Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - implementarea măsurilor de susţinere a tinerilor prevăzute în Programul de guvernare; – faptul cărata şomajului în rândul tinerilor este de 18,3%; – susţinerea tinerilor în procesul de formare pentru a se realiza din punct de vedere profesional şi pentru a se integra armonios în societate; – stimularea tinerilor în vederea asigurării unui nivel ridicat de pregătire profesională, de cultură şi educaţie; – creşterea ocupării şi a mobilităţii forţei de muncă în rândul tinerilor, precum şi îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de perfecţionare profesională; – susţinerea tinerilor fără venituri sau cu venituri reduse pentru finalizarea studiilor; – îmbunătăţirea tranziţiei de la şcoală la locul de muncă şi investirea în capacitatea de inserţie profesională a tinerilor; – evitarea pierderii potenţialului de creştere ca urmare a scăderii nivelului calificărilor, a dispariţiei coeziunii sociale şi a ieşirilor de pe piaţa muncii; – asigurarea posibilităţii tuturor tinerilor cu vârste sub 26 de ani de continuare a educaţiei sau de participare la programe de ucenicie sau stagiu, în termen scurt de la intrarea în şomaj sau de la absolvirea unui sistem de educaţie formală; – sprijinirea reconversiei profesionale, creşterea calitativă a formării profesionale şi încurajarea dezvoltării profesionale a acestora; – asigurarea unei forţe de muncă tinere şi sănătoase şi îmbunătăţirea nivelului cultural al tinerilor, luând în considerare că îmbunătăţirea ocupării şi a nivelului de educaţie a tinerilor reprezintă priorităţi şi direcţii de acţiune de maximă importanţă şi urgenţă, fiind solicitate şi de Uniunea Europeană prin recomandările specifice de ţară, în acest sens Consiliul recomandând ca în perioada 2018-2019 România să întreprindă acţiuni astfel încât să îmbunătăţească programele de actualizare a competenţelor şi să ofere un învăţământ general de calitate, în special pentru romi şi pentru copiii din zonele rurale, având în vedere că dacă măsurile de stimulare a pregătirii profesionale şi a ocupării nu sunt implementate foarte rapid pentru a deveni vizibile efectele macroeconomice şi bugetare de runda a doua, datorită creşterii numărului de salariaţi şi a productivităţii acestora, este posibil să fie afectate echilibrele macroeconomice şi bugetare. Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. 1
(1) Se aprobă Programul guvernamental „INVESTEŞTE ÎN TINE“, denumit în continuare Programul, care are ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la 26 de ani şi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare, autorizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, şi după caz, de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
(2) Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 40.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului.
(3) Plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, al cărui preşedinte are calitatea de ordonator terţiar de credite în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
(4) În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice în cadrul Programului.
(6) Între Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, precum şi cu Fondul Român de Contragarantare se încheie câte o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea Programului guvernamental „INVESTEŞTE ÎN TINE“.
ART. 2 (1) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (2) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat. (3) În cazul beneficiarului Programului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, pentru obţinerea creditului este necesar acordul reprezentantului legal. (4) Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proformă. (5) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie. (6) Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabileşte de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului. (7) Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile beneficiarilor şi familiilor acestora privind educaţia, sănătatea, cultura, sportul şi de habitat. (8) Se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale beneficiarului, inclusiv ale familiei acestuia: a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate; b) plata creşelor, grădiniţelor, şcolilor particulare; c) plata cursurilor de specializare/calificare; d) plata cursurilor de pregătire profesională; e) taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA; f) plata chiriei şi a utilităţilor; g) plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti; h) o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe; i) modernizarea sau renovarea unei locuinţe; j) costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale; k) achiziţionarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate; l) abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee; m) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate; n) articole sportive; o) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri; p) cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi concursuri. (9) Aria de teritorialitate a cheltuielilor prevăzute la alin. (8) lit. a)-n) o reprezintă teritoriul României. ART. 3 (1) Prin excepţie de la art. 1, Programul poate fi accesat şi de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (2) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (3) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul este angajat sau se angajează pe perioada derulării creditului. (4) Condiţiile de acordare a creditului prevăzute la art. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător. ART. 4 Plafonul anual al garanţiilor, modalitatea şi condiţiile de acordare, condiţiile de eligibilitate ale băncilor şi a persoanelor fizice beneficiare ale creditului, regulile de gestionare a garanţiilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Garanţiile se acordă în limita plafonului aprobat şi în funcţie de criteriile specifice prevăzute în normele şi procedurile interne de creditare ale băncilor şi în normele de garantare ale Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi ale Fondului Român de Contragarantare. ART. 5 În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv modalitatea şi condiţiile de acordare şi recuperare a garanţiilor, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. ART. 6 Se acordă prin prezenta ordonanţă de urgenţă mandat special Fondului Român de Contragarantare privind emiterea în numele şi în contul statului a garanţiilor în cadrul Programului, sens în care se completează obiectul de activitate al Fondului Român de Contragarantare stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2009, cu modificările ulterioare, cu operaţiunile desfăşurate în mandat privind analiza şi acordarea garanţiilor în cadrul programelor guvernamentale garantate de statul român. ART. 7 (1) Contractele prin care Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare acordă garanţiile de stat constituie titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice. (2) Sursa de plată a garanţiilor acordate de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Fondul Român de Contragarantare în numele şi contul statului pentru creditele acordate în cadrul Programului este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume rezultate din executarea garanţiilor acordate din bugetul de stat“ cod 55.01.50. (3) Creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite băncilor sunt asimilate creanţelor bugetare a căror recuperare se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Sumele încasate conform alin. (2) sunt venituri ale bugetului de stat, proporţional cu procentul de garantare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Ioana-Andreea Lambru Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu Bucureşti, 21 iunie 2018. Nr. 50. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
albert waduz
30 Iulie 2018
Ceva update? Au trecut 30 de zile...
AVANT LOAN
22 August 2018
Buna,
Sunte?i bineveni?i la AVANTS LOANS LIMITED. Un loc în care toate nevoile
financiare sunt rezolvate ?i visurile sunt satisf?cute.
V? mul?umim c? a?i ales AVANTS LOANS LIMITED pentru a ajuta ?i a pune
cap?t problemelor dvs. financiare. Oferim toate tipurile de pachete de
împrumut
Pentru a începe procesul de solicitare a împrumutului, contacta?i-ne acum
prin e-mail: avantloanson@gmail.com