Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere dificultăţile cu care se confruntă operatorii culturali care desfăşoară programe, proiecte şi acţiuni culturale finanţate din fonduri publice, ca urmare a necorelării actelor normative cu aplicare generală în domeniul bugetar cu cele cu caracter special şi cu principiile de organizare şi desfăşurare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale,
având în vedere limitările instrumentelor juridice pe care le au la dispoziţie operatorii culturali, limitări care au condus la finalul stagiunii 2015/2016, în mod extrem şi nemaiîntâlnit, la împrejurarea extraordinară a anulării mai multor proiecte culturale, generând prejudicii materiale,
constatând că aceste împrejurări extraordinare au făcut obiectul unor reacţii critice în spaţiul public din ţară şi străinătate, ceea ce a cauzat în ultimele luni inclusiv prejudicii de imagine, evocându-se decalajul dintre instrumentele administraţiei culturale, pe de o parte, şi potenţialul produselor artistice din România, pe de altă parte, acestea din urmă ajungând însă să fie afectate, în perioada din urmă, de precaritatea mecanismelor avute la dispoziţie pentru rezolvarea aspectelor semnalate, împrejurare ce continuă să producă prejudicii pentru România în situaţia necorectării normative urgente a mecanismelor menţionate,
văzând că formele de contractualizare din cadrul instituţiilor de spectacole sau concerte sunt insuficient de clar reglementate, prin raportare la unele modificări recente ale legislaţiei, ceea ce a permis, de la începutul anului 2016, interpretări diferite la nivelul acestor instituţii, precum şi la nivelul unor autorităţi cu atribuţii de control, interpretări a căror contradictorialitate atestă faptul că managementul acestor instituţii este în mod continuu expus la adoptarea unei conduite riscante, ce poate fi considerată oricând potenţial culpabilă, ceea ce constituie o împrejurare care nu poate fi lăsată să subziste, întrucât ar genera pe termen scurt şi mediu nu doar situaţii cu potenţial litigios, ci şi suspendarea sau anularea altor proiecte ori acţiuni culturale, dintre care unele sunt deja în pregătire,
ţinând cont că insuficienţele semnalate sunt în pericol să afecteze cu caracter imediat programe/proiecte culturale de anvergură din toamna anului 2016, dintre care unele cu participare internaţională, ceea ce, în absenţa unor măsuri urgente, ar prejudicia credibilitatea operatorilor culturali din România pe plan internaţional,
văzând că recenta modificare a unor principii de organizare bugetară, mai ales prin instituirea în 2016 a obligativităţii raportărilor electronice, vine în contradicţie cu impredictibilitatea defalcării devizelor proiectelor şi acţiunilor culturale pe tipuri de cheltuieli la nivelul unui întreg exerciţiu bugetar, ceea ce generează blocaje atunci când, în relaţia operatorilor culturali cu ordonatorii principali de credite din cadrul autorităţilor finanţatoare, aceştia nu aprobă rectificările bugetare între articole ori de câte ori se adoptă un nou deviz de proiect, acest blocaj punând în pericol desfăşurarea unor programe/proiecte/acţiuni culturale şi în viitor,
văzând că subzistă în situaţia normativă de după anul 2015, în acte normative de nivel egal, definiţii diferite ale aceloraşi concepte, concepte care au relevanţă şi în legislaţia din domeniul cultural, ceea ce supune actele juridice care se încheie în temeiul acestor norme unei impredictibilităţi evidente, supunând părţile contractante - deopotrivă operatori culturali şi autorităţi finanţatoare - riscului anulării unor contracte aflate în executare, în funcţie de definiţia legală aleasă pentru interpretarea contractului, lacună ce impune o corelare a definiţiilor,
urmărind riscul blocajelor la nivelul sesiunilor de finanţare de proiecte culturale pe care le desfăşoară în lunile următoare Administraţia Fondului Cultural Naţional, ca urmare a faptului că este afectată exercitarea prerogativei decizionale a Consiliului acestei instituţii, întrucât în acest Consiliu au fost numiţi membri care au domiciliul în afara municipiului Bucureşti, fără ca să existe temei legal pentru decontarea cheltuielilor de deplasare a acestora, situaţie ce nu a fost prevăzută în ipoteza normativă actuală, fapt de natură să genereze blocarea sesiunilor de finanţare a Administraţiei în viitorul imediat,
constatând lipsa cadrului legal specific pentru situaţiile în care programele, proiectele şi acţiunile culturale reclamă recurgerea la instrumente care sunt impredictibile prin însăşi natura domeniului, presupunând deopotrivă o maximă celeritate, şi, în mod corespondent, prerogative care să poată fi articulate în mod flexibil şi în concordanţă cu specificul activităţii culturale,
totodată, observând că necorelările normative au adus atingere actului cultural pe plan naţional, fie prin blocaje instituţionale, fie prin imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a unor programe, proiecte şi acţiuni culturale de anvergură naţională ori în cadrul unor parteneriate culturale internaţionale, fapt care, dacă ar rămâne necorectat, ar continua să producă pe termen mediu şi lung prejudicii materiale şi de imagine pentru România,
având în vedere că lipsa explicitării unor situaţii de strictă aplicare domeniului cultural a condus la interpretări neunitare, străine de natura şi de specificul domeniului cultural, generând înmulţirea situaţiilor litigioase,
luând în considerare necesitatea ca durata raporturilor juridice pe care le încheie instituţiile publice de spectacole sau concerte, inclusiv cea a raporturilor de muncă, să poată fi adaptată principiului organizării pe programe şi proiecte a activităţii acestor instituţii, principiu consfinţit deja prin alte legi, ceea ce impune ca în aceste instituţii, datorită specificului activităţii, să poată fi încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, fără impunerea normativă a vreunei preferinţe pentru oricare dintre aceste durate, în scopul de a se permite în aceste instituţii ca ponderea contractelor individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată să o poată depăşi pe cea a contractelor individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată,
constatându-se că păstrarea unor prevederi legale neclare şi contradictorii în privinţa organizării şi desfăşurării programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale este de natură să reducă interesul şi iniţiativa operatorilor şi a instituţiilor publice de cultură cu privire la dezvoltarea acestor programe, ceea ce generează scăderea ofertei culturale în ansamblul ei,
ţinând cont de faptul că, în lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, există pericolul păstrării blocajului la nivelul instituţiilor publice de cultură, a căror persistenţă afectează accesul la cultură, continuând totodată să cauzeze, după cum s-a arătat, prejudicii de ordin material şi moral,
neadoptarea măsurilor propuse prin ordonanţa de urgenţă va genera efecte negative, concretizate în subfinanţarea actului cultural şi în lipsa de eficienţă a unor mecanisme administrative de la nivelul instituţiilor de spectacole şi de concerte,
interesul general vizează asigurarea accesului la actul de cultură, drept consacrat de Constituţie, nerespectarea lui impunând o abordare normativă care să ia în considerare principiile de organizare a activităţii culturale în congruenţă cu practica la nivel european,
în considerarea faptului că aspectele mai sus menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 13 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
"m) participant la programul/proiectul/acţiunea culturală - orice persoană care desfăşoară o activitate în cadrul sau în beneficiul programului/proiectului/acţiunii culturale, cu titlu oneros sau gratuit, indiferent de statutul său, care poate fi, dar fără a se limita la acestea: salariat, colaborator persoană fizică sau colaborator persoană fizică autorizată, delegat/detaşat/salariat/angajat al altei entităţi decât cea care organizează programul/proiectul/acţiunea culturală."
2. La articolul 1^1, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) neretroactivitatea - excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, cu excepţia fondurilor financiare cheltuite de beneficiar pentru continuarea programului, în limita plafonului de cofinanţare solicitat;"
3. La articolul 4 alineatul (1), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"e) cheltuieli de masă ale participanţilor şi/sau invitaţilor, în limita maximă aprobată, potrivit prevederilor legale, pentru invitaţii secretarilor generali ai ministerelor;
f) diurnă pentru participanţi, în aceleaşi condiţii precum cele stabilite pentru salariaţii instituţiilor publice, acordată în situaţia în care nu se asigură cheltuielile prevăzute la lit. e);"
4. La articolul 20, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Membrilor consiliului li se pot deconta cheltuielile de cazare şi transport, în condiţiile legii."
5. După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 32, cu următorul cuprins:
"Art. 32. - Cheltuielile care se efectuează de către instituţiile publice din titlul de cheltuieli «Bunuri şi servicii», cu excepţia bunurilor de natura obiectelor de inventar, şi care sunt destinate organizării şi/sau desfăşurării programelor/proiectelor/acţiunilor culturale, se prevăd în bugetele instituţiilor publice organizatoare la alineatul bugetar «20.30.30 - Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii»."
ART. II
Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Funcţionarea instituţiilor de spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic, tehnic şi administrativ, care îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă, a celor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau în baza unor contracte reglementate de Codul civil.
..................................................................
(4) Pe durata stagiunii, personalul artistic de specialitate angajat în instituţii de spectacole sau concerte poate încheia contracte conform prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu alte instituţii sau companii de spectacole sau concerte, numai cu acordul conducerii instituţiei."
2. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Durata contractelor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi a celor reglementate de Codul civil poate fi stabilită inclusiv pe stagiune ori pe program, proiect sau acţiune culturală şi poate fi prelungită prin acordul părţilor."
3. La articolul 12, alineatele (3) şi (5) se abrogă.
4. La articolul 12, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) şi (4^2), cu următorul cuprins:
"(4^1) Acordul prevăzut la alin. (4) poate fi dat în una dintre următoarele modalităţi:
a) suspendarea contractului individual de muncă pe durata derulării contractului privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în condiţiile ultimei teze a art. 54 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) menţinerea contractului individual de muncă dacă derularea contractului privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu afectează îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin fişa postului.
(4^2) Personalul instituţiilor de spectacole sau concerte poate încheia mai multe contracte individuale de muncă cu aceeaşi instituţie de spectacole ori concerte sau cu alte instituţii ori companii de spectacole sau concerte cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi cu acordul prealabil al conducerii instituţiei."
5. La articolul 13, alineatele (1), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, contractul individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată sau pe durata determinată, inclusiv pe stagiune ori pe producţie artistică, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi art. 83 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
...........................................................
(4) Datorită specificului activităţii, încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată se poate face şi prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) şi ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Contractele individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată pot fi modificate, prin acordul părţilor, în contracte pe durată determinată."
6. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Pentru asigurarea mobilităţii artiştilor, instituţiile de spectacole sau concerte pot să prevadă în bugetele lor fonduri destinate construirii/amenajării/achiziţionării unor locuinţe de serviciu."
7. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:
"Art. 16^1. - (1) Pentru desfăşurarea, în cadrul instituţiei angajatoare, a altor activităţi decât cele care fac obiectul propriilor contracte individuale de muncă, salariaţii din cadrul instituţiilor de spectacole sau concerte pot fi remuneraţi în temeiul unor contracte încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau, după caz, în baza unor contracte reglementate de Codul civil, indiferent de durata respectivelor activităţi.
(2) Pentru participarea la gale, festivaluri, turnee ori alte asemenea proiecte, salariaţii pot fi remuneraţi în temeiul unor contracte încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau, după caz, în baza unor contracte reglementate de Codul civil.
(3) Remuneraţiile prevăzute la alin. (2) se pot plăti persoanelor participante în una dintre următoarele forme:
a) de către instituţia de spectacole sau concerte trimiţătoare, din veniturile proprii, obţinute de la organizatorul respectivului proiect;
b) de către organizatorul respectivului proiect.
(4) Plata remuneraţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) nu afectează acordarea drepturilor salariale ale persoanelor beneficiare."
8. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - Obligaţiile de plată ale instituţiilor de spectacole sau concerte, rezultate din contractele încheiate conform prevederilor art. 12 alin. (1^1), se consideră cheltuieli aferente producţiilor artistice şi se prevăd în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei."
ART. III
Prevederile art. I pct. 5 intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
----------------
Ministrul culturii,
Corina Şuteu
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
regionale şi administraţiei publice,
Vasile Dîncu
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana Dragu
Ministrul muncii, familiei, protecţiei
sociale şi persoanelor vârstnice,
Dragoş-Nicolae Pîslaru
Bucureşti, 31 august 2016.
Nr. 48.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: