Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 227 din 30 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1331 din 31 decembrie 2020
Având în vedere că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, starea de alertă a fost prelungită pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 14 decembrie 2020,
luând în considerare evoluţia pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, care a generat o serie de restricţii privind desfăşurarea anumitor activităţi economice, cu efecte asupra menţinerii forţei de muncă la nivelul întreprinderilor,
ţinând cont că moratoriul legislativ implementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările ulterioare, care expiră la data de 31 decembrie 2020,
având în vedere cuantumul creditelor care au beneficiat până în prezent de moratoriile legislative şi private, care reprezintă cca 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar, de aceste facilităţi beneficiind un număr de aproximativ 558.000 de debitori,
luând în considerare că implementarea moratoriilor a avut ca efect limitarea deteriorării calităţii portofoliului de credite acordate sectorului real în perioada scursă de la debutul pandemiei, iar în lipsa prelungirii moratoriului legislativ există riscul de accentuare a riscului de credit, magnitudinea potenţialelor pierderi fiind condiţionată de robusteţea reluării activităţii economice, iar lipsa unei îmbunătăţiri în situaţia financiară a debitorilor faţă de momentul actual poate conduce la creşterea obligaţiilor nerambursate, cu predilecţie în cazul celor ce activează în sectoarele cele mai afectate de pandemie - turism, industria hotelieră şi a restaurantelor - şi, ulterior, a ratei creditelor neperformante,
conform Ghidului Autorităţii Bancare Europene referitor la moratoriile legislative şi nonlegislative aplicate plăţii împrumuturilor în contextul crizei COVID-19 EBA/GL/2020/15, care oferă flexibilitate prudenţială în cazul expunerilor acoperite de moratoriile iniţiate până la data de 31 martie 2021, pentru creditele amânate la plată, conform unui moratoriu generalizat, pentru cel mult 9 luni în total, incluzând amânările anterioare,
ţinând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în principalele domenii de activitate din societate ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra populaţiei şi activităţii economice,
aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru stabilirea mijloacelor şi procedurilor necesare pentru garantarea siguranţei personale a unor categorii de persoane afectate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 martie 2020, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum 9 luni."
2. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) De facilitatea prevăzută la alin. (1) pot beneficia atât debitorii cărora le-a fost acordată suspendarea obligaţiilor de plată până la 15 iunie 2020, potrivit legii, şi debitorii care au beneficiat de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ sau în ambele cazuri, cu condiţia ca perioada maximă de suspendare a obligaţiilor de plată, care va include, dacă este cazul, perioada de suspendare anterioară, să nu depăşească cumulat 9 luni, indiferent dacă aceste 9 luni cumulate au fost acordate în temeiul unui moratoriu legislativ, al unui moratoriu nonlegislativ sau al ambelor cazuri, cât şi debitorii care nu au solicitat această suspendare până la 15 iunie 2020, potrivit legii, pentru creditele acordate până la data de 30 martie 2020. "
3. La articolul 2, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) De prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază debitorii prevăzuţi la art. 2 alin (1^1) care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020 inclusiv.
(5) Facilitatea prevăzută la alin. (1) poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată."
4. La articolul 3, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 3
(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, cel mai târziu până la data 15 martie 2021, astfel încât creditorul să fie în situaţia de a analiza şi emite decizia până la 31 martie 2021.
....................................
(3) Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum 9 luni."
5. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:
"ART. 6^1
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor şi comisioanelor în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (1^1), debitorii definiţi la art. 1 lit. b), cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) prezintă declaraţia pe propria răspundere, cu privire la diminuarea cu minimum 25% a veniturilor sau a încasărilor medii lunare din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020, după caz;
b) nu se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului."
ART. II
(1) Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligaţiilor de plată a fost formulată până la 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, suspendarea obligaţiilor de plată complementar până la maximum 9 luni se aplică prin cumularea creanţei/restului de creanţă aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările ulterioare, cu creanţa aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată potrivit dispoziţiilor art. I ale prezentei ordonanţe de urgenţă. La creanţa astfel rezultată dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.
(2) Statul român, prin Ministerul Finanţelor, garantează în procent de 100% plata dobânzii calculate potrivit alin. (1), aferentă creditelor ipotecare contractate de debitori persoane fizice.“
ART. III
(1) În aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor elaborează norme, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Modificarea modelului convenţiei de garantare prevăzut la art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările ulterioare, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. IV
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
Bucureşti, 30 decembrie 2020.
Nr. 227.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: