Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 12 din 28 februarie 2024 pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 165 din 29 februarie 2024
Având în vedere că prin Politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate României importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 miliarde euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 miliarde euro sub formă de cofinanţare, iar pentru aceste fonduri a fost aprobat, prin decizie a Comisiei Europene, la data de 25 iulie 2022, acordul de parteneriat prin care se asigură cadrul strategic necesar pentru accesarea acestor fonduri în diferite domenii de investiţii de importanţă strategică pentru România,
deoarece toate programele subsecvente acordului de parteneriat au fost aprobate prin decizie a Comisiei Europene, iar autorităţile de management urmează să lanseze apelurile de proiecte,
întrucât acordul de parteneriat prevede finanţarea de investiţii teritoriale integrate, iar programele aprobate prevăd alocări financiare aferente unor acţiuni de importanţă strategică pentru România pentru implementarea investiţiilor teritoriale integrate, iar pentru aceasta mecanismele de accesare a fondurilor trebuie să permită accesul microregiunilor la fondurile externe nerambursabile,
având în vedere necesitatea adoptării prezentului act normativ în regim de urgenţă, determinată de cerinţa lansării apelurilor de proiecte care vizează investiţiile teritoriale integrate, astfel încât beneficiarii care depun proiecte pe mai multe apeluri să dispună de o abordare armonizată,
luând în considerare prevederile art. 30 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se reglementează realizarea de investiţii teritoriale integrate, o strategie teritorială care finanţează investiţii ce beneficiază de sprijin din unul sau mai multe fonduri, din partea mai multor programe sau din partea mai multor priorităţi din cadrul aceluiaşi program,
ţinând cont de faptul că adoptarea cu întârziere a prezentului act normativ afectează substanţial dezvoltarea şi operaţionalizarea investiţiilor teritoriale integrate care sunt prevăzute în acordul de parteneriat,
având în vedere încheierea procesului de programare şi negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 prin aprobarea de către Comisia Europeană a acordului de parteneriat 2021-2027 şi a tuturor programelor subsecvente, precum şi progresele privind operaţionalizarea cadrului de coordonare a investiţiilor teritoriale integrate (ITI) 2021-2027 prin constituirea Comitetului pentru Coordonarea Investiţiilor Teritoriale Integrate prin Decizia prim-ministrului nr. 118/2023,
luând în considerare urgenţa lansării apelurilor de proiecte pentru investiţiile teritoriale integrate în cadrul Programului Asistenţă tehnică 2021-2027, precum şi faptul că în absenţa unui mecanism eficient de asigurare a costurilor de funcţionare pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ITI este periclitat întregul proces de accesare a finanţărilor dedicate teritoriilor ITI, cu consecinţe negative în derularea apelurilor de proiecte prevăzute în programele cu alocări dedicate pentru teritoriile ITI,
având în vedere că în lipsa aprobării în regim de urgenţă a prezentului act normativ se vor înregistra consecinţe cu efecte negative asupra absorbţiei şi utilizării fondurilor externe nerambursabile alocate prin Politica de coeziune 2021-2027, întrucât nu se vor putea lansa apelurile de proiecte pentru investiţiile teritoriale integrate,
luând în considerare efectele negative preconizate în lipsa unor măsuri urgente privind finanţarea microregiunilor care înregistrează decalaje de dezvoltare, cu riscul de accentuare a disparităţilor şi cu impact negativ la nivelul populaţiei vulnerabile,
luând în considerare faptul că în cursul anului 2024 se realizează evaluarea intermediară la nivelul tuturor programelor aferente Politicii de coeziune, fiind necesară evidenţierea unor progrese reale în implementarea ITI aprobate la nivelul acordului de parteneriat, fapt ce reprezintă o condiţie esenţială pentru continuarea finanţării mecanismului ITI şi pentru extinderea acestuia şi la nivelul altor regiuni cu nevoi specifice pentru dezvoltarea teritorială integrată,
luând în considerare că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, pentru a nu genera întârzieri în lansarea apelurilor de proiecte aferente programelor finanţate prin Politica de coeziune,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ARTICOL UNIC
La articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsurifinanciare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 5 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 176/2020, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (8)-(10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(8) Sumele necesare pentru asistenţa tehnică în vederea elaborării şi actualizării strategiilor propuse pentru utilizarea ITI pot fi asigurate din sursele proprii ale asociaţiilor înfiinţate pentru implementarea ITI sau din fonduri europene nerambursabile prin Programul Asistenţă tehnică 2021-2027, în limita fondurilor disponibile şi a condiţiilor de acordare a finanţării stabilite de autoritatea de management prin Ghidul solicitantului.
(9) În vederea implementării ITI care sunt prevăzute în Acordul de parteneriat 2021-2027, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene acordă asistenţă tehnică şi financiară prin Programul Asistenţă tehnică 2021-2027, pentru asigurarea funcţionării asociaţiilor înfiinţate în acest scop.
(10) Zonele pentru care se aplică ITI, asociaţiile înfiinţate pentru implementarea ITI, respectiv judeţele vizate sunt următoarele:
a) ITI zona Munţilor Apuseni - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară «Moţii, Ţara de Piatră»: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara;
b) ITI Harghita Covasna - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Csomád-Bálványos şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita: judeţele Harghita şi Covasna;
c) ITI Ernei-Gorneşti - Asociaţia Mureşeană de Dezvoltare Intercomunitară Ernei-Gorneşti: judeţul Mureş;
d) ITI Ţara Făgăraşului - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului: judeţele Braşov şi Sibiu;
e) ITI zona Munţilor Făgăraş - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului - Ţara Făgăraşului şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraş Bâlea-Capra: judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş;
f) ITI Ţara de Sus - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară - Dezvoltare Sustenabilă şi Integrată în Ţara de Sus: judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi;
g) ITI Delta Dunării - Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării: judeţele Tulcea şi Constanţa;
h) ITI Ţinutul Buzăului: judeţele Buzău, Vrancea şi Prahova;
i) ITI Valea Jiului - Asociaţia pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului: judeţul Hunedoara;
j) ITI Ier-Barcău - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI Ier-Barcău: judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj;
k) ITI Munţii Rodnei - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Microregiunea Munţii Rodnei: judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş;
l) ITI Ţara Silvaniei - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Silvaniei: judeţul Sălaj;
m) ITI Munţii Maramureşului - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Munţii Maramureşului: judeţul Maramureş;
n) ITI Banatul Montan;
o) ITI Ţara Vrancei;
p) ITI Sebeş - Vinţu de Jos."
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,
Adrian Câciu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Adrian-Ioan Veştea
p. Ministrul finanţelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Bucureşti, 28 februarie 2024.
Nr. 12.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: