Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 170 din 14 octombrie 2020 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 952 din 16 octombrie 2020
Având în vederea necesitatea imediată de a crea şi consolida mecanismele de respectare a regulilor de concurenţă la nivel privat, prin asigurarea dreptului la despăgubiri al persoanelor vătămate prin fapte anticoncurenţiale, prin intermediul instanţelor naţionale, în strânsă corelare cu asigurarea respectării dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene la nivel public, realizată de către Comisia Europeană şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre, se impune adoptarea de măsuri de reglementare la nivel naţional.
În scopul asigurării existenţei unor mecanisme şi acţiuni eficace de asigurare a respectării normelor de concurenţă la nivel privat, de asigurare a dreptului de acces la o instanţă în vederea recuperării prejudiciului de către întreprinderi care au fost afectate de comportamentul anticoncurenţial al altor participanţi în piaţă, în vederea descurajării comportamentelor anticoncurenţiale, se impune adoptarea unor măsuri imediate, ce nu suportă amânare.
De asemenea, adoptarea cât mai urgentă a actului normativ care transpune Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene este necesară atât prin prisma protejării interesului privat, asigurându-se cadrul legal de obţinere a unor juste compensaţii de către victimele faptelor anticoncurenţiale, cât şi pentru ajustarea interacţiunii dintre acţiunile private în despăgubire, în instanţă şi asigurarea aplicării publice a regulilor de concurenţă de către Comisia Europeană/Consiliul Concurenţei.
Totodată, aplicarea dispoziţiilor privind exercitarea cererilor de despăgubiri întemeiate pe încălcări ale art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu poate fi mai puţin favorabilă pentru părţile care pretind a fi prejudiciate decât normele care reglementează acţiuni similare în despăgubire care rezultă din încălcări ale legislaţiei naţionale. În lipsa creării unui cadru unitar la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea şi implementarea unor mecanisme de drept care să contribuie la menţinerea unui mediu economic sănătos şi competitiv, poate fi influenţat potenţialul de creştere economică a României, prin diminuarea capacităţii economico-financiare a întreprinderilor afectate de un comportament anticoncurenţial manifestat de alte întreprinderi participante la piaţă, cu impact direct asupra gradului de ocupare a forţei de muncă, a creşterii economice, a competitivităţii, a capacităţii de inovare, elemente ce aduc atingere interesului public şi se circumscriu situaţiei extraordinare.
Astfel, prezentul act normativ are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2014/104/UE, necesară pentru a asigura stabilirea, în concret, a măsurilor care să conducă la crearea unui sistem eficient şi uniform de aplicare privată a regulilor de concurenţă pe întreg spaţiul Uniunii Europene. Întrucât transpunerea trebuia realizată până la 27 decembrie 2016, Comisia Europeană a notificat autorităţile române, în data de 24 ianuarie 2017, cu privire la declanşarea unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivei sus-menţionate, procedura făcând obiectul Cauzei 2017/0189. În acest context, Comisia Europeană a atras atenţia asupra sancţiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă va fi sesizată în legătură cu neîndeplinirea de către România a obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivei adoptate în temeiul unei proceduri legislative. Amenda prin care se sancţionează comportamentul statului pentru netranspunerea unei directive înainte de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit comunicării Comisiei Europene [C(2016)5091], reprezintă o sumă forfetară care, în cazul României, este de minimum 1.849.000 euro.
Cauza 2017/0189 a fost clasată ca urmare a publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 8 iunie 2017, însă, în urma sesizărilor de neconstituţionalitate depuse, Curtea Constituţională a României a constatat, prin Decizia nr. 239/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 23 iulie 2020, faptul că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017, cât şi legea pentru aprobarea acesteia sunt neconstituţionale, în ansamblul lor, pentru omisiunea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social. Ca efect al declarării neconstituţionalităţii actului normativ comunicat Comisiei Europene ca unică măsură naţională de transpunere integrală a Directivei 2014/104/UE, în lipsa adoptării unui nou act normativ de transpunere, statul român se va regăsi în situaţia neîndeplinirii obligaţiei de transpunere a directivei, supunându-se riscului declanşării de către Comisia Europeană a unei noi acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor.
În prezent, toate celelalte state membre ale Uniunii Europene au transpus integral Directiva 2014/104/UE, România fiind unicul stat care s-ar regăsi în situaţia unui vid legislativ, neîndeplinind obligaţia de transpunere a respectivei directive. Menţinerea unui cadru juridic diferit în raport cu celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la condiţiile în care părţile prejudiciate îşi pot exercita dreptul la despăgubiri care derivă din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene afectează eficacitatea acestui drept pe teritoriul României şi face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale pentru încălcarea normelor de concurenţă, afectând capacitatea economico-financiară a acestora, motiv pentru care ne regăsim în ipoteza unei situaţie extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Totodată, se impune modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere necesitatea:
a) evitării dublării anumitor dispoziţii legislative şi a eliminării din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor contrare noii reglementări;
b) asigurării instrumentelor legale necesare Consiliului Concurenţei pentru îndeplinirea misiunii de protejare a consumatorului final şi pentru remedierea, în timp util, a disfuncţionalităţilor din diferite sectoare economice; practica autorităţii de concurenţă relevă faptul că, în absenţa unei obligaţii legale, furnizarea de către întreprinderi, în mod benevol, a datelor solicitate de autoritatea de concurenţă în vederea realizării unor analize şi comparaţii de preţ nu reprezintă o alternativă funcţională;
c) explicării, în cuprinsul legii, a diferenţei dintre noţiunea de extragere a documentaţiei aflate pe suport electronic şi conceptul de ridicare, în sens de prelevare a probelor în scopul utilizării acestora;
d) determinării veniturilor incluse în baza de calcul al amenzilor pe care le poate aplica Consiliul Concurenţei în privinţa întreprinderilor nerezidente, în materia concentrărilor economice, asigurând totodată caracterul descurajant al acestor amenzi, prin raportare la puterea economică reală pe care o au aceste întreprinderi în România.
Pentru a se asigura aplicarea imediată a acestor prevederi, întrucât normele care vizează stabilirea şi menţinerea concurenţei au o deosebită importanţă şi vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
Obiectul şi domeniul de aplicare
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă de către o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi de a solicita instanţelor de judecată competente despăgubirea integrală a prejudiciului suferit.
(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din TFUE atunci când acestea se aplică în paralel cu legislaţia naţională în materie de concurenţă, precum şi în cazul aplicării în mod exclusiv a legislaţiei naţionale în materie de concurenţă.
ART. 2
Definiţii
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) acţiune în despăgubire - formularea unei cereri de despăgubiri în faţa instanţei judecătoreşti de către o parte care se pretinde a fi prejudiciată sau de către o persoană care acţionează în numele uneia sau mai multor părţi care se pretind a fi prejudiciate, în cazul în care legislaţia Uniunii Europene sau legislaţia naţională prevede această posibilitate, ori de către o persoană fizică sau juridică ce i-a succedat în drepturi părţii care a pretins a fi fost prejudiciată, inclusiv persoana care a achiziţionat drepturile litigioase;
b) autoritate de concurenţă - Comisia Europeană, Consiliul Concurenţei sau orice altă autoritate naţională de concurenţă desemnată de un stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu art. 35 din Regulamentul(CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, ori toate, după caz;
c) autorul încălcării - o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi care a săvârşit o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
d) beneficiar de imunitate - o întreprindere sau o persoană fizică căreia i s-a acordat imunitate la amendă de către o autoritate de concurenţă în cadrul unui program de clemenţă;
e) cartel - o înţelegere sau o practică concertată între 2 sau mai mulţi concurenţi care urmăreşte coordonarea comportamentului concurenţial al acestora pe piaţă sau influenţarea parametrilor relevanţi ai concurenţei prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea preţurilor de achiziţie sau de vânzare sau a altor condiţii comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producţie sau de vânzare, împărţirea pieţelor şi a clienţilor, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricţionări ale importurilor sau exporturilor sau acţiuni anticoncurenţiale împotriva altor concurenţi;
f) cumpărător direct - o persoană fizică sau juridică care a achiziţionat direct de la autorul încălcării produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
g) cumpărător indirect - o persoană fizică sau juridică care a achiziţionat, nu în mod direct de la autorul încălcării, ci de la un cumpărător direct sau de la un cumpărător ulterior, produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă sau produse sau servicii rezultând din bunurile sau serviciile respective sau conţinând astfel de bunuri sau servicii;
h) declaraţie de clemenţă - informaţiile sau înregistrările acestora furnizate în mod voluntar unei autorităţi de concurenţă, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia, care prezintă cunoştinţele întreprinderii sau ale persoanei fizice în cauză cu privire la un cartel şi propriul rol în cadrul acestuia şi care au fost redactate în mod specific pentru a fi înaintate autorităţii de concurenţă în vederea obţinerii imunităţii la amendă sau a unei reduceri a cuantumului amenzii în cadrul unui program de clemenţă, neincluzând informaţiile preexistente;
i) decizie definitivă de constatare a unei încălcări - o decizie de constatare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă, care nu poate sau nu mai poate fi contestată prin mijloace obişnuite;
j) informaţii preexistente - probe care există indiferent de procedurile unei autorităţi de concurenţă ori dacă aceste informaţii se află sau nu în dosarul unei autorităţi de concurenţă;
k) instanţă judecătorească - orice instanţă dintr-un stat membru, în sensul art. 267 din TFUE, care are competenţă, prin căi de atac ordinare, de a exercita controlul judecătoresc asupra deciziilor unei autorităţi de concurenţă sau controlul judiciar asupra hotărârilor judecătoreşti privind deciziile respective, indiferent dacă instanţa respectivă are competenţa de constatare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
l) încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă - o încălcare a art. 101 sau 102 din TFUE sau a legislaţiei naţionale în materie de concurenţă;
m) întreprindere - orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene;
n) legislaţia naţională în materie de concurenţă - dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care urmăresc predominant acelaşi obiectiv ca şi art. 101 şi 102 din TFUE, excluzând dispoziţiile de drept naţional care impun sancţiuni penale persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care aceste sancţiuni penale constituie mijloacele de a asigura respectarea normelor de concurenţă aplicabile întreprinderilor;
o) parte prejudiciată - o persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
p) program de clemenţă - un program privind aplicarea art. 101 din TFUE sau a art. 5 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia un participant la o înţelegere de tip cartel, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate în cartel, cooperează în cadrul unei investigaţii desfăşurate de o autoritate de concurenţă, furnizând în mod voluntar informaţii pe care le are acesta despre cartel şi rolul său în cadrul cartelului, primind în schimb, printr-o decizie sau prin întreruperea procedurilor, imunitate la amenzi sau o reducere a cuantumului amenzilor care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în cartel;
q) propunere de încheiere a unei tranzacţii - informarea voluntară a unei autorităţi de concurenţă de către o întreprindere sau în numele acesteia, care cuprinde recunoaşterea sau renunţarea la litigiu de către întreprinderea în cauză, cu privire la participarea sa la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă şi asumarea răspunderii sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurenţă să poată aplica o procedură simplificată sau accelerată;
r) suprapreţ - diferenţa dintre preţul plătit în realitate şi preţul care ar fi prevalat în absenţa unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
s) soluţionare alternativă a litigiului - orice mecanism prin care părţile ajung la o soluţionare extrajudiciară a unui litigiu privind o cerere de despăgubire, precum şi soluţionarea pe calea arbitrajului.
ART. 3
Dreptul la acţiune
(1) Orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv.
(2) Despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată. Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente.
(3) Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură.
ART. 4
Competenţa instanţelor judecătoreşti
Competenţa de a soluţiona cererile de reparare a prejudiciului cauzat de întreprinderi ca urmare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă revine Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, împotriva hotărârii acesteia putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
ART. 5
Divulgarea probelor
(1) În cadrul procedurilor dintr-o acţiune în despăgubire, la cererea unui reclamant care a prezentat o justificare întemeiată conţinând faptele şi mijloacele de probă disponibile pentru a dovedi caracterul plauzibil al cererii sale de despăgubiri, instanţa de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către pârât sau de către un terţ, sub rezerva condiţiilor prevăzute de prezentul articol şi de art. 6-8. La cererea pârâtului, instanţa de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către reclamant sau de către un terţ.
(2) Instanţa judecătorească poate dispune divulgarea unor elemente determinate de probă sau a unor categorii relevante de probe delimitate în motivare pe cât de precis şi de strict posibil.
(3) Instanţa judecătorească limitează divulgarea probelor la ceea ce este proporţional. La stabilirea proporţionalităţii divulgării solicitate de către o parte, instanţa ia în considerare interesele legitime ale tuturor părţilor şi terţilor vizaţi, în special:
a) măsura în care cererea sau apărarea este susţinută cu fapte şi probe disponibile care să justifice cererea de divulgare de probe;
b) amploarea şi costul divulgării, în special pentru eventualii terţi implicaţi, inclusiv pentru a evita căutarea de informaţii nespecifice, care este puţin probabil să fie relevantă pentru părţile în procedură;
c) dacă probele a căror divulgare se cere conţin informaţii confidenţiale, în special informaţii privind eventuali terţi, precum şi ce mecanisme sunt disponibile pentru protecţia unor astfel de informaţii confidenţiale.
(4) Instanţele judecătoreşti au competenţa de a dispune divulgarea de probe care conţin informaţii confidenţiale atunci când le consideră relevante pentru acţiunile în despăgubire, cu luarea măsurilor adecvate de protecţie a acestor informaţii.
(5) Instanţa judecătorească poate adopta măsuri efective de protecţie a informaţiilor confidenţiale, precum:
a) ştergerea fragmentelor sensibile din textul documentelor;
b) desfăşurarea audierilor fără prezenţa publicului;
c) limitarea numărului de persoane autorizate să aibă acces la probe la reprezentanţii legali şi avocaţii părţilor sau experţilor desemnaţi;
d) elaborarea rapoartelor de expertiză într-un mod care să asigure protecţia confidenţialităţii informaţiilor;
e) orice alte măsuri prevăzute de lege pentru asigurarea confidenţialităţii probelor divulgate.
(6) Interesul pe care întreprinderile îl au de a evita acţiunile în despăgubire ca urmare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă nu constituie un interes care să justifice acordarea de protecţie.
(7) Instanţa judecătorească va dispune divulgarea de probe cu respectarea secretului profesional.
(8) În scopul discutării necesităţii de divulgare a probelor deţinute de terţ, instanţa judecătorească va dispune audierea acestuia, în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
ART. 6
Divulgarea de probe incluse în dosarul unei autorităţi în materie de concurenţă
(1) În privinţa solicitărilor de divulgare a unor probe incluse în dosarul unei autorităţi de concurenţă se aplică prezentul articol, în plus faţă de prevederile art. 5.
(2) Instanţa judecătorească poate solicita divulgarea probelor din dosarul unei autorităţi de concurenţă numai atunci când acestea nu pot fi obţinute de la o altă parte sau de la un terţ.
(3) La primirea probelor solicitate autorităţii de concurenţă conform alin. (2), instanţa judecătorească asigură protecţia corespunzătoare a documentelor ce conţin secrete de afaceri sau informaţii confidenţiale în sensul legislaţiei în materie de concurenţă.
(4) Atunci când există o decizie a unei autorităţi de concurenţă prin care este sancţionată o practică anticoncurenţială, în soluţionarea cererilor privind acordarea de despăgubiri, instanţa judecătorească va putea solicita autorităţii de concurenţă documentele din cadrul dosarului care a stat la baza emiterii deciziei. În acest scop, primind aceste documente, instanţa va asigura respectarea confidenţialităţii informaţiilor reprezentând secrete de afaceri, precum şi a altor informaţii calificate drept confidenţiale.
(5) Prezentul articol nu aduce atingere normelor privind liberul acces la informaţiile de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Prezentul articol nu aduce atingere normelor şi practicilor care se întemeiază pe legislaţia Uniunii Europene sau legislaţia naţională privind protecţia documentelor interne ale autorităţilor de concurenţă şi a corespondenţei dintre autorităţile de concurenţă, respectiv prevederile Comunicării Comisiei privind regulile de acces la dosarul Comisiei în cauzele în temeiul articolelor 81 şi 82 din Tratatul CE, articolelor 53, 54 şi 57 din Acordul SEE şi Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 325C din 22 decembrie 2005, şi ale Instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 438/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 21 iulie 2016.
(7) La evaluarea proporţionalităţii unei cereri de divulgare de informaţii, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3), instanţa judecătorească examinează şi următoarele:
a) dacă cererea a fost formulată în mod specific în ceea ce priveşte natura, obiectul sau conţinutul documentelor transmise autorităţii de concurenţă sau păstrate în dosarul acesteia şi nu a fost o cerere nespecifică privind documente transmise autorităţii de concurenţă;
b) dacă partea care solicită divulgarea realizează acest lucru în ceea ce priveşte o acţiune în despăgubire în faţa instanţei judecătoreşti;
c) dacă, prin aplicarea alin. (2) şi (8) sau ca urmare a cererii autorităţii de concurenţă făcute în conformitate cu prevederile alin. (13), este garantată eficacitatea asigurării respectării legislaţiei în materie de concurenţă la nivel public.
(8) Instanţa judecătorească poate dispune divulgarea următoarelor categorii de probe numai după ce autoritatea de concurenţă, prin adoptarea unei decizii sau a unui alt act administrativ, şi-a încheiat procedurile:
a) informaţii care au fost pregătite de o persoană fizică sau juridică în mod specific în cadrul procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei;
b) informaţii pe care Consiliul Concurenţei le-a redactat şi le-a transmis părţilor în cursul procedurilor sale;
c) propunerile de încheiere a unei tranzacţii care au fost retrase.
(9) În cadrul acţiunilor în despăgubire, instanţa judecătorească nu poate dispune, în niciun moment, ca o parte în proces sau un terţ să divulge oricare dintre următoarele categorii de probe:
a) declaraţiile de clemenţă;
b) propunerile de încheiere a unei tranzacţii.
(10) Reclamanţii pot prezenta o cerere motivată pentru accesul instanţei la probele prevăzute la alin. (9) lit. a) sau b) cu scopul exclusiv de a se asigura asupra conformităţii conţinutului lor cu definiţiile prevăzute la art. 2 lit. h) şi q). În cadrul evaluării acestei cereri, instanţa de judecată poate solicita asistenţă numai de la autoritatea de concurenţă competentă. Autorii probelor respective pot avea, de asemenea, posibilitatea de a fi audiaţi. Instanţa de judecată nu oferă celorlalte părţi sau unor terţi accesul la probele respective.
(11) În cazul în care doar o parte din probele cerute intră sub incidenţa alin. (9), cealaltă parte a probelor se divulgă în conformitate cu prevederile prezentului articol, în funcţie de categoria în care se încadrează.
(12) Divulgarea de probe din dosarul unei autorităţi de concurenţă, care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (8) şi (9), poate fi dispusă în cadrul acţiunilor în despăgubire în orice moment, fără a aduce atingere prezentului articol.
