Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 214 din 30 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală şi pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa I
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1329 din 31 decembrie 2020
Având în vedere obligaţiile statului de a garanta şi a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, stabilite prin Constituţia României, republicată, obligaţii care se realizează prin toate structurile sale administrative şi prin instrumentele instituite în vederea sprijinirii eforturilor autorităţilor administraţiei publice locale în dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri şi altele asemenea la nivelul tuturor localităţilor, se impune intervenţia legislativă de urgenţă pentru modificarea şi completarea actului normativ prin care este reglementată realizarea investiţiilor publice în infrastructura locală, respectiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării şi completării modalităţii de implementare a programului astfel încât beneficiarii programului să poată finaliza obiective de investiţii care permit asigurarea în cel mai scurt timp a unor servicii esenţiale pentru creşterea calităţii vieţii în toate localităţile din România.
Prin dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2017, cu modificările ulterioare, s-a prevăzut că obiectivele de investiţii aflate în finanţare la data de 31 decembrie 2016, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, constituie etapa I a Programului naţional de dezvoltare locală şi pentru acestea se vor asigura fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora.
În prezent fondurile alocate nu asigură finalizarea tuturor obiectivelor de investiţii incluse în etapa I a Programului naţional de dezvoltare locală.
Având în vedere efectele pandemiei de COVID-19, care a produs întârzieri semnificative în derularea obiectivelor de investiţii, este imperios necesar să se iniţieze prezenta ordonanţă de urgenţă prin care să se creeze un mecanism de implementare flexibil, predictibil şi uşor de gestionat privind transferul sumelor cuvenite de la bugetul de stat în baza contractelor de finanţare multianuale încheiate cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Totodată, este imperios necesar să se iniţieze prezenta ordonanţă de urgenţă prin care să se dea posibilitatea prelungirii contractelor de finanţare încheiate prin Programul naţional de dezvoltare locală etapa I (2015-2020 şi 2016-2021) cu încă doi ani, prin derogare de la prevederile legale în vigoare.
Prin mecanismul propus pentru decontare se asigură beneficiarilor posibilitatea gestionării contractelor de achiziţii publice atribuite pentru realizarea obiectivelor de investiţii finanţate prin program în acord cu fondurile aflate la dispoziţia acestora în orice moment, fără a se mai institui condiţionarea finanţării acestora de sumele reprezentând credite bugetare aprobate prin legile bugetare anuale în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar conduce la întârzierea sau nefinalizarea obiectivelor de investiţii aflate în implementare pentru care au fost deja alocate fonduri publice,
prioritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este de a finaliza obiectivele de investiţii pentru care s-au alocat deja sume de la bugetul de stat, pentru a atinge indicatorii programelor pe care le derulează. În acest context, este necesară intervenţia legislativă de urgenţă pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului naţional de dezvoltare locală etapa I pentru finalizarea unor obiective de investiţii necesare dezvoltării comunităţilor locale,
în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală etapa I au fost cuprinse obiectivele de investiţii derulate anterior prin mai multe programe, începute şi nefinalizate cu mulţi ani în urmă,
beneficiarii acestora ne-au semnalat faptul că se află în imposibilitatea de a finaliza şi recepţiona obiectivele de investiţii în termenul contractului de finanţare cu încadrarea în sumele alocate deja, din cauza schimbărilor legislative cu impact asupra salariului minim pe economie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, evoluţiei preţurilor la materialele de construcţii.
Se impune intervenţia legislativă de urgenţă pentru crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare ale etapei I a Programului naţional de dezvoltare locală finalizarea obiectivelor de investiţii, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale al întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.
Consecinţa negativă pe care o poate avea neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă este faptul că unele dintre serviciile esenţiale pe care statul şi unităţile administrativ-teritoriale trebuie să le asigure tuturor cetăţenilor nu pot fi oferite la standarde de calitate şi siguranţă sau nu pot fi oferite deloc în anumite zone izolate, atrăgând afectarea stării de sănătate a populaţiei, a condiţiilor de trai, precum şi depopularea comunităţilor subdezvoltate, fiind necesară o abordare integrată, strategică la nivel naţional în asigurarea finanţării de către stat, prin administraţia publică locală, a unor proiecte prioritare care conduc la îmbunătăţirea condiţiilor de trai prin asigurarea serviciilor publice elementare, de bază, în acord cu nevoile beneficiarilor programului,
nefinalizarea obiectivelor de investiţii ar conduce la degradarea lucrărilor deja executate, lucrări pentru care au fost alocate fonduri publice, fapt ce determină utilizarea fondurilor publice fără respectarea principiului eficienţă, eficacitate şi economicitate.
Ţinând cont de faptul că deja există astfel de situaţii, pentru a preîntâmpina crearea altora şi pentru a asigura cetăţenilor serviciile esenţiale, se impune intervenţia legislativă de urgenţă.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, pentru a putea finaliza obiectivele de investiţii pentru care s-au decontat fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile legii,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
Articolul 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^2) Sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate, aferente solicitărilor de transfer care se înregistrează la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până în ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie a fiecărui an, în perioada de derulare a contractelor de finanţare încheiate conform alin. (1), se transferă beneficiarilor până la sfârşitul anului bugetar în care au fost înregistrate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
2. Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) În situaţia epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu această destinaţie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei înştiinţează beneficiarii contractelor de finanţare prevăzute la alin. (1) cu privire la aceasta."
3. Alineatul (4^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4^1) După primirea înştiinţării prevăzute la alin. (4) beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuţia de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiţii din surse proprii sau alte surse legal constituite."
4. Alineatele (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(6) După înştiinţarea beneficiarilor în conformitate cu alin. (4), în situaţia suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume, acestea urmând a se realiza în condiţiile alin. (3), şi, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare.
(7) În perioada de valabilitate a contractelor de finanţare multianuală, în situaţia în care beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) decontează sumele aferente contribuţiei de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinaţie, în condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (3^2)."
5. După alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (7^3)-(7^5), cu următorul cuprins:
"(7^3) În cursul unui an bugetar, după efectuarea transferurilor prevăzute la alin. (3^2) şi (7), în situaţia existenţei unor credite bugetare disponibile, sumele aferente solicitărilor de transfer depuse după ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie a fiecărui an se transferă beneficiarilor în limita creditelor bugetare aprobate pentru anul în curs, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(7^4) Pe perioada de derulare a contractelor de finanţare încheiate conform alin. (1), în situaţia în care solicitările de transfer depuse conform alin. (3^2), (7) şi (7^3) depăşesc nivelul creditelor bugetare aprobat prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, sumele aferente acestora se transferă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu prioritate, în anul bugetar următor, în condiţiile legii, în ordinea cronologică de înregistrare în anul anterior a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate.
(7^5) În situaţia în care durata contractelor de finanţare prelungite în condiţiile alin. (2) încetează, iar solicitările de transfer depuse la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, conform alin. (3^2), (7) şi (7^3) depăşesc nivelul creditelor bugetare aprobat prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, plata acestora se realizează în condiţiile alin. (7^4) şi ale art. 28^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare."
ART. II
(1) Pentru finalizarea obiectivelor de investiţii incluse în Programul naţional de dezvoltare locală etapa I pentru care nu a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, contractele de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii Programului naţional de dezvoltare locală se pot prelungi cu o perioadă de până la 2 ani.
(2) Pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare.
ART. III
(1) În situaţia în care sumele alocate prin contractele de finanţare pentru decontarea categoriilor de cheltuieli care se pot finanţa prin program de la bugetul de stat nu asigură finalizarea şi recepţionarea obiectivelor de investiţii incluse în Programul naţional de dezvoltare locală etapa I, se pot încheia acte adiţionale, la solicitarea beneficiarului, prin care se suplimentează sumele alocate, în limita creditelor de angajament aprobate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
(2) Pentru suplimentarea sumelor alocate prevăzute la alin. (1), beneficiarii Programului naţional de dezvoltare locală etapa I pot depune o solicitare de finanţare conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1.851/2013, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de o notă justificativă, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage decăderea beneficiarilor aflaţi în această situaţie din dreptul de a solicita sume suplimentare de la bugetul de stat.
ART. IV
În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. II şi III, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va modifica în mod corespunzător ordinele ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei prin care este aprobată lista de obiective propuse spre finanţare şi contractele de finanţare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 30 decembrie 2020.
Nr. 214.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: