Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 15 martie 2023 pentru modificarea art. 205 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 226 din 20 martie 2023
Pentru organizarea şi funcţionarea eficientă, performantă şi predictibilă a sistemului naţional de educaţie, cadrul legislativ fundamental referitor la acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare este reprezentat de art. 205 alin. (10) şi (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Dat fiind că România şi-a exprimat disponibilitatea de a se implica în procesul decizional şi academic, participând ca stat membru în consiliile de administraţie ale unor instituţii internaţionale de prestigiu şi că pentru acest statut ţara noastră plăteşte deja contribuţii anuale, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 990/2013 privind plata contribuţiei anuale a României la Institutul Universitar European de la Florenţa şi prin Legea nr. 92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale, cu modificările ulterioare, pentru Colegiul Europei, considerăm oportună reglementarea cadrului legal prin care să poată fi susţinuţi la astfel de programe de studii şi studenţii români.
Luând în considerare faptul că pregătirea universitară este esenţială pentru implicarea României în contextul geopolitic şi economico-social actual şi de perspectivă, iar participarea României în consiliile de administraţie ale unor prestigioase instituţii europene poate fi reevaluată în cazul în care acordarea de burse naţionale nu este posibilă,
ştiind că reglementarea mobilităţii universitare facilitează cooperarea internaţională şi învăţarea interculturală prin programe de studiu mai eficiente pentru educaţie, iar ţara noastră este printre puţinele state care nu alocă burse guvernamentale care să faciliteze participarea românilor la programele de studiu complete,
cunoscând faptul că legislaţia actuală în materie de mobilitate universitară internaţională limitează oferta de burse la stagii universitare parţiale de masterat, de doctorat, precum şi la stagii postdoctorale şi de cercetare pentru tinerii români, nefacilitând accesul la studiile universitare complete de masterat şi de doctorat, este necesară susţinerea financiară a tinerilor români care candidează şi sunt admişi la instituţiile internaţionale de prestigiu, precum Institutul Universitar European de la Florenţa şi Colegiul Europei.
Susţinerea financiară a acestor mobilităţi întăreşte dezideratele şi angajamentele europene şi internaţionale ale României, deoarece singurele burse de care ar beneficia cetăţenii români ar fi cele provenite din protocoalele sau înţelegerile bilaterale/ofertele unilaterale ale altor state, care nu sunt iniţiative exclusive ale statului român, acestea rămânând în limitele parteneriatelor educaţional-culturale cu alte ţări sau ale politicilor educaţionale aplicate României de către terţi. De asemenea, evoluţia mediului extern impune adaptarea sistemului naţional de acordare a burselor necesităţilor academice şi profesionale prezente şi viitoare ale tinerilor români, fără de care riscăm să eşuăm în realizarea obiectivelor naţionale afirmate prin proiectul naţional „România Educată“, de a construi un sistem de educaţie racordat la bunele practici internaţionale şi la tendinţele viitorului.
În condiţiile în care Ministerul Educaţiei a realizat abilitarea curriculară a cadrelor didactice din învăţământul primar şi gimnazial pentru o abordare metodologică centrată pe competenţe-cheie şi implementarea la clasă a acestor metode, premisele necesare pentru abordarea transdisciplinară în evaluarea absolvenţilor învăţământului gimnazial, pe tot parcursul acestui nivel, nu sunt încă asigurate în acest moment.
În conformitate cu prevederile art. 76 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în clasa a IX-a este elaborată de Ministerul Educaţiei şi este dată publicităţii, pentru fiecare generaţie, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a.
Astfel, pentru generaţia de elevi care a început clasa a V-a în anul şcolar 2020-2021 şi care este, în acest an şcolar, în clasa a VII-a, metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal ar trebui să fie dată publicităţii la începutul anului şcolar 2023-2024, iar aceasta ar trebui să fie corelată cu modalitatea de evaluare a acestor absolvenţi pe parcursul învăţământului gimnazial şi la finalul clasei a VIII-a.
Caracterul urgent al prezentului act normativ este dat de faptul că Ministerul Educaţiei are obligaţia de a emite metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de evaluare naţională, astfel încât, cu respectarea principiului predictibilităţii, elevii care sunt în anul şcolar 2023-2024 în clasa a VII-a să cunoască procedura de continuare a studiilor la nivel liceal.
În situaţia în care măsurile propuse nu se adoptă, elevii care sunt în acest an şcolar în clasa a VII-a sunt în imposibilitatea susţinerii examenului de evaluare naţională şi, implicit, a admiterii în învăţământul liceal, conform prevederilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât există diferenţe între curriculumul parcurs şi cel care ar trebui să stea la baza organizării probelor de examen. În acelaşi timp, o măsură legislativă care vizează implementarea unui nou curriculum şi organizarea evaluărilor şi examenelor naţionale în concordanţă cu acesta presupune un termen de implementare corespunzător unui ciclu de învăţământ, respectiv 4 ani şcolari, în cazul învăţământului gimnazial.
Având în vedere faptul că, în noul pachet legislativ, este prevăzută şi modalitatea de evaluare a absolvenţilor învăţământului gimnazial, precum şi faptul că elaborarea cadrului normativ necesar implementării noului pachet legislativ şi punerea lui în aplicare nu se pot realiza decât începând cu generaţia care începe clasa a V-a în anul şcolar 2024-2025, coroborat cu cele menţionate anterior, se impune prorogarea termenelor prevăzute la art. 361 alin. (3) lit. b) şi d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Ştiind că la nivel naţional Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este singura agenţie care deţine experienţa ştiinţifică şi profesională necesară în vederea asigurării calităţii educaţiei în învăţământul superior,
ţinând cont de faptul că activitatea ARACIS a fost afectată de condiţiile speciale generate de pandemia de COVID-19 şi de restricţiile/măsurile pentru prevenirea şi combaterea acesteia, aspecte care au influenţat inclusiv procesul electiv la nivel intern,
precum şi de faptul că durata unui mandat de membru al Consiliului ARACIS este de 4 ani, iar la fiecare 4 ani Consiliul ARACIS se înnoieşte prin scoaterea la concurs, de regulă, a 1/3 din numărul de mandate, conform prevederilor art. 19 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, mandatele a cinci membri ai Consiliului ARACIS încetează în data de 30 aprilie 2023, respectiv a unui membru în data de 19 mai 2023 şi până în prezent nu a putut fi declanşată procedura de selecţie prin concurs pentru noii membri, ARACIS aflându-se în plin proces de asigurare şi realizare a demersurilor necesare în cadrul procedurii de acreditare internaţională.
Având în vedere prevederile art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ARACIS se supune periodic procedurilor de acreditare internaţională de către Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA), iar la acest moment au fost declanşate procedurile de acreditare internaţională, proceduri care impun continuitate în activitatea de conducere, atât la nivel intern, cât şi pe plan extern,
luând în considerare faptul că expirarea mandatelor unora dintre membrii Consiliului Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior la data de 30 aprilie 2023 generează blocaje în activităţile şi funcţionarea ARACIS,
ţinând cont de faptul că în lipsa acestor măsuri legislative, luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, există riscul de a nu se finaliza în condiţii adecvate formalităţile impuse de procedurile de acreditare internaţională,
deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. I
La articolul 205 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(10) Ministerul Educaţiei poate acorda anual burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare, stagii universitare complete de masterat şi de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare în străinătate, din fonduri constituite în acest scop, prin hotărâre a Guvernului. Aceste burse se obţin prin concurs organizat la nivel naţional. Numărul, domeniile, condiţiile de finanţare şi procedura de acordare a burselor se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
ART. II
Termenele prevăzute la art. 361 alin. (3) lit. b) şi d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă astfel:
1. termenul prevăzut la lit. b) pentru desfăşurarea evaluării naţionale organizate la finalul clasei a VIII-a se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2023-2024;
2. termenul prevăzut la lit. d) pentru desfăşurarea admiterii la liceu se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2023-2024.
ART. III
Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, mandatele aflate în curs de exercitare ale membrilor Consiliului Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior se prelungesc până la data de 31 decembrie 2023.
ART. IV
Prin derogare de la prevederile art. 205 alin. (10) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, bursele în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează cu aplicarea prevederilor legale la data acordării acestora.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei,
Ligia Deca
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 15 martie 2023.
Nr. 13.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: