Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 166 din 1 octombrie 2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 900 din 5 octombrie 2020
Având în vedere că prin Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020, s-a reglementat interdicţia înstrăinării, pentru o perioadă de 2 ani, a participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, suspendându-se totodată, pe o perioadă de 2 ani, orice proceduri de înstrăinare a participaţiilor statului începute înainte de intrarea în vigoare a legii, fiind suspendate în mod corespunzător dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent nu se pot realiza operaţiuni de înstrăinare a participaţiilor statului către un dobânditor care este o companie ori societate naţională sau orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar.
Având în vedere interpretarea Legii nr. 173/2020 conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 589/2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, în care, la pct. 51 din considerente, „Curtea constată că sintagma «participaţiile statului» are în sfera de cuprindere atât acţiunile şi părţile sociale, ca valori mobiliare emise de societăţi comerciale, cât şi activele, activele funcţionale sau cu caracter social, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi care desfăşoară activităţi comerciale. (...)“, constatând că domeniul de aplicare a legii îngrădeşte în mod vădit activitatea operatorilor economici vizaţi în raport cu ceilalţi operatori economici,
întrucât interesul statului este de a-şi consolida interesele la societăţile la care deţine calitatea de acţionar, precum şi dezvoltarea acestor operatori economici în condiţii de eficienţă şi profitabilitate şi luând în considerarea că, spre exemplu, valorificarea unor active este o măsură uzuală în cadrul proceselor de reorganizare şi restructurare a operatorilor economici, care nu poate fi amânată sau suspendată pentru o perioadă îndelungată precum cea prevăzută de Legea nr. 173/2020,
identificând problemele care afectează întreg sistemul economic naţional, precum şi comportamentul economic şi financiar al societăţilor cu capital de stat, considerăm ca fiind necesară menţinerea unor operaţiuni de transfer, precum cele prevăzute la art. 24^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare; este esenţială întrucât se asigură:
- fluidizarea activităţii economice în anumite domenii de activitate în care sunt implicaţi atât operatori economici la care statul exercită calitate de acţionar, cât şi operatori economici aflaţi sub autoritatea unităţilor administrativ-teritoriale;
– evitarea riscului falimentării sau scăderii drastice a capacităţilor de producţie ale societăţilor comerciale deţinute de stat, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o, pe de o parte, creşterea şomajului şi, pe de altă parte, amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic de interes general.
Întrucât situaţia extraordinară care determină necesitatea adoptării de măsuri urgente pe calea ordonanţei de urgenţă este reprezentată de afectarea gravă a relaţiilor sociale referitoare la libertatea economică a operatorilor economici la care statul este acţionar, în sensul restrângerii pe o perioadă îndelungată a dreptului de dispoziţie asupra activelor aflate în proprietatea acestora,
luând în considerare faptul că menţinerea interdicţiei privind valorificarea activelor aduce atingere dreptului operatorului economic de a solicita şi aproba programe de restructurare în vederea eficientizării activităţii în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, fiind afectată astfel activitatea operatorilor economici din domenii de interes strategic pentru România, precum industria de apărare sau sectorul energetic şi transporturile,
din perspectiva necesităţii propunerii şi aprobării programelor de restructurare în vederea eficientizării activităţii în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, reglementarea nu poate fi amânată întrucât termenul de depunere a planurilor de restructurare este 30 septembrie 2020, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din acest act normativ, în caz contrar fiind afectat un interes de ordin public reprezentat de reducerea arieratelor în economie.
Relaţiile sociale care sunt afectate prin interdicţia societăţilor/regiilor autonome la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi filialelor acestora de a transfera prin negociere directă active aflate în proprietatea persoanelor juridice la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau filialelor acestora sunt reprezentate de reducerea nivelului arieratelor, restructurarea sau eşalonarea la plată a acestora, aşa cum se menţionează la art. 24^1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
În plan economic, un comportament al statului prin care sunt suspendate anumite operaţiuni economice uzuale ale operatorilor economici cu capital de stat creează un statut discriminatoriu acestora în raport cu operatorii privaţi şi în special concurenţi, riscul major fiind acela al imposibilităţii dezvoltării afacerilor gestionate de stat sau implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic de interes general, aspecte care nu au constituit motivaţia legiuitorului la momentul adoptării Legii nr. 173/2020.
Luând în considerare că anumiţi operatori economici - Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. şi Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM - S.A. - au în derulare ajutoare de stat pentru salvare autorizate de către Comisia Europeană şi aprobate de statul român prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare, care prevăd posibilitatea transmiterii unor planuri de restructurare,
ţinând cont că planurile de restructurare ale acestor operatori economici cuprind inclusiv măsuri de valorificare a unor active şi active cu caracter social care să conducă la eficientizarea acestor companii, prin neadoptarea de urgenţă a unor măsuri care să permită aceste operaţiuni rezultă imposibilitatea notificării planurilor de restructurare, consecinţa fiind obligarea acestora la întocmirea şi prezentarea, potrivit normelor europene şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, a unor planuri de lichidare a companiilor, cu efecte deosebite atât în plan economic, cât şi social, fiind puse în pericol un număr de 25.000-30.000 de locuri de muncă,
întrucât adoptarea acestor măsuri nu suportă amânare deoarece, fără posibilitatea de redresare a operatorilor economici la care statul român are calitatea de acţionar, consecinţele vor fi negative prin acumularea de arierate, intrarea în procedura insolvenţei, executarea silită a patrimoniului, dar şi neîncasarea de dividende,
în lipsa adoptării urgente a măsurilor propuse pe calea unei ordonanţe de urgenţă, statul nu va putea evita apariţia unor efecte negative în plan economic, în special, agravarea situaţiei anumitor operatori economici la care statul deţine calitatea de acţionar, a unor situaţii de insolvenţă şi afectarea statului prin neîncasarea veniturilor, lezarea unor sectoare de activitate, inclusiv cu consecinţe în plan social,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută."
2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
(1) Se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare."
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul finanţelor publice,
Vasile-Florin Cîţu
Bucureşti, 1 octombrie 2020.
Nr. 166.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: