Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare necesitatea instituirii unor măsuri adecvate în contextul social recent, determinat de accentuarea consumului de droguri şi al noilor substanţe psihoactive în rândul populaţiei, precum şi de conducere a vehiculelor sub influenţa drogurilor şi substanţelor psihoactive,
întrucât politica României în domeniul luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri vizează asigurarea premiselor intensificării măsurilor luate de actorii implicaţi în prevenirea şi combaterea acestui fenomen, iar activităţile permanente derulate de structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea şi combaterea fenomenului traficului şi consumului de droguri evidenţiază importanţa acordată acestui fenomen la nivel instituţional,
având în vedere că evaluările efectuate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au reliefat menţinerea tendinţelor ascendente în privinţa consumului diferitelor droguri şi substanţe psihoactive în rândul populaţiei, în principal în rândul populaţiei tinere, situaţie ce afectează toate palierele societăţii începând cu bunăstarea şi siguranţa publică a cetăţeanului/comunităţii, iar complexitatea răspunsului la acest fenomen generează provocări,
pentru a putea atinge obiectivul asumat de Uniunea Europeană de a se apropia de zero decese până în anul 2050 - „Vision Zero“, prin Strategia naţională privind siguranţa rutieră pentru perioada 2022-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2022, cu modificările ulterioare, s-a stabilit ca ţintă intermediară reducerea numărului de decese şi vătămări grave cauzate de accidente rutiere cu 50% până în anul 2030.
Întrucât Comisia Europeană a stabilit că este nevoie de o nouă abordare a ceea ce înseamnă „sistemul sigur“ în domeniul siguranţei rutiere, pentru deceniul 2021-2030, iar potrivit abordării „sistemului sigur“, decesele şi vătămările grave cauzate de accidentele rutiere nu reprezintă un preţ inevitabil al mobilităţii şi pot fi prevenite în mare măsură, scopul „sistemului sigur“ pe termen lung este eliminarea deceselor şi a rănirilor grave de pe drumurile publice, fiind adoptat de un număr din ce în ce mai mare de ţări şi stând, totodată, la baza Deceniului de acţiune pentru siguranţa rutieră 2021-2030, cuprins în Rezoluţia A/RES/74/299 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite ce are ca obiectiv prevenirea cu cel puţin 50% până în 2030 a deceselor şi vătămărilor cauzate de accidente rutiere.
Întrucât siguranţa rutieră este o responsabilitate comună, care necesită acţiuni concrete şi coordonate, iar îmbunătăţirea parametrilor specifici domeniului se poate obţine doar cu implicarea fiecăruia, atât din postura de utilizator al drumului, cât şi, mai ales, din cea de autoritate de reglementare şi aplicare a legislaţiei,
ţinând seama de implicaţiile negative asupra siguranţei rutiere care pot rezulta din lipsa unor instrumente eficiente pentru determinarea punctuală şi operativă a situaţiei juridice a unui vehicul sau unor persoane aflate în circulaţia publică,
totodată, în vederea implementării angajamentelor asumate prin Programul de Guvernare pentru perioada 2023-2024, se impune realizarea unor demersuri de facilitare a utilizării informaţiilor oferite de sistemele de monitorizare a traficului dezvoltate de unităţile administrativ-teritoriale, pentru a servi atât ca suport pentru luarea unor decizii de dirijare a traficului rutier, cât şi pentru impunerea respectării legii.
Întrucât comportamentul actual în trafic al unor participanţi la trafic impune atât reevaluarea de urgenţă a unora dintre aceste instrumente juridice, cât şi reglementarea altora noi, astfel încât legislaţia să poată impune în mod clar şi eficient respectarea regulilor de circulaţie printr-o varietate de mijloace care să conducă la reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, inclusiv prin utilizarea capabilităţilor administraţiei publice locale pentru constatarea unor abateri grave la regimul rutier şi prin implicarea societăţii civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier,
având în vedere lipsa unui mecanism de relocare a vehiculelor staţionate regulamentar pe drumurile publice pentru situaţiile care impun intervenţia de urgenţă a structurilor specializate ale statului în vederea protejării interesului public general,
ţinând cont de creşterea fenomenului privind consumul de substanţe psihoactive şi băuturi alcoolice şi în rândul conducătorilor de bicicletă sau trotinetă electrică ori de vehicule cu tracţiune animală şi existenţa vidului legislativ cu privire la determinarea acestor categorii de participanţi la trafic de a nu mai conduce vehicule pe drumurile publice ulterior consumului de substanţe psihoactive sau băuturi alcoolice, comportament ce aduce atingere siguranţei rutiere şi reclamă intervenţia de urgenţă cu privire la sancţionarea refuzului acestora de a se supune verificării consumului de substanţe psihoactive ori băuturi alcoolice,
având în atenţie faptul că lipsa adoptării în regim de urgenţă a măsurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă poate conduce la afectarea cetăţenilor, din perspectiva dreptului la viaţă şi integritate fizică, ca urmare a producerii de accidente de circulaţie, reglementarea neputându-se realiza pe calea procedurii obişnuite de legiferare ce presupune dezbateri amănunţite şi, implicit, un orizont de timp îndelungat, procedură care poate conduce la imposibilitatea adoptării, în timp util şi cu celeritate, a măsurilor necesare pentru asigurarea cadrului normativ, de nivel primar, necesar în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi penală generate de consumul de droguri şi substanţe psihoactive, precum şi de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie,
având în vedere datele statistice înregistrate în România la nivelul anului 2023 referitoare la numărul accidentelor grave, soldate cu persoane decedate şi persoane grav rănite, al infracţiunilor constatate privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi al celor privind refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prin raportare la valoarea socială fundamentală care trebuie ocrotită de stat - viaţa, reiese existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile şi independente de voinţa Guvernului care pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
Luând în considerare că înregistrările audio-video pot completa şi susţine împrejurările aferente întocmirii şi comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, asigurând o soluţie corectă şi echitabilă, iar un astfel de mecanism poate asigura transparenţa procedurii, în strânsă legătură cu asigurarea unor servicii publice de calitate faţă de cetăţean, ca obiectiv al asigurării ordinii şi siguranţei publice, în general, precum şi al siguranţei rutiere, în particular,
ţinând cont de rolul important şi determinant pe care imaginile audio-video le au în situaţia contestaţiilor aduse proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din perspectiva demersurilor aferente comunicării acestora, respectiv în cazul refuzului sau imposibilităţii semnării acestora de către contravenient ori al refuzului de a-l primi, manifestat de către contravenient, demersuri care impun implicarea unor martori care să confirme aceste împrejurări, aspect care este dificil de pus în practică în ceea ce priveşte constatarea contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere,
în cazul absenţei unui cadru legislativ naţional clar definit, care să instituie măsurile propuse prin prezentul demers, se pot crea premisele creşterii gradului de indisciplină în trafic, cu implicaţii grave asupra participanţilor la trafic, astfel încât să se considere că România nu depune toate diligenţele necesare pentru protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor, din perspectiva dreptului la viaţă şi la integritatea fizică ori a dreptului la ocrotirea sănătăţii, precum şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice.
În considerarea celor mai sus precizate, din perspectiva exigenţelor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, motivarea urgenţei şi a situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de existenţa unor dificultăţi în abordarea acestui fenomen în mod integrat şi eficient, cu riscuri asupra siguranţei rutiere.
Totodată, în contextul aceloraşi exigenţe impuse de prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de lipsa unor instrumente legale şi a unor mecanisme adecvate care să permită implicarea instituţiilor publice, a entităţilor de drept privat şi a societăţii civile în prevenirea şi combaterea acestor fenomene.
Din aceste considerente, se impune adoptarea unor măsuri prompte şi adecvate, în lipsa cărora ar exista riscul producerii iminente a unor consecinţe negative de natură să afecteze viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
Întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol interesul public şi a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanţă de urgenţă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 11, alineatele (4^8), (4^9), (7) şi (15) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4^8) În scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, a încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru vehiculele înmatriculate, respectiv a valabilităţii acestora, poliţia rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, în condiţiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.
(4^9) Verificarea situaţiei înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării acesteia sunt puse la dispoziţia publicului, în mod gratuit, prin accesarea unei aplicaţii informatice realizate şi gestionate de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, prin intermediul unui serviciu online, disponibil pe pagina proprie de internet, precum şi, după caz, prin utilizarea de servicii de comunicaţii electronice, astfel cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
..................................................................................................
(7) Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi Registrul Auto Român, respectiv Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
..................................................................................................
(15) Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate se actualizează pe baza datelor furnizate în sistem informatizat de către Registrul Auto Român şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor şi la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, după caz. Transmiterea datelor se face cu titlu gratuit."
2. La articolul 11^1, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări încasează tariful aferent emiterii permisului de conducere internaţional, în condiţiile art. 83 alin. (5), într-un cont de disponibil al sumelor colectate pentru bugetul de stat, deschis la Trezoreria Statului pe numele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, prin următoarele mijloace de plată: prin virament, prin mijloace de plată online, inclusiv prin Sistemul naţional electronic de plată online - SNEP, prin mandat poştal, precum şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare. Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător."
3. La articolul 17 alineatul (5), după litera d) se introduc două noi litere, lit. e) şi f), cu următorul cuprins:
"e) în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului prevăzută la art. 11 alin. (4^3) a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 9 luni;
f) în celelalte cazuri prevăzute de lege în care suspendarea înmatriculării vehiculului a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani, cu excepţia vehiculelor de interes istoric pentru care există menţiunea corespunzătoare în rubrica «Observaţii» a certificatului de înmatriculare, caz în care perioada de operare a suspendării înmatriculării este de 10 ani."
4. La articolul 17, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(6) În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în condiţiile prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă informează titularul certificatului de înmatriculare, respectiv proprietarul înscris în ultima notificare a organului fiscal, realizată potrivit art. 11 alin. (4^1), cu privire la efectuarea acestei operaţiuni."
5. La articolul 22, alineatele (1), (6^2), (6^3) şi (6^4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Examinarea medicală se realizează în scopul certificării aptitudinilor fizice şi mentale ale unei persoane necesare conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, iar evaluarea psihologică în scopul certificării capacităţilor psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.
..................................................................................................
(6^2) La data primirii comunicării prevăzute la alin. (6^1) teza I, poliţia rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective, făcând menţiune despre aceasta în evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, conducătorului prevăzut la alin. (6). Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
(6^3) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării biletului de trimitere în condiţiile alin. (6), medicul trimiţător nu este înştiinţat de către unitatea de asistenţă medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice de îndată poliţiei rutiere pe a cărei rază teritorială acesta îşi desfăşoară activitatea această informaţie, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare al persoanei aflate în evidenţa sau îngrijirea sa.
(6^4) În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (6^3), poliţia rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la examinarea medicală prevăzută la alin. (6). În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliţia rutieră, prevederile alin. (6^2) se aplică în mod corespunzător."
6. La articolul 22, după alineatul (6^4) se introduce un nou alineat, alin. (6^5), cu următorul cuprins:
"(6^5) Permisul de conducere retras în condiţiile alin. (6^2) sau (6^4) se predă poliţiei rutiere în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării măsurii retragerii, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură."
7. La articolul 22, după alineatul (8) se introduc opt noi alineate, alin. (8^1)-(8^8), cu următorul cuprins:
"(8^1) Orice medic, atunci când constată că o persoană, titulară a unui permis de conducere, aflată în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă simptome ce pot afecta capacităţile psihologice necesare pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, este obligat să emită bilet de trimitere, în care se menţionează simptomele constatate, către o unitate psihologică autorizată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Biletul de trimitere se comunică titularului permisului de conducere potrivit alin. (6). În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, titularul permisului de conducere este obligat să se prezinte în vederea realizării evaluării psihologice.
(8^2) Evaluarea psihologică prevăzută la alin. (8^1) se realizează de către un psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor, care poate solicita şi opinia unui psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică.
(8^3) Rezultatul evaluării psihologice, prin care titularul de permis de conducere este declarat inapt psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, se comunică de către psihologul care a efectuat-o, în termen de o zi lucrătoare de la data evaluării, poliţiei rutiere în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, medicului trimiţător, precum şi titularului de permis de conducere declarat inapt psihologic. În cazul în care titularul este declarat apt psihologic, psihologul comunică rezultatul evaluării către medicul trimiţător, în termen de 15 zile de la constatare.
(8^4) La data primirii comunicării prevăzute la alin. (8^3), poliţia rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective potrivit alin. (8), făcând menţiune despre aceasta în evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, titularului de permis de conducere. Titularul permisului de conducere retras nu mai are dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie începând cu data comunicării măsurii retragerii.
(8^5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării biletului de trimitere în condiţiile alin. (8^1), medicul trimiţător nu este înştiinţat de către psiholog asupra rezultatului evaluării psihologice, acesta este obligat să comunice de îndată poliţiei rutiere pe a cărei rază teritorială acesta îşi desfăşoară activitatea această informaţie, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare al titularului permisului de conducere.
(8^6) În termen de 5 zile de la data comunicării datelor de identificare prevăzute la alin. (8^5), poliţia rutieră solicită titularului permisului de conducere să înainteze dovada prezentării la evaluarea psihologică prevăzută la alin. (8^1). În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termenul stabilit de poliţia rutieră, prevederile alin. (8^4) se aplică în mod corespunzător.
(8^7) Permisul de conducere retras în condiţiile alin. (8^4) sau (8^6) se predă poliţiei rutiere în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării măsurii retragerii, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură.
(8^8) Rezultatul evaluării psihologice poate fi contestat, la solicitarea şi pe cheltuiala părţii interesate, în termen de 30 de zile, la Comisia centrală medicală şi psihologică în siguranţa transporturilor prevăzută în Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii şi al ministrului sănătăţii nr. 1.151/1.752/2021 pentru aprobarea cadrului general privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor."
8. Articolul 22^1 se abrogă.
9. La articolul 23, alineatele (3^4) şi (3^5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3^4) Prin unitate psihologică se înţelege oricare dintre formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică prevăzute de Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi laboratoarele psihologice organizate ca societăţi în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3^5) Lista unităţilor psihologice autorizate se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Lista se publică şi pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii."
10. La articolul 24, alineatul (5^1), partea introductivă a alineatului (6) şi alineatul (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(5^1) În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori al modificării oricăror date înscrise în acesta, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
..................................................................................................
(6) Persoana care nu deţine permis de conducere şi a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, precum şi persoana al cărei permis de conducere a fost anulat în condiţiile art. 114 alin. (1) lit. a)-d) sau ale art. 115 alin. (1) au dreptul de a se prezenta la examen pentru obţinerea permisului de conducere, respectiv pentru obţinerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
..................................................................................................
(8) Permisele de conducere româneşti care au fost preschimbate cu documente similare în statele prevăzute la art. 83 alin. (1) îşi pierd valabilitatea. Notificările de preschimbare transmise de statele emitente se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări sau de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor."
11. Articolul 38 se modifică şi va avea cu următorul cuprins:
"ART. 38
(1) Conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, după caz, sunt obligaţi să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat, la solicitarea poliţistului rutier.
(2) Poliţistul rutier este obligat să solicite persoanelor prevăzute la alin. (1) efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat, după caz, atunci când:
a) observă în vehicul recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice şi care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
b) acestea au săvârşit în mod repetat în ultimii 3 ani contravenţia prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) ori au fost condamnate definitiv pentru cel puţin una dintre infracţiunile prevăzute la art. 336, 336^1, 337 sau 338 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere şi refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat, la solicitarea poliţistului rutier, ori este testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care indică prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, după caz.
(4) Persoana prevăzută la alin. (3) este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice şi în situaţia în care a fost implicată într-un accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane, iar rezultatul testării a indicat o concentraţie pozitivă de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
(5) În situaţia prevăzută la alin. (3), când persoana refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat, poliţistul rutier dispune retragerea permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice, eliberând o dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulaţie."
12. După articolul 64 se introduce un nou articol, art. 64^1, cu următorul cuprins:
"ART. 64^1
(1) Poliţia rutieră poate dispune relocarea vehiculelor staţionate regulamentar atunci când această măsură este necesară pentru a permite:
a) executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes naţional sau local;
b) intervenţia serviciilor de urgenţă în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamităţi sau dezastre;
c) instituirea unor măsuri de ordine şi siguranţă publică.
(2) Prin relocare se înţelege mutarea vehiculelor staţionate regulamentar pe drumul public pentru a permite realizarea activităţilor prevăzute la alin. (1).
(3) Poliţia rutieră poate dispune relocarea vehiculelor din oficiu ori la solicitarea administraţiei publice locale, administratorului drumului public sau a instituţiilor care realizează intervenţia ori care instituie măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c). Atunci când cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) privesc activităţi planificate, relocarea se poate dispune numai dacă, în prealabil, au fost realizate măsuri de informare publică cu privire la necesitatea eliberării spaţiului cu destinaţia de parcare, adecvate situaţiei de fapt.
(4) Relocarea vehiculelor se realizează, după caz, de către administraţia publică locală sau de către administratorul drumului public.
(5) Relocarea vehiculelor se face în imediata apropiere a locului staţionării acestora ori în cel mai apropiat spaţiu cu destinaţia de parcare, după caz.
(6) Administraţia publică locală sau, după caz, administratorul drumului public adoptă măsuri de informare a proprietarului sau deţinătorului vehiculului cu privire la locul unde acesta a fost relocat.
(7) Relocarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră în cazurile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
(8) Relocarea vehiculelor potrivit prezentului articol poate fi dispusă şi de către poliţia locală.
(9) Contravaloarea cheltuielilor pentru relocarea vehiculului se suportă de către administraţia publică locală ori, după caz, de către administratorul drumului public sau de către executantul lucrării ori prestatorul serviciului, după caz."
13. Articolul 77 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 77
(1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
(2) Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.
(3) Este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul."
14. La articolul 78, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale."
15. La articolul 88, alineatele (1^3) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1^3) În vederea realizării analizei toxicologice, transportul mostrelor biologice recoltate în condiţiile alin. (1^1) se efectuează de către poliţistul rutier.
(2) Stabilirea concentraţiei de alcool se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii."
16. La articolul 88, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Stabilirea prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale prevăzute la alin. (2), în laboratoarele de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române acreditate în acest sens sau în unităţile sanitare publice acreditate pentru astfel de determinări şi autorizate în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii."
17. La articolul 88, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie cuprinsă între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge."
18. La articolul 88, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) În cazul în care concentraţia alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, persoana prevăzută la alin. (5) îi poate solicita poliţistului rutier să îi efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 de minute de la primul test. În această situaţie, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentraţii de alcool pur în aerul expirat."
19. La articolul 88, alineatele (6) şi (7) se abrogă.
20. La articolul 95, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi (4) şi art. 105 nu se aplică sancţiunea avertismentului."
21. La articolul 96, litera d) a alineatului (2) şi alineatele (4), (7) şi (8) se abrogă.
22. La articolul 97 alineatul (1), după litera e) se introduc două noi litere, lit. f) şi g), cu următorul cuprins:
"f) relocarea vehiculelor staţionate regulamentar;
g) imobilizarea vehiculului."
23. La articolul 97, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (6^2), (6^4), (8^4) sau (8^6), art. 38 alin. (5) şi art. 113 alin. (1^4)."
24. La articolul 101 alineatul (1), punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"8. conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament, conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a substanţelor psihoactive, a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta ori a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, stabilite prin regulament, sau nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată, stabilite prin regulament;"
25. La articolul 101 alineatul (1), după punctul 21 se introduce un nou punct, pct. 22, cu următorul cuprins:
"22. refuzul conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică de a se supune testării privind consumul de alcool ori substanţe psihoactive."
26. La articolul 102 alineatul (1), punctele 1, 16 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezintă deficienţe periculoase sau a unui vehicul înregistrat al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat;
..................................................................................................
16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală ori refuzul acestora de a se supune testării privind consumul de alcool ori substanţe psihoactive;
..................................................................................................
40. neîndeplinirea de către medic a obligaţiei prevăzute la art. 22 alin. (6), (6^3), (8^1) sau (8^5);"
27. La articolul 102 alineatul (1), după punctul 40 se introduce un nou punct, pct. 41, cu următorul cuprins:
"41. neîndeplinirea de către psiholog a obligaţiei prevăzute la art. 22 alin. (8^3)."
28. La articolul 103, partea introductivă şi literele c) şi d) ale alineatului (1), precum şi alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 103
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie operează:
..................................................................................................
c) pentru o perioadă de 180 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi procurorul sau instanţa de judecată a dispus clasarea sau achitarea, în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
d) în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, atunci când procurorul sau instanţa de judecată a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, achitarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală, după caz, pentru următoarele perioade:
1. 60 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile;
2. 90 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile;
3. 120 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
4. 150 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
..................................................................................................
(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârşeşte din nou, într-un interval de şase luni de la data expirării perioadei anterioare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, o faptă dintre cele prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4), perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea acestei noi fapte se majorează de drept cu încă 30 de zile. Perioada de suspendare majorată se comunică în termen de 15 zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită noua faptă.
..................................................................................................
(4) Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei. În situaţia în care a fost depusă plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care au fost aplicate oricare dintre punctele de penalizare care conduc la realizarea cumulului prevăzut la alin. (1) lit. a) şi b), curgerea termenului de anulare se suspendă de drept pentru toate punctele de penalizare care îl alcătuiesc, de la data înregistrării acestei plângeri la instanţa de judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea contravenţională sau a admis-o în parte, menţinând sancţiunea contravenţională complementară aplicată. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept începând cu ora 00.00 a zilei următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau a admis-o în parte, menţinând sancţiunea contravenţională complementară aplicată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul în care contravenientul nu predă permisul de conducere în acest termen, durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi. Prevederile art. 118 alin. (4^1) şi (4^2) se aplică în mod corespunzător."
29. La articolul 103, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alin. (10) şi (11), cu următorul cuprins:
"(10) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile dispunerii măsurii administrative a suspendării exercitării dreptului de a conduce prevăzute la alin. (1) lit. c) sau d), după caz, dar s-a stabilit că fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se consideră că nu a curs pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea contravenţională nu este aplicată în termen de 2 ani de la data săvârşirii.
(11) Prin rănire, în sensul alin. (1) lit. d), se înţelege orice atingere adusă integrităţii corporale a altei persoane decât cea a conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care a încălcat regula de circulaţie."
30. Articolul 106 se abrogă.
31. Articolul 109^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 109^1
În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 102 alin. (1) pct. 14 şi la art. 105 nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
32. După articolul 109^1 se introduc două noi articole, art. 109^2 şi 109^3, cu următorul cuprins:
"ART. 109^2
(1) Poliţia Română are dreptul de a prelucra, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, datele de monitorizare a traficului rutier, colectate de administratorii drumurilor publice de interes judeţean şi local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează.
(2) Poliţia Română primeşte de la administratorii drumurilor publice de interes judeţean şi local, automat, prin intermediul unor sisteme de comunicaţii securizate, semnalări şi datele de monitorizare a traficului aferente acestora care privesc posibila:
a) încălcare a normelor de circulaţie pe drumurile publice;
b) prezenţă în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară.
(3) Posibila încălcare a normelor de circulaţie pe drumurile publice vizează:
a) limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
b) interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
c) semnificaţia culorii roşii a semaforului;
d) trecerea la nivel cu calea ferată;
e) interdicţia de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
f) depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată.
(4) Cerinţele de compatibilitate şi interconectare cu platformele software ale Poliţiei Române, inclusiv formatul semnalărilor şi al datelor de monitorizare a traficului aferente acestora, se stabilesc, la nivel naţional, prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(5) Administratorii drumurilor publice au următoarele obligaţii:
a) de a se asigura că mijloacele tehnice destinate măsurării vitezei care furnizează date către Poliţia Română sunt omologate şi verificate metrologic, potrivit normelor în vigoare;
b) de a informa public, pe pagina de internet proprie, cu privire la existenţa mijloacelor tehnice fixe şi scopul prelucrării datelor de monitorizare a traficului rutier;
c) de a asigura capabilităţi şi/sau servicii de imprimare masivă şi comunicare a documentelor întocmite în legătură cu încălcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice;
d) de a implementa cerinţele prevăzute la alin. (4).
(6) Prelucrarea potrivit alin. (1) se realizează în raport cu capacitatea tehnică şi operaţională a Poliţiei Române şi numai în măsura în care sunt respectate obligaţiile prevăzute la alin. (5).
(7) Poliţia Română prelucrează automat semnalările şi datele de monitorizare a traficului aferente acestora, primite conform alin. (2) prin intermediul unor platforme software proprii, interconectate cu sistemele şi bazele de date prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 383/2022 privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier.
(8) Rezultatul prelucrării automate prevăzute la alin. (1) se procesează manual de către poliţiştii rutieri în cadrul dispeceratelor de monitorizare aparţinând Poliţiei Române.
(9) Dispoziţiile art. 11 alin. (3)-(7), art. 13-18 şi ale art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 383/2022 se aplică în mod corespunzător. Administratorii drumurilor publice de interes judeţean şi local, precum şi structurile Poliţiei Române au calitatea de operatori de date cu caracter personal pentru prelucrările efectuate potrivit prezentului articol.
ART. 109^3
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 109 alin. (1), poliţistul rutier poate constata contravenţia de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, astfel cum este prevăzută la art. 100 alin. (3) lit. i), şi cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit şi întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 54^1 alin. (2) şi a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz.
(2) Sesizarea participantului la trafic trebuie să conţină în mod obligatoriu datele acestuia de identificare - nume, prenume şi cod numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare, datele de contact - număr de telefon şi adresa de corespondenţă, declaraţia pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice elemente de natură să conducă la identificarea locului unde a fost percepută şi surprinsă posibila faptă contravenţională, precum şi semnătura şi să fie însoţită de înregistrarea audio-video.
(3) Comunicarea sesizării prevăzute la alin. (1) se realizează prin platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice.
(4) Competenţa de verificare a sesizării prevăzute la alin. (1) aparţine poliţiei rutiere pe raza căreia a fost percepută şi surprinsă posibila faptă contravenţională. Sesizarea greşit îndreptată se trimite poliţiei rutiere competente, considerându-se valabilă dacă a fost trimisă în termen.
(5) Înregistrarea audio-video sau video trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde manevrele agresive percepute de participantul la trafic;
b) data şi ora când au fost surprinse manevrele agresive;
c) locul ori elemente de natură să conducă la identificarea locului unde au fost surprinse manevrele agresive;
d) vehiculul implicat şi numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
e) semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care au fost surprinse manevrele agresive, relevantă pentru constatarea contravenţiei.
(6) Sesizarea prevăzută la alin. (1) se clasează de către poliţia rutieră competentă, fără altă formalitate, în oricare dintre următoarele situaţii:
a) se constată că aceasta nu este formulată de un participant la trafic;
b) persoana care a formulat sesizarea nu a perceput în mod nemijlocit şi întâmplător manevrele agresive;
c) aceasta nu cuprinde elementele prevăzute la alin. (2);
d) aceasta a fost transmisă după o perioadă mai mare de 30 de zile de la data surprinderii manevrelor agresive;
e) înregistrarea audio-video sau video lipseşte ori nu cuprinde toate elementele prevăzute la alin. (5).
(7) Se consideră că persoana care a formulat sesizarea nu a perceput în mod întâmplător manevrele agresive atunci când:
a) aceasta a sesizat, cu privire la acelaşi autovehicul, mai mult de o posibilă faptă contravenţională săvârşită într-un interval de 24 de ore sau mai mult de trei posibile fapte contravenţionale săvârşite într-un interval de 15 zile;
b) aceasta a sesizat, cu privire la acelaşi loc, mai mult de trei posibile fapte contravenţionale săvârşite într-un interval de 24 de ore sau mai mult de şapte posibile fapte contravenţionale săvârşite într-un interval de 15 zile.
(8) Înregistrarea audio-video sau video, împreună cu sesizarea prevăzută la alin. (1), se păstrează pentru o perioadă de 1 an de la data sesizării, cu excepţia situaţiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile.
(9) În cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, întocmit ca urmare a verificării sesizării prevăzute la alin. (1), se consemnează obligatoriu împrejurările în care a fost constatată aceasta, inclusiv numărul de înregistrare al sesizării participantului la trafic ce a perceput cum s-a petrecut fapta contravenţională şi a surprins-o în înregistrarea audio-video sau video.
(10) Poliţia rutieră asigură confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale participantului la trafic ce a formulat sesizarea prevăzută la alin. (1), acestea urmând a fi puse la dispoziţie, la cerere, exclusiv organelor de verificare şi control sau organelor judiciare, după caz.
(11) În cazurile prevăzute de prezentul articol, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
(12) Măsurile organizatorice şi cerinţele tehnice privind utilizarea platformelor informatice destinate furnizării de servicii electronice în scopul primirii şi verificării sesizării prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(13) Structurile Poliţiei Române au calitatea de operatori de date cu caracter personal pentru prelucrările efectuate potrivit prezentului articol.
(14) Dispoziţiile art. 13 şi ale art. 16-18 din Legea nr. 383/2022 privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier se aplică în mod corespunzător."
33. La articolul 111, litera b) a alineatului (1) şi alineatele (3), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
..................................................................................................
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), la art. 102 alin. (3) lit. a) şi la art. 102 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în cele prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
(4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau la art. 102 alin. (4), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.
..................................................................................................
(6) La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau alin. (4), numai în cazurile în care s-a eliberat o dovadă cu drept de circulaţie, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de a conduce cu câte cel mult 90 de zile, până la dispunerea clasării, renunţării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Aprobarea cererii de prelungire a dreptului de a conduce se comunică de îndată şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta în vederea implementării perioadei valabilităţii dreptului de a conduce în evidenţa prevăzută la art. 28."
34. La articolul 112, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu excepţia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului, utilizatorului vehiculului sau reprezentantului convenţional al acestora de către poliţia rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reţinut, în condiţiile prevăzute în regulament, precum şi la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.
(5) În cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a fost reţinut ca urmare a săvârşirii unei contravenţii privind conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu deficienţe majore sau periculoase, acesta se restituie proprietarului, utilizatorului sau reprezentantului convenţional al acestora de către poliţia rutieră la prezentarea dovezii eliberate de către Registrul Auto Român din care rezultă că deficienţa a fost remediată."
35. La articolul 113 alineatul (1), partea introductivă şi literele f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 113
(1) Permisul de conducere se restituie titularului sau reprezentantului convenţional al acestuia:
..................................................................................................
f) la încetarea cauzelor pentru care a fost retras în condiţiile art. 97 alin. (4);
g) în baza rezultatului analizei mostrelor biologice prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive."
36. La articolul 113, după alineatul (1^2) se introduc două noi alineate, alin. (1^3) şi (1^4), cu următorul cuprins:
"(1^3) În situaţia prevăzută la art. 103 alin. (1) lit. c), în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336, 336^1 sau 337 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea restituirii permisului de conducere, la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule titularul permisului de conducere trebuie să prezinte dovada realizării unei examinări medicale în scopul prevăzut la art. 22 alin. (1).
(1^4) În situaţia în care, la data expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule titularul permisului de conducere nu prezintă rezultatul examinării medicale prevăzute la alin. (1^3), începând cu prima zi următoare zilei expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule, şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta dispune retragerea permisului de conducere până la data prezentării acestuia."
37. La articolul 114, literele b) şi f) ale alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
..................................................................................................
f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1) şi (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru săvârşirea unei infracţiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
..................................................................................................
(2) În cazul în care titularul permisului de conducere a decedat, radierea menţiunilor privind permisul de conducere al acestuia, înscrise în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), se efectuează de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care a eliberat documentul, în condiţiile existenţei unui certificat de deces sau în baza datelor transmise de autorităţi competente."
38. La articolul 114, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazul în care s-a constatat, de către instanţa competentă, că permisul de conducere a fost eliberat cu încălcarea normelor procedurale legale, însă dreptul de a conduce a fost obţinut în mod legal, în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), menţiunile corespunzătoare se efectuează de serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care l-a eliberat."
39. Articolul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 117
(1) Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părţii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare şi se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:
a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
b) conducerea unui vehicul care deteriorează drumul public sau afectează mediul ori care prezintă deficienţe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie;
c) conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;
d) conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;
e) se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană;
f) refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii prezenţei în organism a alcoolului sau a substanţelor psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană;
g) nu respectă timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege.
(2) Imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârşeşte o faptă de natură penală sau este dat în urmărire potrivit legii.
(3) Pentru oprirea forţată sau imobilizarea în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţia rutieră poate utiliza dispozitive tehnice sau mijloace de blocare proprii. În situaţia în care nu poate utiliza mijloace sau dispozitive proprii, măsura imobilizării dispusă de poliţia rutieră se duce la îndeplinire de administraţia publică locală sau administratorul drumului public.
(4) Revocarea imobilizării vehiculului se dispune:
a) de către organul judiciar competent, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2);
b) după înlăturarea stării de pericol, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c);
c) după trecerea a 24 de ore, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) sau f);
d) după respectarea timpilor de odihnă, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. g).
(5) Persoana care va asigura conducerea vehiculului în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e) sau f) este supusă în prealabil testării în vederea stabilirii prezenţei în organism a alcoolului sau a unor substanţe psihoactive.
(6) Refuzul persoanei prevăzute la alin. (5) de a se supune testării privind consumul de alcool sau substanţe psihoactive conduce la imobilizarea vehiculului potrivit alin. (1) lit. e) sau f), după caz.
(7) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin regulament."
40. La anexa nr. 2, la punctul C2. Indicatoare de informare se introduce un nou indicator*), după cum urmează:
"Distanţa de siguranţă rutieră între autovehicule pe autostrăzi şi drumuri expres
*) Indicatorul este reprodus în facsimil.
(a se vedea imaginea asociată)
"
41. La anexa nr. 2, Marcaje rutiere, lit. c), se introduce un nou marcaj, după cum urmează:
" (a se vedea imaginea asociată)
Marcaj de ghidare pentru păstrarea distanţei de siguranţă pe autostrăzi şi drumuri expres"
ART. II
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 19, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze procesul-verbal şi aceste împrejurări sunt înregistrate cu mijloace audio-video ale organului din care face parte agentul constatator, acesta va menţiona împrejurările în procesul-verbal fără a mai fi necesară confirmarea lor de către un martor."
2. La articolul 25, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Procesul-verbal se consideră comunicat pe loc în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea acestuia, refuză primirea şi aceste împrejurări sunt înregistrate cu mijloace audio-video ale organului din care face parte agentul constatator. Contravenientul poate obţine o copie a procesului-verbal de la autoritatea din care face parte agentul constatator."
3. La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:
"(2) Nu este necesară semnarea procesului-verbal de către un martor atunci când procedura de afişare este înregistrată cu mijloace audio-video ale organului din care face parte agentul constatator."
ART. III
La împlinirea unui termen de trei ani în care a operat suspendarea înmatriculării în condiţiile art. 11 alin. (4^5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nu mai devreme de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vehiculul respectiv se radiază din oficiu.
ART. IV
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006, se abrogă.
ART. V
(1) Prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind soluţia de achitare dispusă în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi alin. (10), art. 109^1 şi art. 113 alin. (1^3) şi (1^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică faptelor săvârşite începând cu data intrării în vigoare a acestora.
(2) Prevederile art. 103 alin. (1) lit. d) privind perioadele de suspendare şi art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică inclusiv faptelor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestora.
(3) Pentru dispeceratele de monitorizare prevăzute la 109^2 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, posturile necesare efectuării prelucrării manuale sunt asigurate prin suplimentarea numărului de posturi repartizat Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca prevederea acestora în statele de organizare să se realizeze etapizat, în limita fondurilor bugetare alocate şi a indicatorilor în finanţare aprobaţi pentru Poliţia Română, prin modalităţile prevăzute la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu respectarea dispoziţiilor art. XVII alin. (7) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Suplimentarea numărului de posturi prevăzute la alin. (3) se realizează prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. VI
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, Guvernul va modifica şi/sau completa, în mod corespunzător, Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru actualizarea normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, ministrul sănătăţii modifică şi/sau completează Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru actualizarea normelor privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor, ministrul transportului şi infrastructurii modifică şi/sau completează Ordinul ministrului transportului nr. 513/2019 pentru aprobarea Normelor privind stabilirea condiţiilor de efectuare a evaluării psihologice a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, adăugarea de noi categorii şi, în cazul obţinerii unui nou permis de conducere auto anulat, pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, autorizarea şi aplicarea sancţiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de autorizare, în cazul constatării nerespectării criteriilor şi condiţiilor privind acordarea acestuia, precum şi tarifele pentru eliberarea autorizaţiei în vederea realizării evaluării psihologice specifice obţinerii permisului de conducere auto şi vizarea anuală a acesteia.
(4) În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministrul afacerilor interne emite ordinul prevăzut la art. 109^2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. VII
(1) Dispoziţiile art. I pct. 25-27 şi 31 intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Dispoziţiile art. I pct. 32 şi 39 intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Adrian-Ioan Veştea
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Ionel Scrioşteanu,
secretar de stat
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 28 iunie 2024.
Nr. 84.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Unde este prezum?ia de nevinov??ie a conduc?torului auto dac?
nu mai are dreptul de a merge la INML pt recoltare, iar poli?ia ii
retine permisul? Cum se poate apara în acest caz ?oferul?
MonitorulJuridic.ro este un proiect: