Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 136 din 27 noiembrie 2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1187 din 28 noiembrie 2024
Având în vedere provocările specifice actualului context de securitate naţional, european şi internaţional, marcat de ameninţări generate, printre altele, de activităţi de criminalitate organizată, trafic de droguri, atacuri cibernetice şi agresiuni informaţionale, motiv pentru care Ministerul Afacerilor Interne, prin instituţiile/structurile sale de specialitate, acordă atenţie deosebită cooperării poliţieneşti internaţionale, inclusiv prin cooperarea cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie, în baza înţelegerilor la care România este parte,
luând în considerare faptul că facilitarea cooperării internaţionale şi dezvoltarea de noi modalităţi de cooperare de către statele membre ale Uniunii Europene sunt sprijinite şi la nivelul acestei organizaţii, Foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru combaterea traficului de droguri şi a criminalităţii organizate, denumită în continuare Foaie de parcurs, evidenţiind în mod concret că proliferarea la nivel mondial a reţelelor infracţionale şi interconectarea acestora au determinat Uniunea Europeană să caute urgent soluţii cuprinzătoare dincolo de frontierele sale,
plecând de la premisa că această foaie de parcurs se axează pe mai multe domenii prioritare pentru acţiuni sporite, unul dintre acestea fiind destructurarea reţelelor infracţionale de mare risc, analiza din cuprinsul Foii de parcurs relevând că reţelele infracţionale au evoluat rapid pentru a obţine câştiguri financiare importante,
având în vedere complexitatea şi flexibilitatea tot mai mari ale infracţionalităţii, elemente ce fac ca anchetele privind criminalitatea organizată să fie deosebit de dificile, întrucât membrii unei reţele pot fi înlocuiţi cu uşurinţă de alţii atunci când sunt arestaţi,
ţinând cont că amploarea, gradul de complexitate şi consecinţele violente ale criminalităţii organizate au devenit o ameninţare gravă la adresa securităţii Uniunii Europene şi că, pe măsură ce gradul de complexitate a metodelor reţelelor infracţionale creşte, răspunsul Uniunii Europene pentru destructurarea acestor reţele trebuie intensificat de urgenţă,
în considerarea faptului că Foaia de parcurs a stabilit acţiunile-cheie necesare la nivelul Uniunii Europene pentru a intensifica lupta împotriva reţelelor infracţionale de mare risc şi a traficului de droguri, activităţile privind punerea în aplicare integrală a strategiilor Uniunii Europene privind criminalitatea organizată şi drogurile trebuind să continue la viteză maximă şi necesitând, la nivel naţional, reconfigurarea şi adaptarea formelor de cooperare poliţienească internaţională,
luând în considerare că, în prezent, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, republicată, are ca scop dezvoltarea cadrului legislativ şi instituţional intern privind cooperarea poliţienească internaţională şi se aplică activităţilor specifice de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională, potrivit legislaţiei naţionale, tratatelor la care România este parte şi instrumentelor juridice relevante ale Uniunii Europene,
având în vedere că România se află într-un context internaţional complex, marcat de creşterea accentuată a infracţionalităţii transnaţionale, inclusiv, dar fără a se limita la, activităţi de criminalitate organizată, trafic de droguri, trafic de persoane, atacuri cibernetice agresive şi agresiuni informaţionale, este imperios necesar ca autorităţile române competente, respectiv Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română, să dispună de un cadru legislativ adecvat care să permită o cooperare eficientă şi directă cu structuri similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state terţe.
În acest sens, este de evidenţiat că lacunele existente în legislaţia actuală sunt contraproductive pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru protejarea cetăţenilor români, în ansamblu.
Întrucât situaţia de fapt relevă o serie de provocări cu care autorităţile române se confruntă zi de zi, iar infracţionalitatea transnaţională nu ţine cont de frontiere şi, adesea, implică reţele de criminalitate bine organizate care operează în mai multe jurisdicţii simultan, acestea exploatând slăbiciunile colaborării internaţionale, ca urmare a ritmului lent de adaptare a legislaţiei naţionale şi internaţionale,
întrucât reţelele de criminalitate organizată îşi dezvoltă capacităţi şi tehnici specifice pentru a le utiliza în activităţi de încălcare a legii, inclusiv cu caracter transnaţional, cu potenţial de eludare a demersurilor întreprinse în mod profesionist de către autorităţile române de aplicare a legii, context care necesită măsuri urgente şi coordonate pentru a preveni astfel de intenţii,
în scopul asigurării unei mai bune gestionări a resurselor şi a unei intervenţii rapide şi eficiente în cazurile de implicare în activităţi de infracţionalitate transnaţională, precum şi pentru a îmbunătăţi accesul la noi instrumente de cooperare poliţienească internaţională,
luând în considerare că, în absenţa unui mecanism rapid de intervenţie şi a unui cadru formalizat de cooperare, resursele autorităţilor române competente, în special ale Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră Române, riscă să îşi piardă din eficacitate, făcându-le ineficiente sau insuficient adaptate la noile evoluţii în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, cu riscuri şi vulnerabilităţi în combaterea acestor ameninţări generate de criminalitatea organizată,
întrucât, fără o reglementare legislativă care să permită înfiinţarea unor unităţi de investigare a criminalităţii ce pot opera în colaborare directă cu structurile similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state terţe, România poate fi lipsită de instrumentele adecvate şi adaptate noilor nevoi în contextul măsurilor întreprinse în lupta împotriva criminalităţii organizate transnaţionale,
în situaţia în care astfel de instrumente de cooperare nu se pot pune în aplicare, eficienţa activităţilor de prevenire şi combatere a crimei se va diminua considerabil, ceea ce va genera efecte negative atât la nivel naţional, cât şi pe plan regional, pe lângă repercusiunile asupra siguranţei cetăţenilor, lipsa acestui mecanism legislativ putând conduce la izolare din punct de vedere operaţional, spre dezavantajul activităţilor desfăşurate de Poliţia Română şi de Poliţia de Frontieră Română în cadrul mecanismelor de cooperare regionale, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.
În contextul actual al mobilităţii crescute a persoanelor şi a bunurilor, precum şi al interconectivităţii globalizate, este esenţial ca autorităţile române de aplicare a legii, în special Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română, să dispună de instrumentele necesare pentru a răspunde rapid şi eficient.
Având în vedere că astfel de mecanisme de cooperare formalizate vor permite o abordare coordonată şi integrată în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale, facilitând astfel schimbul rapid de informaţii, resurse şi, nu în ultimul rând, expertiză între entităţile implicate în procesul de asigurare a ordinii şi siguranţei publice,
considerând că această măsură va contribui la îndeplinirea obiectivelor strategice naţionale şi internaţionale în domeniul cooperării poliţieneşti şi al dezvoltării de capacităţi de intervenţie standardizate cu autorităţile similare de aplicare a legii din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state terţe,
având în vedere că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în acest domeniu ar putea lipsi autorităţile competente de instrumente adecvate din perspectiva mecanismelor de cooperare poliţienească internaţională,
pentru aceste considerente, urgenţa acestui act normativ devine evidentă nu doar prin prisma celor enunţate mai sus, dar şi în contextul angajamentelor internaţionale asumate de România, situaţie în care, în vederea îndeplinirii acestor obligaţii, este vital să existe un cadru legislativ care să sprijine cooperarea internaţională în domeniul poliţienesc.
Luând în considerare că o astfel de iniţiativă de reglementare nu va permite doar îmbunătăţirea impactului măsurilor de prevenire, ci va contribui şi la întărirea poziţiei României în context regional şi internaţional,
este necesară şi urgentă completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, republicată, în vederea instituirii unui nou mecanism de cooperare poliţienească internaţională, sub forma posibilităţii constituirii unor unităţi de investigare a criminalităţii, demers care trebuie să fie realizat prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă întrucât metoda devine o necesitate stringentă pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor români şi pentru a răspunde în mod eficient ameninţărilor tot mai complexe şi diversificate ale criminalităţii transnaţionale.
Întrucât ignorarea unei asemenea soluţii de reglementare urgente ar putea avea consecinţe grave, nu doar pentru asigurarea la nivel ridicat a ordinii şi siguranţei publice, ci şi pentru stabilitatea regională şi internaţională, afectând percepţia României ca partener de încredere la nivel internaţional,
ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la dificultăţi în ceea ce priveşte o bună funcţionare a măsurilor de combatere a criminalităţii organizate transnaţionale, situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în considerarea celor mai sus precizate, din perspectiva exigenţelor prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, motivarea urgenţei şi a situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este generată de necesitatea îmbunătăţirii mecanismelor de cooperare poliţienească şi adaptarea acestora la noi instrumente în domeniu utilizate în alte state.
În egală măsură, promovarea şi adoptarea unei legi privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, republicată, implică o procedură îndelungată, soluţie juridică ce presupune ca, pe tot parcursul procesului normal de legiferare, mecanismele de cooperare poliţienească să nu fie adaptate noilor nevoi, cu posibile consecinţe în planul activităţilor derulate cu autorităţile de aplicare a legii din alte state.
Se impune adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă pentru a asigura dezvoltarea unor mecanisme noi de cooperare poliţienească internaţională, demersul urmând a asigura, printr-o legislaţie adaptată, un răspuns ferm şi coordonat la provocările actuale ale infracţionalităţii transnaţionale.
Ţinând seama că elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii urgente şi extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate putând avea consecinţe negative asupra capacităţii autorităţilor române de aplicare a legii de cooperare cu autorităţi similare din alte state pe baza unor instrumente pe care acestea din urmă le utilizează în activităţile proprii, precum şi asupra interesului public, reglementarea operativă neputându-se realiza pe calea procedurii obişnuite de legiferare ce presupune un termen de intrare în vigoare îndepărtat,
întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol interesul public şi a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanţă de urgenţă, în consecinţă.
Reţinându-se că, în cazul în care nu sunt acceptate măsurile propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare în mod eficient şi cu celeritate a demersurilor de eficientizare şi dezvoltare a instrumentelor de cooperare ale Poliţiei Române şi ale Poliţiei
de Frontieră Române, precum şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a asigura cadrul juridic necesar instituţiilor publice implicate în asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi a luptei împotriva criminalităţii organizate transnaţionale, cu urmări directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public general şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
După articolul 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 28 februarie 2014, se introduce un nou capitol, capitolul VI^1 „Cooperarea poliţienească în cadrul unor unităţi de investigare a criminalităţii“, alcătuit din art. 38^1 -38^3, cu următorul cuprins:
" CAP. VI^1
Cooperarea poliţienească în cadrul unor unităţi de investigare a criminalităţii
ART. 38^1
Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră Română pot coopera cu autorităţi competente din state membre ale Uniunii Europene sau state terţe, în mod direct în cadrul unor unităţi de investigare a criminalităţii, în baza unui document de cooperare, inclusiv prin schimb de date şi informaţii operative în scopul prevenirii, depistării, combaterii şi investigării în comun a unor infracţiuni cu caracter transnaţional, astfel cum acestea sunt reglementate în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare.
ART. 38^2
(1) În vederea operaţionalizării şi funcţionării unităţii de investigare a criminalităţii, autorităţile competente prevăzute la art. 38^1 pot detaşa sau delega, în condiţiile legii, personal în cadrul autorităţii în care se înfiinţează aceasta.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 27^7 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, delegarea realizată în condiţiile alin. (1) se poate realiza, numai cu acordul poliţistului, pe o perioadă de 3 ani cu posibilitatea prelungirii din 2 ani în 2 ani.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 27^9 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, detaşarea realizată în condiţiile alin. (1) se poate realiza, numai cu acordul poliţistului, pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii din 3 ani în 3 ani.
(4) Procedura de selecţie a personalului ce urmează a fi detaşat sau delegat poate presupune:
a) verificarea integrităţii personale;
b) evaluarea comportamentului simulat;
c) verificarea depunerii declaraţiei de avere şi de interese;
d) testarea prezenţei în organism a drogurilor sau a substanţelor psihoactive interzise de lege.
(5) Condiţiile desfăşurării procedurii de selecţie prevăzute la alin. (4) se pot stabili în documentul de cooperare prevăzut la art. 38^1.
(6) Periodic, personalul detaşat sau delegat în cadrul autorităţilor competente prevăzute la art. 38^1 poate fi supus verificărilor potrivit dispoziţiilor alin. (4). Refuzul îndeplinirii acestor obligaţii echivalează cu încetarea detaşării sau delegării acestuia.
(7) Detaşarea sau delegarea în cadrul unităţii de investigare a criminalităţii a personalului uneia dintre autorităţile competente prevăzute la art. 38^1 poate înceta oricând, prin acordul comun al autorităţilor competente.
ART. 38^3
Schimbul de date şi informaţii operative ce conţin date cu caracter personal necesare activităţii unităţii de investigare a criminalităţii se realizează potrivit documentului de cooperare prevăzut la art. 38^1 sau, în mod direct, în cazuri determinate de existenţa unei investigaţii poliţieneşti care impune asigurarea rapidităţii schimbului de date şi informaţii operative sau a păstrării confidenţialităţii acţiunilor desfăşurate. Mecanismul de informare prevăzut la art. 10 alin. (4) şi termenul de realizare a informării se stabilesc în comun de unităţile de investigare a criminalităţii şi CCPI."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Romeo Simionescu,
secretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Luminiţa-Teodora Odobescu
Bucureşti, 27 noiembrie 2024.
Nr. 136.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: