Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, referitoare la instituirea măsurilor de carantină sau izolare, întrucât dispoziţiile Legii nr. 136/2020, republicată, nu prevăd posibilitatea instituirii izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată în situaţia în care persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive, nu au efectuat examinări clinice, paraclinice şi evaluări biologice într-o unitate sanitară sau, după caz, la o locaţie alternativă ataşată acesteia pentru o perioadă de maximum 48 de ore, luând în considerare actualul context epidemiologic, determinat de creşterea numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2 care necesită îngrijiri medicale acordate de către medici în cadrul unei unităţi sanitare sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare sau de către medicii de familie pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu sau la o locaţie declarată de acestea, precum şi necesitatea acordării certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate, pe baza documentului eliberat de direcţiile de sănătate publică, în vederea îmbunătăţirii accesului persoanelor asigurate la prestaţiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, ţinând cont de faptul că până la data cunoaşterii rezultatului investigaţiilor paraclinice specifice persoana se poate afla în carantină, se impune intervenţia legislativă de urgenţă asupra Legii nr. 136/2020, republicată, în sensul stabilirii măsurii de izolare la domiciliu sau la o locaţie declarată, cu acordul persoanei sau în baza documentelor eliberate de direcţiile de sănătate publică, precum şi asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării reglementărilor referitoare la acordarea certificatelor de concediu medical persoanelor asigurate pentru care se instituie măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, întrucât este necesar a avea în vedere toate situaţiile care sunt prevăzute în protocoalele de tratament ale unor boli infectocontagioase, astfel încât, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale şi forma de boală, orice persoană asigurată să poată beneficia de îngrijiri medicale şi concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. Lipsa promovării prezentului act normativ poate avea un puternic impact negativ, discriminator, asupra categoriilor de persoane asigurate pentru care se instituie măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, pe baza documentului eliberat de direcţiile de sănătate publică, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase, care prezintă semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz şi care, astfel, reprezintă un risc epidemiologic şi biologic, neacordarea certificatelor de concediu medical conducând la privarea acestora de veniturile provenite din indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente. Pentru a asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiţiei de caz, în condiţiile evoluţiei situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel naţional şi pentru a asigura operaţionalizarea la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, se impune reglementarea distinctă a modalităţii de acordare şi plată a acestor servicii efectuate de către medicii de familie, în considerarea faptului că statul este garant al dreptului la ocrotirea sănătăţii publice şi trebuie să ia măsuri pentru asigurarea acestui drept, având în vedere că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ART. I Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins: "(3^1) Până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, persoanele care prezintă semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi cele care, după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă prin investigaţii paraclinice specifice, conform definiţiei de caz nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, se izolează la domiciliu sau la o altă locaţie aleasă de aceasta pentru o perioadă care nu poate depăşi perioada de contagiozitate specifică bolii determinată de agentul patogen, stabilită conform datelor ştiinţifice existente. În cazul în care persoanele respective nu sunt de acord cu măsura izolării, în condiţiile de mai sus, măsura se instituie prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.(3^2) Deciziilor emise de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în temeiul alin. (3^1) le sunt aplicabile prevederile art. 16. (3^3) Persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (3^1) informează medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze sau s-a instituit izolarea. Medicul de familie are obligaţia luării în evidenţă şi monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective şi transmite direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv, după caz, a municipiului Bucureşti, fişa de monitorizare a persoanei izolate, al cărei model este aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii." 2. La articolul 8, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (6^1) şi (6^2), cu următorul cuprins: "(6^1) În situaţia în care persoanele refuză măsura izolării instituite conform alin. (3^1) sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul de familie sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, printr-o decizie cu caracter individual, care se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medicul de familie sau, după caz, de organele de control şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul sau locaţia declarată unde se află izolată fără încuviinţarea medicului de familie sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.(6^2) Deciziilor emise de către direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti în temeiul alin. (6^1) le sunt aplicabile prevederile art. 16." 3. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 13 În situaţiile de risc epidemiologic şi biologic prevăzute la art. 6, pentru monitorizarea evoluţiei situaţiilor de risc şi pentru instituirea măsurilor de limitare a răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, Institutul naţional de sănătate publică are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor nou-confirmate, numărul cazurilor pozitive la retestare, numărul total de teste efectuate şi numărul de teste efectuate raportate separat, la nivel naţional şi judeţean." ART. II După alineatul (2) al articolului 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins: "(2^1) Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, în condiţiile art. 8 alin. (3^1) din Legea nr. 136/2020, republicată, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.(2^2) Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, în condiţiile art. 8 alin. (3^1) din Legea nr. 136/2020, republicată, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti şi pentru perioada înscrisă în acesta." ART. III De prevederile art. 20 alin. (2^1) şi (2^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază şi persoanele asigurate pentru care direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti au instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În aceste cazuri, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de către direcţiile de sănătate publică şi pentru perioada înscrisă în acestea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ART. IV (1) Finanţarea serviciilor acordate de medicii de familie pentru monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor în condiţiile art. 8 alin. (3^1)-(3^3) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. (2) Plata medicilor de familie care furnizează serviciile de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor în condiţiile art. 8 alin. (3^1)-(3^3) din Legea nr. 136/2020, republicată, se face prin tarif pe caz, pe baza unui contract distinct, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal în numele furnizorului servicii medicale în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie, în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se elaborează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Tariful pe caz este de 105 lei.
(3) Furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2). (4) Condiţiile şi modalitatea de acordare a serviciilor de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor în condiţiile art. 8 alin. (3^1)-(3^3) din Legea 136/2020, republicată, se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, care se elaborează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (5) Modelul de contract, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de raportare, validarea serviciilor de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor şi modalitatea de plată, precum şi controlul îndeplinirii obligaţiilor contractuale se stabilesc prin ordinul prevăzut la alin. (2).
(6) În cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligaţiile contractuale, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală diminuează cu 50% venitul cuvenit potrivit contractului de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor pentru luna în care se constată aceste situaţii. ART. V (1) În scopul colectării şi corelării datelor strict necesare furnizate de entităţile implicate în combaterea efectelor generate de coronavirusul SARS-Cov-2, precum şi în scopul evidenţei persoanelor confirmate cu coronavirusul SARS-Cov-2 sau decedate ca urmare a infectării cu acest virus, Ministerul Sănătăţii, în exercitarea atribuţiilor sale legale, utilizează sisteme şi aplicaţii informatice, inclusiv aplicaţia informatică Corona-forms, dezvoltată şi administrată din punct de vedere tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal. (2) Metodologia de prelucrare şi raportare a datelor în cadrul sistemelor informatice se stabileşte prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pentru aplicaţia Corona-forms, cu respectarea prevederilor legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, care se elaborează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Andra Diaconescu, secretar de stat Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Bucureşti, 22 octombrie 2020. Nr. 180. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.