Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 27 februarie 2025  privind unele măsuri din domeniul social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 27 februarie 2025 privind unele măsuri din domeniul social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 181 din 28 februarie 2025
    Având în vedere că finanţarea serviciilor sociale asigurată de la bugetul de stat trebuie să vizeze doar serviciile sociale care deţin licenţă de funcţionare, în condiţiile legii,
    dat fiind necesitatea unor măsuri integrate care să vizeze domeniul asistenţei sociale,
    luând în considerare necesitatea atingerii ţintelor aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României din domeniul social, respectiv îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin acest document strategic,
    având în vedere interesele fundamentale ale persoanelor vulnerabile şi având în vedere necesitatea asigurării supravegherii şi îngrijirii permanente a beneficiarilor din serviciile sociale cu cazare, respectiv asigurarea continuităţii activităţii,
    întrucât o parte din posturile ocupate se pot vacanta şi nu se mai poate asigura continuitatea activităţii de îngrijire şi supraveghere a persoanelor vulnerabile, ceea ce poate pune în pericol viaţa şi sănătatea beneficiarilor de servicii sociale,
    având în vedere necesitatea realizării unor evaluări privind modalitatea de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială, precum şi luarea de măsuri urgente de consolidare a capacităţii administrative la nivel naţional,
    deoarece Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi este desemnată autoritate centrală de coordonare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, cu modificările ulterioare, şi coordonează la nivel central activităţile de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, asigurând urmărirea aplicării unitare a reglementărilor din acest domeniu, pentru a asigura protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, precum şi pentru a asigura respectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice,
    ţinând cont de faptul că se urmăreşte corelarea între statutul de persoană încadrată într-un grad de handicap şi deţinerea unui permis de conducere auto, în situaţiile în care există o incompatibilitate medicală,
    luând în considerare faptul că, în prezent, există cazuri în care persoane încadrate într-un grad de handicap care beneficiază de drepturi sociale continuă să conducă autovehicule, deşi afecţiunile medicale declarate sunt incompatibile cu aceste drepturi, iar acest lucru poate avea consecinţe atât de ordin juridic, cât şi de siguranţă rutieră,
    având în vedere că neadoptarea unor astfel de măsuri poate genera premise care să afecteze siguranţa rutieră, precum şi în scopul prevenirii efectuării unor plăţi nejustificate şi al recuperării sumelor încasate necuvenit, se impune adoptarea măsurilor necesare în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
    Dat fiind faptul că beneficiile sociale sunt acordate doar persoanelor care îndeplinesc criteriile legale, se impune crearea unui cadru clar şi coerent pentru aplicarea legislaţiei, fără afectarea drepturilor persoanelor cu handicap care au dreptul legal de a conduce şi care sunt cu adevărat dependente de sprijin social.
    Ţinând cont de faptul că, prin art. III pct. 4 din Legea nr. 283/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, a fost modificat art. 10 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii funcţiei de inspector general de stat ca înalt funcţionar public, fiind necesară corelarea din perspectiva salarizării cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere faptul că, în anul 2025, salarizarea personalului nou-încadrat, personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv a personalului promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale pentru care nu există funcţie similară în plată, nu este reglementată,
    luând în considerare că această situaţie ar conduce la apariţia unor discrepanţe salariale între personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale pentru care nu există funcţie similară, şi celelalte categorii de personal bugetar,
    întrucât, începând cu data de 1 septembrie 2024, a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, act normativ care stabileşte noi dispoziţii şi mecanisme de aplicare în domeniul pensiilor publice, fiind necesară adaptarea corespunzătoare a cadrului legislativ şi procedural pentru asigurarea conformităţii cu noile reglementări,
    având în vedere deficitul de personal de la nivelul caselor teritoriale de pensii raportat la numărul de pensionari aflaţi în evidenţa acestora, dar şi la complexitatea documentaţiei în raport cu care se recalculează drepturile de pensie, potrivit prevederilor Legii nr. 360/2023, cu modificările ulterioare,
    luând în considerare faptul că aplicarea Legii nr. 360/2023, cu modificările ulterioare, presupune finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, inclusiv a pensiilor din fostul sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, precum şi valorificarea adeverinţelor referitoare la îndeplinirea condiţiilor de valabilitate şi legalitate a sporurilor/veniturilor nepermanente,
    ca urmare a necesităţii organizării unitare, în mod digital, a tuturor surselor relevante de date în interiorul instituţiei, cum ar fi documente, baze de date şi aplicaţii, în vederea creşterii capacităţii de adaptare a bazei de date a Casei Naţionale de Pensii Publice la modificările legislative sau la cerinţele de interoperabilitate naţionale sau europene,
    ţinând cont de necesitatea eficientizării operaţionale şi a serviciilor electronice avansate pentru sistemul naţional de pensii prin digitalizare, precum şi a îndeplinirii jalonului 240 - Sistemul informatic din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, asumat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României,
    dat fiind volumul mare de muncă pentru desfăşurarea activităţilor anterior menţionate, care conduce la supraîncărcarea personalului, aceasta poate genera consecinţe negative, în ceea ce priveşte atât afectarea stării de sănătate a acestuia, cât şi imposibilitatea soluţionării în termen a lucrărilor repartizate.
    Deoarece, în prezent, la nivelul Ministerului Energiei au fost finalizate procesele de evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor depuse în cadrul apelurilor derulate în scopul implementării Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României (PNRR), iar jaloanele aferente măsurilor de investiţii C6-I2, I3, I4 şi I5 şi C16-I2 pot fi considerate îndeplinite sau parţial îndeplinite,
    întrucât este imperios necesară ducerea la îndeplinire a ţintelor asociate jaloanelor,
    la acest moment, la nivelul Ministerului Energiei se află în implementare 366 de contracte de finanţare, pentru care alocările din PNRR însumează 1.158.627.248,33 euro, în timp ce contribuţia proprie a beneficiarilor finanţării este în valoare totală de 2.988.322.477,54 euro.
    Ţinând cont de faptul că, după semnarea contractelor de finanţare, o parte dintre beneficiarii investiţiilor din componenta 6. Energie, precum şi din cadrul componentei 16. RePowerEU au solicitat modificarea contractelor de finanţare încheiate şi includerea în cuprinsul acestora a posibilităţii de a constitui garanţii/ipoteci în favoarea unor instituţii de credit asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanţare pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare implementării proiectului, în toate fazele sale,
    luând în considerare faptul că rezultatul absenţei unei reglementări a acestor aspecte îl reprezintă încetarea contractelor aflate în stadiu de implementare la nivelul Ministerului Energiei, cu efect direct în ceea ce priveşte neatingerea jaloanelor şi ţintelor din cadrul investiţiilor gestionate de Ministerul Energiei, în calitate de coordonator de reforme şi/sau investiţii, şi implicit asupra evaluării cererilor de plată aferente jaloanelor şi ţintelor asociate acestora,
    având în vedere faptul că la nivelul Ministerului Energiei se află în implementare contracte de finanţare pentru care alocările din Fondul pentru modernizare depăşesc valoarea de 4 miliarde de euro, în timp ce contribuţia proprie a beneficiarilor finanţării este în valoare totală de peste 3 miliarde de euro,
    ţinând cont de faptul că, după semnarea contractelor de finanţare, o parte dintre beneficiarii investiţiilor, precum şi instituţiile bancare şi asociaţiile de profil au solicitat modificarea contractelor de finanţare încheiate şi includerea în cuprinsul acestora a posibilităţii de a constitui garanţii/ipoteci în favoarea unor instituţii de credit asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanţare, pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare implementării proiectului, în toate fazele sale,
    întrucât modificarea legislativă se impune în scopul prevenirii încetării contractelor aflate în stadiu de implementare la nivelul Ministerului Energiei şi al organismelor delegate, cu impact major asupra infrastructurii energetice din România, dar şi cu efecte negative directe în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a fondurilor din Fondul pentru modernizare, implementat şi gestionat de Ministerul Energiei şi de organismele delegate.
    Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi prevederilor art. 402 şi 408 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, există termene reglementate care stabilesc perioade minime de timp în care se pot întocmi şi apoi supune aprobării actele normative şi administrative subsecvente care se dau în aplicarea unui act normativ cu nivel superior de reglementare,
    astfel, punerea în aplicare a prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, implică măsuri specifice reglementate de Codul administrativ cu privire la cariera funcţionarilor publici din cadrul direcţiilor regionale antifraudă fiscală din cadrul serviciilor supuse reorganizării,
    având în vedere amplitudinea, complexitatea şi specificul modificărilor de structură şi de personal, care vor avea loc la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, referitoare la trecerea la modalitatea de organizare pe structuri judeţene a direcţiilor regionale antifraudă fiscală, dar şi obligativitatea respectării prevederilor Codului administrativ, se impune o derogare a termenului stabilit de ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru a asigura respectarea termenelor obligatorii impuse de actele normative în vigoare.
    Ţinând cont de faptul că suprafaţa de terenuri cumpărate de către statul român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în perioada 1.01.1990-până în prezent este mică, respectiv aproximativ 12.191 ha, din care 1.924 ha terenuri cu destinaţie agricolă şi 10.267 ha terenuri cu destinaţie forestieră,
    luând în considerare importanţa achiziţionării prin cumpărare de către statul român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, de terenuri cu destinaţie agricolă sau forestieră ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului,
    având în vedere importanţa strategică a bunului imobil ce va fi inclus în fondul forestier naţional, se impune achiziţia suprafeţei de 4.063,2594 ha prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările ulterioare.
    Întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    (1) Finanţările prevăzute în anexele nr. 4 şi 5 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, pentru serviciile sociale din sistemul de protecţie a copilului, centrele de zi şi centrele rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, căminele pentru persoane vârstnice, funcţionarea unităţilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, funcţionarea centrelor de zi de îngrijire şi recuperare a persoanelor vârstnice, centrele de zi destinate prevenirii separării copilului de familie potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează numai pentru serviciile sociale care deţin licenţă de funcţionare, licenţă de funcţionare provizorie sau plan de restructurare a centrului rezidenţial cu capacitate mai mare de 50 de locuri, avizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.
    (2) La finele exerciţiului financiar, fondurile neutilizate sau, după caz, utilizate pentru perioada în care furnizorul de servicii sociale a desfăşurat activitate fără a deţine licenţă de funcţionare se restituie la bugetul de stat.

    ART. II
    (1) Prin decizie a prim-ministrului se înfiinţează un comitet interministerial pentru consolidarea capacităţii administrative a instituţiilor cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în temeiul art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Comitetul prevăzut la alin. (1) este compus din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Finanţelor şi se va întruni ori de câte ori este nevoie.
    (3) Obiectivul principal al comitetului prevăzut la alin. (1) este de a evalua situaţia din domeniul asistenţei sociale, pe baza analizelor şi informaţiilor furnizate de către oricare dintre instituţiile prevăzute la alin. (2), precum şi de către alte instituţii publice care, potrivit legislaţiei specifice, au atribuţii în legătură cu funcţionarea serviciilor sociale.
    (4) Atribuţiile şi modul de funcţionare ale comitetului se stabilesc prin decizia prim-ministrului prevăzută la alin. (1), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

    ART. III
    Prin derogare de la prevederile art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025, posturile vacante din cadrul centrelor de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi, pentru care există contracte de finanţare în derulare pentru proiecte de reorganizare sau restructurare, posturile aferente proiectelor finanţate în baza Hotărârii Guvernului nr. 435/2022 privind aprobarea unor programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 973/2012 privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale, cu modificările şi completările ulterioare, posturile vacante aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe, precum şi posturile vacante sau temporar vacante din serviciile sociale cu cazare, prin care se asigură continuitatea activităţii, licenţiate în condiţiile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se pot ocupa prin concurs sau examen, în condiţiile legii, cu condiţia aprobării de către Guvern, prin memorandum, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Ministerului Finanţelor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

    ART. IV
    Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 58^2 se introduce un nou articol, art. 58^3, cu următorul cuprins:
    "ART. 58^3
    (1) Persoanele care deţin certificat de încadrare în grad de handicap, emis pentru cel puţin una dintre afecţiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, titulare ale unui permis de conducere, sunt supuse procedurii de reevaluare de către comisiile de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de reevaluare, emisă de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/locale a sectorului sau a municipiului Bucureşti.
    (2) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţeană/locală a sectorului sau a municipiului Bucureşti transmite lunar agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, până la data de 10 a lunii curente, pentru luna anterioară, lista persoanelor care deţin certificat de încadrare în grad de handicap, emis pentru cel puţin una dintre afecţiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, denumită în continuare ANPIS, centralizează listele comunicate de agenţiile teritoriale până la data de 15 a lunii curente şi le transmite Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în vederea aplicării prevederilor art. 22^3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) ANPIS transmite agenţiilor teritoriale, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea răspunsului Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări, listele cu persoanele care deţin un permis de conducere valabil şi notifică direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în vederea declanşării procedurii de reevaluare, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
    (5) Dreptul la prestaţiile sociale prevăzute la art. 58 alin. (3) şi (4) se suspendă pe perioada reevaluării prevăzute la alin. (1).
    (6) Suspendarea prevăzută la alin. (5) se efectuează în baza deciziei/dispoziţiei directorului executiv al direcţiei generale, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1), şi se comunică agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.019/2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012.
    (7) Transmiterea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)."

    2. La articolul 100 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) nerespectarea dispoziţiilor art. 16-22, art. 23 alin. (1), (2) şi (4), art. 24 alin. (1)-(6), art. 27 alin. (1) şi (2), art. 28, art. 30, art. 31, art. 32 alin. (2), art. 33 alin. (1)-(3), art. 34 alin. (3), art. 37 alin. (2), art. 51 alin. (4)-(7), art. 54 alin. (1)-(3), art. 55 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) lit. h), art. 61-64, art. 65 alin. (1), (2) şi (5), art. 66-68, art. 69 alin. (1), art. 70, art. 71, art. 75 alin. (2) şi ale art. 78 alin. (6), cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei."

    3. La articolul 100^1, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) nerespectarea de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti a prevederilor art. 23 alin. (3), art. 42 alin. (6), art. 58^3 alin. (2), art. 88 şi art. 90^3 alin. (2) şi (7);
b) nerespectarea de către comisiile de evaluare a prevederilor art. 58^3 alin. (1)-(4) şi art. 89 alin. (1) şi (4);"



    ART. V
    Prin derogare de la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) şi art. 100^1 lit. a) şi b) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum se modifică şi se completează prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    ART. VI
    (1) Procedura de notificare a agenţiilor teritoriale prevăzută la art. 58^3 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum se modifică şi se completează prin prezenta ordonanţă de urgenţă, modelul şi formatul documentelor prevăzute la alin. (2) şi (4) din acelaşi articol se stabilesc prin decizie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Procedura de reevaluare prevăzută la art. 58^3 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum se modifică şi se completează prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. VII
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 22^2 se introduce un nou articol, art. 22^3, cu următorul cuprins:
    "ART. 22^3
    (1) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai se află în evidenţa sa ori a agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene sau a municipiului Bucureşti, cu o afecţiune medicală dintre cele prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 22 alin. (2), comunică această informaţie poliţiei rutiere în a cărei rază teritorială domiciliază titularul permisului de conducere, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal ale acestuia.
    (2) Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări furnizează, în format electronic, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială date cu privire la deţinerea unui permis de conducere valabil, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1). Cerinţele tehnice necesare furnizării datelor în format electronic se stabilesc prin protocol de cooperare încheiat între Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
    (3) În termen de 5 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1), poliţia rutieră informează titularul permisului de conducere cu privire la faptul că figurează în evidenţa uneia dintre autorităţile prevăzute la alin. (1) cu o afecţiune medicală dintre cele prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis conform art. 22 alin. (2) şi îi solicită să înainteze dovada prezentării la examinarea medicală prevăzută la art. 22 alin. (1), efectuată de o unitate de asistenţă medicală autorizată.
    (4) În cazul în care titularul permisului de conducere nu comunică dovada în termen de 15 zile de la data comunicării solicitării prevăzute la alin. (3), prevederile art. 22 alin. (6^2) şi (6^5) se aplică în mod corespunzător.
    (5) Unitatea de asistenţă medicală autorizată prevăzută la alin. (3) aplică în mod corespunzător prevederile art. 22 alin. (6^1)."

    2. La articolul 97, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (6^2), (6^4), (8^4) sau (8^6), art. 22^3 alin. (4), art. 38 alin. (5) şi art. 113 alin. (1^4)."



    ART. VIII
    (1) În vederea identificării situaţiilor existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în care titulari ai permisului de conducere valabil deţin certificat de încadrare în grad de handicap, emis pentru cel puţin una dintre afecţiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis în temeiul art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi transmite Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, lista persoanelor care deţin certificat de încadrare în grad de handicap emis pentru cel puţin una dintre afecţiunile prevăzute în respectivul ordin.
    (2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza listei prevăzute la alin. (1), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială verifică beneficiarii aflaţi în plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în vederea aplicării art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 22^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (3) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială încheie protocolul de cooperare prevăzut la art. 22^3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. IX
    Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabileşte la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă, precum şi majorările salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară acordate potrivit actelor normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2024.

    ART. X
    Funcţia de inspector general de stat, prevăzută în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ capitolul I lit. c) - Funcţii publice de conducere nr. crt. 1, se introduce la lit. a) - Funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici nr. crt. 2.

    ART. XI
    (1) Termenul de încadrare în categoria funcţiilor contractuale, prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, aprobată prin Legea nr. 362/2022, cu modificările ulterioare, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2025.
    (2) Prevederile referitoare la numărul maxim de posturi cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător, pentru posturile prevăzute la alin. (1), de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 30 iunie 2025.
    (3) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

    ART. XII
    La articolul III alineatul (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2023 pentru modificarea şi/sau completarea unor acte normative din domeniul pensiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 31 august 2023, aprobată prin Legea nr. 119/2024, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:
    "d) activităţi referitoare la desfăşurarea procesului de gestionare a dosarelor de pensii comunitare şi internaţionale."


    ART. XIII
    După articolul 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 14 decembrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 37^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 37^1
    (1) După semnarea contractului de finanţare, în condiţii obiective şi justificate, pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, cu excepţia sumelor prevăzute la art. 23 alin. (7^1), pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanţare, beneficiarul poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanţare.
    (2) Beneficiarul este obligat să transmită coordonatorului de reforme şi/sau investiţii o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea acestora. În cazul imobilelor, aceasta este însoţită de raportul de evaluare a imobilului finanţat pe baza contractului de finanţare, realizat de către un evaluator independent autorizat ANEVAR.
    (3) Pentru contractele de credit şi contractele de ipotecă deja încheiate, beneficiarul este obligat să transmită coordonatorului de reforme şi/sau investiţii o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă până la data de 31 martie 2025."


    ART. XIV
    La articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 9 mai 2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alin. (6)-(8), cu următorul cuprins:
    "(6) După semnarea contractului de finanţare, în condiţii obiective şi justificate, pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, cu excepţia sumelor prevăzute la art. 21 alin. (2), pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanţare, beneficiarul poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanţare.
(7) Beneficiarul este obligat să transmită Ministerului Energiei/organismelor delegate o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea acestora. În cazul imobilelor, aceasta este însoţită de raportul de evaluare a imobilului finanţat pe baza contractului de finanţare, realizat de către un evaluator independent autorizat ANEVAR.
(8) Pentru contractele de credit şi contractele de ipotecă deja încheiate, în derularea contractelor de finanţare beneficiarul este obligat să transmită Ministerului Energiei/organismelor delegate o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă până la data de 31 martie 2025."


    ART. XV
    La articolul 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
    "(2) În cadrul direcţiilor regionale antifraudă fiscală funcţionează structuri teritoriale judeţene cu sediul în judeţele din aria de activitate a acestora, astfel cum sunt stabilite prin hotărârea Guvernului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Operaţionalizarea structurilor antifraudă teritoriale judeţene are loc începând cu data de 1 iulie 2025."


