Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - importanţa deosebită a fondurilor structurale în ansamblul economiei naţionale, precum şi efectele negative asupra potenţialului de dezvoltare a economiei naţionale generate de un nivel redus al absorbţiei fondurilor structurale, – Acordul de parteneriat cu România pentru perioada de programare financiară 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 5.515 din 6 august 2014, denumit în continuare Acordul de parteneriat, stabileşte condiţionalităţile orizontale ex-ante care trebuie îndeplinite de Guvernul României în legătură cu utilizarea fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, fonduri structurale în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro; – importanţa domeniului achiziţiilor publice, reflectată în condiţionalităţile ex-ante stabilite prin Acordul de parteneriat, precum şi faptul că una dintre aceste condiţionalităţi vizează înfiinţarea unei unităţi de achiziţii centralizate prin intermediul căreia autorităţile contractante care acţionează la nivel central achiziţionează anumite categorii de produse şi servicii; – înfiinţarea unei unităţi de achiziţii centralizate prin intermediul căreia autorităţile contractante care acţionează la nivel central achiziţionează anumite categorii de produse şi servicii este prevăzută ca direcţie de acţiune în Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice; – înfiinţarea unităţii de achiziţii centralizate era prevăzută a fi realizată până la data de 31 decembrie 2016, precum şi solicitările Comisiei Europene privind înfiinţarea şi operaţionalizarea unităţii de achiziţii centralizate, pentru acest aspect fiind necesară adoptarea unor măsuri de ordin legislativ; – prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului; – prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziţii specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999, Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument european de vecinătate, Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziţii specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, precum şi prevederile Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II); – absorbţia fondurilor structurale conform Acordului de parteneriat, în valoare de aproximativ 43 de miliarde de euro, reprezintă un interes public prioritar, dată fiind importanţa acestora în ansamblul economiei naţionale şi efectele absorbţiei fondurilor structurale asupra potenţialului de dezvoltare a economiei naţionale; – nerespectarea prevederilor Acordului de parteneriat, prin neîndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante prevăzute în cuprinsul său, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea şi implementarea Strategiei naţionale de achiziţii publice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 901/2015, poate conduce la afectarea finanţării din fonduri structurale în cadrul programelor europene finanţate din fonduri europene alocate în exerciţiul financiar 2014-2020 a unor proiecte de interes public şi la corecţii financiare, fiind astfel afectată în mod semnificativ îndeplinirea obiectivelor de absorbţie a fondurilor structurale, cu impact deosebit asupra dezvoltării economiei naţionale; ţinând cont de faptul că, în prezent, contrar prevederilor Acordului de parteneriat, nu este înfiinţată o unitate de achiziţii centralizate prin intermediul căreia autorităţile contractante care acţionează la nivel central achiziţionează anumite categorii de produse şi servicii, situaţie care poate duce la consecinţele menţionate în paragraful anterior, prezentând astfel caracter de situaţie extraordinară şi care, pentru a evita o atingere gravă şi iminentă a interesului public legat de absorbţia fondurilor structurale, trebuie soluţionată în cel mai scurt timp posibil prin emiterea în condiţii de urgenţă a actului normativ primar necesar pentru înfiinţarea unităţii de achiziţii centralizate, în considerarea faptului că aspectele sus-menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate ca unitate de achiziţii centralizate în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. bbb) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare ONAC, cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) ONAC este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice. ART. 2 (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) acord-cadru centralizat - acordul-cadru prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat de ONAC în numele şi pentru utilizatori, având ca obiect produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat; b) autoritate contractantă - entitatea prevăzută la art. 4 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare; c) instituţie centrală - autoritate contractantă înfiinţată şi organizată ca autoritate şi/sau instituţie publică centrală; d) procedură de atribuire centralizată - procedură de atribuire a acordurilor-cadru centralizate, organizate de ONAC, precum şi administrarea de către ONAC a unui sistem dinamic de achiziţii având ca obiect produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat; e) produs şi/sau serviciu achiziţionate în sistem centralizat - produsele şi/sau serviciile stabilite prin norme metodologice, care fac obiectul acordurilor-cadru încheiate de ONAC în numele şi pentru utilizatori sau al unui sistem dinamic de achiziţii administrat de ONAC în numele şi pentru utilizatori; f) utilizator - utilizator principal sau secundar; g) utilizator principal - autoritatea contractantă care este instituţie centrală, organism de drept public care funcţionează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiei centrale ori în asociere de instituţii care cuprinde cel puţin o instituţie centrală sau un organism de drept public care funcţionează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor centrale; h) utilizator secundar - orice autoritate contractantă care nu este utilizator principal, inclusiv entităţile care au calitatea de autorităţi contractante conform legislaţiei unui alt stat membru al Uniunii Europene. (2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. II Rolul, obiectivele şi atribuţiile ONAC ART. 3 (1) ONAC este desemnată ca unitate de achiziţii centralizate care furnizează următoarele activităţi în numele şi pentru utilizatori: a) încheierea de acorduri-cadru; b) administrarea de sisteme dinamice de achiziţii. (2) Acordurile-cadru şi sistemele dinamice de achiziţii prevăzute la alin. (1) au ca obiect exclusiv produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat. (3) În exercitarea atribuţiilor sale, ONAC acţionează în numele şi pentru utilizatori, exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile care revin acestora şi asigură, în calitate de parte, reprezentarea în justiţie a drepturilor şi intereselor utilizatorilor. (4) ONAC desfăşoară şi activităţi de achiziţie auxiliare exclusiv în legătură cu activităţile realizate de utilizatori având ca obiect produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat, în condiţiile stabilite prin normele metodologice. (5) Utilizatorii încheie contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru semnate de ONAC în nume propriu şi pentru aceştia sau contracte de achiziţii în cadrul sistemelor dinamice de achiziţii gestionate de ONAC, în condiţiile legii. (6) La solicitarea utilizatorilor, ONAC poate semna acorduri-cadru de lucrări. ART. 4 ONAC are drept scop îndeplinirea următoarelor obiective principale: a) optimizarea condiţiilor şi procesului de achiziţii pe bază de criterii economice şi de calitate şi în condiţiile asigurării securităţii juridice, prin agregarea necesităţilor utilizatorilor; b) creşterea transparentei şi achiziţiile publice; c) îmbunătăţirea şi profesionalizarea sistemului de achiziţii publice; d) asigurarea disponibilităţii produselor şi serviciilor achiziţionate în sistem centralizat pentru utilizatori. ART. 5 (1) ONAC are următoarele atribuţii principale: a) colectarea necesităţilor utilizatorilor în legătură cu produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat; b) stabilirea programului anual al achiziţiilor publice pentru produsele si serviciile achiziţionate în sistem centralizat; c) organizarea procedurilor de atribuire centralizate şi încheierea acordurilor-cadru centralizate; d) punerea la dispoziţia utilizatorilor a acordurilor-cadru centralizate; e) monitorizarea acordurilor-cadru centralizate, precum şi exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor utilizatorilor rezultate din acestea în situaţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
f) participarea în calitate de parte în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale sau în faţa instanţelor de judecată în legătură cu actele sale emise în exercitarea atribuţiilor sale; g) furnizarea de activităţi de achiziţie auxiliare. (2) În exercitarea atribuţiilor sale, ONAC urmăreşte în mod permanent realizarea obiectivelor prevăzute la art. 4, având un rol activ în relaţia cu utilizatorii, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. CAP. III Raporturile dintre utilizatori şi ONAC SECŢIUNEA 1 Obligaţiile utilizatorilor şi ale ONAC ART. 6 (1) Utilizatorii principali au obligaţia de a achiziţiona produsele şi serviciile în sistem centralizat de către ONAC prin una dintre următoarele modalităţi: a) prin utilizarea acordurilor-cadru centralizate încheiate de ONAC potrivit dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare; b) prin utilizarea sistemelor dinamice de achiziţii administrate de către ONAC în numele şi pentru utilizatori, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), utilizatorii principali au dreptul de a achiziţiona produsele şi serviciile prevăzute la respectivul alineat fără utilizarea sistemului centralizat doar în cazul în care, la momentul iniţierii achiziţiei, niciunul dintre instrumentele prevăzute la alineatul anterior nu poate fi utilizat, iar această situaţie a fost confirmată în scris de către ONAC în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea utilizatorului. (3) În situaţiile în care, în urma aplicării dispoziţiilor alin. (2), utilizatorii principali încheie în nume propriu acorduri-cadru/contracte de achiziţie publică având ca obiect produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat, aceştia execută contractele de achiziţie publică sau acordurile-cadru respective până la încetarea obligaţiilor care decurg din acestea. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), utilizatorii principali nu au obligaţia de a realiza achiziţiile de produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat într-una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1) în cazul în care realizează aceste achiziţii: a) într-o altă modalitate exceptată de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, cu modificările ulterioare; b) prin intermediul unei alte unităţi de achiziţii centralizate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Utilizatorii secundari au dreptul de a achiziţiona produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat de către ONAC. ART. 7 (1) Utilizatorii principali au obligaţia de a contribui la realizarea activităţilor desfăşurate de ONAC prin îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) În vederea exercitării atribuţiilor sale, ONAC are dreptul de a solicita date şi informaţii utilizatorilor, iar utilizatorii principali au obligaţia să pună la dispoziţia ONAC datele şi informaţiile solicitate în termen de 20 de zile de la primirea solicitării.
ART. 8 (1) În vederea desfăşurării activităţilor sale în legătură cu organizarea procedurilor de atribuire centralizate, ONAC solicită utilizatorilor transmiterea necesităţilor de produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat, precum şi orice alte date şi informaţii necesare în legătură cu acestea, iar utilizatorii principali au obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2), de a transmite ONAC datele şi informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
(2) Responsabilitatea cu privire la necesităţi, precum si cu privire la datele transmise potrivit alin. (1) revine utilizatorilor. SECŢIUNEA a 2-a Registrul utilizatorilor ART. 9 (1) În vederea realizării unei evidenţe unitare a utilizatorilor, ONAC înfiinţează şi menţine un registru complet al utilizatorilor, denumit în continuare Registrul, organizat sub forma unei baze de date electronice disponibile pe pagina de internet a ONAC. (2) Registrul va conţine datele de identificare ale tuturor utilizatorilor, inclusiv datele de contact ale persoanelor desemnate de fiecare utilizator ca responsabilă pentru comunicarea cu ONAC, care sunt deţinute/prelucrate cu protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale personalelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familiară şi privată. (3) Fiecare utilizator principal are obligaţia, până la data de 1 noiembrie 2018, să solicite ONAC înregistrarea în Registru. (4) Utilizatorii secundari au dreptul ca, în orice moment, să solicite ONAC înregistrarea în Registru. (5) Utilizatorii au obligaţia de a solicita ONAC înregistrarea în Registru a modificărilor survenite în legătură cu datele de identificare ale acestora, în termen de 10 zile de la apariţia modificării. (6) ONAC furnizează activităţile de achiziţii centralizate şi activităţile de achiziţii auxiliare exclusiv în beneficiul utilizatorilor înregistraţi în Registru. Neînregistrarea în Registru nu exonerează utilizatorii principali de obligaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) şi nu dă dreptul acestora să aplice dispoziţiile art. 6 alin. (2). (7) Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate de către ONAC, în aplicarea prevederilor alin. (1)-(6), se realizează conform legislaţiei naţionale în vigoare. SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii referitoare la remediile şi căile de atac în legătură cu procedurile de atribuire centralizate, acordurile-cadru centralizate şi contractele de achiziţie publică centralizate ART. 10 (1) Contestaţiile împotriva actelor emise de ONAC în cadrul sau în legătură cu procedurile de atribuire centralizate, inclusiv cererile de suspendare a procedurilor de atribuire centralizate, se introduc în contradictoriu cu ONAC în calitate de emitent al actelor autorităţii contractante. ONAC are calitatea de parte în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurilor de atribuire centralizate pentru încheierea acordurilor-cadru. (2) ONAC reprezintă utilizatorii, iar utilizatorii îşi exercită drepturile şi obligaţiile procesuale prin intermediul ONAC în cadrul următoarelor procese şi cereri: a) procesele şi cererile privind anularea sau constatarea nulităţii absolute a acordurilor-cadru centralizate, inclusiv a contractelor subsecvente încheiate de ONAC în temeiul acordurilor-cadru centralizate în nume propriu; b) procesele şi cererile privind executarea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a acordurilor-cadru centralizate. (3) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în legătură cu procesele şi cererile prevăzute la alin. (2) produc efecte în mod direct faţă de ONAC. ONAC are dreptul de a pune în executare hotărârile judecătoreşti şi, respectiv, obligaţia de a executa hotărârile judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte plata eventualelor sume de bani cu titlu de despăgubiri sau cu orice alt titlu, care se asigură din bugetul ONAC. (4) Contestaţiile împotriva actelor autorităţii contractante emise de utilizatori în cadrul sau în legătură cu procedurile organizate de utilizatori pentru atribuirea contractelor subsecvente în temeiul acordurilor-cadru centralizate, inclusiv cererile de suspendare a procedurilor organizate de utilizatori, se introduc în contradictoriu cu utilizatorii în calitate de emitenţi ai actelor autorităţii contractante. Utilizatorii au calitatea de parte în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurilor organizate de utilizatori. (5) Utilizatorii au calitatea de parte şi îşi exercită drepturile şi obligaţiile procesuale în mod direct în cadrul următoarelor procese şi cereri: a) procesele şi cererile privind executarea contractelor de achiziţie publică centralizate în legătură cu drepturile şi obligaţiile utilizatorilor care rezultă din raporturile individuale constituite între fiecare utilizator şi contractant, inclusiv cu privire la livrarea produselor sau prestarea serviciilor, recepţia, facturarea şi plata acestora şi plata şi încasarea de despăgubiri; b) procesele şi cererile privind anularea sau constatarea nulităţii absolute a contractelor subsecvente atribuite de utilizatori în temeiul acordurilor-cadru centralizate; c) procesele şi cererile privind executarea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor subsecvente încheiate în temeiul acordurilor-cadru centralizate. (6) În cazul proceselor şi cererilor prevăzute de prezentul articol, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, privind chemarea în garanţie. (7) În vederea respectării dispoziţiilor alin. (1)-(6) se aplică corespunzător prevederile Legii nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. IV Conducerea, organizarea şi funcţionarea ONAC ART. 11 (1) ONAC este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat. (2) Preşedintele ONAC este numit prin decizie a primministrului României, în baza propunerii înaintate de către ministrul finanţelor publice. (3) În exercitarea prerogativelor ce îi revin, preşedintele ONAC emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. (4) Persoana care ocupă funcţia de preşedinte al ONAC trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: a) să deţină cetăţenia română; b) să cunoască limba română, scris şi vorbit; c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu; d) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate; e) să aibă studii universitare de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă; f) să nu fi suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; g) să nu se încadreze în dispoziţiile art. 2 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările ulterioare; h) să aibă experienţă specifică de cel puţin 5 ani în domeniul achiziţiilor publice; i) să nu deţină participaţii, direct sau indirect, la operatori economici care participă sau sunt implicaţi în proceduri de achiziţie publică şi/sau contracte de achiziţie publică/acorduri-cadru/contracte subsecvente, în calitate de ofertanţi, subcontractanţi sau terţi susţinători şi să nu facă parte din organele de conducere ale unor astfel de operatori economici; j) să nu se afle într-o situaţie de conflict de interese sau incompatibilitate reglementată de dispoziţiile altor acte normative. (5) Prin derogare de la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în subordinea preşedintelui se organizează şi funcţionează cabinetul demnitarului. (6) Numărul maxim de posturi din cabinetul preşedintelui ONAC este cel prevăzut la pct. 6 din anexa nr. 1 a Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru conducătorul unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat. ART. 12 (1) Personalul ONAC este constituit din funcţionari publici şi/sau, după caz, din personal contractual. (2) Salarizarea personalului ONAC se stabileşte potrivit prevederilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul de salarizare pentru funcţiile similare din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice. (3) Organizarea, funcţionarea, sediul şi structura organizatorică, precum şi numărul maxim de posturi al ONAC se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ART. 13 (1) ONAC are calitatea de autoritate contractantă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi aplică dispoziţiile actelor normative în domeniul achiziţiilor publice pentru atribuirea şi încheierea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru având ca obiect produsele, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării activităţii sale. (2) ONAC aplică dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă în cazul achiziţiilor de produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat necesare pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii proprii, în calitate de utilizator principal. ART. 14 Ministerul Finanţelor Publice şi ONAC iau toate măsurile administrative şi organizatorice necesare, astfel încât ONAC să fie operaţională şi să beneficieze de toată infrastructura, aplicaţiile şi sistemele electronice necesare iniţierii în condiţii optime a procedurilor de atribuire centralizate şi exercitării atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. CAP. V Dispoziţii tranzitorii si finale ART. 15 (1) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 6 alin. (1), utilizatorii principali au dreptul de a realiza achiziţiile de produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat în una dintre modalităţile prevăzute de respectivele dispoziţii în cazul în care au încheiat contracte de achiziţie publică sau acorduri-cadru având ca obiect produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat. (2) La solicitarea ONAC, utilizatorii comunică ONAC situaţia contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru care fac obiectul dispoziţiilor alin. (1). (3) Utilizatorii principali execută contractele de achiziţie publică sau acordurile-cadru având ca obiect produse şi servicii achiziţionate în sistem centralizat încheiate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la încetarea obligaţiilor care decurg din acestea. ART. 16 (1) ONAC înfiinţează şi organizează, prin ordin al preşedintelui ONAC, Registrul autorităţilor contractante care au calitatea de utilizator principal. (2) Autorităţile contractante care au calitatea de utilizatori principali, existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au obligaţia de a se înregistra în Registru. ART. 17
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Guvernul emite norme metodologice de aplicare a acesteia prin care se aprobă următoarele:
a) lista produselor şi serviciilor achiziţionate în sistem centralizat;
b) situaţiile, condiţiile, precum şi produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat în legătură cu care ONAC poate atribui acorduri-cadru de achiziţie publică centralizate;
c) drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile ONAC şi ale utilizatorilor în cadrul etapelor procesului de achiziţie publică prevăzute la art. 8 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire centralizate;
d) alte măsuri necesare pentru operaţionalizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a activităţii ONAC.
ART. 18 Prin hotărâre a Guvernului, ONAC poate prelua derularea procedurilor de achiziţii publice şi în alte domenii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului se află în sarcina altor autorităţi contractante. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Bogdan Puşcaş Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Paul Stănescu Ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu p. Ministrul afacerilor externe, Dănuţ Sebastian Neculăescu, secretar de stat Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea Bucureşti, 31 mai 2018. Nr. 46. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.