Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere necesitatea efectuării unor corelări în contextul în care Sistemul informatic naţional RO e-TVA este bazat pe utilizarea datelor existente cu privire la operaţiunile impozabile furnizate de Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura şi Sistemul informatic naţional RO e-Case de marcat electronice, precum şi de alte baze de date existente în sistemele informatice gestionate de Ministerul Finanţelor, întrucât transmiterea de aparatele de marcat electronice fiscale către Sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a codului de identificare fiscală al contribuabilului este o informaţie necesară pentru generarea decontului de TVA precompletat, ţinând seama şi de faptul că termenul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare pentru utilizarea şi/sau implementarea de către Ministerul Finanţelor a modulelor de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin Sistemul informatic naţional RO e-TVA este 1 august 2024, în considerarea asigurării unui echilibru just între interesele în concurs, respectiv păstrarea proporţionalităţii sancţiunilor în raport cu gravitatea faptei, ţinând cont de caracterul operativ al normei legale ce acţionează pentru eliminarea riscurilor fiscale produse prin neînregistrarea în evidenţele contabile a bunurilor transportate şi având în vedere stabilirea în mod nediferenţiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, a sancţiunii contravenţionale principale, în contextul completării normelor sancţionatoare şi ţinând seama de perioada tranzitorie după care ar urma să fie aplicate sancţiunile contravenţionale, pentru a oferi securitate juridică normei sancţionatoare, este necesar să se reglementeze modul de aplicare, din perspectivă temporală, a sancţiunilor contravenţionale nou-introduse. Luând în considerare că în practică există situaţii în care, la constituirea unor instituţii de credit, acţionarii pot decide vărsarea capitalului social în etape, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările şi completările ulterioare, iar pentru contribuabilii respectivi, care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară IFRS, această situaţie generează un tratament contabil specific, având în vedere că baza de impozitare pentru impozitul pe clădiri nu s-a prevăzut în cuprinsul deciziei de impunere şi, astfel, aceasta nu se comunică de către unităţile administrativ-teritoriale contribuabililor plătitori ai impozitului pe clădiri şi, implicit, persoanele fizice care deţin în proprietate/coproprietate clădiri rezidenţiale nu au posibilitatea de a cunoaşte dacă valoarea impozabilă determinată potrivit dispoziţiilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către organul fiscal local, depăşeşte plafonul prevăzut pentru impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, de 2.500.000 lei, întrucât lipsa tuturor informaţiilor necesare generării decontului de TVA precompletat ar putea periclita implementarea completă a acestui obiectiv, cu consecinţa lipsirii parţiale de eficienţă a acestui instrument, afectând astfel capacitatea operativă a administraţiei fiscale în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare fiscală, fapt care impactează negativ evoluţia încasărilor la bugetul de stat, deoarece, în lipsa unor măsuri rapide privind condiţii de concurenţă şi echitate fiscală în rândul tuturor contribuabililor, ar putea exista situaţii care să genereze inegalităţi, în special prin raportare la contribuabilii de bună-credinţă, care se conformează regulilor fiscale, întrucât veniturile din reversarea ajustării creanţelor rezultate din operaţiuni legate de capitalul social subscris şi nevărsat sunt generate de reversarea graduală a ajustării iniţiale, pentru care nu s-a acordat deducere la calculul rezultatului fiscal, ţinând cont că nepromovarea măsurii privind înştiinţarea contribuabililor care se încadrează în limita stabilită pentru impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare ar avea consecinţe negative, în sensul că ar determina imposibilitatea pentru aceştia de a-l declara la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul lor, având în vedere că piaţa produselor cu nicotină a cunoscut o evoluţie semnificativă în ultima perioadă, prin apariţia mai multor produse alternative în forme de prezentare atractive, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor, produse noi care nu sunt cuprinse în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate deja reglementate de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, deşi au un conţinut similar, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I (1) Prin hotărâre a Guvernului pot fi stabilite şi alte date şi informaţii din bonul fiscal, precum şi din raportul fiscal de închidere zilnică decât cele prevăzute în anexa nr. 11 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se transmit de aparatele de marcat electronice fiscale către sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale prevăzut la art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se aprobă în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ART. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 11 aprilie 2022, aprobată prin Legea nr. 375/2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 8^1, după litera d) se introduc patru noi litere, lit. e)-h), cu următorul cuprins: "e) prestatorului de servicii din România, în cazul unor operaţiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României pentru prestarea de servicii, cât şi pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;f) beneficiarului din România, în cazul unor operaţiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile expediate din România pentru prestarea de servicii într-un stat membru al Uniunii Europene, cât şi pentru bunurile rezultate reexpediate în România;g) clientului din România, în cazul unor operaţiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziţia clientului în situaţia în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României, cât şi pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate iniţial;h) furnizorului din România, în cazul unor operaţiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziţia clientului în situaţia în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile expediate din România, cât şi în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România." 2. La articolul 13, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2), sancţiunea complementară a confiscării nu se aplică în cazul constatărilor rezultate din verificări ulterioare încheierii transportului rutier de bunuri, când acestea au fost înregistrate în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile, precum şi în contabilitatea utilizatorilor, după caz, în perioada la care se referă operaţiunile respective." 3. La articolul 13^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi (3), sancţiunea complementară a confiscării nu se aplică în cazul constatărilor rezultate din verificări ulterioare încheierii transportului rutier de bunuri, când acestea au fost înregistrate în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile, precum şi în contabilitatea utilizatorilor, după caz, în perioada la care se referă operaţiunile respective." 4. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 16 Fac excepţie de la prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă următoarele transporturi: a) transporturile de bunuri destinate misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale, forţelor armate ale statelor membre NATO, Uniunii Europene, statelor membre ale Parteneriatului pentru Pace sau statelor cu care România a încheiat acorduri în domeniu sau ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau a executării contractelor de achiziţie publică ce necesită impunerea, potrivit dispoziţiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esenţiale de securitate ale statului; b) transportul produselor accizabile care circulă în regim suspensiv de accize sau cu accize plătite în statul membru de expediţie, potrivit titlului VIII „Accize şi alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin utilizarea sistemului de control al mişcărilor cu produse accizabile, denumit EMCS, pentru emiterea documentului administrativ electronic e-DA sau a documentului administrativ electronic simplificat e-DAS; c) transportul bunurilor de către prestatorii de servicii poştale în colete poştale, definite conform prevederilor art. 2 pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013, cu modificările şi completările ulterioare." ART. III La articolul LXXV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. LXXV (1) Prevederile art. LXXIV pct. 21 intră în vigoare la data de 1 iulie 2024 şi se aplică pentru faptele săvârşite şi constatate începând cu această dată." ART. IV Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 23, după litera o) se introduce o nouă literă, lit. p), cu următorul cuprins: "p) veniturile din reversarea ajustării creanţelor rezultate din operaţiuni legate de capitalul social subscris şi nevărsat, înregistrate ca active financiare potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară aplicabile instituţiilor de credit persoane juridice române constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările şi completările ulterioare." 2. La articolul 439 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins: "f) produse cu nicotină, care nu conţin tutun, destinate consumului pe cale orală, prezentate sub formă de pulbere sau particule sau în orice combinaţie a formelor respective, comercializate în porţii ambalate în pliculeţe, cu încadrarea tarifară NC 2404 91 90;" 3. La articolul 442, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: "(6) Pentru produsele prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. f), nivelul accizelor se aplică la cantitatea de substrat solid care conţine nicotină, conţinută în produsele care se încadrează la codul NC 2404 91 90." 4. La articolul 444, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Operatorul economic care produce, achiziţionează din alte state membre ale Uniunii Europene sau importă produse supuse accizelor de natura celor prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a)-c) şi f) trebuie să se autorizeze la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice." 5. Anexa nr. 2 la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale“ se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă. 6. La articolul 500^1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale, astfel cum sunt definite la art. 453 lit. f), situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit dispoziţiilor art. 457, depăşeşte 2.500.000 lei. Contribuabilii plătitori de impozit pe clădiri pentru care organul fiscal local a determinat, potrivit prevederilor art. 457, o valoare impozabilă mai mare de 2.500.000 lei sunt înştiinţaţi de către acesta până la data de 30 mai a anului pentru care se datorează impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare. Înştiinţarea se comunică persoanei fizice potrivit dispoziţiilor art. 47 din Codul de procedură fiscală şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: 1. denumirea organului fiscal emitent; 2. datele de identificare ale contribuabilului înştiinţat; 3. obiectul notificării; 4. cuantumul valorii impozabile determinate pentru impozitul pe clădiri, în cazul respectivei clădiri; 5. semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent." 7. La articolul 500^1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: "(2) În cazul impozitului datorat pentru clădirile rezidenţiale a căror valoare impozabilă calculată potrivit art. 457 depăşeşte 2.500.000 lei, organul fiscal local ce a determinat respectiva valoare impozabilă transmite organului fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul contribuabilului atât o copie a documentaţiei care atestă data comunicării înştiinţării, cât şi date şi informaţii cu privire la valoarea impozabilă stabilită cu privire la imobilul ce a făcut obiectul înştiinţării. În vederea derulării acestei proceduri de transmitere, organul fiscal local solicită A.N.A.F. să îl informeze cu privire la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul contribuabilului." 8. La articolul 500^2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local şi plafonul de 2.500.000 lei;" 9. La articolul 500^3 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul contribuabilului, în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 500^1 alin. (1) lit. a);" 10. La articolul 500^3, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 30 septembrie inclusiv a anului pentru care se datorează, de către contribuabilii prevăzuţi la art. 500^1 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, până la data de 31 decembrie inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul, de către contribuabilii prevăzuţi la art. 500^1 alin. (1) lit. b). ..................................................................................................(5) Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, precum şi modalitatea în care se realizează colaborarea între organele fiscale prevăzută la art. 500^1 alin. (2) se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală." ART. V Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 500^3 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se emite în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. VI Prin derogare de la prevederile art. 440 şi 441 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru produsele prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ, aflate în stoc la data de 1 iunie 2024, faptul generator şi exigibilitatea intervin la data vânzării pe piaţa internă a produselor. ART. VII Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare: a) prevederile art. IV pct. 1 se aplică pentru calculul impozitului pe profit începând cu anul fiscal 2024; b) prevederile art. IV pct. 2-5 intră în vigoare la 1 iunie 2024. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Marin Ţole, secretar de stat Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila Bucureşti, 30 aprilie 2024. Nr. 43. ANEXA 1 (Anexa nr. 2 la titlul VIII al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal)
┌────┬───────────┬────┬──────────────────────────┐
│ │ │ │Acciza │
│Nr │Denumirea │U.M.│(lei/U.M.) │
│crt.│produsului │ ├────────┬────────┬────────┤
│ │ │ │2024 │2025 │2026 │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Lichid cu │ │ │ │ │
│1 │sau fără │ml │0,81 │0,91 │1,03 │
│ │nicotină │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Produse │ │ │ │ │
│ │care conţin│ │ │ │ │
│2 │tutun, │kg │1.094,93│1.146,62│1.198,28│
│ │destinate │ │ │ │ │
│ │inhalării │ │ │ │ │
│ │fără ardere│ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Produse │ │ │ │ │
│ │destinate │ │ │ │ │
│ │inhalării │ │ │ │ │
│ │fără │ │ │ │ │
│3 │ardere, │kg │1.094,93│1.146,62│1.198,28│
│ │care conţin│ │ │ │ │
│ │înlocuitori│ │ │ │ │
│ │de tutun, │ │ │ │ │
│ │cu sau fără│ │ │ │ │
│ │nicotină │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Băuturi │ │ │ │ │
│ │nealcoolice│ │ │ │ │
│ │cu zahăr │ │ │ │ │
│ │adăugat │ │ │ │ │
│ │pentru care│ │ │ │ │
│4 │nivelul │hl │40 │40 │40 │
│ │total de │ │ │ │ │
│ │zahăr este │ │ │ │ │
│ │cuprins │ │ │ │ │
│ │între 5 g-8│ │ │ │ │
│ │g/100 ml │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Băuturi │ │ │ │ │
│ │nealcoolice│ │ │ │ │
│ │cu zahăr │ │ │ │ │
│ │adăugat │ │ │ │ │
│5 │pentru care│hl │60 │60 │60 │
│ │nivelul │ │ │ │ │
│ │total de │ │ │ │ │
│ │zahăr este │ │ │ │ │
│ │peste 8 g/ │ │ │ │ │
│ │100 ml │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼────────┼────────┼────────┤
│ │Produse cu │ │ │ │ │
│ │nicotină, │ │ │ │ │
│ │care nu │ │ │ │ │
│ │conţin │ │ │ │ │
│6 │tutun, │kg │115 │120,5 │126 │
│ │destinate │ │ │ │ │
│ │consumului │ │ │ │ │
│ │pe cale │ │ │ │ │
│ │orală │ │ │ │ │
└────┴───────────┴────┴────────┴────────┴────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.