    ART. XVI
    Prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările ulterioare, suma de 111.830 mii lei se utilizează din fondul de accesibilizare pentru achiziţionarea suprafeţei de 4.063,2594 ha, conform elementelor de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,
                    Tánczos Barna
                    p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
                    Romeo Simionescu,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale,
                    Simona Bucura-Oprescu
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Cseke Attila-Zoltan
                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila
                    Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
                    Marcel-Ioan Boloş

    Bucureşti, 27 februarie 2025.
    Nr. 5.
    ANEXA 1

    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale bunului imobil care urmează a se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor
    din domeniul public al statului şi a se da în administrarea Ministerului Mediului,
    Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva

┌────┬────────────┬───────┬─────────┬────────────────┬───────────┬────────────┬───────────────────────┐
│ │ │ │ │ │ │Titularul │Situaţia juridică │
│ │ │Tipul │ │ │ │dreptului de├──────────┬────────────┤
│Nr. │Codul de │bunului│ │Elementele-cadru│Valoare │administrare│ │Administrare│
│crt.│clasificaţie│(mobil/│Denumirea│de descriere │(lei) │şi │Baza │/ Concesiune│
│ │ │imobil)│ │tehnică │ │ordonatorul │legală │/ Folosinţă │
│ │ │ │ │ │ │principal de│ │gratuită/ │
│ │ │ │ │ │ │credite │ │Închiriere │
├────┼────────────┼───────┼─────────┼────────────────┼───────────┼────────────┼──────────┼────────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │
├────┼────────────┼───────┼─────────┼────────────────┼───────────┼────────────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │Suprafaţa totală│ │ │ │ │
│ │ │ │ │4.063,2594 ha, │ │ │ │ │
│ │ │ │ │din care: CF nr.│ │ │ │ │
│ │ │ │ │50139 Grinţieş │ │ │ │ │
│ │ │ │ │(1,6060 ha), CF │ │ │ │ │
│ │ │ │ │nr. 50140 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Grinţieş (0,3910│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ha), CF nr. │ │ │ │ │
│ │ │ │ │50142 Grinţieş │ │ │ │ │
│ │ │ │ │(1,1790 ha), CF │ │ │ │ │
│ │ │ │ │nr. 50143 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Grinţieş (1,8160│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ha), CF nr. │ │ │ │ │
│ │ │ │ │50145 Grinţieş │ │ │ │ │
│ │ │ │ │(6,4120 ha), CF │ │ │ │ │
│ │ │ │ │nr. 50146 │ │Ministerul │ │ │
│ │ │ │ │Grinţieş (8,9860│ │Mediului, │ │ │
│ │ │ │ │ha), CF nr. │ │Apelor şi │ │ │
│ │ │ │ │50147 Grinţieş │ │Pădurilor/ │ │ │
│1 │8.04.01 │Imobil │Pădure │(20,5590 ha), CF│111.830.000│Regia │HCA nr. 4/│În │
│ │ │ │ │nr. 50149 │ │Naţională a │19.02.2025│administrare│
│ │ │ │ │Grinţieş │ │Pădurilor - │ │ │
│ │ │ │ │(1.846,0560 ha),│ │Romsilva │ │ │
│ │ │ │ │CF nr. 50158 │ │C.U.I. │ │ │
│ │ │ │ │Grinţieş │ │1590120 │ │ │
│ │ │ │ │(1.788,5890 ha),│ │ │ │ │
│ │ │ │ │CF nr. 50161 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Grinţieş │ │ │ │ │
│ │ │ │ │(316,9490 ha), │ │ │ │ │
│ │ │ │ │CF nr. 50236 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Ceahlău (0,7900 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ha), CF nr. │ │ │ │ │
│ │ │ │ │50239 Ceahlău │ │ │ │ │
│ │ │ │ │(3,3080 ha), CF │ │ │ │ │
│ │ │ │ │nr. 50266 │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Ceahlău (53,3910│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ha), CF nr. │ │ │ │ │
│ │ │ │ │50576 Poiana │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Teiului (13,2274│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ha) │ │ │ │ │
├────┴────────────┴───────┴─────────┼────────────────┼───────────┼────────────┼──────────┼────────────┤
│TOTAL │ │111.830.000│ │ │ │
└───────────────────────────────────┴────────────────┴───────────┴────────────┴──────────┴────────────┘



    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016