Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 28 iunie 2018 pentru asigurarea continuităţii şi decontării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 562 din 4 iulie 2018
Având în vedere faptul că asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă a colectivităţilor locale arondate, în afara programului normal de lucru al cabinetelor de medicină de familie, se realizează prin intermediul centrelor de permanenţă de medici de familie împreună cu asistenţi medicali, care îşi exercită profesia în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
ţinând cont de faptul că finanţarea asigurării continuităţii serviciilor în asistenţa medicală primară se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, iar, potrivit execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate la această dată, creditele bugetare şi de angajament aprobate pentru anul 2018 sunt utilizate în procent de 97%, diferenţa rămasă neutilizată reprezentând reţinerea de 10% conform art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările si completările ulterioare,
având în vedere faptul că neadoptarea unor măsuri imediate pentru reglementarea centrelor de permanenţă, prin ordonanţă de urgenţă, ar genera disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra bunei desfăşurări a continuităţii asistenţei medicale, dar şi asupra stării de sănătate a populaţiei,
pentru a asigura accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară indiferent de oră şi de zonă, în special în mediul rural prin intermediul centrelor de permanenţă, componentă de bază a sistemului sanitar românesc, care garantează dreptul constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii,
având în vedere că asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului, iar prin neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă poate fi afectată funcţionarea în regim de lucru continuu a intervenţiei medicale de urgenţă la nivelul centrelor de permanenţă,
este necesară identificarea unor soluţii pentru asigurarea continuităţii în finanţarea serviciilor medicale din asistenţa medicală primară realizate prin centrele de permanenţă, până la proxima rectificare bugetară şi pentru funcţionarea în condiţii optime a acestora,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2018 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, atât la credite de angajament cu suma de 25.095 mii lei, cât şi la credite bugetare cu suma de 25.095 mii lei de la capitolul 66.01 „Sănătate“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate“, pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă şi decontării acesteia, care se asigură potrivit legii de la bugetul de stat.
ART. 2
(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea majorării acestuia cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 2.
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2018, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 2, la partea de venituri poziţia „Sume alocate din bugetul de stat, altele decât cele de echilibrare, prin bugetul Ministerului Sănătăţii“, la partea de cheltuieli capitolul 66.05 „Sănătate, bunuri şi servicii“, atât la credite bugetare, cât şi la credite de angajament.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Sorina Pintea
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 28 iunie 2018.
Nr. 57.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: