Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 10 mai 2018  privind desfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti  din subordinea Ministerului Transporturilor     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 10 mai 2018 privind desfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti din subordinea Ministerului Transporturilor

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 407 din 14 mai 2018
    Având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei de înfiinţare şi funcţionare a Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB) din subordinea Ministerului Transporturilor cu legislaţia europeană şi naţională în vigoare, privind transportul public local de călători şi asigurarea cadrului de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, intrat în vigoare la data de 3 decembrie 2009, prin care autoritatea publică locală şi asociaţiile autorităţilor publice locale sunt în întregime responsabile pentru planificarea serviciului de transport public local sau regional de călători,
    având în vedere prevederile Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prin care consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfăşurat între localităţile judeţului, inclusiv în cazul în care acestea au înfiinţat o asociaţie de dezvoltare comunitară, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public judeţean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există,
    având în vedere aprobarea în luna martie 2017 de către toate autorităţile locale din regiunea Bucureşti-Ilfov a Planului de mobilitate urbană durabilă 2016-2030, elaborat în conformitate cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 233/2016, care vizează asigurarea implementării conceptelor europene de planificare şi management pentru mobilitate urbană durabilă, adaptate la condiţiile specifice ale regiunii,
    având în vedere înfiinţarea în noiembrie 2017 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (ADTPBI), structură cu personalitate juridică cu statut de utilitate publică compusă prin asocierea autorităţilor administraţiei publice locale din cadrul regiunii Bucureşti-Ilfov, care va asigura, în calitate de autoritate contractantă, atribuirea, conform legislaţiei în vigoare, pe bază de contracte de servicii publice sau contracte de delegare a gestiunii, rutelor de transport public de călători prevăzute în programul de transport pentru localităţile din Ilfov inclus în Planul de mobilitate urbană durabilă Bucureşti-Ilfov 2016-2030,
    caracterul extraordinar al măsurii prevăzute prin prezentul act normativ este susţinut de faptul că Programul operaţional regional 2014-2020 îşi propune ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic. Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistenţă tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde euro - contribuţia naţională.
    Una dintre axele prioritare este axa 6, având ca beneficiari autorităţi publice locale (CJ), UAT, parteneriate între UAT-uri (UAT judeţ şi UAT oraş/municipiu/comună), axă prin care pot fi achiziţionate mijloace de transport terestru (autobuze, troleibuze, tramvaie) necesare derulării la standarde ridicate a serviciilor publice definite de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007. În vederea creşterii absorbţiei fondurilor europene menţionate mai sus şi întrucât A.M.T.B. nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, este recomandată preluarea atribuţiilor de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov şi exercitarea acestor atribuţii direct sau prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică, constituită prin asocierea unităţilor administrativ-teritoriale respective. Guvernul României şi-a exprimat poziţia cu privire la solicitarea Primăriei Municipiului Bucureşti prin aprobarea, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, a memorandumului cu tema: Măsuri propuse pentru desfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti din cadrul Ministerului Transporturilor cu preluarea corespunzătoare a activităţilor derulate de aceasta de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov.
    În considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează armonizarea legislativă şi interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. 1
    (1) Se desfiinţează Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti, denumită în continuare A.M.T.B., instituţie publică cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Transporturilor, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind persoanele juridice de drept public.
    (2) De la data desfiinţării A.M.T.B., atribuţiile referitoare la înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public rutier local de călători pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov se exercită, cu respectarea principiului autonomiei locale, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov. Acestea pot exercita atribuţiile respective direct şi/sau, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică, constituită prin asocierea unităţilor administrativ-teritoriale respective.
    (3) Drepturile şi obligaţiile ce revin A.M.T.B. prin proiectul european în derulare, din acte normative, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri sau acorduri izvorâte din activitatea A.M.T.B., se exercită, cu respectarea principiului autonomiei locale, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov. Acestea pot exercita atribuţiile respective direct şi/sau, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov.

    ART. 2
    La data desfiinţării A.M.T.B., Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov, direct şi/sau, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, preiau, în condiţiile legii, personalul contractual angajat al A.M.T.B., cu respectarea legislaţiei muncii şi protecţiei sociale.

    ART. 3
    (1) Patrimoniul A.M.T.B. constituit din bunuri proprietate privată a A.M.T.B. se preia de către Ministerul Transporturilor.
    (2) Activele şi pasivele aferente patrimoniului se preiau de către Ministerul Transporturilor pe baza situaţiilor financiare de încetare a activităţii întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate la protocolul de predare-preluare.

    ART. 4
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sumele colectate de A.M.T.B. anterior desfiinţării în conturi de disponibil se fac venit la bugetul de stat.
    (2) Creditele bugetare şi creditele de angajament, prevăzute în bugetul A.M.T.B., pe anul 2018, neutilizate, au destinaţia prevăzută de art. 54 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Disponibilităţile în lei şi în valută ale A.M.T.B. existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se virează integral la bugetul de stat în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) A.M.T.B. are obligaţia întocmirii şi depunerii la ordonatorul de credite ierarhic superior - Ministerul Transporturilor - a situaţiilor financiare de încetare a activităţii în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (5) Cheltuielile de personal aferente perioadei de până la încheierea protocolului de predare-preluare, precum şi alte cheltuieli se finanţează de către Ministerul Transporturilor, în numele A.M.T.B., din creditele bugetare prevăzute la capitolul 84.01 Transporturi, subcapitolul 84.01.01 Administraţie Centrală.
    (6) Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cuprinde prevederile bugetare utilizate şi execuţia bugetară pe anul 2018 aferente A.M.T.B., patrimoniul, celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea, precum şi situaţiile financiare de încetare a activităţii.

    ART. 5
    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 6
    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 septembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2012, cu modificările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul transporturilor,
                    Lucian Şova
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Paul Stănescu
                    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
                    Lia-Olguţa Vasilescu
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici

    Bucureşti, 10 mai 2018.
    Nr. 35.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016