(13) Autoritatea de concurenţă, din oficiu, poate înainta observaţii instanţei judecătoreşti cu privire la proporţionalitatea cererilor de divulgare de probe ce au fost prezentate acesteia.
ART. 7
Limitări privind utilizarea probelor obţinute exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă
(1) Probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (9) care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă nu pot fi administrate în cadrul acţiunilor în despăgubire, fiind considerate inadmisibile.
(2) Până la finalizarea procedurii autorităţii de concurenţă, prin adoptarea unei decizii sau într-un alt mod, probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (8) şi care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul respectivei autorităţi în materie de concurenţă sunt considerate inadmisibile în cadrul acţiunilor în despăgubire.
(3) Probele obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă şi care nu intră sub incidenţa alin. (1) sau (2) pot fi utilizate în cadrul unei acţiuni în despăgubire numai de către persoana respectivă sau de către o persoană fizică sau juridică ce a succedat în drepturi persoanei respective, inclusiv o persoană care a achiziţionat drepturile litigioase ale persoanei respective.
ART. 8
Sancţiuni
(1) Instanţa judecătorească poate sancţiona părţile, terţii şi reprezentanţii legali ai acestora cu amendă între 500 şi 5.000 lei pentru persoane fizice şi între 0,1 şi 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, pentru următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul:
a) neprezentarea unei probe faţă de care instanţa judecătorească a dispus divulgarea de către cel care o deţine sau refuzul de prezentare a acesteia, la termenul fixat în acest scop de instanţă;
b) distrugerea probelor relevante pentru soluţionarea litigiului;
c) nerespectarea sau refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de instanţa judecătorească pentru a proteja informaţiile confidenţiale;
d) încălcarea limitărilor privind utilizarea probelor prevăzute la art. 5-7.
(2) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), amenda se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei de către instanţa judecătorească în faţa căreia s-a săvârşit fapta, prin încheiere executorie, pentru a fi eficientă, proporţională şi cu efect de descurajare. Prevederile art. 190, 191 şi 295 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3) Aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracţiune.
ART. 9
Efectul deciziilor definitive
(1) O încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, constatată printr-o decizie definitivă a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene ori printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, se consideră a fi stabilită în mod irefragabil pentru instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire în temeiul legislaţiei în materie de concurenţă.
(2) O decizie sau hotărâre definitivă, prevăzută la alin. (1), pronunţată într-un alt stat membru al Uniunii Europene face dovada, până la proba contrară, a faptului că a avut loc o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă şi, după caz, poate fi evaluată împreună cu alte probe introduse de părţi.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 267 din TFUE.
ART. 10
Termene de prescripţie
(1) Prin derogare de la prevederile art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de 5 ani. Termenul de prescripţie nu începe să curgă înainte de încetarea încălcării legislaţiei în materie de concurenţă şi înainte ca reclamantul să fi cunoscut sau să fi trebuit să fi cunoscut:
a) comportamentul adoptat şi faptul că acesta constituie o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
b) faptul că încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă i-a adus un prejudiciu; şi
c) identitatea autorului încălcării.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 2.532 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe perioada în care o autoritate în materie de concurenţă desfăşoară acţiuni în scopul investigării sau proceduri cu privire la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă la care se referă acţiunea în despăgubire. Suspendarea încetează la un an după ce decizia de constatare a încălcării rămâne definitivă sau după ce procedurile încetează în alt mod.
(3) În scopul aplicării prevederilor art. 11 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b), în situaţia în care nu este posibilă obţinerea de despăgubiri de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă din cauza incapacităţii de plată, prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubire faţă de o întreprindere mică sau mijlocie, denumită în continuare IMM, sau un beneficiar de imunitate nu începe să curgă înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească de declarare a falimentului celorlalte întreprinderi a rămas definitivă.
(4) Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe durata procesului de soluţionare alternativă a litigiului. Suspendarea termenului de prescripţie produce efecte numai în privinţa părţilor care sunt sau au fost implicate sau reprezentate în soluţionarea alternativă a litigiului.
ART. 11
Răspunderea în solidar
(1) Întreprinderile care au încălcat legislaţia în materie de concurenţă printr-un comportament comun sunt răspunzătoare, în solidar, pentru prejudiciul cauzat de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă. Fiecare dintre întreprinderile respective are obligaţia de despăgubire integrală a prejudiciului, iar partea prejudiciată are dreptul de a solicita despăgubiri integrale de la oricare dintre acestea până când este despăgubită integral.
(2) Fără a aduce atingere dreptului la despăgubiri integrale, astfel cum este prevăzut la art. 3, în cazul în care autorul încălcării este IMM, în sensul definiţiei din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, acesta este responsabil:
a) numai faţă de cumpărătorii săi direcţi şi indirecţi, în cazul în care cota sa de piaţă de pe piaţa relevantă a fost mai mică de 5% în orice moment de pe durata încălcării legislaţiei în materie de concurenţă, iar aplicarea normelor obişnuite de răspundere în solidar ar periclita iremediabil viabilitatea sa economică şi ar atrage pierderea totală a valorii activelor sale;
b) faţă de alte părţi prejudiciate, numai în cazul în care nu se poate obţine despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă.
(3) Excepţia prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul în care:
a) IMM a avut un rol de iniţiator al practicii anticoncurenţiale sau a constrâns alte întreprinderi să participe ori să rămână parte la încălcarea respectivă; sau
b) s-a constatat anterior încălcarea de către IMM a legislaţiei în materie de concurenţă.
(4) Întreprinderea care beneficiază de imunitate la amendă este răspunzătoare, în solidar:
a) faţă de cumpărătorii sau furnizorii săi direcţi şi indirecţi; şi
b) faţă de alte părţi prejudiciate, numai în cazul în care nu se poate obţine despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă.
(5) Întreprinderea implicată într-o practică anticoncurenţială se poate îndrepta cu acţiune în regres împotriva oricărei alte întreprinderi implicate în respectiva încălcare pentru a recupera contribuţia plătită pe seama acestora, al cărei cuantum este stabilit având în vedere răspunderea lor relativă pentru prejudiciul cauzat de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă. Cuantumul contribuţiei unei întreprinderi implicate în practica anticoncurenţială şi căreia i s-a acordat imunitate la amendă în cadrul unui program de clemenţă nu va depăşi cuantumul prejudiciului cauzat de aceasta cumpărătorilor sau furnizorilor proprii, direcţi sau indirecţi.
(6) În cazul în care încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă a cauzat prejudicii altor părţi decât cumpărătorilor sau furnizorilor proprii direcţi sau indirecţi ai autorilor încălcării, cuantumul oricărei contribuţii din partea unui beneficiar de imunitate către alţi autori ai încălcării este stabilit având în vedere răspunderea sa relativă pentru prejudiciul respectiv.
ART. 12
Transferul suprapreţurilor şi dreptul la despăgubiri integrale
(1) Pentru a asigura deplina eficacitate a dreptului la despăgubiri integrale, astfel cum este prevăzut la art. 3, oricine a suferit un prejudiciu poate solicita despăgubiri, indiferent dacă este un cumpărător direct sau indirect al autorului încălcării, nefiind acordate despăgubirile care depăşesc prejudiciul cauzat efectiv reclamantului de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă şi în absenţa răspunderii autorului încălcării.
(2) Despăgubirile pentru pierderea efectivă, la orice nivel al lanţului de aprovizionare, nu vor depăşi prejudiciul sub formă de suprapreţ cauzat la acel nivel.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului unei părţi prejudiciate de a solicita şi de a obţine despăgubiri pentru pierderea de profit cauzată de transferul parţial sau integral al suprapreţului.
(4) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător atunci când încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă se produce la nivelul aprovizionării autorului încălcării.
(5) Instanţa judecătorească, în litigiul aflat pe rolul său, are competenţa de a estima cota din suprapreţ care a fost transferată.
ART. 13
Invocarea transferului în apărare
(1) Pârâtul într-o acţiune în despăgubire poate invoca în apărarea sa împotriva unei cereri de despăgubiri faptul că reclamantul a transferat integral sau parţial suprapreţul rezultat din încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă.
(2) Sarcina probei privind transferul suprapreţului revine pârâtului, care poate solicita divulgarea de informaţii din partea reclamantului sau din partea terţilor.
ART. 14
Cumpărătorii indirecţi
(1) Atunci când într-o acţiune în despăgubire existenţa unei cereri de despăgubiri sau cuantumul despăgubirilor care trebuie acordate depinde de faptul dacă un suprapreţ a fost transferat reclamantului sau de măsura în care un suprapreţ a fost transferat reclamantului, luând în considerare practica comercială potrivit căreia creşterile de preţuri sunt transferate în aval de-a lungul lanţului de aprovizionare, sarcina probei pentru a dovedi existenţa şi amploarea unui astfel de transfer revine reclamantului, care poate solicita divulgarea de informaţii din partea pârâtului sau din partea terţilor.
(2) În situaţia menţionată la alin. (1), cumpărătorul indirect se consideră că a dovedit existenţa transferului asupra sa atunci când acesta a arătat că:
a) pârâtul a săvârşit o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
b) încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă a avut ca rezultat un suprapreţ pentru cumpărătorul direct al pârâtului; şi
c) a achiziţionat bunurile sau serviciile care au făcut obiectul încălcării legislaţiei în materie de concurenţă sau a achiziţionat bunuri sau servicii rezultând din respectivele bunuri sau servicii ori conţinând respectivele bunuri sau servicii.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care pârâtul poate demonstra că suprapreţul nu a fost transferat sau nu a fost transferat integral cumpărătorului indirect.
ART. 15
Acţiuni în despăgubire introduse de reclamanţi de la niveluri diferite ale lanţului de aprovizionare
(1) Pentru a se evita ca acţiunile în despăgubire din partea unor reclamanţi de la niveluri diferite ale lanţului de aprovizionare să ducă la o răspundere multiplă sau la absenţa răspunderii autorului încălcării, în evaluarea îndeplinirii cerinţelor privind sarcina probei rezultate din aplicarea art. 13 şi 14, instanţele judecătoreşti sesizate cu privire la o acţiune în despăgubire pot lua în considerare, în mod corespunzător, oricare dintre următoarele:
a) acţiunile în despăgubire care sunt legate de aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, dar sunt introduse de reclamanţi de la alte niveluri ale lanţului de aprovizionare;
b) hotărârile pronunţate în acţiunile în despăgubire, astfel cum sunt prevăzute la lit. a);
c) informaţiile relevante cu caracter public şi care rezultă din cazuri de asigurare a respectării legislaţiei în materie de concurenţă la nivel public.
(2) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţelor judecătoreşti prevăzute la art. 30 din Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
ART. 16
Cuantificarea prejudiciului
(1) Instanţa judecătorească are competenţa de a estima cuantumul prejudiciului în litigiul aflat pe rolul acesteia, asigurându-se că nici sarcina probei şi nici standardul probatoriu necesar pentru cuantificarea prejudiciului nu fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale.
(2) Se prezumă că încălcările sub forma unor carteluri provoacă prejudicii constând în creşterea preţului produselor sau serviciilor vizate de cartel cu 20%. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumţie.
(3) Se prezumă că încălcările sub forma abuzului de poziţie dominantă provoacă prejudicii. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumţie.
(4) În cadrul unei proceduri referitoare la o acţiune în despăgubire, Consiliul Concurenţei poate, la cererea instanţei judecătoreşti, să acorde asistenţă acesteia în vederea determinării cuantumului despăgubirilor, dacă autoritatea de concurenţă consideră adecvată această asistenţă.
ART. 17
Efectele soluţionării alternative a litigiilor
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 541-621 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în materie de arbitraj, instanţele judecătoreşti sesizate cu privire la o acţiune în despăgubire îşi pot suspenda procedurile pentru maximum 2 ani atunci când părţile din cadrul procedurilor respective sunt implicate în soluţionarea alternativă a litigiului privind cererea vizată de acţiunea în despăgubire respectivă.
(2) În urma unei soluţionări alternative a litigiului, cererea părţii prejudiciate este redusă cu cota din prejudiciul cauzat acesteia de către coautorul încălcării legislaţiei în materie de concurenţă care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului.
(3) Partea restantă din cererea părţii prejudiciate poate fi pretinsă numai coautorilor încălcării care nu au procedat la soluţionarea alternativă a litigiului. Coautorii încălcării nu pot recupera o contribuţie pentru partea restantă din cererea părţii prejudiciate din partea coautorului încălcării care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care coautorii încălcării care nu au procedat la soluţionarea alternativă a litigiului nu pot plăti despăgubirile care corespund părţii restante a cererii din partea părţii prejudiciate care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului, partea prejudiciată poate pretinde partea restantă din cerere coautorului încălcării care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului. Această excepţie poate fi exclusă în mod expres prin acordul de soluţionare alternativă a litigiului.
(5) La determinarea cuantumului contribuţiei pe care un coautor al încălcării îl poate recupera de la oricare alt coautor al încălcării în conformitate cu partea de răspundere care revine fiecăruia pentru prejudiciul adus de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă, instanţa judecătorească ţine cont în mod corespunzător de orice despăgubiri plătite în temeiul unei soluţionări alternative a litigiului în care este implicat coautorul încălcării.
ART. 18
Factor atenuant pentru individualizarea sancţiunilor aplicate de Consiliul Concurenţei
(1) Consiliul Concurenţei poate reţine ca factor atenuant pentru individualizarea sancţiunii, în decizia de constatare şi sancţionare a unei fapte anticoncurenţiale, existenţa plăţii de despăgubiri în urma unor soluţionări alternative a litigiilor.
(2) În situaţiile în care există mai multe persoane prejudiciate, Consiliul Concurenţei poate reţine, ca factor atenuant pentru individualizarea sancţiunii, existenţa unui mecanism de acordare a despăgubirilor asumat de către autorii încălcării legislaţiei în materie de concurenţă, având ca finalitate înlăturarea consecinţelor faptei anticoncurenţiale. Prin acceptarea de către Consiliul Concurenţei a unui mecanism de acordare a despăgubirilor, aplicarea lui de către contravenient devine obligatorie, nerespectarea acestei obligaţii impuse prin decizie atrăgând răspunderea contravenţională potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 19
Legea aplicabilă
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.
ART. 20
Aplicarea în timp
(1) Dispoziţiile de drept material ale prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică retroactiv.
(2) Prevederile de procedură ale prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi acţiunilor în despăgubire introduse începând cu data de 26 decembrie 2014.
ART. 21
Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Prin întreprindere, în sensul prezentei legi, se înţelege orice entitate angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene."
2. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Întreprinderile transmit la cererea Consiliului Concurenţei preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ incluse în platformele online destinate informării consumatorilor. În acest scop, selectarea sectoarelor din economie incluse în platformele online se realizează de către Consiliul Concurenţei, cu consultarea autorităţii de reglementare din sectorul respectiv."
3. La articolul 15, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alineatul (14), cu următorul cuprins:
"(14) În vederea asigurării garanţiilor de independenţă şi stabilitate ale Consiliului Concurenţei, necesare pentru consolidarea caracterului de autoritate autonomă naţională în domeniul concurenţei, procedura privind selecţia şi numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se va desfăşura şi finaliza potrivit prevederilor legale în vigoare la momentul declanşării."
4. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 21
(1) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei elaborează şi adoptă un regulament de procedură, precum şi un regulament de organizare şi funcţionare şi îşi constituie aparatul propriu, la nivel central şi local."
5. La articolul 25 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"j) urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al prezentei legi şi poate recomanda autorităţilor competente modificarea actelor normative care au sau pot avea impact anticoncurenţial;"
6. La articolul 38, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^1) În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei să se realizeze în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei.
(3^2) Măsurile prevăzute la alin. (1^1) se realizează în baza ordinului emis de preşedintele Consiliului Concurenţei şi a autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător."
7. La articolul 38, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(12) Exercitarea puterilor de inspecţie se face în conformitate cu Regulamentul de procedură al Consiliului Concurenţei."
8. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 52
(1) Sunt nule de drept orice înţelegeri sau decizii interzise prin art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi prin art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenţii ori clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţială, precum şi orice acte care încalcă prevederile art. 8.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 53-59, întreprinderile care se încadrează în categoria microîntreprinderilor au posibilitatea achitării amenzilor contravenţionale aplicate prin actele administrative de sancţionare emise de formaţiunile deliberative ori de inspectorii de concurenţă, în conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare."
9. După articolul 54^1 se introduce un nou articol, articolul 54^2, cu următorul cuprins:
"ART. 54^2
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (6)."
10. La articolul 55 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 55
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă ce nu poate depăşi 10% din cifra de afaceri totală mondială realizată de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi:"
11. La articolul 55, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Minimul amenzii pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) nu poate fi mai mic de 0,5% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancţionării."
12. La articolul 55, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
"(6) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în privinţa contravenţiilor prevăzute la lit. b)-e) din acelaşi alineat care sunt săvârşite în domeniul concentrărilor economice de o persoană nerezidentă, cifra de afaceri la care se aplică amenda se înlocuieşte cu suma următoarelor venituri:
a) cifra de afaceri realizată de către fiecare dintre întreprinderile înregistrate în România controlate de contravenient;
b) veniturile obţinute din România de către fiecare dintre întreprinderile nerezidente controlate de contravenient;
c) veniturile proprii, obţinute din România de către contravenient şi înregistrate în situaţiile financiare individuale ale acestuia.
(7) Prin persoană nerezidentă se înţelege orice persoană străină, precum şi orice alte entităţi străine, inclusiv organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii."
13. La articolul 57, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 57
(1) Individualizarea sancţiunilor prevăzute la art. 53-56 se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate. Prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei se stabilesc şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum:
a) reperele financiare intermediare în funcţie de care se va stabili cuantumul final al amenzii în limita maximă prevăzută de lege, precum veniturile totale realizate pe teritoriul României sau alte tipuri de venituri;
b) circumstanţele atenuante şi agravante;
c) capacitatea întreprinderii de a plăti amenda;
d) majorarea specifică pe care o poate stabili Consiliul Concurenţei în realizarea efectului disuasiv."
14. La articolul 57, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Noţiunile de intenţie şi neglijenţă se interpretează în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aplicarea art. 101 şi 102 din TFUE."
15. La articolul 60, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 lit. a)-c), art. 54, 54^1, 54^2 şi art. 55 alin. (1) lit. d) şi e), precum şi amenzile cominatorii prevăzute la art. 59 se aplică de către comisiile Consiliului Concurenţei, prin aceeaşi decizie prin care se constată săvârşirea contravenţiei sau incidenţa art. 59 alin. (1)."
16. La articolul 66, alineatele (2)-(5) se abrogă.
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 349 din 5 decembrie 2014, şi art. 13 alin. (2) din Directiva (UE) 1/2019 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 11 din 14 ianuarie 2019.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Preşedintele Consiliului Concurenţei,
Bogdan Marius Chiriţoiu
Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Bucureşti, 14 octombrie 2020.
Nr. 170.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
