Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 4 februarie 2020  pentru modificarea şi completarea unor acte normative  cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 4 februarie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 106 din 12 februarie 2020
    Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.
    Atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru România, atât la nivelul Guvernului, cât şi la nivelul structurilor de specialitate implicate în coordonarea şi gestionarea acestor fonduri, având în vedere potenţialul lor de a susţine dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi a societăţii româneşti, în general.
    Existenţa litigiilor în materia achiziţiilor publice, în special în ceea ce priveşte procedurile/contractele de infrastructură, este un factor constant de întârziere a graficului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, modificările legislative deja implementate privind termenele de soluţionare a proceselor şi existenţa unor completuri specializate în materia achiziţiilor publice fiind primii paşi în asigurarea celerităţii şi eficientizarea procedurilor, oferind o anumită predictibilitate cu privire la orizontul de timp în care aceste cauze se soluţionează, orice întârziere cauzată şi de gradul de aglomerare a instanţelor de judecată competente să soluţioneze astfel de litigii, fiind generatoare de costuri suplimentare.
    Totodată se are în vedere creşterea volumului de muncă, precum şi a responsabilităţilor personalului preconizate prin modificările propuse în ceea ce priveşte asigurarea controlului ex ante al procedurilor de atribuire, în vederea punerii în aplicare a măsurilor de eficientizare şi flexibilizare a procesului de control ex ante exercitat de A.N.A.P., concomitent cu asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii acestui proces.
    Astfel, prin Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au fost create mecanisme suple şi rapide de soluţionare a cererilor şi acţiunilor în materia achiziţiilor publice, în vederea celerizării procedurilor.
    Pentru a evita riscurile legate de posibile întârzieri în implementarea proiectelor de infrastructură indiferent de natura acestora, precum şi a celor dedicate specializării inteligente, respectiv pentru a diminua riscurile de dezangajare (peste 500 mil. euro începând cu finalul celui de-al doilea an al perioadei de programare pentru anul anterior), dar şi asupra perspectivei de dezvoltare pe termen lung a României.
    Luând în considerare perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară, precum şi faptul că legile pentru care se aduc modificările din prezenta ordonanţă de urgenţă au fost adoptate în procedură de urgenţă, iar în procesul de adoptare au fost introduse o serie de elemente noi care necesită o corelare urgentă a anumitor prevederi cu textul actului normativ în ansamblu.
    Având în vedere că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, vizează interesul general public, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 57, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Informaţiile indicate de operatorii economici ca fiind confidenţiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale şi elementele confidenţiale ale ofertelor, trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)."

    2. La articolul 140, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut la art. 216 alin. (1)."

    3. Articolul 165 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 165
    (1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care:
    a) fie are cunoştinţă că şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv şi obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înfiinţat sau cu cele ale statului membru al autorităţii contractante;
    b) fie poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat.
    (2) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor."

    4. La articolul 167, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
    "(7^1) Înainte ca autoritatea contractantă să excludă din procedură un candidat/ofertant care se află în situaţia prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. f), aceasta trebuie să-i acorde respectivului candidat/ofertant posibilitatea de a demonstra că implicarea sa în pregătirea procedurii de achiziţie nu poate denatura concurenţa."

    5. La articolul 171, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici şi dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ţinând seama de gravitatea şi circumstanţele particulare ale infracţiunii sau abaterii avute în vedere.
(3^2) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3^1) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire."

    6. La articolul 214, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea contractantă întocmeşte raportul procedurii într-un termen care să nu depăşească:
    a) 60 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h);
    b) 20 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi i);
    c) 100 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) şi d)."

    7. La articolul 214, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
    "(4) Prin excepţie de la alin. (3), în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea conducătorului autorităţii contractante, această perioadă se poate prelungi o singură dată fără a depăşi perioada de valabilitate a ofertei, aducându-se la cunoştinţa operatorilor economici implicaţi în procedură în termen de maximum două zile lucrătoare de la aprobarea de către conducătorul autorităţii contractante a deciziei de prelungire.
(5) În cazul în care drept urmare a unei soluţii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/instanţa de judecată se dispune reevaluarea ofertelor, autoritatea contractantă reface raportul procedurii de atribuire prevăzut la art. 216 alin. (1) într-un termen care nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei."

    8. La articolul 221, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o modificare a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru în perioada de valabilitate a acestuia este considerată modificare substanţială în sensul alin. (1) lit. e) atunci când, prin această modificare, contractul/acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanţial de cele ale documentului semnat iniţial."

    9. La articolul 221, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
    "(7^1) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi (2), o modificare a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru este considerată modificare substanţială atunci când este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
    a) modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, ar fi permis selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire;
    b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în favoarea contractantului întrun mod care nu a fost prevăzut în contractul de achiziţie publică/acordul-cadru iniţial;
    c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru;
    d) un nou contractant înlocuieşte contractantul iniţial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) lit. d)."

    10. La articolul 224 alineatul (1), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "l) încălcarea prevederilor art. 214 şi art. 215 alin. (1)."

    11. La articolul 227, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 227
    (1) Sancţiunea contravenţională se aplică autorităţii contractante, care dispune adoptarea măsurilor care se impun împotriva persoanei/persoanelor implicate în derularea achiziţiei publice ce a făcut obiectul contravenţiei."



    ART. II
    Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 37 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    "f) servicii de certificare şi autentificare a documentelor care sunt prestate de notari publici potrivit dispoziţiilor legale."

    2. La articolul 70, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Informaţiile indicate de operatorii economici ca fiind confidenţiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale şi elementele confidenţiale ale ofertelor, trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, in caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)."

    3. La articolul 149, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut de art. 230 alin. (1)."

    4. Articolul 178 se modifică după cum urmează:
    "ART. 178
    (1) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care:
    a) fie are cunoştinţă că şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv şi obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înfiinţat, sau cu cele ale statului membru al autorităţii contractante;
    b) fie poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat.
    (2) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor."

    5. La articolul 180, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
    "(5^1) Înainte ca entitatea contractantă să excludă din procedură un candidat/ofertant care se află în situaţia prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. f), aceasta trebuie să-i acorde respectivului candidat/ofertant posibilitatea de a demonstra că implicarea sa în pregătirea procedurii de achiziţie nu poate denatura concurenţa."

    6. La articolul 184, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Entitatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici şi dovedite în conformitate cu alin. (3), ţinând seama de gravitatea şi circumstanţele particulare ale infracţiunii sau abaterii avute în vedere.
(3^2) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3^1) sunt considerate insuficiente de către entitatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire."

    7. La articolul 227, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare într-un termen care să nu depăşească:
    a) 60 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. a), b), e), g) si h);
    b) 20 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. f) şi i);
    c) 100 de zile lucrătoare pentru procedurile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. c) şi d)."

    8. La articolul 227, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
    "(4) Prin excepţie de la alin. (3), în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea conducătorului entităţii contractante, această perioadă se poate prelungi o singură dată fără a depăşi perioada de valabilitate a ofertei, aducându-se la cunoştinţa operatorilor economici implicaţi în procedură în termen de maximum două zile lucrătoare de la aprobarea de către conducătorul autorităţii contractante a deciziei de prelungire.
(5) În cazul în care drept urmare a unei soluţii emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/instanţa de judecată se dispune reevaluarea ofertelor, entitatea contractantă reface raportul procedurii de atribuire prevăzut la art. 230 alin. (1) într-un termen care nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei."

    9. La articolul 240, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Contractul/Acordul-cadru sectorial poate fi modificat, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanţiale, respectiv contractul/acordul-cadru sectorial modificat nu prezintă caracteristici care diferă în mod substanţial de cele ale documentului semnat iniţial.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor art. 235-241, modificarea unui contract/acord-cadru sectorial în perioada de valabilitate este considerată substanţială atunci când este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
    a) modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, ar fi permis selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire;
    b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului/acordului-cadru sectorial în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sectorial/acordul-cadru iniţial;
    c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului/acordului-cadru sectorial;
    d) un nou contractant înlocuieşte contractantul iniţial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1)."

    10. La articolul 245 alineatul (2), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "j) încălcarea prevederilor art. 227."

    11. La articolul 248, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 248
    (1) Sancţiunea contravenţională se aplică entităţii contractante, care dispune adoptarea măsurilor care se impun împotriva persoanelor/persoanelor implicate în derularea achiziţiei publice ce a făcut obiectul contravenţiei."



    ART. III
    Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 5 alineatul (1) litera a), la articolul 13 alineatul (1) litera f), la articolul 28 alineatul (2), la articolul 36 alineatul (4) litera b), la articolul 36 alineatul (5) litera a) şi litera b), la articolul 36 alineatul (6) litera a) şi litera c), la articolul 42, la articolul 64 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 65, la articolul 70 alineatul (1), la articolul 79 alineatul (1), la articolul 80 alineatul (1), alineatul (2) şi alineatul (4), la articolul 81 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 83, la articolul 104, precum şi la capitolul II secţiunea 1, sintagma „entităţile contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţile/entităţile contractante“.
    2. La articolul 5 alineatul (1) litera g) şi litera h), la articolul 36 alineatul (4) litera a) şi litera b), precum şi la capitolul I secţiunea a 3-a paragraful 2, sintagma „entităţi contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţi/entităţi contractante“.
    3. La articolul 5 alineatul (1) litera m) şi litera q), la articolul 7 alineatul (1) şi alineatul (2), la articolul 8, la articolul 12 alineatul (2), la articolul 13 alineatul (1) partea introductivă, la articolul 13 alineatul (1) litera c), la articolul 13 alineatul (1) şi alineatul (2), la articolul 16 alineatul (1), la articolul 18 alineatul (1), alineatul (2) şi alineatul (3), la articolul 19 alineatul (1), alineatul (2), alineatul (3) şi alineatul (5), la articolul 25, la articolul 26 litera b), la articolul 28 alineatul (1), alineatul (4) şi alineatul (6), la articolul 29 alineatul (2), la articolul 36 alineatul (1) litera a) şi litera b), la articolul 40, la articolul 41 alineatul (1) şi alineatul (3), la articolul 45, la articolul 46, la articolul 47, la articolul 49, la articolul 50 alineatul (1), alineatul (2) şi alineatul (3), la articolul 51 alineatul (1), alineatul (3) partea introductivă şi litera a), la articolul 51 alineatul (4), alineatul (5) şi alineatul (6), la articolul 52, la articolul 53, la articolul 54 alineatul (3), la articolul 55, la articolul 56 alineatul (3), la articolul 58 alineatul (1) şi alineatul (3), la articolul 59 alineatul (1), alineatul (2), alineatul (4), alineatul (5) şi alineatul (6), la articolul 60, la articolul 61 alineatul (3) şi alineatul (5), la articolul 62, la articolul 63, la articolul 66, la articolul 67, la articolul 68 alineatul (2), la articolul 70 alineatul (3), alineatul (4) şi alineatul (6), la articolul 70 alineatul (8) partea introductivă şi litera a), la articolul 71 alineatul (1), alineatul (2) partea introductivă şi alineatul (3), la articolul 72 alineatul (1) partea introductivă şi litera a), la articolul 74 alineatul (1) şi alineatul (4), la articolul 75 alineatul (1) şi alineatul (2), la articolul 76 alineatul (3), la articolul 77 alineatul (1), la articolul 78, la articolul 81 alineatul (1) litera a), litera c), litera d) şi litera i), la articolul 81 alineatul (2), alineatul (6), alineatul (7) şi alineatul (8), la articolul 82 alineatul (2), alineatul (3) şi alineatul (4), la articolul 84 alineatul (2), la articolul 85, la articolul 86 alineatul (2) litera b) şi alineatul (3), la articolul 87, la articolul 89 alineatul (1) partea introductivă şi alineatul (2), la articolul 90, la articolul 91, la articolul 92, articolul 93 alineatul (4), la articolul 94 alineatul (1), la articolul 96 alineatul (1) şi alineatul (2), la articolul 97 alineatul (1) şi alineatul (2), la articolul 98 alineatul (1), la articolul 99, la articolul 105 alineatul (1) partea introductivă, litera a) şi litera c), la articolul 105 alineatul (2), la articolul 109 alineatul (2) şi alineatul (3), la articolul 110 alineatul (1) partea introductivă şi alineatul (2) şi la articolul 111 alineatul (1), sintagma „entitatea contractantă“ se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea/entitatea contractantă“.
    4. La articolul 5 alineatul (1) litera n), litera z) şi litera ee), la articolul 13 alineatul (1) litera b), la articolul 26 litera a), la articolul 36 alineatul (3), la articolul 41 alineatul (2), la articolul 43, la articolul 44 alineatul (1) litera d) şi litera e), la articolul 45, la articolul 46 alineatul (1), la articolul 46 alineatul (3), la articolul 47, la articolul 57 litera b), la articolul 59 alineatul (3), la articolul 61 alineatul (1), la articolul 70 alineatul (8) litera b), la articolul 76 alineatul (2), la articolul 81 alineatul (1) litera g) şi litera h), la articolul 84 alineatul (3), la articolul 93 alineatul (3), la articolul 98 alineatul (2) şi alineatul (3), la articolul 102 alineatul (2) litera b), la articolul 105 alineatul (1) litera c), la articolul 108 şi la articolul 110 alineatul (1) partea introductivă, sintagma „entităţii contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţii/entităţii contractante“.
    5. La articolul 7 alineatul (1), la articolul 81 alineatul (1) litera f), la articolul 87 alineatul (1) şi la articolul 103 litera a), sintagma „entitate contractantă“ se înlocuieşte cu sintagma „autoritate/entitate contractantă“.
    6. La articolul 36 alineatul (5) litera a) şi litera c), sintagma „entităţilor contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţilor/entităţilor contractante“.
    7. La articolul 36 alineatul (1) partea introductivă, la alineatul (3) şi la alineatul (4) partea introductivă, sintagma „entitate contractantă“ se înlocuieşte cu sintagma „autoritate contractantă în sensul art. 9 sau entitate contractantă“.
    8. La articolul 36 alineatul (2), la alineatul (4) litera a), alineatul (7) şi alineatul (8), sintagma „entitatea contractantă“ se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea contractantă în sensul art. 9 sau entitatea contractantă“.
    9. La articolul 36 alineatul (5), sintagma „entităţile contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţile contractante în sensul art. 9 sau entităţile contractante“.
    10. La articolul 27 alineatul (1) litera a) şi la articolul 36 alineatul (6), sintagma „entităţi contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţi contractante în sensul art. 9 sau entităţi contractante“.
    11. La articolul 51 alineatul (5) şi la articolul 111 alineatul (3), sintagma „autorităţii contractante“ se înlocuieşte cu sintagma „autorităţii/entităţii contractante“.
    12. La articolul 71 alineatul (4) şi la articolul 89 alineatul (1) litera d), sintagma „autoritatea contractantă“ se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea/entitatea contractantă“.
    13. Articolul 83 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 83
    Autorităţile contractante prevăzute la art. 9 şi entităţile contractante prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) exclud un operator economic în orice moment al procedurii de atribuire în care iau cunoştinţă că operatorul economic respectiv se află, având în vedere faptele comise sau omise, fie înaintea, fie în cursul procedurii, în una dintre situaţiile prevăzute la art. 79, art. 80 alin. (1) şi (2)."

    14. La articolul 86, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În sensul alin. (1), criteriile obiective trebuie să aibă legătură directă cu obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii, nu conferă autorităţii/entităţii contractante o libertate de alegere nelimitată şi se pot referi la oricare dintre următoarele:
    a) gradul de preluare a unor riscuri de către concesionar;
    b) nivelul plăţilor actualizate efectuate de către entitatea contractantă;
    c) nivelul tarifelor de utilizare;
    d) modalitatea de execuţie a lucrărilor/prestare a serviciilor bazată pe indicatori de performanţă de ordin calitativ, tehnic, funcţional, financiar etc.;
    e) modul de asigurare a protecţiei mediului;
    f) modul de rezolvare a unor probleme sociale;
    g) nivelul redevenţei;
    h) durata concesiunii;
    i) inovarea."

    15. La articolul 87, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă criteriile de atribuire au fost publicate la momentul publicării anunţului de concesionare, autoritatea/entitatea contractantă publică un nou anunţ de concesionare, cu respectarea termenelor minime menţionate la art. 54 alin. (1).
(4) Modificarea ordinii criteriilor de atribuire în situaţia prevăzută la alin. (1) nu conduce la discriminare."



    ART. IV
    Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) act al autorităţii contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziţia directă, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;"

    2. La articolul 4, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) În cazul prevăzut la alin. (4), persoana care se consideră vătămată şi care a depus contestaţie la Consiliu nu are obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru prevăzută la art. 52^1."

    3. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire."

    4. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, măsurile adoptate potrivit alin. (1) se comunică contestatorului şi celorlalţi operatori economici implicaţi în procedură, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării lor prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale sau legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz."

    5. La articolul 16, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia să o publice în SEAP.
(3) În cazul procedurilor de atribuire a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica contestaţia şi celorlalţi operatori economici interesaţi/implicaţi în procedură, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii acesteia, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale sau legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz."

    6. La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula, cu înştiinţarea părţilor cauzei, cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei."

    7. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19
    (1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală."

    8. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 24
    (1) Consiliul soluţionează pe fond contestaţia în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii, în condiţiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziţiei publice, al achiziţiei sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile lucrătoare în situaţia incidenţei unei excepţii care împiedică analiza pe fond a contestaţiei."

    9. La articolul 44, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Preşedintele Consiliului trebuie să fie licenţiat în drept, cu o vechime de cel puţin 12 ani în domeniul juridic, din care cel puţin 3 ani în funcţia de consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice."

    10. La articolul 45, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Membrii Consiliului sunt selecţionaţi pe baza aptitudinilor profesionale şi a bunei reputaţii. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare, o vechime de 10 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum şi o experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul achiziţiilor publice."

    11. La articolul 46, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Personalul tehnico-administrativ are calitatea de personal contractual şi/sau funcţionari publici şi este salarizat potrivit reglementărilor aplicabile personalului contractual şi/sau funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice centrale."

    12. La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Membrilor Consiliului le sunt aplicabile toate drepturile, beneficiile şi obligaţiile specifice funcţiei publice."

    13. La articolul 48, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Verificarea anuală a stării de sănătate aprofundată a consilierilor de soluţionare include şi examen psihologic şi, după caz, examen psihiatric la indicaţia medicului de medicina muncii."

    14. După articolul 48 se introduce un nou articol, articolul 48^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 48^1
    (1) Constatarea abaterilor disciplinare săvârşite de membrii Consiliului revine comisiei de disciplină care se constituie în cadrul Consiliului.
    (2) Comisia de disciplină are un număr de 3 membri, dintre care unul este numit de preşedintele Consiliului, unul este ales de membrii Consiliului, cu majoritate simplă, şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    (3) La propunerea comisiei de disciplină, sancţiunile disciplinare se aplică de preşedintele Consiliului, cu excepţia sancţiunii destituirii din funcţia publică, care se aplică de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică."

    15. La articolul 50, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia să o publice în SEAP"

    16. La articolul 50, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În cazul procedurilor de atribuire a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica contestaţia şi celorlalţi operatori economici interesaţi/implicaţi în procedură, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii acesteia, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale sau legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz."

    17. La articolul 50, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Prevederile art. 17 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

    18. La articolul 51, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Recursul se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice."

    19. După articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 52, cu următorul cuprins:
    "ART. 52
    (1) Contestaţia introdusă la instanţa judecătorească competentă se taxează conform prevederilor art. 56 alin. (1) şi/sau (2), după caz.
    (2) Recursul formulat împotriva hotărârii de soluţionare a contestaţiei se taxează cu 50% din taxa prevăzută la art. 56 alin. (1) şi/sau (2), după caz.
    (3) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (2) recursurile formulate de autorităţile contractante.
    (4) Prevederile art. 56 alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător."

