Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 7 mai 2020  privind modificarea unor acte normative şi prelungirea unor termene    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 7 mai 2020 privind modificarea unor acte normative şi prelungirea unor termene

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 382 din 12 mai 2020
    În temeiul prevederilor Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi ale Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, potrivit căruia Preşedintele României a prelungit cu 30 de zile starea de urgenţă şi prin care se menţin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020,
    ţinând cont de evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel mondial şi declararea „Pandemiei“ de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii la data de 11 martie 2020,
    luând în considerare necesitatea luării unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei,
    ţinând cont de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional, evoluţie ce reclamă acţiuni concrete în sensul diminuării efectelor negative determinate de limitarea sau întreruperea activităţilor socioeconomice, de riscul blocării activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, de riscul pierderii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile de activitate afectate de epidemie,
    ţinând cont de faptul că România se confruntă cu o urgenţă majoră cauzată de pandemia de SARS-CoV-2 şi cu lipsă de mijloace pentru prevenirea răspândirii pandemiei şi tratarea persoanelor afectate de virus,
    având în vedere necesitatea asigurării medicamentelor, echipamentelor de protecţie, altor dispozitive sau echipamentelor medicale şi materialelor sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea SARS-CoV-2,
    în considerarea faptului că România trebuie să dispună în regim de urgenţă de materialele necesare destinate tratării persoanelor afectate şi a celor care prezintă risc de infectare, precum şi persoanelor implicate în activităţile de prevenţie şi combatere a pandemiei de SARS-CoV-2,
    având în vedere necesitatea prelungirii efectelor facilitării procedurilor necesare operatorilor economici de avizare/autorizare în vederea producerii de materiale, componente, echipamente şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv de biocide pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, astfel încât să se protejeze afacerile şi sistemul economic, să se încurajeze solidaritatea mediului de afaceri, loialitatea contractuală şi disponibilitatea de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările ridicate de această criză sanitară fără precedent în istoria modernă,
    în vederea asigurării, în cel mai scurt timp posibil, a necesarului de echipamente de protecţie, altor dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea SARS-CoV-2 şi pentru sprijinirea operatorilor economici care produc astfel de bunuri, se propune prelungirea valabilităţii avizelor/autorizaţiilor obţinute, pe perioada stării de urgenţă decretate, în baza art. 10 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu modificările ulterioare, în vederea producerii de materiale, componente, echipamente şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv de biocide, statul fiind obligat să ia măsuri pentru protejarea economiei şi a persoanelor în contextul pandemiei.
    Având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţie de urgenţă şi extraordinară a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Articolul 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Prin certificatul pentru situaţii de urgenţă, emis potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, se constată, în baza declaraţiilor pe propria răspundere, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 sau întreruperea parţială sau totală a activităţii ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretate."


    ART. II
    La articolul 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) întrerup activitatea total sau parţial ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin care se constată, în baza declaraţiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 sau întreruperea parţială sau totală a activităţii ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretate;"


    ART. III
    Documentele emise pe perioada stării de urgenţă, în baza dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, cu modificările ulterioare, de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“, la solicitarea operatorilor economici, pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor, sunt valabile douăsprezece luni de la data emiterii.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    p. Ministrul sănătăţii,
                    Romică-Andrei Baciu,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu
                    Ministrul apărării naţionale,
                    Nicolae-Ionel Ciucă

    Bucureşti, 7 mai 2020.
    Nr. 67.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016