Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 20 aprilie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 339 din 21 aprilie 2023
Ţinând cont de faptul că, potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, activităţile conexe actului medical sunt furnizate în cadrul asistenţei medicale ambulatorii de specialitate,
având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România, conform cărora „profesia de dietetician este o profesie liberală, în domeniul sănătăţii umane, furnizoare de servicii conexe actului medical“,
dat fiind faptul că în procesul de emitere a normelor de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, respectiv a normelor metodologice privind înfiinţarea, autorizarea, dotarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical şi documentele necesare pentru eliberarea autorizaţiilor de liberă practică pentru personalul care desfăşoară servicii publice conexe actului medical au fost întâmpinate dificultăţi datorate fie unor specialităţi care nu pot face obiectul serviciilor conexe actului medical, fie unor specialităţi care nu se mai regăsesc,
ţinând cont că tehnicianul de aparatură medicală îşi desfăşoară activitatea cu avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, potrivit prevederilor art. 926 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu desfăşoară activitate la indicaţia unui medic specialist/curant, aşa cum este prevăzută activitatea serviciilor conexe actului medical,
având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, cu modificările ulterioare, titlul oficial de calificare în fizioterapie include, printre altele, specializările în kinetoterapie şi profesor de cultură fizică medicală, care în prezent sunt prevăzute distinct în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001.
Ţinând cont de opinia Comisiei de specialitate de medicină de laborator a Ministerului Sănătăţii, conform căreia serviciile publice conexe actului medical de biologie medicală, biochimie şi chimie medicală pot funcţiona exclusiv în cadrul laboratoarelor medicale şi în strictă coordonare a medicului de laborator, nicidecum în cabinete de practică individuală,
având în vedere că fizicianul medical îşi poate exercita activitatea doar în baza acreditărilor obţinute de la Ministerul Sănătăţii şi de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), exclusiv în cadrul unităţilor medicale autorizate de Ministerul Sănătăţii şi CNCAN,
creşterea accesului la servicii conexe actului medical impune noi reglementări prind posibilitatea organizării acestor servicii şi în cabinete cu personalitate juridică.
Ţinând cont că în cazul organizaţiilor neguvernamentale care furnizează servicii conexe actului medical nu sunt reglementate condiţii privind unicitatea serviciilor furnizate, astfel cum rezultă din prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând seama şi de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecinţe negative în privinţa desfăşurării activităţilor conexe actului medical, precum şi faţă de prestarea unor servicii pentru care nu sunt emise norme de reglementare a activităţii,
ţinând cont de faptul că neimplementarea de urgenţă a prevederilor legale referitoare la acordarea serviciilor conexe actului medical ar conduce la imposibilitatea transpunerii în legislaţia subsecventă a reglementărilor care vizează înfiinţarea, autorizarea, dotarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical şi documentele necesare pentru eliberarea autorizaţiilor de liberă practică pentru personalul care desfăşoară servicii publice conexe actului medical,
ţinând seama de necesitatea emiterii cadrului normativ pentru prestarea serviciilor conexe actului medical în condiţii de siguranţă pentru beneficiarii acestor servicii,
întrucât soluţiile legislative preconizate prin Legea nr. 58/2022 pentru modificarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii necesită elaborarea normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor conexe actului medical,
ţinând cont de faptul că în lipsa normelor privind autorizarea şi funcţionarea cabinetelor conexe actului medical dispoziţiile Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi puse în practică, iar normele nu pot fi emise fără actualizarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001,
în considerarea faptului că statul este garant al dreptului la ocrotirea sănătăţii publice şi trebuie să ia măsuri pentru asigurarea acestui drept,
reţinându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se poate asigura punerea în aplicare a normelor privind înfiinţarea, autorizarea, dotarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 27 iunie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
(1) Cabinetul de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, denumit în continuare cabinet de practică, este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice conexe actului medical, necesare în vederea realizării asistenţei medicale ambulatorii: preventivă, curativă şi de recuperare.
(2) Serviciile publice conexe actului medical sunt următoarele: tehnică dentară; biologie, biochimie şi chimie; fizică medicală; fizioterapie; psihologie; logopedie; sociologie; optică-optometrie; protezare-ortezare; protezare auditivă; audiologie; terapie vocală; nutriţie şi dietetică.
(3) Serviciile publice conexe actului medical prevăzute la alin. (2) sunt furnizate de persoane autorizate de Ministerul Sănătăţii, altele decât medicii sau asistenţii medicali. Condiţiile de autorizare a acestor persoane se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Serviciile publice conexe actului medical sunt furnizate în strictă concordanţă cu prescripţia şi recomandările cu caracter medical ale medicului curant, cu nevoile medico-psihosociale ale beneficiarilor şi cu respectarea prevederilor Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Serviciile publice conexe actului medical pot fi exercitate în mod independent de către persoanele autorizate să profeseze: tehnică dentară, fizioterapie, psihologie, logopedie, sociologie, optică-optometrie, protezare-ortezare, protezare auditivă, audiologie, terapie vocală, nutriţie şi dietetică.
(6) Serviciile publice conexe actului medical de biologie, biochimie şi chimie pot fi exercitate exclusiv în laboratoarele medicale, organizate şi dotate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi numai sub coordonarea unui medic de specialitate medicină de laborator sau, după caz, microbiologie medicală.
(7) Condiţiile de dotare minimă obligatorie ale cabinetelor de practică pentru serviciile prevăzute la alin. (5) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(8) Persoanele autorizate de Ministerul Sănătăţii pot exercita în mod independent profesiile prevăzute la alin. (5), în cadrul cabinetului de practică, în una dintre următoarele forme:
a) cabinet de practică individual;
b) cabinete de practică grupate;
c) cabinete de practică asociate;
d) societate civilă de practică pentru servicii publice conexe actului medical;
e) cabinete de practică cu personalitate juridică înfiinţate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare."
2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
Persoana autorizată să îşi exercite profesia în mod independent poate să opteze sau să îşi schimbe opţiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute la art. 1 alin. (8), având obligaţia să înştiinţeze în scris, în termen de 30 de zile de la schimbarea formei de exercitare a profesiei, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi, după caz, structurile de specialitate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie."
3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 3
(1) Cabinetul de practică individual este forma de exercitare a profesiei, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea titularul cabinetului de practică."
4. După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 6^1, cu următorul cuprins:
"ART. 6^1
(1) Cabinetele de liberă practică cu personalitate juridică prevăzute la art. 1 alin. (8) lit. e) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect de activitate furnizarea de servicii publice conexe actului medical;
b) administratorul societăţii sau reprezentantul legal al persoanei juridice ori cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie/membrilor fondatori să fie prestatori ai activităţii conexe actului medical;
c) să fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, la nivelul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Cabinetele de liberă practică cu personalitate juridică prevăzute la art. 1 alin. (8) lit. f) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă ca scop şi obiectiv furnizarea de servicii conexe actului medical;
b) să deţină cel puţin un profesionist în domeniul serviciilor conexe actului medical care îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor art. 1 alin. (3), în cadrul organizaţiei neguvernamentale;
c) să fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale - Partea a 3-a pentru servicii publice conexe actului medical, la nivelul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."
5. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 7
(1) În cadrul cabinetelor de practică prevăzute la art. 1 alin. (8) se pot angaja salariaţi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau se pot încheia contracte individuale de muncă sau contracte de prestări servicii cu persoane care furnizează serviciile publice conexe actului medical.
(2) Contractele individuale de muncă şi contractele de prestări servicii se încheie între salariaţi sau colaboratori şi titularii cabinetelor de practică ori, după caz, împuternicitul mandatat potrivit art. 5 alin. (1), reprezentantul organului de conducere al societăţii civile de practică pentru servicii publice conexe actului medical ori administratorul/împuternicitul mandatat/preşedintele în cazul cabinetului de liberă practică cu personalitate juridică."
6. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 11
(1) Cabinetele de practică se înfiinţează la cererea persoanelor autorizate potrivit art. 1 alin. (5)."
7. La articolul 12, alineatul (5) se abrogă.
ART. II
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se emit ordinele ministrului sănătăţii prevăzute la art. 1 alin. (3) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. III
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, furnizorii de servicii publice conexe actului medical, prevăzuţi la art. 1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 27 iunie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se vor organiza potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
Ministrul educaţiei,
Ligia Deca
Bucureşti, 20 aprilie 2023.
Nr. 25.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: