Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 28 septembrie 2016  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 28 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 4 octombrie 2016

    Având în vedere deficitul de forţă de muncă din anumite regiuni reclamat de reprezentanţii mediului de afaceri, asociat cu tendinţa acestora de a-şi reloca activitatea în alte state, se impune luarea de urgenţă a unor măsuri de stimulare a mobilităţii interne a lucrătorilor,
    luând în considerare climatul european de incertitudine marcat de posibila ieşire a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, precum şi probabilitatea mare de întoarcere în România a lucrătorilor care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene,
    ţinând cont de necesitatea evitării pierderii absorbţiei fondurilor externe nerambursabile pentru acest an aferente cadrului financiar 2014-2020 din Programul operaţional Capital uman, axele 1, 2 şi 3, destinate reducerii şomajului, integrării tinerilor în piaţa muncii, mai cu seamă a celor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională, a şomerilor de lungă durată, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi,
    având în vedere cadrul de performanţă pentru perioada de programare 2014-2020, conform căruia în anul 2018 statul român va dezangaja sumele neconsumate până la această dată, şi coroborat cu faptul că în perioada 2014-2016 nu au fost angajate sume pentru finanţarea măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, în scopul atingerii ţintelor asumate de România prin Acordul de parteneriat 2014 RO 16M8PA001.1.2, respectiv Programul operaţional Capital uman, au fost angajate sume pentru finanţarea măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă.
    Ţinând seamă că alocarea financiară este estimată la aproximativ 230 milioane euro pentru perioada de programare 2014-2020, iar modalitatea concretă de selecţie şi contractare este asimilată mecanismului de tip necompetitiv şi că Ministerul Fondurilor Europene a demarat procedura de modificare a Programului operaţional Capital uman, a informat Comisia Europeană, respectiv DG EMPL, despre acest proiect legislativ, precum şi că aprobarea prezentului act normativ condiţionează aprobarea fişei de proiect din punctul de vedere al fundamentării bugetului având în vedere faptul că plafonul de 49 milioane euro/proiect nu se aplică pentru proiectele noncompetitive aferente axelor prioritare 1 şi 2,
    faţă de considerentele expuse, nepromovarea prezentelor măsuri pe calea ordonanţei de urgenţă ar avea consecinţe negative asupra mediului economic şi social,
    întrucât aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 5, după punctul IV^3 se introduce un nou punct, punctul IV^4, cu următorul cuprins:
    "IV^4. tânăr NEET - tânăr cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională;".

    2. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 58. - (1) Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop:
    a) furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor;
    b) profilarea şi încadrarea în nivelul de ocupabilitate: uşor ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil şi foarte greu ocupabil;
    c) dezvoltarea abilităţii şi încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei privind propria carieră;
    d) instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă;
    e) îndrumarea pe parcursul procesului de integrare socioprofesională la noul loc de muncă.
    (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) se realizează în cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, iar serviciile prevăzute la alin. (1) lit. a), c)-e) se pot realiza şi de furnizori de servicii din sectorul public sau privat acreditaţi.
    (3) Persoanele cărora le-a fost stabilit nivelul de ocupabilitate greu şi foarte greu ca urmare a profilării pot beneficia de serviciile prevăzute la alin. (1) lit. e) după încadrarea în muncă pe o perioadă de maximum 3 luni, cu acordul angajatorului.
    (4) Procedura de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă."

    3. După articolul 73^1 se introduc două noi articole, articolele 73^2 şi 73^3, cu următorul cuprins:
    "Art. 73^2. - (1) Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 lei, neimpozabilă.
    (2) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimele 12 luni.
    (3) Persoanele care beneficiază de prima de activare au dreptul la menţinerea acesteia şi în situaţia în care, în perioada de 3 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.
    (4) Prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare şi cu prima de instalare, prevăzute la art. 73^1 alin. (1), respectiv la art. 75.
    (5) Prima de activare se poate cumula cu prima de încadrare prevăzută la art. 74.
    Art. 73^3. - Angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele primite potrivit dispoziţiilor art. 73^2, în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează, într-o perioadă mai mică de 3 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul următoarelor prevederi:
    a) art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. f) şi h), art. 61 lit. a) şi b) şi art. 81 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care încetarea este la iniţiativa angajatului;
    c) art. 97 lit. b) şi e), art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

    4. Articolul 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 74. - (1) Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă.
    (2) Cuantumul primei prevăzute la alin. (1) se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.
    (3) Prima de încadrare prevăzută la alin. (1) se acordă pe o perioadă de 12 luni."

    5. Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 75. - (1) Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, şi/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
    (2) Prima de instalare prevăzută la alin. (1) se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
    a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa;
    b) 15.500 lei pentru persoanele prevăzute la lit. a), care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa, în situaţia în care sunt însoţite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoţite de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.
    (3) În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare prevăzute la alin. (1), unul va primi suma prevăzută la alin. (2) lit. a), iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), în situaţia în care angajatorul sau autorităţile publice locale sau centrale asigură locuinţă de serviciu ori suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
    a) 3.500 lei pentru persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a);
    b) 6.500 lei pentru persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b);
    c) 3.500 lei pentru fiecare soţ aflat în situaţia prevăzută la alin. (3).
    (5) Prima de instalare stabilită în cuantumurile prevăzute la alin. (2) şi (3) se acordă în două tranşe, astfel:
    a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării;
    b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
    (6) Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la alin. (4) se acordă într-o singură tranşă, la data instalării."

    6. Articolul 75^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 75^1. - (1) Prima de încadrare şi prima de instalare, prevăzute la art. 74 şi 75, denumite în continuare prime de mobilitate, nu se cumulează.
    (2) Primele de mobilitate prevăzute la art. 74 şi 75 se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
    (3) Beneficiază de primele de mobilitate persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
    (4) Nu beneficiază de primele de mobilitate:
    a) persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;
    b) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
    c) persoanele care se încadrează la angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat şi la alţi angajatori cu care persoanele au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
    d) persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează potrivit art. 44 lit. a);
    e) absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii;
    f) absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
    (5) Persoanele care beneficiază de primele de mobilitate au dreptul la menţinerea acestora şi în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii."

    7. La articolul 76, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 76. - (1) Angajaţii au obligaţia de a restitui integral sumele primite potrivit dispoziţiilor art. 73^1, 74 şi 75, în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul următoarelor prevederi:
    a) art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. f) şi h), art. 61 lit. a) şi b) şi art. 81 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care încetarea este la iniţiativa angajatului;
    c) art. 97 lit. b) şi e), art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Angajaţii au obligaţia de a restitui integral suma primită ca primă de instalare potrivit art. 75 în situaţia în care revin la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă într-o perioadă de 12 luni de la angajare."

    8. După articolul 76 se introduce un nou articol, articolul 76^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 76^1. - Prima de instalare se acordă şi persoanelor de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 luni, în cuantumurile stabilite la art. 75 alin. (2)-(4) şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 75^1 şi 76."

    9. Articolul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 80. - (1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei.
    (2) Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma prevăzută la alin. (1) pe o perioadă de 18 luni.
    (3) Nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2):
    a) angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ;
    b) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ;
    c) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 85, pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;
    d) angajatorii care la data solicitării acordării măsurii de stimulare a ocupării forţei de muncă se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.
    (4) Suma prevăzută la alin. (1) şi (2) se acordă angajatorilor care beneficiază conform prevederilor legale de aceste sume şi în situaţia în care, în perioada de acordare a sumelor sau în perioada în care există obligaţia legală de menţinere a raporturilor de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ din rândul persoanelor cu handicap nu mai au statut de persoană cu handicap."

    10. Articolul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 81. - (1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 80 nu se acordă pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate.
    (2) Măsura de stimulare prevăzută la art. 80 se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de absolvent, precum şi pentru perioadele în care persoana se află în concediu de odihnă."

    11. Articolul 85 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 85. - (1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
    (2) De facilităţile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
    (3) Facilităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă angajatorilor şi în situaţia în care, în perioada acordării acestora sau în cea în care există obligaţia legală de menţinere a raporturilor de muncă, persoanele beneficiare nu mai au statut de părinte unic susţinător al familiei monoparentale sau statut de persoană cu handicap, după caz.
    (4) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) anterior termenului de 18 luni sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2).
    (5) Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.
    (6) Nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5):
    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5);
    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la art. 80 şi la alin. (1), (2) şi (5) pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;
    c) angajatorii care la data solicitării acordării facilitaţii se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora.
    (7) Facilităţile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevăzute la aceste alineate, precum şi pentru perioadele în care persoana se află în concediu de odihnă.
    (8) Facilităţile prevăzute la alin. (1), (2) şi (5) se acordă angajatorilor în situaţia în care tinerii NEET şi persoanele din categoriile menţionate sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."

    12. După articolul 85^1 se introduce un nou articol, articolul 85^2, cu următorul cuprins:
    "Art. 85^2. - Măsurile prevăzute la art. 73^2, 74, 75, 80 şi 85 se finanţează, pe baza principiului adiţionalităţii, conform art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului şi Consiliului din 17 decembrie 2013, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj."

    13. La articolul 93^4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Nu beneficiază de suma prevăzută la alin. (1):
    a) angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele angajate din categoriile prevăzute la acest alineat;
    b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute la art. 80 şi art. 85 alin. (1) şi (2), pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani;
    c) angajatorii care la data solicitării acordării sumei se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora."

    ART. II
    Persoanele care solicită acordarea primelor de mobilitate prevăzute la art. 74 şi 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de drepturile prevăzute de lege, în cuantumul şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. III
    (1) Angajatorii care solicită acordarea măsurilor de stimulare prevăzute la art. 80, 85 şi 93^4 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sau care au încheiat convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, beneficiază de aceste măsuri de stimulare, în cuantumul şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind termenul de cel puţin 18 luni nu se aplică angajatorilor care, la data intrării în vigoare a art. I pct. 11, prin convenţiile încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, aflate în derulare la această dată, au obligaţia de a respecta alt termen.
    (3) Convenţiile încheiate în aplicarea prevederilor art. 80 şi 85 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi produc efectele în conformitate cu prevederile legale în vigoare anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. IV
    În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va modifica în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. V
    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                                 PRIM-MINISTRU
                              DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                                Contrasemnează:
                                 --------------
                     Ministrul muncii, familiei, protecţiei
                       sociale şi persoanelor vârstnice,
                             Dragoş-Nicolae Pîslaru

                         Ministrul fondurilor europene,
                                Cristian Ghinea

                         Ministrul finanţelor publice,
                                Anca Dana Dragu


    Bucureşti, 28 septembrie 2016.
    Nr. 60.


                                      ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016