Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere obligaţia creării unui cadru legislativ clar şi previzibil în materie de cetăţenie, în aşa fel încât Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să asigure îndeplinirea în mod eficient a normelor legale şi să le aplice într-o manieră coerentă,
ţinând seama de faptul că într-un număr semnificativ de dosare de cetăţenie comunicarea către solicitanţi, în străinătate, a corespondenţei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţeniei nu s-a putut realiza din motive independente de voinţa Autorităţii,
deoarece, în anul 2020, din numărul total de adrese prin care Comisia pentru cetăţenie a solicitat completarea dosarelor administrative cu înscrisuri esenţiale soluţionării acestora, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar în 56% dintre cazuri s-a întors confirmarea de primire semnată de către destinatar,
întrucât consecinţa directă a acestei situaţii este imposibilitatea soluţionării cererilor de cetăţenie respective, menţinerea acestora pe rolul Comisiei pentru cetăţenie pe termen nedeterminat, refacerea corespondenţei cu costurile suplimentare aferente, dar şi imposibilitatea respingerii cererilor ca nesusţinute, atunci când s-ar impune această soluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere că aceste dificultăţi se regăsesc şi în ceea ce priveşte activitatea de comunicare a ordinelor de aprobare/respingere a cererilor de cetăţenie, care în prezent se realizează exclusiv prin intermediul serviciilor poştale,
luând în considerare necesitatea adoptării unor dispoziţii care să prevadă posibilitatea comunicării actelor respective prin mijloace electronice, atunci când nu a fost posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată, precum şi dreptul solicitanţilor de a opta sub semnătură, la depunerea cererii de cetăţenie, pentru recepţionarea corespondenţei prin mijloace electronice, neluarea acestor măsuri menţinând perpetuarea vulnerabilităţilor înregistrate în activitatea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel cum au fost prezentate mai sus,
ţinând seama de faptul că analizarea îndeplinirii condiţiilor legale de bază pentru dobândirea/redobândirea cetăţeniei române se realizează pe baza unor acte oficiale de stare civilă emise de autorităţi ale statelor din care provin solicitanţii sau ascendenţii acestora,
întrucât Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie s-a confruntat cu situaţia în care într-un număr semnificativ de dosare de cetăţenie au fost depuse acte de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice, potrivit comunicărilor venite din partea autorităţilor străine competente, ca urmare a verificărilor dispuse de Comisia pentru cetăţenie,
având în vedere faptul că verificarea autenticităţii documentelor emise de autorităţi ale altor state, documente cu privire la care există suspiciuni de fals, prin obţinerea unei confirmări din partea autorităţilor străine competente, este dificil de realizat, iar, în unele cazuri, o astfel de posibilitate este practic inexistentă - spre exemplu, în cazul persoanelor care solicită redobândirea cetăţeniei române şi care provin dintr-o serie de state ale spaţiului ex-sovietic,
deoarece situaţia prezentată mai sus continuă să subziste, existând cazuri de suspiciune cu privire la autenticitatea actelor de stare civilă depuse de unii solicitanţi în dovedirea condiţiilor pentru redobândirea cetăţeniei române, luând în considerare şi dificultăţile de a stabili autenticitatea acestor acte, în toate aceste cazuri Comisia a solicitat persoanelor respective completarea dosarului, urmând ca pe aceste documente să fie aplicată apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din 1961 cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine; în acest context, trebuie arătat faptul că, deşi Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu înlătură formalitatea apostilei şi nici nu prevede scutirea de supralegalizare a actelor de natura celor precizate mai sus, solicitările anterior menţionate ale Comisiei au fost, în unele cazuri, contestate în justiţie de către persoanele în cauză, unele dintre aceste cauze aflându-se pe rolul instanţelor judecătoreşti,
întrucât absenţa unor prevederi exprese care să clarifice situaţia expusă mai sus creează premisele introducerii unor acţiuni repetitive în justiţie vizând practica administrativă a Comisiei, precum şi riscul acordării cetăţeniei române unor persoane neîndreptăţite,
având în vedere importanţa deosebită a raporturilor juridice care privesc acordarea cetăţeniei române, existenţa unor suspiciuni asupra autenticităţii actelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în mod imperativ de lege la acordarea cetăţeniei române nu poate fi admisă, impunând-se în consecinţă luarea în regim de urgenţă a măsurilor legislative pentru asigurarea garanţiilor necesare sub acest aspect, pentru eliminarea riscurilor reprezentate de situaţiile care ar putea duce la dobândirea în mod fraudulos a cetăţeniei române, în baza unor documente false.
Luând în considerare faptul că neadoptarea de urgenţă a soluţiilor propuse în prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea un impact semnificativ asupra bunei funcţionări a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi a procesului de dobândire/redobândire a cetăţeniei române,
în considerarea faptului că operarea completărilor necesare în cadrul legislativ vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:
"ART. 15^1
Actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autorităţile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea."
2. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 34^1, cu următorul cuprins:
"ART. 34^1
(1) Comunicarea către solicitanţi a actelor şi a corespondenţei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inclusiv a ordinelor emise, potrivit legii, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, se face prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
(2) La cererea solicitantului, comunicările prevăzute la alin. (1) se pot face şi prin poştă electronică, la adresa de poştă electronică indicată de acesta în cuprinsul cererii depuse. În acest caz, comunicarea va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, bazată pe un certificat calificat, care va înlocui ştampila instituţiei şi semnătura preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Actele şi corespondenţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se consideră comunicate la momentul la care s-a primit mesajul din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. Mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care solicitantul a optat la depunerea cererii pentru comunicarea corespondenţei şi actelor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar comunicarea în această modalitate nu s-a putut realiza din cauze independente de voinţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
(4) Toţi solicitanţii vor indica, în cuprinsul cererii depuse, adresa de corespondenţă aleasă, precum şi o adresă de poştă electronică."
ART. II
Prevederile art. 15^1 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi cererilor pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi aflate în curs de soluţionare la această dată, atunci când există elemente care nasc îndoieli cu privire la autenticitatea actelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române.
ART. III
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
Ministrul justiţiei,
Stelian-Cristian Ion
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Bucureşti, 21 iulie 2021.
Nr. 82.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: