clădiri;
e) cheltuieli pentru campanii de conştientizare privind problematica schimbărilor climatice;
f) cheltuieli pentru echipamente IT sau alte tipuri de echipamente, după caz;
g) cheltuieli cu deplasarea externă a personalului pentru participarea la grupurile de lucru privind implementarea şi gestionarea schemei de comercializare."
4. După articolul 10^2 se introduce un articol nou, art. 10^3, cu următorul cuprins:
"ART. 10^3
(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, să majoreze, la poziţii distincte, veniturile bugetului de stat, precum şi creditele de angajament şi creditele bugetare prevăzute în bugetul acestuia cu suma virată potrivit art. 10 alin. (1) lit. e).
(2) Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să detalieze influenţele aprobate potrivit alin. (1) în buget şi în anexele la acesta şi să le comunice Ministerului Finanţelor în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea bugetului.
(3) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferenţă între veniturile încasate potrivit alin. (1) şi plăţile efectuate se virează de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(4) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (3) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1), urmând procedura prevăzută la alin. (1) şi (2), şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie."
5. La articolul 12^11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 12^11
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 12, din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se aprobă alocarea sumei de 50.154 mii lei autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului pentru finanţarea obiectivului «Amenajarea Parcului Est din municipiul Cluj-Napoca» - Obiectul 2.1 - Amenajarea culoarului văii Becaş între strada Sopor şi calea Someşeni."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Mircea Fechet
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 28 iunie 2024.
Nr. 88.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: