Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere necesitatea consolidării cadrului legal şi întărirea capacităţii de control privind integritatea fondului forestier naţional, trasabilitatea materialelor lemnoase şi lupta împotriva tăierilor fără drept de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara acestuia, apreciind că neimpunerea de urgenţă a unor sancţiuni proporţionale şi disuasive operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă lemn şi produse din lemn conduce la neîndeplinirea obiectivelor asumate de România, privitoare la implementarea Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, luând în considerare faptul că lipsa măsurilor stabilite prin prezentul act normativ s-a concretizat în perioada 2010-2013 în 8,8 milioane mc/an masă lemnoasă estimată a fi tăiată ilegal, sunt lezate interesele economice strategice ale României şi, pe cale de consecinţă, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României. Elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, iar neadoptarea acestor măsuri ar avea consecinţe negative asupra ecosistemelor forestiere, afectând inclusiv integritatea fondului forestier prin menţinerea nivelului ridicat al tăierilor ilegale. În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 1 (1) Constituie contravenţie silvică fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin prezenta lege, pentru încălcarea obligaţiilor stabilite prin actele normative din domeniul silvic." 2. La articolul 1 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) sancţiunea contravenţională complementară - reţinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice şi/sau retragerea autorizaţiei/ atestatului/acordului, după caz." 3. La articolul 2, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) ocolul silvic nominalizat - ocolul silvic care administrează şi/sau asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafeţe de fond forestier proprietate publică sau proprietate privată a unei unităţi administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi care are obligaţia să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului, cu condiţia existenţei documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe şi a limitelor de proprietate marcate fizic sau existente în format Stereo 70. În cazurile în care solicitantul încheierii unui astfel de contract este moştenitor al proprietarului, acesta va dovedi calitatea de moştenitor printr-un certificat de moştenitor sau va face dovada deţinerii proprietăţii prin act emis de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află proprietatea." 4. Titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins: "Asigurarea administrării fondului forestier sau a serviciilor silvice" 5. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 (1) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei încheierea contractelor de administrare/servicii silvice cu alte persoane decât cele care au calitatea de proprietari/moştenitori legali ai suprafeţelor de fond forestier sau cu împuterniciţii legali ai acestora sau cu moştenitorii care îşi dovedesc dreptul de proprietate prin actul prevăzut la art. 2 lit. c). Sancţiunea se aplică persoanelor care au semnat contractul. (2) Contractele de administrare/servicii silvice încheiate cu alte persoane decât cele care au calitatea de proprietari/moştenitori legali ai terenurilor forestiere sau împuterniciţii legali ai acestora sunt nule de drept. (3) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte: a) neasigurarea administrării sau serviciilor silvice de către proprietarii de fond forestier, moştenitorii legali sau testamentari, ori împuterniciţii legali ai acestora, prin ocoale silvice autorizate, pe bază de contract; b) nematerializarea şi nedelimitarea în teren de către proprietari a limitelor terenurilor forestiere pe care le deţin, în conformitate cu actele de proprietate, cu ţăruşi, borne, vopsea, şi/sau neîntreţinerea/nemenţinerea în stare corespunzătoare/vizibile a semnelor de hotar ale proprietăţii, respectiv mutarea semnelor amenajistice şi/sau de hotar; c) nedepunerea pentru înregistrare, de către ocolul silvic contractant, în termen de 30 de zile de la data semnării şi înregistrării, la structura teritorială competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a contractului de administrare/servicii silvice încheiat cu proprietarii de păduri sau a actelor modificatoare. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic; d) neînştiinţarea cu cel puţin 15 zile înainte de data încetării contractului de administrare/servicii silvice, de către ocolul silvic care a asigurat administrarea/serviciile silvice, a structurii teritoriale competente a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv a proprietarilor de fond forestier, moştenitorii legali sau testamentari, ori împuterniciţii legali ai acestora, cu privire la încetarea valabilităţii contractului. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic; e) netransmiterea înştiinţării de către proprietar în scris, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării proprietăţii forestiere către structura de specialitate competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură." 6. La articolul 4, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat a obligaţiei de a asigura, pe bază de contract, la solicitarea scrisă a proprietarului/moştenitorului legal, administrarea/serviciile silvice, pentru fondul forestier pentru care se face solicitarea. Încheierea contractului este condiţionată în mod expres de existenţa documentelor de proprietate, precum şi de existenţa limitelor de proprietate materializate în teren sau în coordonate Stereo 70. Fapta nu constituie contravenţie în situaţia în care limitele proprietăţii forestiere nu sunt materializate în teren din vina proprietarului solicitant." 7. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 5 (1) Constituie contravenţie silvică depăşirea posibilităţii de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I sau depăşirea volumului decenal din lucrări de conservare, stabilit de amenajamentul silvic, după efectuarea precomptărilor şi fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 1%-5% din posibilitate; b) cu amendă de la 8.000 lei până la 12.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 5,1% şi 10% din posibilitate; c) cu amendă de la 12.000 lei până la 20.000 lei depăşirea volumului cu un procent situat între 10,1% şi 25% din posibilitate; d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei depăşirea volumului cu un procent de peste 25% din posibilitatea legală. (2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens, conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic. (3) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei neprecomptarea de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condiţiile legii, precum şi a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent; sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic. (4) Personalul silvic care a autorizat spre exploatare masă lemnoasă în condiţiile alin. (1), după efectuarea precomptărilor, pe lângă plata amenzii, are obligaţia achitării unei sume egale cu suma rezultată ca produs dintre volumul cu care s-a depăşit posibilitatea decenală de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, şi/sau volumul decenal din lucrări de conservare şi preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei. Suma se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. (5) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei aprobarea actului de punere în valoare sau autorizarea spre exploatare a produselor accidentale I, în situaţiile în care reglementările specifice stabilesc obligativitatea aprobării modificării prevederilor amenajamentului silvic şi pentru care nu există această aprobare. Sancţiunea se aplică persoanelor care au aprobat sau au autorizat spre exploatare produse accidentale I. (6) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei până la 7.000 lei următoarele fapte: a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor. Sancţiunea se aplică persoanei juridice atestate pentru lucrări de amenajare a pădurilor; b) depăşirea posibilităţii anuale de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I şi/sau a volumului anual din lucrări de conservare, multiplicată cu numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 59 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic; c) elaborarea unui amenajament silvic înainte de expirarea perioadei de valabilitate a celui existent cu încălcarea normelor tehnice elaborate conform prevederilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare. Sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic şi fiecărei persoane semnatare a procesului-verbal al şedinţei de preavizare a temei de proiectare - conferinţa I de amenajare şi al şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice - conferinţa a II-a de amenajare. (7) Nu se sancţionează ca depăşire de posibilitate anuală volumul de masă lemnoasă recoltat în condiţii legale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) volumul rezultă prin aplicarea tratamentelor la nivel de arboret şi se încadrează în cel mult 10% din posibilitatea anuală; b) ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice emite autorizaţia de exploatare numai după verificarea actului de punere în valoare de către garda forestieră competentă teritorial. (8) Personalul silvic care a autorizat spre exploatare masă lemnoasă în condiţiile alin. 6 lit. b), după efectuarea precomptărilor, pe lângă plata amenzii, are obligaţia achitării unei sume egale cu suma rezultată ca produs dintre volumul cu care s-a depăşit posibilitatea anuală de produse principale, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, şi/sau volumul anual din lucrări de conservare şi preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei. Suma se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică." 8. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins: "ART. 5^1 Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei următoarele fapte: a) aprobarea sau autorizarea spre exploatare de către şeful ocolului silvic a actelor de punere în valoare de produse accidentale în care o parte din arbori sau toţi arborii care fac obiectul actului de punere în valoare nu îndeplinesc condiţia de a fi încadraţi în categoria de produse accidentale, conform legii; b) aprobarea sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare de produse accidentale, altele decât cele rezultate din defrişările legal aprobate sau cele aferente instalaţiilor de scos-apropiat, fără notificarea structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi fără avizul acesteia. Avizul se emite în maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării, numai pentru acele acte de punere în valoare care au fost verificate pe teren, în baza notei de constatare realizate în urma verificărilor, cel puţin în ceea ce priveşte amplasamentul şi natura produsului, comparativ cu informaţiile înscrise în actul de punere în valoare prin care se propune avizarea; c) punerea în valoare, ca produse de igienă sau produse accidentale, a arborilor care nu sunt afectaţi de factori abiotici sau biotici. Sancţiunea se aplică persoanelor care au pus în valoare astfel de produse lemnoase." 9. La articolul 6, partea introductivă şi litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 6 Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte: a) necompletarea, anual, până la data de 31 martie a anului următor anului pentru care se face raportarea, a tuturor evidenţelor prevăzute în amenajamentul silvic. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa acesteia, se aplică şefului ocolului silvic;" 10. La articolul 6, după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins: "e) neprecomptarea de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condiţiile legii, precum şi a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic;f) neelaborarea de către proprietar/deţinător, în condiţiile legii, a unui amenajament silvic pentru fondul forestier aflat în proprietate/deţinere." 11. La articolul 7 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins: "f) neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, a suprafeţelor de pădure afectate de incendii, în limita fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit conform legii;" 12. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) În cazul neredării terenurilor forestiere la termenul prevăzut în actul de aprobare, pe lângă achitarea amenzii, beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional are obligaţia achitării, cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, a unei sume egale cu dublul chiriei calculate conform metodologiei specifice, până la data reprimirii terenurilor în fondul forestier naţional ori a obţinerii unei noi aprobări, în situaţia în care legea prevede o astfel de posibilitate; despăgubirea are următoarele destinaţii: a) 50% din sumă se achită în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică; b) 50% din sumă se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului şi se repartizează similar chiriei achitate pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional sau se achită proprietarului pentru fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului." 13. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 8 (1) Constituie contravenţii silvice următoarele fapte: a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi, pomi de Crăciun ori lăstari din fondul forestier naţional sau tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Se exceptează seminţişul utilizabil vătămat în parchetele autorizate la exploatare în limitele de suprafaţă admise, prevăzute în instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos; b) furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept, a puieţilor, pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier naţional sau a pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este cel mult egală cu preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 1 până la de 3 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 3 până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; d) cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei în cazul constatării săvârşirii de către operatorii economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a). (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) se produc în păduri încadrate în tipul I funcţional - TI sancţiunile prevăzute la alin. (2) se triplează. (4) Autorizarea spre exploatare a partizilor amplasate în arborete încadrate în tipul I funcţional - TI fără aprobări legale sau în arborete care îndeplinesc condiţiile de a fi încadrate ca păduri virgine sau cvasivirgine conform prevederilor în vigoare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei." 14. La articolul 9, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: "f) accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului." 15. La articolul 12, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: "e) trecerea animalelor domestice neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală." 16. La articolul 12, după litera e) se introduc trei noi litere, literele f) - h), cu următorul cuprins: "f) aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanţelor chimice, a apei sărate şi a altor substanţe;g) neluarea de către proprietarii sau deţinătorii de obiective legal amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea şi igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor;h) înfiinţarea sau funcţionarea de centre sau puncte de colectare permanente sau volante de achiziţie a ciupercilor şi fructelor de pădure, precum şi a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice." 17. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 13 (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte: a) neexecutarea de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru fondul forestier respectiv, după caz, a lucrărilor de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale, în termen de cel mult două sezoane de la tăierea unică, definitivă, după tăierile ilegale pe suprafeţe compacte, inclusiv a tăierilor accidentale pe suprafeţe compacte de minimum 0,5 hectare fără derogări de la prevederile amenajamentului silvic, sau a terenurilor oferite în compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier naţional, în limita fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit conform legii. În situaţia existenţei unui contract de servicii silvice pentru fondul forestier al unui proprietar, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor se constituie la nivelul ocolului silvic; b) neexecutarea de către ocolul silvic care administrează fondul forestier respectiv, după caz, a lucrărilor de împădurire în terenurile destinate împăduririi şi/sau în cele intrate cu acte legale în fondul forestier în perioada de aplicare a amenajamentului, în limita fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit conform legii; c) nerespectarea compoziţiilor de regenerare prevăzute în amenajamentele silvice sau în studiile de specialitate aprobate; d) neachitarea anticipată predării-primirii terenului pentru care a fost aprobată scoaterea definitivă/ocuparea temporară din fondul forestier naţional a obligaţiilor băneşti prevăzute de Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare. În cazul predării de către ocolul silvic către beneficiarul scoaterii definitive sau în cazul ocupării temporare din fondul forestier a suprafeţei aprobate, fără ca beneficiarul să achite anticipat toate obligaţiile băneşti prevăzute de legislaţia în vigoare, şeful ocolului silvic are obligaţia să achite aceste obligaţii băneşti. Achitarea obligaţiilor băneşti este direct executorie, fără alte formalităţi prealabile, depunerea sumelor făcându-se în conturile prevăzute de legislaţia în vigoare; e) nepredarea de către beneficiar şi/sau nepreluarea de către proprietar şi/sau ocolul silvic, după caz, a terenurilor oferite în compensarea terenurilor pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi, respectiv, a terenurilor care fac obiectul compensării. Sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic sau beneficiarului scoaterii definitive, după caz; f) neconstituirea şi/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau de către proprietarii de fond forestier a fondului de conservare şi regenerare a pădurilor în condiţiile legii. Sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau proprietarului, în situaţia în care acesta are încheiat contract de servicii silvice. (2) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei nerespectarea obligaţiilor privind înscrierea în amenajamentele silvice sau neconducerea unei evidenţe la nivel de ocol silvic a suprafeţelor preluate în compensare în situaţia în care au fost aprobate scoateri definitive fără a exista amenajament silvic în vigoare şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în cazul terenurilor oferite în compensarea terenurilor care au făcut obiectul aprobării de scoatere definitivă, în termen de 30 de zile de la data predării-primirii terenului pentru care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier. Sancţiunea se aplică personalului silvic cu atribuţii în acest sens conform fişei postului sau, în lipsa fişei postului, se aplică şefului ocolului silvic." 18. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 14 (1) Constituie contravenţii silvice, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei şi cu suspendarea pentru o perioadă de maximum 15 zile a activităţii în parchetul respectiv a operatorului economic atestat pentru lucrări de exploatare forestieră următoarele fapte: a) verificarea, aprobarea, modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice silvice şi/sau a prevederilor legale; b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase de către ocoale silvice la proprietarii de fond forestier şi/sau vegetaţie forestieră din afara fondului forestier care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare/ prestaţie silvică în condiţiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuităţii; c) punerea în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare; d) aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat; e) aprobarea şi/sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare a masei lemnoase fără amenajament silvic în vigoare, pentru suprafeţele de fond forestier pentru care legea obligă la existenţa unui amenajament silvic. Amenajamentul silvic în vigoare este amenajamentul silvic aprobat sau aflat în procedură de elaborare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct. 2 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare. (2) În termen de 72 de ore de la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie pentru faptele prevăzute la alin. (1), agentul constatator are obligaţia să înştiinţeze structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, competentă teritorial, pentru realizarea unui control finalizat printr-un raport, prin care se stabilesc măsuri ce urmează a fi luate." 19. La articolul 15, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) refuzul/tergiversarea de către deţinător, aşa cum acesta este definit la pct. 14 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, de a permite personalului silvic împuternicit pentru control accesul şi/sau exercitarea controlului în condiţiile legii." 20. La articolul 15, după litera c) se introduc trei noi litere, literele d) - f), cu următorul cuprins: "d) vânzarea prin licitaţie sau negociere a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică fără asigurarea volumului de masă lemnoasă pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, al persoanelor fizice, precum şi a necesarului pentru consumul propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective;e) neasigurarea transparenţei comercializării masei lemnoase în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;f) exploatarea masei lemnoase de către operatori economici care nu deţin certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră valabil." 21. La articolul 15, după alineatul (1) al se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins: "(2) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei neîncadrarea în condiţiile prevăzute de art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depăşit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeaşi lege, de către un operator economic/grup de operatori economici. Operatorul economic/grupul de operatori economici nu poate participa la licitaţiile/negocierile organizate în anul de producţie următor anului pentru care s-a constatat că nu s-a încadrat în procentul prevăzut de art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depăşit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeaşi lege.(3) Volumul de masă lemnoasă achiziţionat anual de către operatorul economic/grupul de operatori economici cu care se depăşeşte procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, sau s-a depăşit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeaşi lege, se confiscă valoric, dacă nu există fizic." 22. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 16 (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte: a) exploatarea masei lemnoase din parchete fără autorizaţie de exploatare şi proces-verbal de predare-primire a parchetului. Dacă fapta contravenţională este săvârşită de către operatori economici atestaţi pentru exploatări forestiere, instituţia din care face parte agentul constatator care a constatat fapta solicită Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru lucrări de exploatare forestieră sancţiunea retragerii certificatului de atestare, în condiţiile legii. Materialele lemnoase rezultate în urma exploatării se confiscă. b) exploatarea masei lemnoase din parchete în afara termenelor prevăzute în autorizaţia de exploatare; c) lăsarea în parchet, la expirarea termenului de reprimire prevăzut în autorizaţia de exploatare, de material lemnos arbori destinaţi exploatării şi/sau resturi de exploatare pe văi sau de-a lungul instalaţiilor de scos-apropiat şi transport. Dacă fapta se săvârşeşte în mod repetat, se solicită comisiei emitente anularea certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră. Sancţiunea se aplică atât operatorului economic deţinător al autorizaţiei de exploatare, cât şi personalului silvic care a făcut reprimirea parchetului; d) autorizarea spre exploatare de către ocoalele silvice a partizilor constituite în păduri ai căror proprietari nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condiţiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuităţii; e) exploatarea masei lemnoase de către persoane fizice în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare; f) cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, încheiate în urma licitaţiilor/negocierilor, în alte condiţii decât cele prevăzute în caietul de sarcini; g) amorsarea neautorizată a arborilor cu nade feromonale sau cu alţi atractanţi pentru inducerea atacului de gândaci de scoarţă. Valoarea arborilor afectaţi de atacuri de gândaci în urma amorsării neautorizate cu nade feromonale se asimilează cu valoarea arborilor tăiaţi ilegal. (2) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei neluarea de către comisia de preselecţie a măsurii de respingere a participării la licitaţia pentru masa lemnoasă din fondul forestier proprietate publică pentru următoarele fapte ale operatorilor economici: a) nedepunerea documentelor prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică sau dacă documentele depuse sunt incomplete ori nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul; b) dacă au datorii restante faţă de administratorii fondului forestier proprietate publică; c) dacă nu au capacitate de exploatare disponibilă, conform certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră şi anexei la acesta; d) dacă se află în una dintre procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, conform certificatului constatator eliberat de oficiul registrului comerţului prin serviciul online Info Cert; e) dacă nu s-a încadrat în procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare; f) dacă a depăşit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare; g) dacă producătorii din industria mobilei, care au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare, nu deţin atestatul referitor la capacitatea de industrializare a lemnului fasonat provenit din fondul forestier proprietate publică a statului. (3) Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei necompletarea anexei certificatului de atestare a operatorilor economici de către emitentul autorizaţiei de exploatare a masei lemnoase pe picior." 23. La articolul 17, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 17 Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:" 24. La articolul 17, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: "f) nerespectarea obligaţiei de a amplasa panoul cu principalele date referitoare la parchetul aflat în exploatare, de către titularul autorizaţiei de exploatare conform prevederilor şi specificaţiilor prevăzute în instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos." 25. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 18 Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei menţinerea în pădure şi în depozite pe o perioadă de peste 30 de zile, în intervalul 1 aprilie - 1 octombrie, a lemnului de răşinoase necojit, cu excepţia arborilor-cursă folosiţi la combaterea dăunătorilor şi a lemnului provenit din rupturi şi doborâturi în masă." 26. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 19 (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: a) expedierea, transportul, primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără provenienţă legală, aşa cum este stabilită de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; b) expedierea, transportul, primirea, depozitarea pomilor de Crăciun fără provenienţă legală, aşa cum este stabilită de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; c) primirea de către personalul operatorului de transport feroviar, al administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii căii ferate în vederea expedierii şi/sau expedierea materialelor lemnoase fără avizele de însoţire valabile ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; d) primirea de către operatorii portuari a materialelor lemnoase fără avizele de însoţire valabile ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; e) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor, pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altele asemenea, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără provenienţă legală, aşa cum este stabilită de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; f) depunerea/acceptarea declaraţiei vamale de export pentru materiale lemnoase fără avizul de însoţire valabil sau, după caz, fără documentul comunitar echivalent avizului de însoţire, prevăzut de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; g) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor, pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altele asemenea, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avizele de însoţire valabile ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; h) vânzarea şi/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau fără avizele de însoţire valabile ori documentele echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund; i) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase în mod repetat, în baza aceluiaşi aviz de însoţire. (2) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: a) deţinerea de material lemnos fără documente legale de provenienţă de către persoanele fizice sau juridice; b) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui valabilitate a expirat, fără cod unic generat şi înscris în aviz sau în care nu s-au înscris olograf data, ora, minutul şi secunda momentului emiterii şi, respectiv, valabilitatea, în funcţie de distanţa până la destinaţie; c) transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punctul de vedere al volumului, al speciei, al numărului de piese sau al diametrului acestora cu datele înscrise în avizul de însoţire. Volumul aferent pieselor care nu corespund ca specie, diametru şi lungime cu cele înscrise în avizul de însoţire se confiscă; d) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase din locaţii identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare provenienţei legale, cu excepţia situaţiilor generate de erori de localizare justificate obiectiv; e) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase care nu au fost introduse în aplicaţia informatică prevăzută de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, în vederea obţinerii codului unic; f) emiterea avizelor de însoţire şi/sau achiziţia de materiale lemnoase în vederea comercializării în alte condiţii decât cele legale; g) depozitarea, prelucrarea şi/sau comercializarea materialelor lemnoase în spaţii, inclusiv pe proprietăţi private, pentru care nu s-a obţinut şi/sau solicitat acordul de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special, prevăzut de legislaţia specifică în vigoare. (3) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei până la 6.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: a) introducerea în aplicaţia prevăzută de normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi/sau înscrierea în avizul de însoţire a unui număr de înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport efectiv încărcat; b) refuzul importatorului de a returna în ţara exportatoare cantitatea de mărfuri care depăşeşte cu mai mult de 10% volumul sau greutatea indicate în «licenţa pe suport de hârtie», cât şi «licenţa electronică», aşa cum sunt definite în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.024/2008 al Comisiei din 17 octombrie 2008 de stabilire a măsurilor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului privind instituirea unui regim de licenţe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană - denumit în continuare licenţa FLEGT, sau, după caz, duplicatul sau substitutul licenţei FLEGT, emis şi validat de autoritatea de acordare a licenţelor, pe cheltuiala importatorului. (4) Următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează după cum urmează: a) neutilizarea Sistemului informatizat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL, sau transmiterea cu întârziere mai mare de 45 de zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară de către profesionişti, din culpa acestora, a datelor în SUMAL, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei şi cu suspendarea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special pentru o perioadă de 1 an. Sancţiunea se aplică numai cu condiţia notificării profesionistului în cauză de către structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de maximum 5 zile de la data prevăzută de lege pentru raportarea datelor în SUMAL; b) introducerea pe piaţă a lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta, aşa cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn sau produse din lemn, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, cu confiscarea lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta sau, după caz, cu interzicerea comercializării lemnului sau a produselor din lemn; c) importul, transportul, deţinerea şi/sau prelucrarea şi comercializarea produselor din lemn prevăzute în anexele II şi III din Regulamentul (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licenţe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană, exportate de ţările partenere stabilite conform regulamentului menţionat, în cazul în care transportul produselor respective nu este însoţit de o licenţă FLEGT sau, după caz, de duplicatul ori substitutul licenţei FLEGT, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 4 alin. (3) din regulamentul menţionat, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei şi cu confiscarea produselor din lemn; d) nerespectarea de către operatorii economici a obligaţiei de a utiliza un sistem «due diligence», astfel cum este prevăzut la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu luarea în considerare a faptului că la primul control efectuat asupra unui operator care nu a utilizat un sistem «due diligence», agentul constatator acordă un termen de maximum 45 de zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor, cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei şi cu suspendarea pentru o perioadă de maximum 12 luni a acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special; e) neîndeplinirea, de către o organizaţie de monitorizare, a obligaţiilor prevăzute pentru aceasta la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei; f) transmiterea cu întârziere mai mare de 15 zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară, dar fără a depăşi termenul prevăzut la lit. a), de către profesionişti, din culpa acestora, a datelor în SUMAL, cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei şi cu suspendarea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special pe o perioadă de până la 90 de zile; g) transmiterea de către profesionişti a raportării lunare a datelor în SUMAL cu o întârziere de până la 15 zile, inclusiv, faţă de data la care trebuia să se facă raportarea, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei. Pe lângă amendă, structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură are obligaţia notificării profesionistului în cauză în termen de maximum 5 zile de la data prevăzută de lege pentru raportarea datelor în SUMAL; h) implementarea de către operator a propriului sistem «due diligence» care nu îndeplineşte elementele prevăzute la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei; i) neîndeplinirea de către operator a condiţiilor înscrise în sistemul «due diligence» pe care îl utilizează, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei; j) neîndeplinirea de către comercianţi a obligaţiilor prevăzute pentru aceştia la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei; k) neîndeplinirea de către operatorii economici a obligaţiei de a utiliza un sistem «due diligence» la momentul exploatării masei lemnoase pe picior, cu excepţia situaţiei în care operatorul realizează activităţi de exploatare prin prestaţii silvice, conform reglementărilor în vigoare, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei; l) neîndeplinirea de către operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase a obligaţiei de a verifica veridicitatea codului unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda, prin interogarea aplicaţiei SUMAL, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei şi cu confiscarea materialelor lemnoase în cauză; m) nerespectarea de către utilizatorii SUMAL a obligaţiilor referitoare la modul de operare a datelor în SUMAL, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei; n) nedepunerea licenţei FLEGT pe suport hârtie sau în format electronic sau, după caz, a duplicatului ori substitutului licenţei FLEGT la autoritatea naţională competentă pentru primirea, verificarea şi acceptarea acesteia, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei; o) încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 607/2012 al Comisiei din 6 iulie 2012 privind normele detaliate referitoare la sistemul «due diligence» şi la frecvenţa şi natura controalelor privind organizaţiile de monitorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei. (5) În situaţia repetării faptelor prevăzute la alin. (4) lit. h)-k) într-un interval de 6 luni, pe lângă sancţiunea principală, agentul constatator aplică şi sancţiunea complementară a suspendării acordului pentru distribuţia şi utilizarea documentelor cu regim special pentru o perioadă de până la 90 de zile. (6) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (4) se fac de către personalul silvic cu competenţă în acest sens din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia. (7) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (4) lit. a), f), g), l) şi m) se fac şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, precum şi de către ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române. (8) Agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (7) au drept de interogare a aplicaţiei SUMAL, în baza unor proceduri de acces la SUMAL stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (9) Personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi din unităţile şi subunităţile acesteia, precum şi din cadrul ocoalelor silvice de regim au drept de interogare a SUMAL numai în ceea ce priveşte validitatea codului unic şi a existenţei codului offline. (10) Populaţia are drept de vizualizare a unor informaţii din sistemul SUMAL în baza unei proceduri stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (11) În cazul constatării materialelor lemnoase ca fiind deţinute/transportate/primite/depozitate/prelucrate fără provenienţă legală, astfel cum este definită în normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund elaborate în baza art. 73 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, acestea se confiscă. (12) Pentru faptele constatate pe timpul transportului materialelor lemnoase sau al pomilor de Crăciun, sancţiunea principală se aplică operatorului economic/persoanei fizice care deţine mijlocul de transport. (13) Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă. (14) Confiscarea mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase prevăzute la alin. (13) se realizează conform procedurilor reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 lit. d), d^1) şi e)." 27. La articolul 20, partea introductivă şi litera b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 20 Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: ................................................................................................. b) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avize de însoţire sau cu avize întocmite cu încălcarea normelor legale;" 28. La articolul 21, literele a), c), g) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) permiterea comercializării materialelor lemnoase şi/sau pomilor de Crăciun în pieţe, târguri, oboare, burse de mărfuri şi altele asemenea, neautorizate conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, în vigoare; ................................................................................................. c) nedeţinerea registrului de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase sau neînscrierea la zi şi în ordine cronologică în acesta a avizelor de însoţire de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase; ................................................................................................. g) nepredarea în custodie, în termen de 15 zile, la structura teritorială competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a dispozitivelor dreptunghiulare de marcat lemn şi a documentelor cu regim special nefolosite, de către persoanele juridice care le deţin, în cazul încetării activităţii pentru care au fost confecţionate aceste dispozitive, dizolvării sau reorganizării persoanei juridice, pierderii autorizării, fie ca urmare a expirării certificatului de atestare în activitatea de exploatare forestieră, fie ca urmare a aplicării sancţiunii complementare de retragere a autorizaţiei de funcţionare a ocolului silvic, după caz; ................................................................................................. i) transportul de la locul de recoltare a pomilor de Crăciun recoltaţi de pe teritoriul naţional şi a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare; pomii de Crăciun se confiscă." 29. La articolul 21, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: "l) nedeţinerea/neprezentarea registrului de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase la punctele de lucru ale deţinătorilor depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase sau neprezentarea acestuia organelor de control." 30. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 23 În cazul în care contravenientul este persoană juridică, cuantumul pentru amenda contravenţională aplicabilă se stabileşte în intervalul determinat prin majorarea de 5 ori a nivelului minim, respectiv maxim al amenzii prevăzute pentru persoane fizice pentru aceeaşi faptă, cu excepţia acelora prevăzute numai pentru persoane juridice." 31. La articolul 24 alineatul (1), literele b) - e) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al unităţilor şi subunităţilor acesteia, precum şi personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de stat ai altor administratori de fond forestier proprietate publică a statului - pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează sau pentru care asigură servicii silvice, în vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, precum şi pentru contravenţiile silvice identificate cu ocazia controlului la circulaţia materialelor lemnoase;c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior şi al ocoalelor silvice de regim - pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează sau în care asigură servicii silvice, în vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, precum şi pentru contravenţiile silvice identificate cu ocazia controlului la circulaţia materialelor lemnoase;d) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. a), art. 7 alin. (1) lit. a), b), c) şi e), art. 8, 9, 11, 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 19 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. a), f), g), l) şi m), art. 20 şi 21;e) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e), art. 8, 9, 11, 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 19 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. a), f), g), l) şi m), art. 20 şi 21; ................................................................................................. g) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situaţii de urgenţă, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. b) şi art. 10 lit. a);" 32. La articolul 24 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins: "d^1) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) şi e), art. 8, 9, 11, 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 19 alin. (1)-(3), art. 20 şi 21;" 33. La articolul 24, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Oprirea în trafic, pe drumurile publice, a autovehiculelor, în vederea exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, se efectuează cu respectarea competenţelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(1^2) Oprirea autovehiculelor pe drumurile forestiere, în vederea exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, se face de către agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (1)." 34. La articolului 27, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) În cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice transmite, în vederea executării silite, titlul executoriu organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor juridice, sumele astfel realizate constituind venit la bugetul de stat, şi către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor fizice, sumele astfel realizate constituind venit la bugetul local, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei." 35. La articolul 30, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Pe lângă sancţiunea aplicată şi plata valorii despăgubirilor, în cazul contravenţiilor silvice pentru faptele prevăzute la art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1) lit. a), b), e) şi f), art. 9 lit. a), c) şi d), art. 11 lit. a) şi d), art. 12, art. 17 lit. a), d), e) şi f), contravenientul este obligat să realizeze lucrările necesare pentru readucerea la starea iniţială a fondului forestier, la starea prevăzută de reglementările în vigoare sau, după caz, să suporte costurile necesare pentru realizarea acestor lucrări." 36. La articolul 36, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 36 (1) Materialele lemnoase confiscate, precum şi cele abandonate se valorifică prin licitaţie, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către: a) unităţile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva sau de structurile de administrare pentru ceilalţi administratori ai fondului forestier proprietate publică a statului, pe raza cărora s-au depozitat materialele lemnoase în custodie; b) ocolul silvic de regim, pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie. (2) Pentru desfăşurarea licitaţiei, entităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a întocmi documentaţia de vânzare, de a încasa contravaloarea materialelor lemnoase şi de a distribui sumele încasate conform prevederilor prezentei legi. Licitaţia se anunţă în mass-media locală şi prin afişe la sediile autorităţilor publice ale unităţilor administrativ-teritoriale şi al ocolului silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie, într-un termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data confiscării. Licitaţia se organizează în termen de minimum 10 zile de la data anunţării, iar materialul lemnos confiscat care nu s-a vândut la o licitaţie se poate vinde prin negociere." 37. La articolul 39, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârşirii faptei." 38. La articolul 42, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 42 (1) Contravenţiile silvice se constată de agenţii constatatori prin procese-verbale de constatare a contravenţiei silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim special, care circulă astfel: exemplarul 1 la instituţia din care face parte agentul constatator, exemplarul 2 la contravenient, iar exemplarul 3 rămâne la instituţia din care aparţine agentul constatator. Instituţia din care face parte agentul constatator transmite exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice organului fiscal teritorial competent, în situaţia neachitării în termenul legal a amenzii şi a eventualelor despăgubiri." 39. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 43 (1) În scopul urmăririi modului de soluţionare a contravenţiilor silvice şi pentru a asigura posibilitatea identificării de către agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1) a situaţiilor de repetare a aceleiaşi fapte de către contravenient, pentru aplicarea sancţiunilor majorate/complementare, după caz, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură, în cadrul SUMAL, realizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de evidenţă informatizată a contravenţiilor silvice, denumit în continuare SNEICS." 40. La articolul 43, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1) au drept de interogare a SNEICS.(1^2) Implementarea datelor referitoare la contravenţiile constatate şi sancţionate se face de către reprezentanţii instituţiilor din care fac parte agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1); sancţiunile de natură contravenţională se transpun în puncte de penalizare; punctele de penalizare stabilite în funcţie de cuantumul cu care se sancţionează fapta şi procedura de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5." 41. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 44 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege." 42. Anexele nr. 1-4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta ordonanţă de urgenţă. 43. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, având conţinutul prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. II La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a) art. 2 pct. 1 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 2.293/2004 privind gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.261 din 28 decembrie 2004; b) art. 7 şi 8 din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 10 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. ART. III La iniţiativa autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se constituie un grup de lucru la care participă reprezentanţii instituţiilor din care fac parte agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, cu modificările ulterioare, în scopul stabilirii elementelor necesare constituirii SNEICS, a competenţelor de acces, precum şi a oricăror altor proceduri referitoare la gestionarea acestei baze de date. ART. IV Legea nr. 4/2015 privind aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, se abrogă la 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ART. V Faptele sancţionate de prezenta ordonanţă de urgenţă constituie contravenţii, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. ART. VI Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. VII Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca Palmer Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoş Tudorache Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, Delia Popescu Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu Ministrul transporturilor, Petru Sorin Buşe Bucureşti, 14 septembrie 2016. Nr. 51. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Legea nr. 171/2010)
Antet*1) ...........................
....................................
Seria CCS Nr. ...................
────────── ────────── *1) Denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator. ──────────────────── PROCES-VERBAL de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice Încheiat astăzi ......, luna ............., anul ....... în localitatea ............... Subsemnaţii: Agenţi constatatori: Funcţia: Locul de muncă: 1. .................................................................................. 2. .................................................................................. 3. .................................................................................. În temeiul Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, al*2) ....................................., am constatat că:────────── ────────── *2) Alte acte normative care reglementează aplicarea de sancţiuni contravenţionale în domeniul silvic şi cinegetic. ──────────────────── Făptuitorul: Persoana juridică ..........................................................., cu sediul în ................................................., CUI ..........................., reprezentată prin domnul/doamna ......................................................................., zis(ă) ....................................., cu domiciliul la adresa ........................................................................, ocupaţia ................................, locul de muncă ............................................, posesor/posesoare al/a BI (CI)/paşaportului seria ......... nr. ......................., CNP [][][][][][][][][][][][][], Persoana fizică ....................................., cu domiciliul la adresa ............................................., posesor/posesoare al/a BI (CI)/paşaportului seria ......... nr ........................, CNP [][][][][][][][][][][][][], în jurul orelor ................/perioada ........................... în locul numit .................................., din raza ocolului silvic ............................................................. de pe raza localităţii ........................................................, judeţul ................................., a săvârşit faptele: .............................................................................. în următoarele împrejurări/detalii/circumstanţe agravante ......................, prin încălcarea prevederilor ..............................................................................................................., cauzând o pagubă de ................ lei, conform calculului anexat, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal. Au fost reţinute în vederea confiscării/confiscate, în baza art. .................. din .........................., următoarele lucruri (bunuri): .........................................................................., care aparţin ............................................... şi se predau în custodie numitului .........................................., domiciliat în ............................, judeţul ........................, funcţia .......................... la ...................................., posesor al BI (CI) seria ........... nr. ..........................., CNP [][][][][][][][][][][][][]. Depozitarea se face în locul ..................................................................................................... . În conformitate cu art. .... au fost stabilite despăgubiri în cuantum de ...., sumele urmând a fi achitate în contul ...... .
Agenţii constatatori, Martor, Făptuitor,
1. .................. .................. Mi s-a înmânat o copie
2. .................. a procesului-verbal de
3. .................. constatare a contravenţiei
(numele, prenumele şi semnătura) silvice astăzi,
ziua .. luna ... anul ....
(numele, prenumele şi
semnătura făptuitorului)
În conformitate cu art. ...........................din ........................., făptuitorul este obligat la plata contravalorii următoarelor materiale lemnoase, conform calculaţiei anexate, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal: ................................................................ Agentul constatator aplică: 1. amenda de ................................ lei, conform art. ...... din ...................... care prevede o amendă de la .......... până la .....................; 2. amendă de ................................. lei, conform art. ...... din ...................... care prevede o amendă de la ..........până la ......................; 3. amendă de ................................... lei, conform art. ...... din ....................... care prevede o amendă de la ..........până la ......................, în total o amendă de .................................... lei. Deoarece sunt/nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. ..................... din ..........................., făptuitorul poate/nu poate achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul legal al amenzii, respectiv suma de ............ lei. O copie de pe chitanţă, în acest caz, se predă de către făptuitor agentului constatator sau se trimite prin poştă instituţiei din care face parte agentul constatator. Alte menţiuni (obiecţiunile făptuitorului): .............................................................................................. Făptuitorul nu este de faţă/refuză/nu poate să semneze procesul-verbal. De faţă a fost martor (dacă nu sunt martori se arată motivul) ........................................................., domiciliat în ................................, funcţia ......................, locul de muncă ...................................., BI/CI seria ......... nr. .............................., CNP [][][][][][][][][][][][][][]. Amenda va fi achitată în contul nr. ............................................................., iar despăgubirea în contul nr. ....................................................., în termen de 30 zile de la comunicare, iar o copie de pe dovada plăţii va fi comunicată prin poştă sau fax instituţiei noastre, având codul fiscal .............................................. . Cu drept de plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în raza căreia s-a săvârşit fapta.
Agenţii constatatori, Martor, Făptuitor,
1. .................. .................. Mi s-a înmânat o copie
2. .................. a procesului-verbal de
3. .................. constatare a contravenţiei
(numele, prenumele şi semnătura) silvice astăzi,
ziua .. luna ... anul ....
(numele, prenumele şi
semnătura făptuitorului)
ANEXA 2 (Anexa nr. 2 la Legea nr. 171/2010)
Antet*1)
...........................
...........................
........................... Seria IP Nr. ................
────────── ────────── *1) Denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator. ──────────────────── ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ pentru debitorul: Contravenientul, .........................., cu domiciliul/sediul în ......................., înregistrat în registrul comerţului cu nr. ......................., cod fiscal ........................, reprezentat prin numitul ............................................., domiciliat în judeţul .................., localitatea ......................, adresa ............................, posesor al BI/(CI)/paşaportului seria ...... nr. ................., CNP [][][][][][][][][][][][][], eliberat(ă) de ................................. . În baza Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor silvice seria ... nr. ... încheiat în ziua de ........... luna .............. anul ........... la ................, vă comunicăm prezenta înştiinţare de plată pentru suma totală de ..., din care amendă ... lei în contul ... despăgubiri ... lei .... în contul ........................., constituită debit la instituţia noastră pe numele dumneavoastră. Achitarea amenzii şi/sau a despăgubirii se va face în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, respectiv 15 zile de la soluţionarea contestaţiei la Procesul-verbal de contravenţie seria ... nr. ... După trecerea termenului-limită prevăzut în procesul-verbal sus-menţionat, acesta devine titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, şi se supune executării silite, în condiţiile dispoziţiilor legale imperative privind executarea silită a creanţelor. Această înştiinţare de plată se comunică dumneavoastră, în calitate de debitor, conform actelor normative în vigoare, pentru opozabilitate, împreună cu procesul-verbal în cauză. Contravenientul nu se află de faţă/refuză/nu poate să semneze. Se confirmă de martorul: Numele şi prenumele .........................., data şi locul naşterii ........................., domiciliul actual stabil ......................., CNP [][][][][][][][][][][], BI/CI seria ...... nr................., eliberat(ă) de .............. la data de..........., ocupaţia ................................, locul de muncă ...........................................................
Agenţii constatatori, Mi s-a înmânat şi am primit o copie a
1. .................. înştiinţării de plată, astăzi,
2. .................. ziua .... luna ..... anul ..........
3. .................. (numele, prenumele şi
semnătura contravenientului)
ANEXA 3 (Anexa nr. 3 la Legea nr. 171/2010) Antet*1)────────── ────────── *1) Denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator. ──────────────────── .......................... .......................... Seria CBR Nr. ............ PROCES-VERBAL de reţinere în vederea stabilirii provenienţei/confiscării şi de dare în custodie a bunurilor reţinute/confiscate 1. Data încheierii: ........../.........../............ 2. Locul încheieri: ................................... 3. Agenţi constatatori:
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Numele şi prenumele │ Funcţia │ Locul de muncă │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
4. Am constatat cu ocazia ................................... următoarele: ........................................................................................... 5. Aspectele constatate constituie contravenţii silvice şi s-au sancţionat în conformitate cu actul normativ .............................., prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice nr. ............................................................... . 6. S-a procedat la reţinerea în vederea stabilirii provenienţei/confiscarea următoarelor bunuri: 6.1. dobândite prin fapta comisă:
┌────┬─────────────────┬─────────┬────────────┬───────────────┬──────────┐
│Nr. │ Sortimentul │ Unitate │ Cantitatea │ Preţul unitar │ Valoarea │
│crt.│ │de măsură│ │ (lei/UM) │ totală │
│ │ │ (UM) │ │ │ (lei) │
├────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────┴─────────┴────────────┴───────────────┴──────────┘
Agenţi constatatori, Contravenient, Custode,
a).................. Mi s-a înmânat şi am primit .................
b).................. o copie a prezentului
c).................. proces-verbal.
(numele, prenumele (numele, prenumele şi
şi semnătura) semnătura contravenientului)
6.2. care au servit la săvârşirea faptei: ............................................................................... 7. Bunurile au fost reţinute în vederea confiscării/confiscate de la numitul ........................, cu domiciliul în comuna (oraşul) ......................, str. ................. nr. .................., judeţul ..............................., care are calitatea de contravenient/însoţitor al transportului/reprezentant al ................./cumpărător. 8. Obiecţiunile celui de la care s-a făcut reţinerea în vederea confiscării/confiscarea sunt: ................................................................................................................ 9. Bunurile reţinute în vederea confiscării/confiscate au fost date în custodie lui .................................., având funcţia de .................................. la ................................., posesor al BI/(CI)/paşaportului seria ......... nr. ......................., eliberat(ă) de ............................ la data de ........../........../..........., cu domiciliul în comuna (oraşul) ....................... str. ....................... nr. ............., judeţul ............................... . 10. Pentru probarea provenienţei bunurilor reţinute în vederea confiscării se dă termen până la data de ........../........../..........., când se vor prezenta organelor de constatare actele legale doveditoare. În caz contrar se dispune de către agenţii constatatori confiscarea bunurilor reţinute. 11. Bunurile reţinute în vederea confiscării s-au restituit proprietarului din următoarele motive: ....................................................................................................... 12. În urma analizei documentelor s-a dispus confiscarea la data de ...................... de către ............................, având funcţia de .................... la ................................... . 13. Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, din care: - unul la agentul constatator; – unul la făptuitor; – unul la custode; – unul la contabilitatea*1) .........................................., pentru urmărirea gestionară a bunurilor confiscate.────────── ────────── *1) Denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator. ────────────────────
Agenţi constatatori, Contravenient Custode,
1. .................. Mi s-a înmânat şi am ............
2. .................. primit o copie a
3. .................. prezentului proces-verbal.
(numele, prenumele şi (numele, prenumele şi
semnătura) semnătura contravenientului)
ANEXA 4 (Anexa nr. 4 la Legea nr. 171/2010) LEGITIMAŢIA DE CONTROL
┌───────────────┬───────────────┬─────────────────┐
│ (1) │ (2) │ │
│ ............ │ ............ │ │
│ ............ │ ............ │ │
├───────────────┴───────────────┴─────────────────┼──────────────────────────┐
│ LEGITIMAŢIE DE CONTROL │ │
│ Seria ..... nr. ............. │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ Domnul/Doamna ................................. │ │
│ CI/BI seria ......... nr. ..................... │ │
│ Funcţia ....................................... │ │
│ este împuternicit să efectueze controlul silvic │ │
│ şi în orice situaţie care implică exerciţiul │ │
│ autorităţii publice conferit, conform │ │
│ competenţelor legale. │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ (3) ........................................... │ │
│ ............................................... │ │
├────────────────┬───────────────┬────────────────┼─────────────┬────────────┤
│ Data emiterii │ VIZAT │ VIZAT │ VIZAT │ VIZAT │
│ ............. │ Anul ....... │ Anul ....... │Anul ....... │Anul .......│
│ Legitimaţia │ │ │ │ │
│ nu este │ │ │ │ │
│ transmisibilă. │ │ │ │ │
└────────────────┴───────────────┴────────────────┴─────────────┴────────────┘
(1) Sigla, denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator. (2) Fotografia agentului constatator. (3) Numele, prenumele, funcţia, semnătura şi ştampila conducătorului instituţiei din care face parte agentul constatator. ANEXA 5 (Anexa nr. 5 la Legea nr. 171/2010) Punctele de penalizare stabilite în funcţie de cuantumul cu care se sancţionează fapta şi procedura de calcul a acestora
┌────┬───────────────┬──────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┬──┬────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Operatorul │ Certificatul │ Procese-verbale de constatare contravenţii/infracţiuni │ │Entitatea │Achitată cu │
│crt.│economic/Grupul│ de atestare │ │ │din care │Chitanţa │
│ │ de operatori │ │ │ │face parte │nr./data .../ │
│ │ economici │ │ │ │agentul │hotărârea │
│ ├─────────┬─────┼──────┬───────────┼─────────────────────────────────┬──────────────────────┤ │constatator,│judecătorească│
│ │Denumirea│ CUI │Seria/│Capacitatea│ Contravenţii │ Infracţiuni │ │numele şi │rămasă │
│ │ │ │Nr. şi│anuală de ├──────────┬───────────┬──────────┼───────────┬──────────┤ │prenumele │definitivă │
│ │ │ │data │exploatare │Numărul │ Amenda*) │ Puncte │Numărul şi │Puncte │ │agentului │nr./data ... │
│ │ │ │ │ - mc - │şi data │ aplicată │penalizare│data │penalizare│ │constatator │ │
│ │ │ │ │ │procesului│- mii lei -│ │procesului-│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │-verbal │ │ │verbal │ │ │ │ │
├────┼─────────┼─────┼──────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──┼────────────┼──────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │10│ 11 │ 12 │
├────┼─────────┼─────┼──────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴─────┴──────┴───────────┴──────────┴───────────┴──────────┴───────────┴──────────┴──┴────────────┴──────────────┘
────────── ────────── *) Valori fără TVA. ──────────────────── 1. În cazul sancţiunii contravenţionale definitive aplicată unui angajat/administrator/asociat/acţionar la un operator economic/grupul de operatori economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de operatori economici respectiv se stabileşte după cum urmează: a) - cuantumul amenzii sub 1000 lei - 2 puncte de penalizare; b) - cuantumul amenzii între 1001-5000 lei - 4 puncte de penalizare; c) - cuantumul amenzii peste 5000 lei - 7 puncte de penalizare. 2. În cazul sancţiunii contravenţionale definitive aplicată unui operator economic/grup de operatori economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de operatori economici respectiv se stabileşte după cum urmează: a) - cuantumul amenzii sub 5000 lei - 4 puncte de penalizare; b) - cuantumul amenzii între 5001-25000 lei - 8 puncte de penalizare; c) - cuantumul amenzii peste 25000 lei - 14 puncte de penalizare. 3. În cazul sancţiunii definitive aplicate unui angajat/administrator/asociat/acţionar la un operator/grupul de operatori economici economic, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni privind activitatea de exploatare a masei lemnoase, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic este de 25 puncte penalizare. 4. Operatorilor economici atestaţi pentru lucrări de exploatarea pădurilor, care au acumulat un număr de 25 puncte penalizare, le este interzisă participarea la licitaţiile/negocierile de masă lemnoasă/materiale lemnoase provenită/provenite din fondul forestier proprietate publică, pentru perioada prevăzută la pct. 5. 5. Punctele de penalizare se prescriu la 6 luni de la data emiterii documentului care le-a generat. 6. Organizatorul licitaţiei/negocierii, în baza unei metodologii aprobate de administratorul fondului forestier proprietate publică, care face parte din caietul de sarcini ia măsura interzicerii participării la licitaţie/negociere a operatorului economic/grupului de operatori economici care acumulează 25 puncte de penalizare; sancţiunile contestate în condiţiile legii nu sunt luate la calculul punctelor de penalizare. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.