Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere situaţia determinată de creşterea preţului pe pieţele de energie electrică şi gaze naturale la nivel internaţional, precum şi efectele provocate de aceste creşteri, este necesară plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale astfel încât sumele suportate de către consumatorul noncasnic să nu agraveze nivelul de sărăcie energetică. Ţinând cont de faptul că operatorii economici s-au confruntat pe perioada stării de alertă cu probleme determinate de existenţa unor restricţii, întreruperea activităţii, scăderea cifrei de afaceri, care au condus la un blocaj al activităţii economice la nivel naţional, grevând asupra posibilităţii suportării costurilor suplimentare determinate de creşterea preţului pe pieţele de energie electrică, având în vedere lipsa unor măsuri imediate de atenuare a impactului produs de costurile în lanţ, cu efect multiplicator, derivate în evoluţia preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, deoarece neimplementarea în regim de urgenţă a măsurilor propuse cu impact pozitiv asupra sustenabilităţii economiei naţionale conduce la disfuncţionalităţi majore în lanţurile de producţie şi distribuţie pe toate segmentele de piaţă, de la industria prelucrătoare până la piaţa de consum, având în vedere importanţa asigurării în plan economic şi social a unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi necesitatea garantării dreptului acestora cu privire la implementarea măsurilor de sprijin stabilite prin norme de nivel primar, în scopul asigurării unei mai bune funcţionalităţi a pieţei de energie şi a unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor cu privire la practicile comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale acestora, printr-o protecţie sporită a consumatorilor, luând în considerare beneficiul public generat de asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi crearea cadrului legal necesar pentru ca operatorii economici din domeniul energetic să fie descurajaţi în a apela la practici incorecte, ţinând cont că este imperios necesară asigurarea unei discipline riguroase a pieţei de energie şi a unui înalt nivel de protecţie a cetăţenilor în calitatea lor de consumatori, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 5 octombrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) pentru clienţii casnici - acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;" 2. La articolul 2 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) de către Ministerul Energiei pentru clienţii prevăzuţi la art. 6^1 alin. (1)." 3. La articolul 2 alineatul (5), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) prin bugetul Ministerului Energiei, pentru aplicarea schemei de sprijin prevăzute la art. 6^1 alin. (1)." 4. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 (1) Limita maximă a consumului pentru perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru clienţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), este: a) 1.900 kWh energie electrică, alocat în tranşe lunare, conform anexei; b) echivalentul în kWh a 1.200 mc de gaze naturale la un factor de conversie de 10,6 kWh per mc, alocat în tranşe lunare, conform anexei." 5. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii casnici şi să transmită furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienţilor casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute la art. 3 alin. (1)." 6. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 6 (1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022, preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii finali prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), după cum urmează: a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 0,8 lei/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,336 lei/kWh; b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ a gazelor naturale va fi în valoare de maximum 0,200 lei/kWh." 7. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins: "ART. 6^1 (1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie-31 martie 2022, preţurile pentru energie electrică şi gaze naturale se plafonează pentru clienţii noncasnici, excepţie făcând clienţii noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/2021, beneficiarii prevăzuţi la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», cu completările ulterioare, precum şi producătorii de energie electrică, după cum urmează: a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh; b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, TVA inclus, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maximum 0,250 lei/kWh. (2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse: a) pentru energie electrică - componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA; b) pentru gaze naturale - componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA. (3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA." 8. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 7 (1) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), d), e) şi f), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei. (2) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 1 noiembrie 2021- 31 ianuarie 2022 şi plafonul maxim de 525 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice active, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), d), e) şi f), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei. (3) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 1 februarie 2022- 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 200 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, respectiv 336 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei. (4) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, respectiv 525 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 6^1 alin. (1), va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei. (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022 va fi compensată diferenţa dintre preţul de achiziţie al energiei electrice/gazelor naturale şi plafonul de 525 lei/MWh al energiei electrice, respectiv 250 lei/MWh al gazelor naturale, aferent consumului clienţilor intraţi în portofoliul furnizorilor de energie electrică/gaze naturale în regim de ultimă instanţă în perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022, pe durata regimului de ultimă instanţă. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru clienţii casnici, în perioada 1 februarie 2022-31 martie 2022 va fi compensată diferenţa dintre preţul de achiziţie al energiei electrice/gazelor naturale şi plafonul de 336 lei/MWh al energiei electrice, respectiv 200 lei/MWh al gazelor naturale, aferent consumului clienţilor casnici intraţi în portofoliul furnizorilor de energie electrică/gaze naturale în regim de ultimă instanţă în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022, pe durata regimului de ultimă instanţă. (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), pentru clienţii noncasnici în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022 va fi compensată diferenţa dintre preţul de achiziţie al energiei electrice/gazelor naturale şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, respectiv 525 lei/MWh reprezentând preţul energiei electrice, aferent consumului clienţilor noncasnici intraţi în portofoliul furnizorilor de energie electrică/gaze naturale în regim de ultimă instanţă în perioada 1 februarie 2022 - 31 martie 2022, pe durata regimului de ultimă instanţă. (8) Documentele justificative ce trebuie prezentate lunar către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei de către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale în vederea acoperirii diferenţelor de preţ compensate potrivit alin. (1) - (4) sunt: (i) documentele justificative care atestă cantităţile şi preţurile contractelor de achiziţii în derulare cu livrare în perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă; (ii) cantitatea de energie electrică/gaze naturale livrată în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a), d), e) şi f), pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022; (iii) cantitatea de energie electrică/gaze naturale livrată în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. a) şi la art. 6^1 alin. (1), pentru perioada 1 februarie 2022-31 martie 2022. (9) Documentele justificative ce trebuie prezentate lunar către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei de către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale în vederea acoperirii diferenţei de preţ compensate potrivit alin. (5)-(7) sunt: (i) documentele justificative care atestă cantităţile şi preţurile aferente achiziţiilor suplimentare de energie electrică/gaze naturale cu livrare în perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, realizate în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la alin. (5)-(7); (ii) cantitatea de energie electrică/gaze naturale livrată în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la alin. (5) pe perioada 1 noiembrie 2021-31 ianuarie 2022; (iii) cantitatea de energie electrică/gaze naturale livrată în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la alin. (6)-(7) pe perioada 1 februarie 2022-31 martie 2022. (10) Valorile aferente compensărilor prevăzute la alin. (1)-(7) pentru fiecare furnizor se determină de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în termen de 30 de zile de la data depunerii de către furnizori a documentelor justificative. (11) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va transmite valorile aferente compensărilor prevăzute la alin. (1)-(7) către Ministerul Energiei, iar acesta efectuează plata către furnizori a sumelor reprezentând valoarea compensării în termen de 15 zile de la data primirii documentelor. (12) Diferenţele de preţ prevăzute la alin. (1)-(7) nu sunt subvenţii legate direct de preţ în sensul art. 286 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se includ în baza de impozitare a TVA. (13) Sumele aferente compensaţiilor acordate potrivit alin. (1)-(7) se asigură de la o poziţie distinctă de la cheltuieli bugetare prin bugetul Ministerului Energiei." 9. După articolul 8 se introduc trei noi articole, articolele 9-11, cu următorul cuprins: "ART. 9 Nerespectarea, de către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, a dispoziţiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), (4) şi (7)-(12), art. 4 alin. (1)-(3) şi (5), art. 6, precum şi la art. 6^1 din prezenta ordonanţă de urgenţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20.000 lei şi 200.000 lei. ART. 10 (1) Beneficiarii, clienţi finali în calitate de consumatori afectaţi, ca urmare a unei cereri depuse de aceştia la furnizori sau ca urmare a constatărilor efectuate de autorităţile competente sau de furnizori, au dreptul la măsuri de remediere, după cum urmează: a) recalcularea facturilor întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi reemiterea acestora fără plata de accesorii determinate potrivit contractului de furnizare; b) restituirea diferenţelor de sume stabilite în mod eronat şi achitate furnizorilor de energie electrică/gaze naturale, respectiv operatorilor de distribuţie care revând energie electrică clienţilor finali, într-un termen rezonabil ce nu poate depăşi 5 zile calendaristice de la data constatării. (2) Recalcularea facturilor în condiţiile alin. (1) lit. a) se realizează în termen de 15 zile de la momentul cererii depuse de consumator sau de la data constatărilor efectuate de autorităţile competente sau de furnizori, termenul de plată al facturii prelungindu-se cu această durată. (3) Sunt interzise perceperea de penalităţi şi/sau sistarea furnizării pentru neplata facturilor întocmite eronat. ART. 11 (1) Contravenţiilor prevăzute la art. 9 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) şi ale art. 28 alin. (1) din ordonanţa anterior menţionată. (2) Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor prevăzute la art. 9 şi 10 se realizează de către personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor." 10. Tabelele din anexă se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Tabel 1. Energie electrică
┌─────────┬─────────┬─────────┬────────┬─────────┬───────┐
│ │Noiembrie│Decembrie│Ianuarie│Februarie│Martie │
│Luna şi │2021 │2021 │2022 │2022 │2022 │
│anul │(30 de │(31 de │(31 de │(28 de │(31 de │
│ │zile) │zile) │zile) │zile) │zile) │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│zilnic de│9,93 kWh │9,93 kWh │9,93 kWh│16,72 kWh│16,72 │
│referinţă│ │ │ │ │kWh │
│(kWh) │ │ │ │ │ │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│zilnic de│ │ │ │ │ │
│referinţă│ │ │10,92 │ │18,39 │
│cu │10,92 kWh│10,92 kWh│kWh │18,39 kWh│kWh │
│abatere │ │ │ │ │ │
│maximă de│ │ │ │ │ │
│10% (kWh)│ │ │ │ │ │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│lunar │297,9 kWh│307,83 │307,83 │468,16 │518,32 │
│maxim │(327,69 │kWh │kWh │kWh │kWh │
│(kWh) (+ │kWh) │(338,61 │(338,61 │(514,97 │(570,09│
│maxim │ │kWh) │kWh) │kWh) │kWh) │
│10%) │ │ │ │ │ │
└─────────┴─────────┴─────────┴────────┴─────────┴───────┘
Tabel 2. Gaze naturale
┌─────────┬─────────┬─────────┬────────┬─────────┬───────┐
│Luna şi │Noiembrie│Decembrie│Ianuarie│Februarie│Martie │
│anul │2021 │2021 │2022 │2022 │2022 │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│zilnic de│54,97 kWh│77,6 kWh │89,11 │132,94 │111,37 │
│referinţă│ │ │kWh │kWh │kWh │
│(kWh) │ │ │ │ │ │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│mediu │ │ │ │ │ │
│lunar │1649,05 │2405,61 │2762,51 │3722,40 │3452,49│
│(kWh), │kWh │kWh │kWh │kWh │kWh │
│inclusiv │ │ │ │ │ │
│abatere │ │ │ │ │ │
│de 10% │ │ │ │ │ │
├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Consum │ │ │ │ │ │
│mediu │ │ │ │ │ │
│lunar │ │ │260,61 │ │325,71 │
│(mc), │155,57 mc│226,94 mc│mc │351,17 mc│mc │
│inclusiv │ │ │ │ │ │
│abatere │ │ │ │ │ │
│de 10% │ │ │ │ │ │
└─────────┴─────────┴─────────┴────────┴─────────┴───────┘
" ART. II (1) Prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 februarie 2022, cu excepţia art. 9 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prevederilor art. I se abrogă art. 1 alin. (1) lit. b)-f), alin (2) lit. b) şi alin. (4)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare. (3) La data intrării în vigoare a prevederilor art. I, art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 20 ianuarie 2022, se abrogă. (4) Începând cu data de 1 februarie 2022, clienţii casnici, beneficiari ai ajutoarelor financiare pentru consumatorul vulnerabil de energie, acordate în baza Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, în situaţia în care compensarea prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă este mai mare decât valoarea ajutorului acordat consumatorilor vulnerabili în baza prevederilor art. 7 şi 25 din Legea nr. 226/2021, cu modificările ulterioare, beneficiază de compensaţia prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, calculată ca diferenţă dintre compensarea prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, şi nivelul ajutorului acordat pentru acelaşi client casnic în calitate de consumator vulnerabil. Compensarea consumatorului vulnerabil se realizează cu respectarea limitelor maxime de consum prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. III Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 5 octombrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare. ART. IV (1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exerciţiul financiar al anului 2021, la societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome înfiinţate de stat, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează în cuantum de minimum 90% sub formă de vărsăminte la bugetul de stat în cazul regiilor autonome ori sub formă de dividende în cazul societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, în condiţiile legii. (2) În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba prin hotărâre repartizarea la bugetul de stat, sub formă de vărsăminte la bugetul de stat în cazul regiilor autonome ori sub formă de dividende în cazul societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, a unei cote mai mici de 90% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, dar nu mai puţin de 50% din acesta. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul energiei, Dan-Dragoş Drăgan, secretar de stat Ministrul economiei, Florin Marian Spătaru Ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marius-Constantin Budăi Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 26 ianuarie 2022. Nr. 3. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.