    20. La articolul 55, alineatele (3), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanţei.
(4) Calea de atac prevăzută la alin. (3) şi (3^1) suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 50 alin. (5) şi (6).
(5) În caz de admitere a recursului, respectiv a apelului, instanţa rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond."

    21. La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1^1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanţei."

    22. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 56
    (1) Cererile introduse la instanţele judecătoreşti potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează cu 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100.000.000 lei.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care procedura de atribuire este organizată pe loturi, taxele de timbru se raportează la valoarea estimată a fiecărui lot contestat. În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, cuantumul taxei judiciare se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
    (3) Recursul/apelul se taxează cu 50% din taxa prevăzută la alin. (1) şi/sau alin. (2), după caz.
    (4) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (1) şi/sau alin. (2) recursurile formulate de autorităţile contractante.
    (5) Persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor prezentului articol poate beneficia, la cerere, de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare."

    23. La articolul 61^1, alineatele (1), (2), (5)-(7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea ofertei declarate câştigătoare în cadrul raportului procedurii, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea ofertei declarate câştigătoare în cadrul raportului procedurii, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.
(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
    ..................................................................................................
(5) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii CNSC. Cauţiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în faţa instanţei pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(6) Cererea de restituire se depune la CNSC şi la autoritatea contractantă după expirarea termenului reglementat la alin. (5). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă autoritatea contractantă declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea contestatorului care a constituit cauţiunea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a depunerii contestaţiei.
(7) Consiliul, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu respectarea principiilor reglementate la art. 15, în termen de 5 zile, printr-o încheiere supusă plângerii la instanţa competentă potrivit art. 32 alin. (1) sau (2) în termen de 5 zile de la comunicare. Plângerea este suspensivă de executare."

    24. La articolul 61^1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În cazul unei proceduri de atribuire împărţite pe loturi, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a fiecărui lot contestat.
(2^2) În cazul în care procedura de atribuire a acordului-cadru este organizată pe loturi, prevederile alin. (1) se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv aferent fiecărui lot contestat."

    25. Articolul 61^2 se abrogă.
    26. După articolul 68 se introduce un nou articol, articolul 68^1, cu următorul conţinut:
    "ART. 68^1
    Nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege ori a dispoziţiilor cuprinse în prezenta lege privind soluţiile ori măsurile ce pot fi dispuse de instanţă constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii."



    ART. V
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 18 decembrie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "h) control ex ante-control privind aspectele de calitate şi aspectele de regularitate, aşa cum sunt definite de prezenta ordonanţă de urgenţă."

    2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Termenele necesare ANAP pentru efectuarea controlului ex ante potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi normelor metodologice aferente cu privire la emiterea avizului conform final, precum şi pentru derularea procedurii de conciliere, nu sunt incluse în termenele prevăzute pentru întocmirea raportului procedurii de către autorităţile contractante potrivit Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 şi Legii nr. 100/2016."

    3. La articolul 5, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Controlul ex ante exercitat de ANAP potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă vizează verificarea conformităţii cu dispoziţiile legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale/concesiuni, din punctul de vedere al regularităţii şi calităţii, pe bază de liste de verificare.
(3) Controlul ex ante prevăzut la alin. (1) se exercită de ANAP în mod selectiv, pe baza unei metodologii de selecţie, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (3)."

    4. La articolul 6, alineatul (2) litera a) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Controlul de calitate şi regularitate ex ante al procesului de atribuire, prevăzut la alin. (1) lit. a), presupune:
a) verificarea conformităţii cu dispoziţiile legale în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale, respectiv concesiuni de servicii sau lucrări a documentaţiei de atribuire, împreună cu strategia de contractare şi celelalte documente ce o însoţesc, a anunţului de tip erată, precum şi a propunerilor de răspuns ale autorităţii contractante la solicitările de clarificări formulate de operatorii economici şi a oricăror informaţii suplimentare publicate de aceasta în relaţie cu respectiva documentaţie de atribuire, cu excepţia studiului de fundamentare prevăzut la art. 229 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
    ..................................................................................................
(3) Fac obiectul controlului ex ante toate procedurile de atribuire prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. g), cu excepţia procedurilor prevăzute la art. 68 alin. (2) lit. b) şi art. 104 alin. (1) lit. c), alin. (5) lit. c)-d) şi alin. (7) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 82 alin. (1^1) lit. b) şi art. 117 alin. (1) lit. d), g), h), i) şi j) din Legea nr. 99/2016."

    5. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Metodologia de selecţie trebuie să asigure realizarea controlului prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) pentru un procent de maximum 10% din totalul procedurilor de atribuire ce pot face obiectul controlului ex ante conform art. 6 alin. (3), aferente contractelor/acordurilor-cadru cu o valoare estimată mai mare decât pragul stabilit de legislaţie pentru realizarea achiziţiei directe, cu accent pe acelea aferente contractelor ce se încadrează în categoriile cu riscul cel mai mare, aşa cum vor fi definite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

    6. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    (1) Autoritatea contractantă selectată în vederea realizării controlului ex ante va fi înştiinţată anterior începerii activităţii de control, prin intermediul SEAP, în termen de două zile lucrătoare de la încărcarea documentaţiei de atribuire în SEAP/transmiterea notificării privind intenţia de a modifica contractul sau de a realiza o negociere fără publicare prealabilă."

    7. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În cazul înştiinţărilor aferente verificării intenţiilor de realizare a modificărilor contractuale şi a negocierilor fără publicare/invitaţie prealabilă, acestea se vor transmite prin orice mijloace de comunicare prevăzute la cap. II secţiunea 5-a din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în caz că prevederile art. 24 alin. (2) şi (3) din prezenta ordonanţă de urgenţă nu sunt operaţionale/aplicabile."

    8. La articolul 10 alineatul (1), partea introductivă şi litera d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 10
    (1) Autoritatea contractantă iniţiatoare a procedurii de atribuire selectate pentru realizarea controlului ex ante are obligaţia de a pune la dispoziţia ANAP, prin intermediul SEAP sau prin alte mijloace electronice dacă din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are posibilitatea transmiterii, următoarele informaţii şi/sau documente:
    ..................................................................................................
    d) copii ale documentelor prin care se formalizează deciziile comisiei de evaluare cu privire la declararea drept admise/respinse a candidaturilor/ofertelor, împreună cu justificările aferente, în termen de o zi lucrătoare de la întocmirea acestora;"

    9. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ANAP cu privire la măsurile de remediere întreprinse ca urmare a primirii avertismentului de integritate sau a notificării prevăzute la art. 7 alin. (6), în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii acestora."

    10. Denumirea secţiunii a 3-a de la capitolul II se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " SECŢIUNEA a 3-a
    Desfăşurarea activităţii de control al documentaţiei de atribuire, a anunţului de tip erată şi a solicitărilor de clarificări/ informaţii suplimentare
"

    11. La articolul 11 alineatul (1), partea introductivă, precum şi literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 11
    (1) În desfăşurarea activităţii de control ex ante din cadrul etapei prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a), ANAP efectuează controlul de calitate şi regularitate o singură dată, a:
    a) documentaţiei de atribuire aferente procedurilor de atribuire selectate pentru verificare, înainte de transmiterea spre publicare a anunţului de participare/de participare simplificat/de concurs;
    b) anunţului de tip erată, aferent procedurilor de atribuire selectate, transmis de către autoritatea contractantă spre publicare în SEAP;"

    12. La articolul 11, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
    13. La articolul 12 alineatul (1), partea introductivă şi literele a) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) În desfăşurarea activităţii de control ex ante al procesului de evaluare a ofertelor/candidaturilor şi atribuire a contractului, personalul ANAP efectuează controlul de calitate şi regularitate a concluziilor şi emite o singură dată, pe fiecare fază a acestui proces, un aviz conform astfel:
    a) componenţa comisiei de evaluare şi concluziile comisiei de evaluare privind îndeplinirea condiţiilor de formă aferente depunerii ofertelor/candidaturilor şi a criteriilor de calificare/selecţie de către ofertanţi/candidaţi/subcontractanţi/ terţi susţinători conform informaţiilor din DUAE;
    ..................................................................................................
    d) concluziile comisiei de evaluare privind analiza documentelor-suport pentru îndeplinirea criteriilor de calificare/selecţie prezentate de către candidaţii ce urmează a fi selectaţi conform regulilor prevăzute în documentaţia de atribuire în cadrul procedurilor care prevăd o etapă de preselecţie, respectiv de ofertantul/ofertanţii ce urmează a fi declarat/declaraţi câştigător/câştigători în urma aplicării criteriului de atribuire, concluziile incluse în raportul procedurii de atribuire, precum şi neconformităţile neremediate de la momentul iniţierii controlului ex ante."

    14. La articolul 12 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
    "e) concluziile finale ale comisiei de evaluare privind analiza neconformităţilor constatate si neremediate din Avizele conform condiţionate, anterior emise de ANAP."

    15. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    (1) În desfăşurarea activităţii de control prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. b), ANAP verifică documentele prin care se formalizează deciziile comisiei de evaluare cu privire la declararea drept admise/respinse a candidaturilor/ofertelor pentru fiecare fază a procesului de evaluare a ofertelor/candidaturilor aferentă procedurilor de atribuire selectate, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea criteriului de atribuire şi stabilirea ofertantului/ofertanţilor câştigător/câştigători."

    16. La articolul 14, alineatele (2) şi (7) se abrogă.
    17. La articolul 14, alineatele (3), (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea contractantă poate decide publicarea anunţului de participare/anunţului de participare simplificat/anunţ de concesionare/anunţ de concurs, cu sau fără remedierea abaterilor constatate de ANAP prin avizul conform condiţionat emis ca rezultat al controlului ex ante exercitat în conformitate cu prevederile art. 11, având obligaţia de a publica avizul conform emis.
(4) Autoritatea contractantă poate decide continuarea derulării procedurii de atribuire cu sau fără remedierea abaterilor constatate de ANAP prin avizul conform condiţionat, având obligaţia de a publica avizul conform final odată cu publicarea raportului procedurii, respectiv în ziua transmiterii comunicărilor privind rezultatul procedurii.
    ..............................................................................................
(6) În cazul procedurilor de negociere fără publicare prealabilă, autoritatea contractantă are obligaţia de a publica în SEAP avizul conform final, împreună cu un anunţ de transparenţă, şi se comunică tuturor participanţilor la procedura de atribuire, împreună cu rezultatul procedurii."

    18. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    Procesul de control ex ante este limitat la aspectele verificate şi constatate în baza listelor de verificare ale ANAP şi nu exonerează de răspundere autoritatea contractantă în raport cu acţiunile şi deciziile adoptate de aceasta în procesul de atribuire şi/sau modificare a contractului în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile."

    19. La articolul 16, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 16
    (1) În cazul în care autoritatea contractantă are obiecţii cu privire la constatările şi/sau măsurile de remediere dispuse referitoare la aspectele de calitate, identificate de către ANAP ca urmare a activităţii de control ex ante al procesului de atribuire, se poate demara procedura de conciliere.
    (2) Procedura de conciliere poate fi declanşată de autoritatea contractantă numai cu privire la aspectele de calitate prevăzute în avizul conform condiţionat emis de ANAP în legătură cu care autoritatea contractantă are obiecţii, nefiind aplicabilă rezultatelor verificărilor aspectelor de regularitate."

    20. La articolul 18, alineatul (3) literele a) şi b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În situaţia în care decizia de conciliere este adoptată ca urmare a examinării pe fond a cererii de conciliere, aceasta trebuie să fie emisă într-o perioadă cuprinsă între:
    a) 10-15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de conciliere, dacă ANAP nu are nevoie de informaţii suplimentare de la autoritatea contractantă;
    b) 5-10 zile lucrătoare de la data primirii ultimelor informaţii suplimentare de la autoritatea contractantă, dacă ANAP are nevoie de informaţii suplimentare."

    21. La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) După adoptarea deciziei de conciliere de către ANAP:
    a) constatările şi/sau măsurile de remediere dispuse prin avizul conform condiţionat emis iniţial de controlul ex ante sunt menţinute, în cazul respingerii cererii de conciliere;
    b) constatările şi/sau măsurile de remediere dispuse de controlul ex ante vor fi modificate, parţial sau total, în conformitate cu soluţia adoptată în decizia de conciliere, urmând ca ANAP să emită un nou aviz conform care îl va înlocui pe cel iniţial, în cazul admiterii parţiale/admiterii cererii de conciliere."

    22. La articolul 26, alineatul (1) litera a) se abrogă.


    ART. VI
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, aprobată prin Legea nr. 244/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, denumită în continuare ANAP, se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, denumită în continuare ANRMAP, de la Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare UCVAP, şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice."

    2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) ANAP este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea secretarului general al Guvernului."

    3. La articolul 5, alineatele (1^1) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1^1) La nivelul ANAP funcţionează un comitet decizional format cel puţin din reprezentanţii funcţiilor de reglementare, monitorizare, control ex ante, supervizare şi conciliere, nominalizaţi prin ordin al preşedintelui ANAP.
    ...............................................................................................
(7) Finanţarea ANAP se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului."



    ART. VII
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată prin Legea nr. 195/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 29 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1 alineatul (1), literele b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) furnizarea de produse sensibile, inclusiv orice fel de piese de schimb, componente şi/sau subansambluri ale acestora, inclusiv privind infrastructura informatică critică de interes naţional, având în vedere sensibilitatea informaţiilor vehiculate prin intermediul acesteia;
    ...............................................................................................
d) lucrări şi servicii special destinate unor scopuri militare sau lucrări şi servicii cu caracter sensibil, inclusiv privind infrastructura informatică critică de interes naţional, având în vedere sensibilitatea informaţiilor vehiculate prin intermediul acesteia."

    2. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În domeniul specific al securităţii nonmilitare, prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică achiziţiilor care au caracteristici similare cu cele ale achiziţiilor din domeniul apărării şi care prezintă un caracter la fel de sensibil. Aceste condiţii pot fi îndeplinite în special în domeniile în care forţele militare şi cele nonmilitare îndeplinesc aceleaşi misiuni şi/sau în cazul în care obiectivul achiziţiilor este de a proteja securitatea Uniunii Europene şi/sau a statului român în interiorul ori în afara graniţelor acestuia împotriva unor ameninţări grave provenite de la entităţi nonmilitare şi/sau neguvernamentale. Acest domeniu poate include, spre exemplu, protecţia frontierelor, activităţi de poliţie şi misiuni de gestionare a crizelor, precum şi protecţia infrastructurilor critice, inclusiv infrastructurile informatice critice de interes naţional, în condiţiile legii."

    3. La articolul 3, după punctul 17 se introduc două noi puncte, punctele 17^1 şi 17^2, cu următorul cuprins:
    "17^1. Infrastructura informatică - sisteme informatice interconectate prin linii de comunicaţii (fibră optică, linii satelitare, conexiuni în spectrul radio, linii terestre etc.), utilizate pentru a furniza servicii informatice;
17^2. Infrastructură informatică critică de interes naţional - infrastructura informatică esenţială pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a cărei perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii, respectiv infrastructurile de cloud guvernamental şi infrastructurile asociate acestora."

    4. La articolul 3, punctul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "28. produse sensibile, lucrări sensibile şi servicii sensibile - produse, lucrări şi servicii destinate utilizării în scopuri de securitate, care implică, necesită şi/sau conţin informaţii clasificate, inclusiv infrastructura informatică şi infrastructura informatică critică de interes naţional;"

    5. La articolul 22, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) Contractelor pentru care aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar obliga statul român să ofere informaţii a căror divulgare este considerată ca fiind contrară intereselor sale fundamentale de securitate. Divulgarea informaţiilor în legătură cu infrastructura informatică critică implicată în furnizarea oricăror servicii publice electronice tip eGuvernare poate fi contrară intereselor esenţiale ale siguranţei de stat."

    6. La articolul 107, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în privinţa proiectelor din domeniul TIC, autoritatea contractantă va încheia un acord-cadru în urma derulării procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Acordul-cadru va viza selectarea ofertanţilor având capacitatea tehnică necesară derulării proiectelor TIC în vederea îndeplinirii obiectivelor generale şi obiectivelor specifice stabilite de autoritatea contractantă. Cu ofertanţii selectaţi se va derula procedura reluării competiţiei pentru fiecare contract subsecvent în vederea dezvoltării şi fixării soluţiei tehnico-economice ce va fi implementată ca urmare a atribuirii contractelor subsecvente."

    7. La articolul 109, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în privinţa proiectelor din domeniul TIC, critice de interes naţional, având în vedere specificul acestor proiecte, autoritatea contractantă poate să încheie un acord-cadru cu ofertanţii selectaţi pentru o perioadă de cel mult 10 ani. Autoritatea are obligaţia justificării duratei pentru care intenţionează să încheie un acord-cadru, justificarea fiind inclusă în anunţul de atribuire."

    8. După articolul 116, se introduce un nou articol, articolul 116^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 116^1
    Pentru proiectele TIC, critice de interes naţional, proiectele şi soluţiile asociate tehnic acestora, la reluarea competiţiei autoritatea contractantă va stabili un dialog cu ofertanţii în privinţa definitivării şi fixării obiectivelor specifice şi indicatorilor de performanţă ce trebuie îndepliniţi de soluţiile ofertate. Autoritatea contractantă va atribui contractul subsecvent celei mai bune soluţii din punct de vedere tehnico-economic."



    ART. VIII
    Anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La capitolul I litera A punctul I, după punctul 4^2 de la notă se introduce un nou punct, punctul 4^3, cu următorul cuprins:
    "4^3. Prevederile pct. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice."

    2. La capitolul II litera A punctul I, după punctul 5 de la notă se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:
    "6. Prevederile pct. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi personalului contractual din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice."



    ART. IX
    Începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru personalul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice se aplică în mod corespunzător prevederile art. 45 din Legea nr. 5/2020 - Legea bugetului de stat pe anul 2020.

    ART. X
    (1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se suplimentează numărul de posturi pentru instanţele judecătoreşti cu 25 de posturi de grefier, 15 posturi fiind repartizate Curţii de Apel Bucureşti şi 10 posturi Tribunalului Bucureşti. Aceste posturi vor fi alocate exclusiv completurilor specializate în achiziţii publice care soluţionează cereri ce corespund tipurilor de acţiuni prevăzute de Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în special celor care pun în discuţie fonduri europene.
    (2) În situaţia în care, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), în bugetul ordonatorului principal de credite nu sunt prevăzute fonduri pentru finanţarea posturilor respective, finanţarea acestora se va realiza din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, până la data primei rectificări bugetare.
    (3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă în bugetul de stat modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alineatului (1).

    ART. XI
    (1) Procedurile de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse legislaţiei în vigoare la data iniţierii acestora.
    (2) Prin procedură de atribuire în curs de desfăşurare se înţelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunţ de participare sau, după caz, un anunţ de participare simplificat, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Contestaţiile, procesele şi cererile aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.
    (4) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Operatorul SEAP are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a adapta sistemul electronic în vederea implementării măsurilor necesare ca urmare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, într-un termen, calculat pe zile lucrătoare, de 30 de zile.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Antonel Tănase
                    Ministrul justiţiei,
                    Marian Cătălin Predoiu
                    Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice,
                    Eugen Ştefan-Dorel Cojoacă
                    Ministrul fondurilor europene,
                    Ioan Marcel Boloş
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu
                    Ministrul apărării naţionale,
                    Ionel Nicolae Ciucă
                    p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Ion Alin Dan Ignat,
                    secretar de stat
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Bogdan Lucian Aurescu

    Bucureşti, 4 februarie 2020.
    Nr. 23.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016