Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018  privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 18 aprilie 2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 353 din 23 aprilie 2018
    Lipsa unei evidenţe complete a proprietăţilor imobiliare afectează dezvoltarea economică atât sub aspect social, cât şi în ceea ce priveşte mediul de afaceri, contribuind la întreţinerea unui climat nesigur pentru investiţii.
    Accelerarea realizării cadastrului în România şi implementarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară, prin înregistrarea sistematică a tuturor imobilelor de pe teritoriul ţării, constituie unica soluţie pentru eliminarea acestei deficienţe şi constituie o prioritate a Guvernului României, care va asigura şi punerea în aplicare a obiectivelor statului român, precum dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii, elemente vitale pentru dezvoltarea economică.
    Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară asigurarea cadrului legal optim pentru implementarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară, precum şi, a oricăror operaţiuni din domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare care să asigure înregistrarea tuturor imobilelor şi accesul facil al cetăţenilor la serviciile specifice.
    Necesitatea implementării Programului naţional de cadastru şi carte funciară într-un termen scurt, prevăzut de lege, şi a promovării măsurilor legislative adecvate s-a impus printr-o serie de angajamente internaţionale prin care a fost instituită în sarcina statului român obligativitatea înregistrării urgente a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în principal a terenurilor agricole, cu impact în dezvoltarea economică a României.
    Încă de la nivelul anului 2013, prin Memorandumul tehnic de înţelegere dintre Uniunea Europeană şi România, ratificat prin Legea nr. 31/2014 privind ratificarea Acordului preventiv pentru facilitatea de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Împrumutător, şi România, în calitate de Împrumutat, şi Banca Naţională a României, în valoare de maximum 2 miliarde euro, semnat la Bucureşti la 5 noiembrie 2013 şi la Luxemburg la 19 noiembrie 2013, şi a Memorandumului de înţelegere dintre Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 5 noiembrie 2013 şi la Bruxelles la 6 noiembrie 2013, s-a impus luarea oricăror măsuri legislative şi operaţionale care să asigure „creşterea numărului de proprietăţi înregistrate în cartea funciară şi modificarea legii privind cadastrul pentru a permite proceduri simplificate de înregistrări sistematice şi consolidarea capacităţii de management de proiect a Agenţiei Naţionale …“.
    Astfel de măsuri sunt prevăzute şi în Acordul de parteneriat 2014RO16M8PA001.1.2, semnat de România cu Comisia Europeană în luna august 2014, în cadrul căruia a fost inclus obiectivul tematic nr. 11 având ca obiect creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor publice şi a părţilor interesate şi o administraţie publică eficientă.
    În cadrul obiectivului tematic este prevăzută necesitatea îmbunătăţirii serviciilor de înregistrare a terenurilor din mediul rural, fiind stabilită ca prioritate de finanţare: dezvoltarea unui sistem naţional de cadastru pentru a oferi certitudine asupra titlului de proprietate, promovarea reformei funciare şi consolidarea efectivă a terenurilor, în sprijinul obiectivelor de dezvoltare ale României, ce a determinat includerea în axa prioritară 11 din Programul operaţional regional 2014-2020 a Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România“.
    Totodată, România beneficiază în perioada 2015-2020 de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană pentru implementarea politicilor agricole comune, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru derularea fondurilor destinate finanţării, accelerarea înregistrării sistematice a imobilelor în cartea funciară sprijinind aceste măsuri, dată fiind obligativitatea identificării terenurilor care fac obiectul subvenţiilor plătite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
    Strategia naţională de dezvoltare a proiectelor de infrastructură de transport rutier, infrastructură energetică etc. impune de asemenea derularea cu celeritate a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în zona culoarelor de investiţii, în vederea facilitării procesului de expropriere a parcelelor afectate.
    Aceste aspecte denotă urgenţa şi maxima celeritate necesare în luarea tuturor măsurilor legislative şi operaţionale de accelerare a ritmului înregistrării, pentru a se realiza cu prioritate înscrierea imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, atât prin lucrări de înregistrare sistematică, cât şi prin înregistrarea sporadică, la cerere, a imobilelor.
    Neadoptarea ordonanţei de urgenţă ar menţine neajunsurile constatate în activitatea de înregistrare sistematică a imobilelor atât la nivelul sectorului cadastral, prin lucrările demarate de unităţile-administrativ teritoriale, în temeiul normelor actuale, cât şi cele constatate în activitatea de înregistrare la cerere a imobilelor, în special în ceea ce priveşte impedimentele în realizarea unei evidenţe complete, actualizate a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al statului român sau în înscrierea imobilelor deţinute în baza actelor premergătoare titlurilor de proprietate.
    Totodată, în cazul neadoptării ordonanţei de urgenţă s-ar crea disfuncţionalităţi în implementarea schemelor de plăţi în agricultură, cu impact deosebit de grav asupra sectorului agricol al României şi în implementarea proiectelor de infrastructură naţională, actualul cadru legal şi angajamentele asumate impunând finalizarea înregistrării terenurilor agricole până în anul 2020 şi deschiderea gratuită a cărţilor funciare în prealabil implementării proiectelor de infrastructură, pentru a exista certitudine cu privire la amplasament şi proprietar.
    În cazul neadoptării măsurilor legislative din prezentul act normativ există riscul unor efecte negative asupra creşterii absorbţiei fondurilor europene, acordării în timp util a subvenţiilor în agricultură, acordării de facilităţi pentru fermierii români, angajamente asumate de România în scopul relansării activităţii agricole, astfel încât sectorul agricol să devină un motor de creştere economică şi o sursă de locuri de muncă pentru populaţia din mediul rural.
    În considerarea tuturor acestor angajamente internaţionale, precum şi a deficienţelor constatate în activitatea curentă, sa impus promovarea urgentă de soluţii legislative menite să asigure înscrierea accelerată şi gratuită în folosul cetăţenilor a imobilelor şi garantarea proprietăţii statului şi să contribuie la:
    - sprijinirea implementării schemelor de plăţi, prin intabularea terenurilor agricole ce fac obiectul subvenţiilor şi atragerea investitorilor în agricultură;
    – realizarea unei evidenţe actualizate a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al statului român;
    – reducerea termenelor de implementare a proiectelor de infrastructură de importanţă naţională;
    – implementarea proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România“, inclus în axa prioritară 11 din Programul operaţional regional 2014-2020, care va asigura efectuarea de lucrări de înregistrare sistematică finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii în unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural;
    – asigurarea principiului constituţional privind garantarea proprietăţii de către stat, în aplicarea prevederilor art. 44 şi 136 din Constituţia României, republicată, prin creşterea numărului imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, a cărui importanţă este recunoscută şi de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care consacră titlul VII cărţii funciare.

    Eliminarea urgentă a tuturor impedimentelor de natură legislativă sau operaţională este esenţială pentru atingerea obiectivului statului român de a garanta proprietatea printr-o evidenţă completă a imobilelor şi al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a asigura performanţa în domeniul specific de activitate, domeniu recunoscut ca fiind de importanţă naţională.
    Astfel, se impune de urgenţă asigurarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiilor subordonate, inclusiv prin crearea birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, obligatorii pentru facilitarea accesului cetăţenilor la serviciile specifice. Pentru implementarea urgentă a tuturor acestor măsuri se impun consolidarea unui aparat de lucru eficient şi întreprinderea unor acţiuni concertate.
    Principalele măsuri legislative necesar fi luate de urgenţă pentru accelerarea lucrărilor de înregistrare sistematică, sprijinirea acordării subvenţiilor în agricultură, implementarea proiectelor de infrastructură, asigurarea înregistrării domeniului public al statului şi consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiilor subordonate constau în:
    - simplificarea procedurii de înregistrare sistematică, prin excluderea anumitor etape;
    – reducerea la jumătate a termenului de soluţionare a contestaţiilor pentru lucrările de înregistrare sistematică;
    – completarea normelor referitoare la finanţarea din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a lucrărilor de înregistrare sistematică contractate de unităţile administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale din extravilan, prin raportarea preţurilor şi a sumelor decontate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară la gradul de dificultate determinat de categoriile de teren unde accesul pentru efectuarea lucrărilor este mai dificil;
    – detalierea şi completarea normelor referitoare la înscrierea imobilelor proprietate privată sau publică a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

    Toate acestea constituie măsuri care să asigure respectarea principiului constituţional de ocrotire a proprietăţii statului, în aplicarea prevederilor art. 136 din Constituţia României, republicată, precum şi a proprietăţii private, în aplicarea prevederilor art. 44 din Constituţia României, republicată.
    Întrucât ocrotirea proprietăţii publice şi private şi garantarea securităţii circuitului civil reprezintă priorităţi majore ale Guvernului, prin eliminarea impedimentelor legislative care tergiversează derularea urgentă a lucrărilor de înregistrare sistematică şi înscrierea domeniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale în evidenţele de cadastru şi carte funciară, se asigură realizarea interesului general care vizează respectarea principiului constituţional referitor la ocrotirea proprietăţii statului şi cetăţenilor.
    Ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri determină un blocaj în realizarea proiectelor de importanţă naţională din agricultură şi infrastructură şi afectează negativ angajamentele guvernamentale,
    în lipsa luării acestor măsuri normative de urgenţă va fi afectată negativ însăşi realizarea acestor proiecte de importanţă naţională asumate de statul român prin angajamente internaţionale, cu impact negativ major asupra dezvoltării economiei României.
    Deoarece toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Până la data de 31 decembrie 2018, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii cu publicul, ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale. Modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea acestora pe unităţi administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale."

    2. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, Agenţia Naţională şi instituţiile subordonate prelucrează date cu caracter personal, responsabilitatea protejării datelor transmise către terţi revenind acestora din urmă, în condiţiile legii."

    3. La articolul 9, după alineatul (3^3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^4), cu următorul cuprins:
    "(3^4) În cazul în care unităţile administrativ-teritoriale iniţiază lucrări de înregistrare sistematică în condiţiile prezentei legi, din surse financiare alocate din bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, acestea pot beneficia de sponsorizări de la persoane fizice sau juridice pentru finalizarea acestor lucrări, în condiţiile legii."

    4. La articolul 9, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins:
    "(12^1) Prin procedurile prevăzute la alin. (32) şi (34^6) se pot stabili categoriile de imobile exceptate de la decontare, precum şi cele pentru care se decontează un cuantum mai mic decât cel prevăzut la alin. (30), (31) şi (34^5)."

    5. La articolul 9, alineatele (34^1), (34^5), (34^6) şi (34^7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(34^1) În cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară se finanţează, în condiţiile legii, şi lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi iniţiate de unităţi administrativ-teritoriale, având ca obiect atât sectoare cadastrale care cuprind imobile din extravilan, cât şi sectoare cadastrale care cuprind imobile din extravilan şi din intravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor.
    ..................................................................................................
(34^5) Agenţia Naţională finanţează lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale în condiţiile alin. (34^1) şi (34^2) într-un cuantum de maximum 60 lei/carte funciară, cu excepţia terenurilor situate în zone cu forme de relief ce au categorii ridicate de dificultate prevăzute de Instrucţiunile de aplicare a Normelor de timp pentru operaţiile necesare realizării lucrărilor de specialitate în cadrul Centrului Naţional de Cartografie, aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, caz în care cuantumul se majorează proporţional cu coeficienţii aferenţi categoriilor de dificultate. Lista unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi coeficienţii corespunzători se aprobă ca anexă la acest ordin.
(34^6) Procedura şi modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor se stabilesc prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(34^7) În vederea asigurării finanţării prevăzute la alin. (34^3) şi (34^4), unităţile administrativ-teritoriale care intenţionează demararea lucrărilor de înregistrare sistematică a terenurilor la nivel de sector cadastral, conform alin. (34^1) şi (34^2), au obligaţia de a transmite oficiilor teritoriale în raza cărora sunt situate sectoarele cadastrale solicitarea de a se încheia contractul de finanţare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a procedurii prevăzute la alin. (34^6). În vederea derulării accelerate a Programului naţional de cadastru şi carte funciară, termenul de 60 de zile se va calcula de la primirea de către unitatea administrativ-teritorială a înştiinţării transmise de oficiul teritorial cu privire la suma alocată pentru finanţare şi a modelului contractului de finanţare, prevederile alin. (34^8) nefiind aplicabile. Unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale finanţării lucrărilor de înregistrare sistematică au obligaţia de a include cu prioritate în sectoarele cadastrale care fac obiectul contractului de prestări servicii terenurile aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional, precum şi pe cele care fac obiectul subvenţiilor plătite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură."

    6. La articolul 11, alineatul (1) se abrogă.
    7. La articolul 11 alineatul (2), litera p) se abrogă.
    8. La articolul 13, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (16), cu următorul cuprins:
    "(16) Prin excepţie de la prevederile alin. (15), în situaţia în care au fost emise procese-verbale de punere în posesie, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul de proprietate se va înscrie provizoriu în favoarea persoanelor îndreptăţite. Înscrierea provizorie se face în baza procesului-verbal de punere în posesie şi a hotărârii comisiei judeţene de fond funciar privind validarea dreptului de proprietate, emise în condiţiile legii, iar intabularea dreptului de proprietate urmează a se efectua ulterior în condiţiile legii."

    9. La articolul 14, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 14
    (1) Documentele tehnice realizate la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale se afişează, prin grija oficiului teritorial, în condiţiile art. 11 alin. (2) lit. k), pentru o perioadă de 60 de zile. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afişării şi sunt însoţite de documente doveditoare. Comisia de soluţionare a cererilor de rectificare de la nivelul oficiului teritorial, numită prin decizie a directorului oficiului teritorial, soluţionează cererile în perioada de afişare publică, dar nu mai târziu de 30 de zile de la finalizarea perioadei de afişare, conform unei proceduri stabilite prin regulament, aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.
    (2) În regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, titularii sarcinilor înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară vor solicita transcrierea acestora în cărţile funciare, în termen de 60 de zile de la afişare. Prin sarcini se înţelege ipotecile, privilegiile, somaţiile, sechestrele, litigiile şi orice acte juridice înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară."

    10. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 22^1
    (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentei legi se realizează cu respectarea dispoziţiilor legislaţiei privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.
    (2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, Agenţia Naţională are acces la informaţiile relevante din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor administrat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., cu limitarea strictă la categoriile de date necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii proprii.
    (3) Accesul prevăzut la alin. (2) se realizează prin mijloace informatice dezvoltate şi controlate de D.E.P.A.B.D., în limitele condiţiilor tehnice existente. Pe măsura dezvoltării sistemelor informatice administrate de către D.E.P.A.B.D. accesul se poate realiza prin mecanisme automatizate de natură să asigure finalitatea scopurilor prevăzute de prezenta lege.
    (4) Condiţiile privind accesul la Registrul naţional de evidenţă a persoanelor se stabilesc prin protocol încheiat între Agenţia Naţională şi D.E.P.A.B.D., care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) obligaţiile părţilor pentru asigurarea unei prelucrări legale şi echitabile;
    b) categoriile de date care fac obiectul prelucrării, inclusiv modalitatea prin care se asigură respectarea principiului reducerii la minimum a datelor;
    c) operaţiunile şi procedurile de prelucrare a datelor cu caracter personal;
    d) condiţiile în care datele cu caracter personal furnizate din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor pot fi comunicate altor persoane fizice sau juridice;
    e) descrierea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii prelucrărilor;
    f) măsurile necesar a fi instituite pentru asigurarea confidenţialităţii prelucrărilor;
    g) măsurile instituite pentru asigurarea exercitării drepturilor de către persoanele vizate.
    (5) Datele cu caracter personal furnizate din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor în scopul prevăzut la alin. (2) nu pot fi prelucrate ulterior în alt scop, cu excepţia prelucrărilor efectuate în temeiul unei dispoziţii legale exprese."

    11. La articolul 41, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 41
    (1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se poate realiza şi în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii succesiunii, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum şi a documentaţiei cadastrale.
    ..................................................................................................
    (5) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre a Guvernului, însoţită de un înscris emis de către conducătorul instituţiei publice centrale sau locale, care are obligaţia întocmirii şi modificării inventarului centralizat, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentaţia cadastrală şi cel evidenţiat în inventarul centralizat. Pentru imobilele a căror apartenenţă la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor Guvernului, hotărârilor consiliului local, judeţean sau al municipiului Bucureşti de însuşire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoţite de un înscris emis de către conducătorul instituţiei publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentaţia cadastrală şi cel a cărui intabulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

    12. La articolul 41, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) şi (5^2), cu următorul cuprins:
    "(5^1) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale care nu întrunesc condiţiile pentru intabulare prevăzute la alin. (5), se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condiţiile legii.
(5^2) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condiţiile legii."

    13. La articolul 41, alineatul (7) se abrogă.


    ART. II
    Termenele prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt aplicabile inclusiv pentru lucrările de înregistrare sistematică aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    ART. III
    Normele prevăzute la art. 9 alin. (34^5) şi (34^7) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, referitoare la cuantumul finanţării de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, sunt aplicabile contractelor de prestări servicii încheiate de unităţile administrativ-teritoriale după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Paul Stănescu
                    Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
                    Radu-Codruţ Ştefănescu
                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Petre Daea
                    Ministrul afacerilor interne,
                    Carmen Daniela Dan
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici
                    p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
                    Adrian Marius Rîndunică,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 18 aprilie 2018.
    Nr. 31.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016