Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013  privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 830 din 23 decembrie 2013
    Având în vedere efectele negative ale crizei economice şi dificultăţile în asigurarea lichidităţilor pentru desfăşurarea activităţilor specifice, înăsprirea condiţiilor de creditare şi accesul limitat la creditare şi garantare care fac imposibilă asigurarea în integralitate a stocurilor de combustibil pentru operatorii economici producători de energie termică pentru încălzirea populaţiei, aflaţi sub autoritatea Departamentului pentru Energie şi a unor consilii judeţene sau locale,
    având în vedere faptul că pornirea instalaţiilor de termoficare pentru asigurarea cu agent termic a populaţiei, precum şi creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada iernii vor determina creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de cărbune şi păcură, îngreunând astfel procesul de aprovizionare cu combustibili, se impune asigurarea necesarului de cărbune şi păcură pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a Sistemului electroenergetic naţional.
    În scopul diminuării eforturilor financiare mari pentru producătorii de energie termică şi electrică pentru achiziţionarea combustibilului, care ar avea influenţe negative asupra preţului de cost suportat de către populaţie la energie termică şi electrică, precum şi necesitatea asigurării consumului de energie electrică, precum şi a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă, se impune luarea unor măsuri imediate.
    Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 437/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările ulterioare,
    în vederea conformării cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 437/2013, se impune stabilirea unor indici de corecţie diferiţi.
    Ţinând cont că scopul acordării indicelui de corecţie este acela de a asigura venituri diferite în funcţie de anul pensionării, utilizând câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea punctului de pensie,
    pentru respectarea obligaţiilor statului român şi evitarea deteriorării imaginii României pe plan extern, se impune asigurarea resurselor bugetare aprobate pe anul 2013 unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat în vederea respectării angajamentelor asumate prin acorduri internaţionale, ratificate prin legi.
    Având în vedere intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2014, a cadrului normativ adoptat la nivelul Uniunii Europene, respectiv Directiva 2013/36/UE cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 , acte legislative a căror aplicare şi implementare trebuie asigurată concomitent la nivelul statelor membre,
    în contextul în care Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este de directă aplicare în toate statele membre începând cu data de 1 ianuarie 2014, devine imperios necesar ca transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională primară şi secundară a Directivei 2013/36/UE să se realizeze până la finele anului 2013, în scopul evitării declanşării procedurii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi a situaţiei de incertitudine juridică, generată de incidenţa în domeniul cerinţelor prudenţiale aplicabile instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii a unor prevederi contradictorii, respectiv ale Regulamentului UE, aplicabil în mod direct începând cu data de 1 ianuarie 2014 şi ale legislaţiei naţionale actuale.
    Pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene, ţinând cont de faptul că adoptarea acestor măsuri legislative este de natură să evite consecinţele negative ce s-ar produce asupra concurenţei la nivelul instituţiilor de credit în ceea ce priveşte cerinţele de capital, precum şi înregistrarea de disfuncţionalităţi în activitatea instituţiilor de credit în România care ar perturba mecanismele administrative şi funcţionale în cadrul grupurilor financiare din care acestea fac parte,
    întrucât aceste elemente vizează interesul public general şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    CAP. I
    Măsuri bugetare
    ART. I
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 54 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă scoaterea de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu titlu de împrumut, având termen de restituire până la data de 31 octombrie 2014, a cantităţilor de cărbune energetic şi păcură prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, care vor fi acordate pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, aflaţi sub autoritatea Departamentului pentru Energie sau în administrarea consiliilor judeţene ori locale.
    (2) Remiterea cantităţilor prevăzute în anexă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale se face pe perioada sezonului rece, respectiv până la data de 31 martie 2014.

    ART. II
    (1) În cazul nerestituirii împrumutului în termenul prevăzut la art. I alin. (1), operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la preţurile pieţei, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naştere, prin derogare de la prevederile art. 134^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la încasarea parţială sau totală a facturii.
    (2) Până la dezdăunarea integrală a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată la nivelul celor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, percepute pe toată durata derulării împrumutului.
    (3) Restituirea cantităţilor de păcură ce se împrumută se face ca produs cu conţinut de sulf sub 1%, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) În cazuri justificate determinate de necesitatea diminuării cantităţilor de stocuri destinate funcţionării operatorilor economici, în situaţia în care la data împlinirii termenului de restituire aceştia solicită Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, aceasta poate să aprobe ca în locul restituirii cantităţilor de cărbune şi păcură împrumutate operatorii economici să achite valoarea produselor împrumutate, calculată la preţul pieţii.

    ART. III
    (1) Pentru cantităţile de combustibili ce se împrumută potrivit art. I alin. (1), precum şi, după caz, în situaţia aplicării prevederilor art. II alin. (1), se va percepe dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României.
    (2) Dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României va fi percepută la valoarea de piaţă a combustibililor la data încheierii contractului de împrumut şi este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
    (3) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va utiliza, pentru împrumutul prevăzut la art. I alin. (1) pentru fiecare operator economic, o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicate de Banca Naţională a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale, împrumutul cantităţilor de combustibil rambursându-se integral la termenul prevăzut la art. I alin. (1).

    ART. IV
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul III, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
    2. După articolul III se introduce un nou articol, articolul IV, cu următorul cuprins:
    "ART. IV
    (1) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este:
    a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv;
    b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv;
    c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.
    (2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie.
    (3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013."


    ART. V
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru finanţarea unor cheltuieli aferente obligaţiilor ce derivă din acorduri internaţionale, ratificate prin legi, în vederea finanţării proiectelor bilaterale de colaborare şi de investiţii.
    (2) Sumelor alocate potrivit alin. (1) li se aplică prevederile art. 22 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Sumele alocate potrivit alin. (1) al prezentului articol, precum şi potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare, rămase neutilizate la sfârşitul anului bugetar, determinate ca diferenţă între creditele bugetare aprobate şi plăţile efectuate, se virează de către ordonatorii principali de credite într-un cont de disponibil deschis pe numele acestora la Trezoreria Statului.
    (4) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (3) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către ordonatorii principali de credite într-un cont de venituri ale bugetului de stat.
    (5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2014, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să majoreze veniturile bugetului de stat la o poziţie distinctă, precum şi cheltuielile bugetului de stat şi cheltuielile prevăzute în bugetele aprobate ordonatorilor principali de credite la o poziţie distinctă, cu sumele virate conform alin. (4).
    (6) Sumele suplimentate în bugetele ordonatorilor principali de credite potrivit alin. (5) se utilizează cu aceeaşi destinaţie.
    (7) Modalitatea de transfer al sumelor din contul de disponibil, precum şi de reflectare în bugetul ordonatorilor principali de credite a sumelor prevăzute la alin. (5) în condiţiile prezentului articol se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    ART. VI
    Alineatul (1) al articolului 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 februarie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2009, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) Cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislaţiei privind creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor executorii ale instanţelor judecătoreşti sau arbitrale, cheltuielile rezultate în urma soluţionării de către Ministerul Finanţelor Publice, pe cale amiabilă, în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, a diferendelor ivite în activitatea sa, precum şi obligaţiile băneşti ale statului român, născute din aplicarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi constatate prin acorduri de soluţionare amiabilă, prin decizii ale Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei şi hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, se acoperă de către Ministerul Finanţelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat."


    ART. VII
    (1) Creanţele contribuabililor reprezentând sume de plată de la buget ce fac obiectul compensării potrivit art. 116 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot depăşi prevederile de cheltuieli aprobate, în bugetele instituţiilor şi autorităţilor publice în sarcina cărora sunt stabilite obligaţiile de plată.
    (2) Cu sumele ce fac obiectul compensării prevăzute la alin. (1) se majorează veniturile bugetului de stat la o poziţie distinctă şi cheltuielile instituţiilor şi autorităţilor publice în sarcina cărora sunt stabilite obligaţiile de plată.
    (3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului articol în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale.
    (4) În termen de maximum două zile lucrătoare de la introducerea modificărilor în buget, potrivit alin. (3), ordonatorii de credite au obligaţia de a vira suma majorată în buget, din conturile de cheltuieli în conturile de venituri bugetare din care s-a efectuat compensarea.
    (5) Compensarea se realizează prin debitarea unor conturi de venituri, deschise distinct pe tipuri de bugete, "venituri din compensarea creanţelor din despăgubiri" şi prin creditarea conturilor corespunzătoare de venituri reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri datorate bugetului general consolidat.
    (6) Modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor prezentului articol se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

    CAP. II

    Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
    ART. VIII
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează:
    a) condiţiile de acces la activitate pentru instituţiile de credit şi de desfăşurare a acesteia pe teritoriul României;
    b) competenţele şi instrumentele pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi, respectiv, a societăţilor de servicii de investiţii financiare;
    c) supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi, respectiv, a societăţilor de servicii de investiţii financiare, într-o manieră care să corespundă cu regulile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 ;
    d) cerinţele de publicare pentru Banca Naţională a României în domeniul reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit, respectiv cerinţele de publicare pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară în domeniul reglementării şi supravegherii prudenţiale a firmelor de investiţii;
    e) rezoluţia instituţiilor de credit aflate în dificultate, într-o manieră care să permită ieşirea ordonată din piaţă a entităţilor neviabile, indiferent de dimensiunea sau tipul activităţii acestora;
    f) supravegherea sistemelor de plăţi şi a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare.
    ...............................................................................................
    (5) Nu intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă băncile centrale din statele membre. Alte instituţii permanent excluse de la aplicarea Directivei 2013/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE , prevăzute la art. 2 paragraful 5 pct. 3-23 din această directivă, nu beneficiază de regimul instituţiilor de credit din alte state membre instituit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru scopurile dispoziţiilor cuprinse în cap. II din titlul III partea I, instituţiile prevăzute la art. 2 paragraful 5 din Directiva 2013/36/CE , cu excepţia băncilor centrale din statele membre, sunt considerate instituţii financiare."

    2. La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică accesului la activitatea firmelor de investiţii, în măsura în care acesta este reglementat de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi de reglementările secundare emise în aplicarea acesteia."

    3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea, supravegherea prudenţială şi rezoluţia instituţiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
    (2) Banca Naţională a României monitorizează activităţile instituţiilor de credit, precum şi, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, activităţile societăţilor financiare holding şi ale societăţilor financiare holding mixte, pentru prevederile aplicabile acestora, în scopul evaluării conformării la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora.
    (3) În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României colectează şi procesează orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, necesare pentru evaluarea conformării instituţiilor de credit, precum şi, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, a societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte, la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, şi pentru investigarea posibilelor încălcări ale acestor cerinţe.
    (4) În îndeplinirea funcţiilor cu privire la supravegherea prudenţială, investigaţiile şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, Băncii Naţionale a României îi sunt conferite competenţele necesare şi acţionează în mod independent. În acest sens, Banca Naţională a României trebuie să dispună de cunoştinţele de specialitate, resursele şi capacitatea operaţională necesare.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale generale de supraveghere prudenţială, Banca Naţională a României are în vedere, în mod corespunzător, impactul potenţial al deciziilor sale asupra stabilităţii sistemului financiar din toate celelalte state membre implicate, în special în situaţii de urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv.
    (6) În exercitarea competenţelor sale, Banca Naţională a României se asigură că atribuţiile de supraveghere decurgând din prezenta ordonanţă de urgenţă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi orice alte atribuţii conferite prin lege acesteia sunt exercitate în mod distinct şi independent de atribuţiile privind rezoluţia instituţiilor de credit.
    (7) Banca Naţională a României informează Comisia şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la orice delimitare a atribuţiilor prevăzute la alin. (6)."

