Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2023  pentru completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi a art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2023 pentru completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi a art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1190 din 29 decembrie 2023

     Având în vedere că prin Legea nr. 358/2022 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie şi prin Legea nr. 359/2022 pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol s-a reglementat clauza suspensivă pentru o perioadă de 12 luni,
     luând în considerare impredictibilitatea termenelor necesare obţinerii unora dintre avizele necesare emiterii autorizaţiei de construire, fapt neimputabil beneficiarilor, reiese necesitatea prelungirii perioadei clauzei suspensive de 12 luni, cât s-a estimat la momentul elaborării legilor nr. 358/2022 şi nr. 359/2022. Astfel, perioada de aplicare a clauzei suspensive se poate prelungi la solicitarea acestora cu maximum 6 luni de la împlinirea termenului de 12 luni menţionat anterior, cu condiţia depunerii unei declaraţii pe propria răspundere conform căreia procedura de obţinere a documentelor nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire a clauzei suspensive.
        Neadoptarea acestei măsuri va avea drept efect nerealizarea unora dintre proiectele de investiţii pentru care au fost încheiate contracte de finanţare, în acelaşi timp, generând pierderi considerabile beneficiarilor care au efectuat deja cheltuieli semnificative cu elaborarea documentaţiilor, studiului geotehnic, studiului de fezabilitate, lucrărilor de proiectare, achiziţia/dobândirea dreptului de utilizare pentru terenurile pe care se realizează investiţia, consultanţă, precum şi alte cheltuieli necesare implementării proiectelor.
    Întrucât art. 13 alin. (1^1) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 12 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, cu modificările şi completările ulterioare, care permit ca încheierea contractelor de finanţare să se facă cu clauză suspensivă care prevede o perioadă de maximum 12 luni pentru prezentarea unor documente, au fost introduse prin legile nr. 358/2022 şi nr. 359/2022, intrate în vigoare la data de 17 decembrie 2022, beneficiarii celor două programe care nu au îndeplinit până la această dată condiţiile ridicării clauzei suspensive mai au timp doar până la data de 31 decembrie 2023 pentru aceasta. Luând în considerare faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă instituţiile publice nu lucrează cu publicul, rezultă că, practic, acestora le va fi extrem de dificil să se încadreze în termenul prevăzut, astfel reieşind necesitatea adoptării în regim de urgenţă a prezentului act normativ.
     Consecinţa negativă a neadoptării acestor măsuri o reprezintă nefinalizarea unora dintre investiţiile contractate, iar, drept urmare, schemele multianuale aprobate prin Legea nr. 195/2018 şi Legea nr. 227/2018 nu îşi ating scopul privind reducerea deficitului balanţei comerciale a României pe segmentele carne de porc şi produse avicole, deficit care, în primele şapte luni ale anului 2023, s-a ridicat la circa 544 milioane euro pentru sectorul carne de porc şi 18 milioane euro pentru sectorul avicol.
        Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, care afectează interesele economice din sectorul de creştere a animalelor, pe termen scurt şi mediu, precum şi siguranţa alimentară a populaţiei, ţinând cont de balanţa comercială negativă a cărnii de porc şi a produselor avicole, a căror reglementare nu poate fi amânată' se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
     în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
        Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
     La articolul 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 27 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat alin. (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^2) Perioada de aplicare a clauzei suspensive, în cazul beneficiarilor care au încheiat contracte de finanţare potrivit prevederilor alin. (1^1), se poate prelungi la solicitarea acestora cu maximum 6 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut la alin. (1^1), cu condiţia depunerii unei declaraţii pe propria răspundere conform căreia procedura de obţinere a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire."


    ART. II
    La articolul 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1^1), se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^2) Perioada de aplicare a clauzei suspensive, în cazul beneficiarilor care au încheiat contracte de finanţare potrivit prevederilor a lin. (1^1), se poate prelungi la solicitarea acestora cu maximum 6 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut la alin. (1^1), cu condiţia depunerii unei declaraţii pe propria răspundere conform căreia procedura de obţinere a documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire a clauzei suspensive."




                                              PRIM-MINISTRU
                                           ION-MARCEL CIOLACU
                                               Contrasemnează:
                                               Viceprim-ministru,
                                               Marian Neacşu
                               Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                                             Florin-Ionuţ Barbu

        Bucureşti, 28 decembrie 2023.
        Nr. 125

                                  -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016