Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere necesitatea instituirii unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate a sumelor reprezentând cheltuieli cu educaţia timpurie care depăşesc impozitul pe profit datorat, care au fost în vigoare până la data de 1 aprilie 2021, luând în considerare faptul că termenul de declarare a impozitului pe profit aferent perioadei ianuarie-martie 2021 este până la data de 25 aprilie 2021, este necesară reglementarea acestei proceduri până la această dată. Ţinând cont de faptul că lipsa unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea cheltuielilor cu educaţia timpurie din alte impozite decât impozitul pe profit ar avea drept consecinţă: a) neaplicarea acestor prevederi legale şi afectarea financiară a contribuabililor care au efectuat astfel de cheltuieli; b) neelaborarea legislaţiei secundare pentru implementarea administrativă a procedurii, ţinând seama de faptul că nepromovarea procedurii ar avea consecinţe negative, în sensul în care, pentru impozitele vizate, vor fi aplicate, după data de 25 aprilie 2021, regulile generale de stingere a obligaţiilor bugetare, ceea ce ar conduce la lipsirea contribuabilului de beneficiul legii, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ARTICOL UNIC
(1) Suma reprezentând cheltuieli cu educaţia timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020-martie 2021, care depăşeşte impozitul pe profit datorat, se scade, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. i^2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, pe baza unei declaraţii de regularizare.
(2) Declaraţia de regularizare prevăzută la alin. (1) se depune până la data de 25 aprilie 2021 inclusiv, cu următoarele excepţii:
a) în cazul contribuabililor care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit, potrivit art. 41 şi 42 din aceeaşi lege, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de data de 25 a celei de-a şasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;
b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit art. 41 şi 42 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenţei acestora, declarate în Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, în decontul de TVA, respectiv în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, care au acelaşi termen de depunere cu cel al declaraţiei prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.
(4) În cazul în care termenul de depunere a declaraţiei prin care s-a efectuat scăderea cheltuielilor cu educaţia timpurie din impozitul pe profit datorat este acelaşi cu termenul trimestrial de depunere a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, suma care depăşeşte impozitul pe profit datorat se scade din impozitul pe salarii aferent ultimei luni din trimestru.
(5) Modelul şi modalitatea de depunere şi gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 21 aprilie 2021. Nr. 30. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.