Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare faptul că o premisă determinantă în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale o constituie armonizarea legislaţiei specifice administraţiei publice în vederea eficientizării actului administrativ, ţinând cont de faptul că activitatea administraţiei publice trebuie să fie măsurabilă şi eficientă, se impune luarea cu celeritate a unor măsuri privind numărul de posturi aprobate autorităţilor şi instituţiilor publice, care vizează ajustarea şi reaşezarea structurilor funcţionale de o manieră flexibilă, care să permită îndeplinirea cu eficienţă a atribuţiilor instituţionale. Având în vedere lipsa de personal de la nivelul multor unităţi administrativ-teritoriale, ca urmare a vacantării unor posturi, precum şi menţinerea restricţiei din anul 2009 privind ocuparea unui post dacă se vacantează 7, se impune luarea unor măsuri pentru a asigura condiţii minime privind funcţionalitatea acestora. Adoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune având în vedere necesitatea eliminării riscului unor potenţiale presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetului general consolidat, precum şi necesitatea asigurării funcţionalităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. 1 (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se desfiinţează posturile vacante la: a) ministere; b) instituţiile şi autorităţile publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finanţare; c) instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau din bugetele fondurilor speciale; d) instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Fac excepţie de la reducerea prevăzută la alin. (1) următoarele: a) posturile vacante determinate ca diferenţă între numărul posturilor corespunzător categoriei unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 1 şi numărul posturilor ocupate, stabilit potrivit prevederilor pct. 1 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, precum şi posturile vacante din compartimentele autorităţilor administraţiei publice locale pentru care au fost stabilite posturi potrivit prevederilor pct. 2-4 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare; b) posturile vacante unice din cadrul instituţiilor publice locale, definite ca acele posturi ale căror atribuţii, prin conţinutul şi natura lor sau prin responsabilităţile stabilite, nu se regăsesc într-o altă componentă funcţională; c) posturile vacante pentru care au fost începute procedurile de ocupare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi posturile vacante ocupate temporar la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; d) posturile vacante din unităţile şi instituţiile de învăţământ şi cercetare, unităţile sanitare, unităţile de asistenţă socială şi unităţile de asistenţă medico-socială, Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi cabinetele de expertiză medicală din cadrul caselor teritoriale de pensii; e) posturile vacante a căror ocupare a fost aprobată potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013; f) posturile vacante aferente funcţiilor de demnitate publică şi celor asimilate acestora, funcţiilor de primar, de viceprimar, de preşedinte/vicepreşedinte al consiliului judeţean, inclusiv cele aferente cabinetelor acestora; g) posturile vacante aferente funcţiilor publice de conducere generale, specifice sau cu statut special, cele aferente categoriei înalţilor funcţionari publici, precum şi cele aferente funcţiilor militare de conducere, cele de secretar al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi de administrator public, precum şi posturile vacante de conducere pentru personalul contractual; h) posturile vacante din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care sunt stabilite în conformitate cu procesul de planificare a apărării la nivel naţional, cu standardele NATO şi legislaţia în vigoare; i) posturile vacante din structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cele necesare încadrării, în condiţiile legii, a promoţiei de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari şi funcţionari publici cu statut special din anul 2013 de către Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor; j) posturile vacante din structurile sau instituţiile nou-înfiinţate în cadrul ori în subordinea instituţiilor şi autorităţilor publice din administraţia publică centrală, care au atribuţii noi, stabilite prin acte normative, a căror înfiinţare s-a aprobat în anul 2013, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă acestea s-au înfiinţat prin reorganizarea altor structuri sau instituţii publice deja existente, precum şi posturile vacante din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi structurile din subordinea acestora, care se reduc conform procesului de reorganizare a acestora; k) posturile vacante din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului Exterior al Ministerului Afacerilor Externe şi din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice şi al structurilor din subordinea acesteia; l) posturile vacante din cadrul autorităţilor de management şi organismelor intermediare, agenţiilor de plată subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care gestionează fonduri externe nerambursabile; m) posturile vacante unice din cadrul unităţilor subordonate/în coordonarea/sub autoritatea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, definite ca acele posturi ale căror atribuţii, prin conţinutul şi natura lor sau prin responsabilităţile stabilite, nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică. ART. 2 Numărul total al posturilor ocupate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se reduce potrivit anexei nr. 2, cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal. ART. 3 (1) Instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia să îşi modifice structurile funcţionale, astfel încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are în aparatul propriu/de specialitate şi personal contractual ori, după caz, numai personal contractual să fie de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate. Pentru determinarea numărului total al funcţiilor de conducere prin aplicarea cotei de 12%, se procedează după cum urmează: a) în cazul în care numărul rezultat este mai mic de unu, acesta se rotunjeşte la întreg; b) în cazul în care numărul rezultat este mai mare de unu, acesta se rotunjeşte la numărul întreg imediat superior acestuia, dacă fracţiunea este mai mare de 0,50. (2) Numărul funcţiilor de conducere stabilit potrivit alin. (1) nu include funcţiile de demnitate publică alese sau numite, precum şi cele asimilate acestora, funcţiile de primar, de viceprimar, de preşedinte/vicepreşedinte al consiliului judeţean, funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţiile publice de secretar al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, funcţiile de administratori publici, funcţiile de conducere din cabinetul demnitarului şi funcţiile de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de organizare "Anexa M", aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. (3) Structura funcţională a autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte următoarele cerinţe: a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie; b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie; c) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie; d) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie. (4) În situaţia în care, prin aplicarea prevederilor art. 1, 2 şi alin. (1)-(3) din prezentul articol, se desfiinţează o funcţie de conducere ocupată, se transformă postul propriu al persoanei într-o funcţie de execuţie corespunzătoare studiilor şi condiţiilor de vechime ale acesteia. (5) În situaţia în care, prin aplicarea prevederilor art. 1, 2 şi alin. (1)-(3) din prezentul articol, serviciul public deconcentrat îşi modifică structura stabilită prin actul normativ de înfiinţare, acesta îşi păstrează denumirea, iar conducătorul/adjunctul acestuia, după caz, titulatura şi salarizarea. (6) În cazul posturilor de conducere din instituţiile publice locale transformate potrivit alin. (4), titularii acestora îşi păstrează până la 31 decembrie 2013 drepturile salariale aferente funcţiei de conducere deţinute anterior transformării. ART. 4 Instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să adopte/emită actele normative/administrative specifice de aprobare a structurii funcţionale, în conformitate cu măsurile prevăzute la art. 1-3, după caz. ART. 5 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, toate instituţiile şi autorităţile publice pot ocupa prin concurs/examen posturi conform principiului: "unu la unu", respectiv la un post ocupat devenit vacant, un post ocupat. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1) pot aplica principiul prevăzut la alin. (1), după reorganizarea instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice, potrivit art. 1-4. (3) Ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen, prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b), se face numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, prin notă iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, pe baza solicitărilor justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal şi al cheltuielilor de personal aprobate prin buget. Procedura de transmitere a solicitărilor de ocupare a posturilor se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. (4) Ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen, prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. d), se face numai după obţinerea avizului favorabil al Guvernului, prin notă iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, după caz, şi Ministerul Finanţelor Publice, pe baza solicitărilor justificate ale ordonatorilor principali de credite, cu condiţia încadrării în plafonul cheltuielilor de personal şi al cheltuielilor de personal aprobate prin buget. (5) Ocuparea posturilor vacante prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. h)-m) se face în condiţiile legii, numai după aprobarea Guvernului, prin memorandum, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. ART. 6 (1) Anual, prin hotărâre, Guvernul poate stabili numărul maxim de posturi care se pot înfiinţa şi ocupa, suplimentar posturilor stabilite după aplicarea prevederilor art. 1-3, în condiţiile legii, de către instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1), cu respectarea prevederilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. (2) Numărul posturilor suplimentare prevăzute la alin. (1), pentru instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 alin. (1), se aprobă prin memorandum de către Guvern. ART. 7 La data intrării în vigoare a prezentei de ordonanţe de urgenţă, următoarele acte normative se modifică după cum urmează: A. Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 19 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 10, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Comisiei Naţionale de Prognoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului." 2. Anexa "Structura organizatorică a Comisiei Naţionale de Prognoză" se abrogă. B. Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al Guvernului, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora, se aprobă prin hotărâre a Guvernului." C. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 98 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: "i) la împlinirea unui termen de 3 luni de la data numirii prin mobilitate în funcţia publică corespunzătoare categoriei de înalţi funcţionari publici de inspector guvernamental." 2. Articolul 112 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 112 (1) Numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice este de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate. Pentru determinarea numărului total al funcţiilor de conducere prin aplicarea cotei de 12%, se procedează după cum urmează: a) în cazul în care numărul rezultat este mai mic de unu, acesta se rotunjeşte la întreg; b) în cazul în care numărul rezultat este mai mare de unu, acesta se rotunjeşte la numărul întreg imediat superior acestuia, dacă fracţiunea este mai mare de 0,50. (2) Numărul funcţiilor de conducere stabilit potrivit alin. (1) nu include funcţiile de demnitate publică alese sau numite, precum şi cele asimilate acestora, funcţiile de primar, de viceprimar, de preşedinte/vicepreşedinte al consiliului judeţean, funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţiile publice de secretar al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, funcţiile de administratori publici, funcţiile de conducere din cabinetul demnitarului şi funcţiile de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de organizare "Anexa M", aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării." ART. 8 Instituţiile publice ale căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin actele normative prevăzute la art. 7 au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să supună spre adoptare hotărârile Guvernului de stabilire a numărului de posturi şi a structurii funcţionale, în conformitate cu măsurile prevăzute la art. 1-3, după caz. ART. 9 Instituţiile şi autorităţile la care se face referire la art. 7 vor funcţiona, potrivit prevederilor legale aflate în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, până la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind aprobarea numărului de posturi şi a structurii funcţionale ale acestora. ART. 10 La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 11 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Enache Jiru, secretar de stat Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe Ministrul economiei, Varujan Vosganian Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb Ministrul sănătăţii, Gheorghe-Eugen Nicolăescu Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan-Coman Şova Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa Ministrul pentru societatea informaţională, Dan Nica Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul culturii, Daniel-Constantin Barbu p. Ministrul tineretului şi sportului, Emilia Carmen Tocală, secretar de stat p. Ministrul justiţiei, Simona-Maya Teodoroiu, secretar de stat Bucureşti, 26 iunie 2013. Nr. 77. ANEXA 1 Numărul posturilor stabilit pentru fiecare categorie de unitate/subdiviziune administrativ-teritorială în vederea aplicării excepţiei prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă
┌─────────────────────────┬──────┬───────────────┬───────┐
│ │ │Grupe în │ │
│Tipul unităţii/ │Codul │funcţie de │Nr. de │
│subdiviziunii │grupei│numărul │posturi│
│administrativ-teritoriale│ │locuitorilor la│ │
│ │ │1 ianuarie 2012│ │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│C - comune │141 │cel mult 1.500 │9 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │142 │1.501-3.000 │11 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │143 │3.001-5.000 │15 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │144 │5.001-10.000 │17 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │145 │10.001-20.000 │22 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│O - oraşe │131 │1.501-3.000 │22 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │132 │3.001-5.000 │24 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │133 │5.001-10.000 │30 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │134 │10.001-20.000 │35 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │135 │20.001-50.000 │50 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│M - municipii │121 │10.001-20.000 │50 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │122 │20.001-50.000 │70 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │123 │50.001-100.000 │150 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │124 │100.001-200.000│200 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │125 │200.001-400.000│350 │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│CJ - consilii judeţene │111 │cel mult │250 │
│ │ │500.000 │ │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│ │112 │cel puţin │400 │
│ │ │500.001 │ │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│Sectoarele municipiului │150 │ │330 │
│Bucureşti │ │ │ │
├─────────────────────────┼──────┼───────────────┼───────┤
│Municipiul Bucureşti │160 │ │600 │
└─────────────────────────┴──────┴───────────────┴───────┘
NOTĂ: Prezenta anexă nu modifică prevederile anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare. ANEXA 2 Instituţiile publice care aplică reducerea cu 4% a posturilor ocupate conform prevederilor art. 2 din ordonanţa de urgenţă
┌──────────────────────────────────────┐
│Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării│
│Rurale*1) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Afacerilor Interne*2) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Dezvoltării Regionale şi │
│Administraţiei Publice*1) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Economiei*1) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Educaţiei Naţionale*3) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Finanţelor Publice*4) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Muncii, Familiei, │
│Protecţiei Sociale şi Persoanelor │
│Vârstnice*5) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Mediului şi Schimbărilor │
│Climatice*1) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Sănătăţii*6) │
├──────────────────────────────────────┤
│Ministerul Transporturilor*1) │
├──────────────────────────────────────┤
│Secretariatul General al Guvernului*1)│
├──────────────────────────────────────┤
│------------ │
│*1) Se referă la aparatul central şi │
│la instituţiile/autorităţile publice/ │
│organele de specialitate aflate în │
│subordine, sub autoritate sau │
│coordonare. │
└──────────────────────────────────────┘
*2) Se referă la aparatul central al ministerului şi la instituţiile prefectului. *3) Se referă la aparatul central al ministerului şi la inspectoratele şcolare. *4) Se referă la aparatul central şi la instituţiile/autorităţile publice/organele de specialitate aflate în subordine, sub autoritate sau coordonare, cu excepţia posturilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi structurile din subordinea acesteia care se reduc conform hotărârii Guvernului de reorganizare a acesteia. *5) Se referă la aparatul central şi la instituţiile/autorităţile publice/organele de specialitate aflate în subordine, sub autoritate sau coordonare, finanţate integral de la bugetul de stat. *6) Se referă la aparatul central al ministerului şi la direcţiile de sănătate publică. NOTĂ: Ordonatorii principali de credite ai instituţiilor prevăzute în prezenta anexă stabilesc numărul de posturi care se reduc în aparatul propriu şi/sau în instituţiile şi autorităţile din subordine, sub autoritate, în coordonare sau finanţate prin bugetul acestora, în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea cu 4% a numărului total de posturi ocupate. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.