    4. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 4^1
    (1) Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea competentă cu privire la reglementarea şi supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
    (2) Autoritatea de Supraveghere Financiară monitorizează activităţile societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, activităţile societăţilor financiare holding şi ale societăţilor financiare holding mixte, pentru prevederile aplicabile acestora, în scopul evaluării conformării la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora.
    (3) În îndeplinirea funcţiilor cu privire la supravegherea prudenţială, investigaţiile şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, Autorităţii de Supraveghere Financiară îi sunt conferite competenţele necesare şi acţionează în mod independent. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să dispună de cunoştinţele de specialitate, resursele şi capacitatea operaţională necesare.
    (4) În exercitarea atribuţiilor sale generale de supraveghere prudenţială, Autoritatea de Supraveghere Financiare are în vedere, în mod corespunzător, impactul potenţial al deciziilor sale asupra stabilităţii sistemului financiar din toate celelalte state membre implicate, în special în situaţii de urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv."

    5. La articolul 5 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) în cazurile expres prevăzute de legislaţia românească sau de legislaţia Uniunii, cu condiţia ca aceste activităţi să fie supuse unor reglementări şi supravegheri aplicabile acestor cazuri în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor."

    6. La articolul 7 alineatul (1), după punctul 1^3 se introduce un nou punct, punctul 1^4, cu următorul cuprins:
    "1^4. instituţie de importanţă sistemică - o instituţie-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană sau o instituţie al cărei faliment sau a cărei funcţionare defectuoasă ar putea declanşa riscul sistemic;"

    7. La articolul 7 alineatul (1), punctele 2-15, 17-26, 28, 29 şi 31 se abrogă.
    8. La articolul 7, alineatele (2)-(4) se abrogă.
    9. La articolul 7 alineatul (1), după punctul 30 se introduc trei noi puncte, punctele 30^1-30^3, cu următorul cuprins:
    "30^1. risc sistemic - riscul de perturbare a sistemului financiar care poate genera consecinţe negative grave pentru sistemul financiar şi economia reală;
30^2. rezoluţie - reorganizarea unei instituţii de credit aflate în dificultate, care urmăreşte asigurarea continuităţii funcţiilor sale esenţiale pentru economie, menţinerea stabilităţii financiare şi, după caz, restabilirea viabilităţii pentru cel puţin o parte a instituţiei de credit, în contextul implementării de către Banca Naţională a României a măsurilor prevăzute în cadrul procedurii de administrare specială sau a măsurilor de stabilizare;
30^3. măsuri de reorganizare - măsurile prevăzute la art. 55 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

    10. La articolul 7, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile: instituţie de credit, firmă de investiţii, întreprindere de asigurare, întreprindere de reasigurare, întreprindere-mamă, filială, sucursală, întreprindere prestatoare de servicii auxiliare, societate de administrare a activelor, societate financiară holding, societate financiară holding mixtă, societate holding cu activitate mixtă, instituţie financiară, instituţie-mamă dintr-un stat membru, instituţie-mamă din Uniunea Europeană, societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană, participaţie, deţinere calificată, control, legături strânse, autoritate competentă, supraveghetor consolidant, autorizaţie, stat membru de origine, stat membru gazdă, bănci centrale din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale, bănci centrale şi instrument financiar au înţelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(1^2) O societate de servicii de investiţii financiare este o firmă de investiţii, persoană juridică română, în sensul prevăzut la art. 4 alin. (1) pct. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    11. Articolul 8 se abrogă.
    12. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din prezenta secţiune, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări şi notifică Autorităţii Bancare Europene, înfiinţată prin Regulamentul nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, condiţiile în care poate acorda autorizaţie şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei."

    13. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) La constituirea unei instituţii de credit, persoană juridică română, capitalul iniţial este reprezentat de capitalul social, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit care se constituie este rezultată dintr-un proces de reorganizare prin fuziune sau divizare."

    14. La articolul 15, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    (1) În vederea autorizării unei instituţii de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, persoane fizice ori juridice, care urmează să deţină direct sau indirect deţineri calificate la instituţia de credit, şi cu privire la valoarea acestor deţineri. În cazul în care nu există deţineri calificate, Banca Naţională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea celor mai mari 20 de acţionari sau membri şi la valoarea participaţiilor deţinute de aceştia. Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, calitatea persoanelor respective este adecvată.
    (1^1) La evaluarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se au în vedere prevederile art. 25 alin. (2), art. 26 alin. (1)-(3), art. 26^1 şi cele ale art. 26^2."

    15. La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Sfera activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. g)-k) acoperă toate serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când acestea au ca obiect instrumentele financiare prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare."

    16. La secţiunea a 2-a din capitolul II al titlului I, partea I, denumirea paragrafului 2.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.1. Cerinţe de administrare a riscurilor"

    17. Articolul 23 se abrogă.
    18. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Cadrul de administrare, procesele şi mecanismele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptate la natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente modelului de afaceri şi activităţilor desfăşurate de instituţia de credit. Principiile, criteriile tehnice şi alte cerinţe care trebuie avute în vedere se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Mecanismele de control intern trebuie să asigure cel puţin organizarea funcţiilor de administrare a riscurilor, de asigurare a conformităţii şi de audit intern."

    19. La articolul 24, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În sensul alin. (1), sunt avute în vedere riscuri precum: riscul de credit şi al contrapartidei, riscul rezidual, riscul de concentrare, riscul de securitizare, riscul de piaţă, riscul de rată a dobânzii din activităţi în afara portofoliului de tranzacţionare, riscul operaţional, riscul de lichiditate şi riscul efectului de levier excesiv.
(2^2) Banca Naţională a României stabileşte, prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, cerinţele privind politica de remunerare a unei instituţii de credit, inclusiv principiile de acordare şi ajustare a remuneraţiei, precum şi principiile de remunerare aplicabile instituţiilor de credit care beneficiază de asistenţă guvernamentală excepţională."

    20. La articolul 24, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României colectează informaţii cu privire la numărul persoanelor pe instituţie de credit care sunt remunerate cu cel puţin 1 milion de euro sau echivalent într-un exerciţiu financiar, defalcate pe intervale valorice de 1 milion de euro, inclusiv informaţii cu privire la responsabilităţile şi domeniul de activitate în care sunt implicate aceste persoane şi la principalele elemente ale remuneraţiei, incluzând, fără a se limita la: salarii, bonusuri, compensaţii pe termen lung, contribuţii la pensii, şi comunică aceste informaţii Autorităţii Bancare Europene.
(4) Banca Naţională a României colectează informaţiile cantitative agregate cu privire la remunerare, publicate potrivit criteriilor de transparenţă şi de publicare prevăzute la art. 450 alin. (1) lit. g), h) şi i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi le utilizează pentru a determina tendinţele şi practicile în materie de remunerare. Banca Naţională a României comunică aceste informaţii Autorităţii Bancare Europene."

    21. La articolul 24, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Banca Naţională a României colectează informaţiile publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi le utilizează pentru a compara practicile în materie de diversitate a selecţiei membrilor consiliilor de administraţie şi directorilor, respectiv ai consiliilor de supraveghere şi ai directoratelor instituţiilor de credit. Banca Naţională a României comunică aceste informaţii Autorităţii Bancare Europene."

    22. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 24^1
    Instituţiile de credit trebuie să aibă disponibile pentru aplicare planuri de redresare pentru refacerea situaţiei financiare, în urma unei deteriorări semnificative a acesteia."

    23. La articolul 26 alineatul (1), literele b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) reputaţia, cunoştinţele, aptitudinile şi experienţa oricărei persoane care va exercita responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere a instituţiei de credit, ca rezultat al achiziţiei propuse;
    ...............................................................................................
    d) capacitatea instituţiei de credit de a respecta cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora şi, după caz, pe cele prevăzute de alte acte normative aplicabile, în special de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv reglementările emise în aplicarea acestora, precum şi de a se conforma permanent acestor cerinţe şi, în special, cerinţei ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri eficiente, realizarea schimbului eficient de informaţii între autorităţile competente şi împărţirea responsabilităţilor între aceste autorităţi;"

    24. La articolul 29, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Cel puţin o dată pe an, instituţiile de credit, persoane juridice române, listate pe o piaţă reglementată, trebuie să comunice Băncii Naţionale a României identitatea persoanelor care au deţineri calificate şi nivelul acestora, astfel cum acestea apar, de exemplu, în informaţiile primite în cadrul adunărilor generale anuale ale acţionarilor sau ca rezultat al respectării reglementărilor referitoare la societăţile listate pe o piaţă reglementată."

    25. La articolul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Banca Naţională a României asigură urmărirea respectării în mod permanent a cerinţelor la care se face referire în prezenta subsecţiune, putând solicita în acest sens orice informaţii pe care le consideră necesare, şi poate dispune sancţiuni şi măsuri sancţionatoare corespunzătoare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în cazul în care aceste cerinţe nu sunt respectate."

    26. La articolul 32, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei instituţii de credit, persoane juridice române, numai dacă este încredinţată că instituţia de credit poate asigura desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă şi de respectare a cerinţelor unei administrări prudente şi sănătoase, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori şi buna funcţionare a sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora."

    27. La articolul 38 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) din evaluarea planului de activitate prezentat rezultă că instituţia de credit nu poate asigură realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora;"

    28. La secţiunea a 2-a din capitolul III al titlului I, partea I, denumirea secţiunii se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " SECŢIUNEA a 2-a

    Retragerea autorizaţiei şi încetarea valabilităţii autorizaţiei"

    29. La articolul 39, literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "d) instituţia de credit nu mai îndeplineşte cerinţele prudenţiale prevăzute în părţile a III-a, a IV-a şi a VI-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau dispuse potrivit art. 226 alin. (3) şi (6) din prezenta ordonanţă de urgenţă sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de creditorii săi şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa activelor care i-au fost încredinţate de către deponenţii săi;
e) instituţia de credit săvârşeşte una dintre faptele prevăzute la art. 228."

    30. La articolul 41 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) în alte cazuri prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă."

    31. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 43
    Retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii de retragere a autorizaţiei, şi, după caz, încetarea valabilităţii acesteia se notifică Autorităţii Bancare Europene."

    32. La articolul 45, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 45
    (1) Instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru pot desfăşura în România activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n)^1, prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de autoritatea competentă din statul membru de origine şi se asigură respectarea legislaţiei româneşti adoptate în scopul protejării interesului general."

    33. La articolul 48 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) nivelul şi structura fondurilor proprii, precum şi suma cerinţelor de fonduri proprii ale instituţiei de credit, potrivit art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    34. La articolul 51 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) dispoziţiile art. 103;"

    35. La articolul 51 alineatul (1), literele d) şi e) se abrogă.
    36. La articolul 54 alineatul (1), partea introductivă şi litera e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 54
    (1) Instituţiile financiare cu sediul într-un alt stat membru pot desfăşura în România activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-n)^1, prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor instituţii de credit, dacă activităţile respective sunt prevăzute în actele lor constitutive şi dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
    ..................................................................................................
    e) instituţia financiară-filială este inclusă, în special în ceea ce priveşte activităţile pe care urmează să le desfăşoare în România, în supravegherea pe bază consolidată a societăţii-mamă sau, după caz, a fiecărei societăţi-mamă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi celor cuprinse în partea I titlul II cap. II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în mod deosebit pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii, prevăzut la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru controlul expunerilor mari, prevăzut în partea a IV-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi în scopul limitării deţinerilor calificate din afara sectorului financiar, potrivit dispoziţiilor art. 89 şi 90 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    37. La articolul 54, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În cazul înfiinţării unei sucursale, prin excepţie de la dispoziţiile art. 48 alin. (2) lit. d), informaţiile care se notifică sunt cele referitoare la nivelul şi structura fondurilor proprii ale instituţiei financiare-filială şi valoarea totală a expunerilor la risc ale instituţiei de credit, societate-mamă, calculată potrivit art. 92 alin. (3) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    38. La articolul 59, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 59
    (1) Instituţiile de credit din alte state membre care au deschis o sucursală pe teritoriul României trebuie să raporteze periodic Băncii Naţionale a României, în scop statistic sau informativ ori în scopuri de supraveghere potrivit prezentei secţiuni, date şi informaţii privind activităţile desfăşurate în România, potrivit reglementărilor emise de aceasta. Aceste date şi informaţii intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 214 referitoare la păstrarea secretului profesional."

    39. La articolul 59, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Banca Naţională a României poate solicita instituţiilor de credit prevăzute la alin. (1) informaţii şi date, în special pentru a evalua dacă sucursala din România este semnificativă, potrivit art. 173^1, 210^1, 210^2 şi 210^3."

    40. La articolul 59, alineatul (2) se abrogă.
    41. La articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 60
    (1) Banca Naţională a României informează autoritatea competentă din statul membru de origine în cazul în care, pe baza informaţiilor primite de la această autoritate potrivit art. 210 alin. (1) şi (2), constată că o instituţie de credit din statul membru în cauză, care are o sucursală sau prestează servicii în mod direct în România, în legătură cu activităţile desfăşurate pe teritoriul României, se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) instituţia de credit nu respectă dispoziţiile din prezenta ordonanţă de urgenţă sau dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi nici reglementările emise în aplicarea acestora;
    b) există un risc semnificativ ca instituţia de credit să nu respecte dispoziţiile din prezenta ordonanţă de urgenţă sau dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi nici reglementările emise în aplicarea acestora."

    42. La articolul 60, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Dacă Banca Naţională a României consideră că autoritatea competentă din statul membru de origine nu şi-a îndeplinit sau nu îşi va îndeplini obligaţia de a lua fără întârziere toate măsurile necesare pentru a se asigura că instituţia de credit remediază situaţia de nerespectare sau pentru a evita riscul de nerespectare, aceasta poate să supună cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene şi să ceară sprijinul acesteia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010. Autoritatea Bancară Europeană va lua orice decizie, potrivit art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în termen de 24 de ore. Banca Naţională a României şi autoritatea competentă implicată pot beneficia de asistenţa acordată, din proprie iniţiativă, de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la un acord cu autoritatea competentă din statul membru de origine."

    43. La articolul 60, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
    44. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 61
    Dispoziţiile art. 59 şi 60 nu aduc atingere competenţelor autorităţilor române de a dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea sau sancţionarea încălcărilor de pe teritoriul României, ale prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, reglementărilor emise în aplicarea acesteia ori ale dispoziţiilor legale în vigoare adoptate în scopul protejării interesului general şi altor dispoziţii de ordine publică, astfel de măsuri putând include interzicerea desfăşurării de către instituţia de credit în culpă a oricăror activităţi viitoare pe teritoriul României."

    45. Articolul 62 se abrogă.
    46. La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 63
    (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 60, în situaţii de urgenţă, până la luarea unor măsuri de către autoritatea competentă din statul membru de origine sau a unor măsuri de reorganizare, Banca Naţională a României poate lua orice măsuri preventive necesare protejării împotriva instabilităţii financiare care ar ameninţa grav interesele colective ale deponenţilor, ale investitorilor şi ale celorlalţi clienţi din România ai instituţiei de credit."

    47. La articolul 63, după alineatul (1) se introduc şase noi alineate, alineatele (1^1)-(1^6), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu obiectivul urmărit, de a proteja împotriva instabilităţii financiare care ar ameninţa grav interesele colective ale deponenţilor, investitorilor şi ale celorlalţi clienţi ai instituţiei de credit.
(1^2) Măsurile preventive pot include suspendarea plăţilor.
(1^3) Măsurile preventive nu pot avea ca efect favorizarea creditorilor din România ai instituţiei de credit faţă de creditorii din alte state membre.
(1^4) Măsurile preventive îşi încetează efectele la adoptarea unei măsuri de reorganizare de către autorităţile administrative sau judecătoreşti din statul membru de origine.
(1^5) Banca Naţională a României decide încetarea măsurilor preventive în cazul în care consideră că au devenit caduce în raport cu situaţiile prevăzute la art. 60, dacă aceste măsuri nu şi-au încetat efectele ca urmare a adoptării unei măsuri de reorganizare, potrivit alin. (1^4).
(1^6) Măsurile preventive dispuse se comunică de îndată Comisiei Europene, Autorităţii Bancare Europene şi autorităţilor competente din alte state membre interesate."

    48. La articolul 63, alineatul (2) se abrogă.
    49. După articolul 63 se introduce un nou articol, articolul 63^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 63^1
    (1) Orice măsură adoptată potrivit prevederilor art. 61 şi 63 ce implică sancţiuni sau restricţii ale dreptului de liberă prestare de servicii ori a dreptului de stabilire trebuie motivată corespunzător şi comunicată instituţiei de credit în cauză.
    (2) Măsurile dispuse de Banca Naţională a României potrivit alin. (1) pot fi contestate în condiţiile prevăzute în cap. IX din titlul III, partea I.
    (3) Măsurile luate de alte autorităţi române ori de Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art. 61 şi 63, faţă de o instituţie de credit din alt stat membru care desfăşoară activitate în România nu pot institui un tratament discriminator sau restrictiv pe considerente legate de faptul că instituţia de credit respectivă este autorizată în alt stat membru."

    50. Articolul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 64
    De la data la care Banca Naţională a României este informată de autoritatea competentă din statul membru de origine asupra faptului că autorizaţia unei instituţii de credit care desfăşoară activitate pe teritoriul României a fost retrasă sau şi-a încetat valabilitatea în orice alt mod, Banca Naţională a României întreprinde măsurile necesare pentru a împiedica instituţia de credit în cauză să mai iniţieze noi tranzacţii pe teritoriul României şi pentru a asigura protejarea interesului deponenţilor şi al altor creditori."

    51. Articolul 65 se abrogă.
    52. La articolul 67 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) sunt respectate dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora."

    53. La articolul 80, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 80
    (1) Instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de Banca Naţională a României pot desfăşura în alte state membre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n^1), prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, fără a fi necesară autorizarea lor de către autoritatea competentă din statul membru gazdă, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României."

    54. La articolul 81, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Pe lângă informaţiile furnizate de instituţia de credit potrivit alin. (1), Banca Naţională a României comunică autorităţii competente din statul membru gazdă şi informaţii privind nivelul şi structura fondurilor proprii, precum şi suma cerinţelor de fonduri proprii ale instituţiei de credit, calculate potrivit art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    55. La articolul 85, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 85
    (1) Dacă Banca Naţională a României este informată de către autoritatea competentă din statul membru gazdă că o instituţie de credit, persoană juridică română, care are o sucursală sau care prestează în mod direct servicii pe teritoriul statului membru respectiv, nu respectă sau există un risc semnificativ să nu respecte, în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe teritoriul statului membru gazdă, prevederile legale adoptate în acel stat membru pentru transpunerea Directivei 2013/36/UE sau dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013, aceasta dispune, de îndată, toate măsurile pentru a se asigura că instituţia de credit respectivă remediază situaţia sau acţionează în vederea prevenirii riscului de neconformare."

    56. La articolul 85, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Măsurile luate de Banca Naţională a României, potrivit alin. (1), sunt comunicate fără întârziere autorităţii competente din statul membru gazdă.
(1^2) Orice măsură dispusă potrivit prevederilor alin. (1) ce implică sancţiuni sau restricţii ale dreptului de prestare de servicii în mod direct sau de deschidere de sucursale, pe teritoriul altui stat membru, trebuie motivată corespunzător şi comunicată instituţiei de credit în cauză."

    57. La articolul 85, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
    58. Articolul 86 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 86
    Instituţia de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul altui stat membru este supusă dispoziţiilor legale în vigoare în statul membru gazdă, adoptate pentru transpunerea Directivei 2013/36/UE sau în scopul protejării interesului general şi măsurilor sau sancţiunilor dispuse de autorităţile statului membru respectiv, pentru prevenirea sau sancţionarea încălcărilor dispoziţiilor legale respective, astfel de măsuri putând să includă interzicerea desfăşurării de către instituţia de credit în culpă a oricăror activităţi viitoare pe teritoriul statului membru gazdă."

    59. La articolul 87, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 87
    (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 85, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate lua, în situaţii de urgenţă, până la dispunerea de către Banca Naţională a României a măsurilor corespunzătoare, potrivit art. 85 alin. (1), sau a unor măsuri de administrare specială sau de stabilizare, măsuri preventive necesare protejării împotriva instabilităţii financiare care ar ameninţa grav interesele colective ale deponenţilor, ale investitorilor şi ale celorlalţi clienţi, de pe teritoriul statului membru respectiv, ai instituţiei de credit, persoană juridică română, care îşi desfăşoară activitatea în statul membru gazdă. Asupra acestor măsuri Banca Naţională a României este informată în cel mai scurt timp."

    60. La articolul 87, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Dacă Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă din statul membru de origine sau în calitate de autoritate competentă din statul membru afectat, are obiecţiuni faţă de măsurile preventive dispuse de autoritatea competentă din statul membru gazdă, poate să supună cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene şi să ceară sprijinul acesteia, potrivit art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 . Banca Naţională a României poate beneficia de asistenţa acordată, din proprie iniţiativă, de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , în vederea ajungerii la un acord cu autoritatea competentă din statul membru gazdă."

    61. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 88
    Banca Naţională a României informează, de îndată, autorităţile competente din statele membre gazdă cu privire la retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul altor state membre, inclusiv cu privire la consecinţele retragerii autorizaţiei sau cu privire la încetarea valabilităţii autorizaţiei, după caz."

    62. La articolul 89, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către Banca Naţională a României, care atestă îndeplinirea acestora concomitent cu efectuarea notificării potrivit dispoziţiilor art. 81, respectiv ale art. 83. Prin excepţie de la dispoziţiile art. 81 alin. (3), notificarea cuprinde informaţii privind nivelul şi structura fondurilor proprii ale instituţiei financiare-filială şi valoarea totală a expunerilor la risc ale instituţiei de credit, persoană juridică română, societate-mamă, calculată potrivit art. 92 alin. (3) şi (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    63. Denumirea titlului II din partea I se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "TITLUL II
    Cerinţe prudenţiale şi secretul profesional"

    64. Articolul 101 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 101
    (1) În activitatea lor, instituţiile de credit se supun reglementărilor şi măsurilor adoptate de Banca Naţională a României în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
    (2) Instituţiile de credit trebuie să îşi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora."

    65. Articolele 103-105 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 103
    (1) În toate actele sale oficiale, instituţia de credit se identifică printr-un minim de date, conform legislaţiei aplicabile, cu menţionarea numărului şi datei de înmatriculare în registrul instituţiilor de credit prevăzut la art. 417.
    (2) În orice formă de publicitate, în toate informările şi/sau documentele precontractuale, în contractele şi corespondenţa referitoare la depozite, astfel cum acestea din urmă sunt definite la art. 2 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituţia de credit este obligată să menţioneze denumirea schemei de garantare a depozitelor oficial recunoscută la care participă.
    (3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul informărilor, documentelor precontractuale, contractelor şi corespondenţei adresate deponenţilor negarantaţi.
    Art. 104. - Cadrul de administrare al unei instituţii de credit, procesele de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum şi politicile şi practicile de remunerare ale acesteia se stabilesc prin actele constitutive şi reglementările sale interne, în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    Art. 105. - Actul constitutiv şi reglementările interne ale instituţiei de credit se transmit Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute prin reglementări, în scopul evaluării respectării cerinţelor prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă deurgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora."

    66. La articolul 107, alineatul (3) se abrogă.
    67. La articolul 108, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 108
    (1) Membrii consiliului de administraţie şi directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi ai directoratului unei instituţii de credit, precum şi persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activităţile de administrare şi control al riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum şi orice alte activităţi care pot expune instituţia de credit unor riscuri semnificative trebuie să dispună în orice moment de o bună reputaţie, de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit şi responsabilităţilor încredinţate şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase. Componenţa respectivelor organe ale instituţiei de credit trebuie să reflecte în ansamblu o gamă suficient de largă de experienţe profesionale relevante.
    ..............................................................................................
    (4) Membrii consiliului de administraţie şi directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi ai directoratului trebuie să dispună, la nivel colectiv, de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate pentru a fi în măsură să înţeleagă activităţile desfăşurate de instituţia de credit, inclusiv principalele riscuri ale acestora, şi să se pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la toate aspectele asupra cărora trebuie să decidă potrivit competenţelor lor."

    68. La articolul 108, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
    "(4^1) Fiecare membru al consiliului de administraţie sau, după caz, al consiliului de supraveghere al unei instituţii de credit trebuie să îşi exercite responsabilităţile cu onestitate, integritate şi obiectivitate pentru a putea evalua şi pune în discuţie în mod eficient deciziile luate de către directori sau de către membrii directoratului, după caz, atunci când este necesar, şi pentru a controla şi monitoriza în mod eficace procesul de luare a respectivelor decizii."

    69. După articolul 108 se introduce un nou articol, articolul 108^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 108^1
    (1) Membrii consiliului de administraţie şi directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi ai directoratului trebuie să aloce timp suficient pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.
    (2) În aplicarea alin. (1), numărul mandatelor pe care o persoană le poate deţine, în acelaşi timp, se apreciază în funcţie de circumstanţele individuale, precum şi de natura, extinderea şi complexitatea activităţii instituţiei de credit.
    (3) Banca Naţională a României poate aproba deţinerea unui mandat suplimentar într-o funcţie neexecutivă de către persoanele prevăzute la alin. (1), luând în considerare complexitatea atribuţiilor conferite de toate mandatele deţinute, şi informează periodic Autoritatea Bancară Europeană în legătură cu astfel de aprobări."

    70. La articolul 113 alineatul (2), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) la solicitarea executorului judecătoresc, în scopul realizării executării silite, pentru existenţa conturilor debitorilor urmăriţi."

    71. Articolele 117 şi 119 se abrogă.
    72. La articolul 121, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, înregistrează toate tranzacţiile şi formalizează toate sistemele şi procesele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, astfel încât Banca Naţională a României să poată realiza verificarea conformităţii cu respectivele cerinţe prudenţiale."

    73. Articolul 122 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 122
    Instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la nivel individual şi/sau, după caz, consolidat ori subconsolidat. Aplicarea de către o instituţie de credit a acestor cerinţe, la nivel individual şi/sau, după caz, consolidat ori subconsolidat, se stabileşte prin regulamentul mai sus menţionat, precum şi prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă."

    74. Articolele 124 şi 125 se abrogă.
    75. Articolul 126 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 126
    (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună, în măsura şi în condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, de un nivel al fondurilor proprii care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
    (2) Prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi alte reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se stabilesc metodologiile de determinare a nivelului cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscurilor prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, criteriile în funcţie de care acestea se aplică şi segmentele de activitate vizate de respectivele metodologii."

    76. După articolul 126 se introduc două noi articole, articolele 126^1 şi 126^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 126^1
    (1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de fonduri proprii care să acopere, pe lângă cerinţele minime de fonduri proprii menţionate la art. 126, amortizoarele de capital impuse de Banca Naţională a României, la recomandarea structurii interinstituţionale de coordonare în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional.
    (2) În sensul alin. (1), instituţiile de credit dispun de fonduri proprii pentru amortizorul de conservare a capitalului, amortizorul anticiclic de capital, amortizorul de capital pentru risc sistemic şi amortizorul aferent importanţei lor sistemice, în măsura şi în condiţiile prevăzute de reglementările emise în acest scop în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. 162^2
    În situaţia în care instituţiile de credit nu deţin un nivel suficient al fondurilor proprii care să permită conformarea cu cerinţa de acoperire a amortizoarelor de capital menţionată la art. 126^1, acestea sunt supuse restricţiilor asupra distribuirilor din elementele distribuibile definite la art. 4 alin. (1) pct. 128 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă."

    77. Secţiunile a 3-a, a 4-a, a 5-a şi a 6-a din capitolul III titlul II partea I se abrogă.
    78. Articolul 143 se abrogă.
    79. Articolul 144 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 144
    Instituţiile de credit, persoane juridice române, nu pot dobândi deţineri calificate într-o entitate de natura celor prevăzute la art. 89 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă în acest fel instituţia de credit poate exercita controlul asupra entităţii respective."

    80. Articolul 145 se abrogă.
    81. La articolul 147, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 147
    (1) Deţinerile calificate, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României conform art. 146, inclusiv cele care, în situaţii excepţionale, depăşesc limitele stabilite în condiţiile art. 89 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se notifică acesteia în termen de 5 zile de la data dobândirii lor de către instituţia de credit, persoană juridică română."

    82. La articolul 148, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 148
    (1) Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de strategii şi procese interne formalizate, solide, eficiente şi complete de evaluare şi menţinere în permanenţă a nivelului, structurii şi distribuţiei capitalului, care, din perspectiva instituţiei de credit, sunt considerate adecvate pentru acoperirea tuturor riscurilor la care aceasta este sau poate fi expusă, într-un mod corespunzător naturii şi nivelului acestor riscuri. În acest sens, instituţia de credit trebuie să aibă în vedere, pe lângă riscurile prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, orice alte riscuri aferente activităţii desfăşurate, precum şi cele datorate unor factori externi acesteia."

    83. La articolul 150 alineatul (1), litera a) se abrogă.
    84. După articolul 152 se introduce un nou articol, articolul 152^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 152^1
    (1) Fiecare instituţie de credit trebuie să publice anual, pe lângă situaţiile financiare, informaţiile prevăzute de reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Reglementările prevăzute la alin. (1) vor stabili sfera de aplicare şi cerinţele specifice de publicare."

    85. La articolul 156, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
    "(4^1) Auditorul financiar informează în acelaşi timp şi consiliul de administraţie, şi directorii sau, după caz, consiliul de supraveghere şi directoratul instituţiei de credit, cu excepţia cazului în care există motive întemeiate care îl constrâng să nu procedeze astfel."

    86. Articolele 159-162 se abrogă.
    87. Articolul 163 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 163
    Pentru asigurarea transparenţei şi disciplinei de piaţă şi fără a se aduce atingere obligaţiilor de publicare a informaţiilor ce revin instituţiilor de credit potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea a VIII-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României poate impune unei instituţii de credit măsuri specifice referitoare la:
    a) publicarea informaţiilor prevăzute în partea a VIII-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu o frecvenţă mai ridicată decât cea anuală, şi stabilirea termenelor de publicare;
    b) utilizarea unor modalităţi şi forme de publicare specifice, altele decât situaţiile financiare."

    88. Articolul 163^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 163^1
    Instituţiile de credit care menţin un website trebuie să explice prin intermediul acestuia modul în care se conformează cu cerinţele referitoare la cadrul de administrare a activităţii şi remunerare prevăzute la art. 24 şi art. 106-108^1 şi cu cerinţele de publicare prevăzute la art. 152^1 din prezenta ordonanţă de urgenţă şi, respectiv, în reglementările emise în aplicarea acesteia."

    89. Articolul 164 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 164
    (1) În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, urmărind respectarea cerinţelor prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
    (2) Banca Naţională a României aplică prevederile referitoare la verificarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de o instituţie de credit, persoană juridică română, precum şi măsurile de supraveghere, în mod corespunzător nivelului de aplicare a cerinţelor prudenţiale prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, astfel cum este acesta prevăzut în partea I titlul II din regulamentul respectiv."

    90. După articolul 164 se introduc două noi articole, articolele 164^1 şi 164^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 164^1
    (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de supraveghere, se asigură că sunt disponibile pentru aplicare planuri de redresare pentru refacerea situaţiei financiare a instituţiilor de credit, în urma unei deteriorări semnificative a acesteia, precum şi planuri de rezoluţie a instituţiilor de credit aflate în dificultate.
    (2) Cerinţele pentru o instituţie de credit de a elabora, de a menţine şi de a actualiza un plan de redresare pot fi reduse în mod proporţional de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de supraveghere, în cazul în care aceasta, după consultarea structurii interinstituţionale de coordonare în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional şi luând în considerare, printre altele, mărimea instituţiei de credit, modelul de afaceri sau interconectarea sa cu alte instituţii de credit şi firme de investiţii ori cu sistemul financiar în general, apreciază că dificultăţile instituţiei de credit în cauză nu ar avea un efect negativ asupra pieţelor financiare, altor instituţii de credit şi firme de investiţii sau condiţiilor de finanţare.
    (3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, poate reduce, în mod proporţional, cerinţele privind pregătirea planului de rezoluţie pentru o instituţie de credit, luând în considerare aprecierea făcută în exercitarea atribuţiilor de supraveghere potrivit alin. (2).
    (4) Instituţiile de credit cooperează îndeaproape cu Banca Naţională a României şi schimbă toate informaţiile necesare în vederea pregătirii şi a elaborării de planuri de rezoluţie viabile, stabilind opţiuni pentru rezoluţia ordonată a instituţiilor de credit aflate în dificultate, în conformitate cu principiul proporţionalităţii.
    Art. 164^2. - (1) În conformitate cu art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , Autoritatea Bancară Europeană poate participa şi contribui la elaborarea şi coordonarea de planuri de redresare şi de rezoluţie eficace şi coerente.
    (2) În sensul alin. (1), Autoritatea Bancară Europeană are dreptul să participe la reuniuni referitoare la elaborarea şi coordonarea planurilor de redresare şi de rezoluţie. Banca Naţională a României informează pe deplin Autoritatea Bancară Europeană, în prealabil, cu privire la organizarea unor astfel de reuniuni, comunicându-i acesteia principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi activităţile avute în vedere."

    91. Articolele 165 şi 166 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 165
    Instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să raporteze Băncii Naţionale a României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/3013, potrivit prevederilor regulamentului menţionat.
    Art. 166. - (1) Banca Naţională a României asigură verificarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, pentru respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora şi realizează propria evaluare a următoarelor riscuri:
    a) riscurile la care instituţia de credit este sau poate fi expusă;
    b) riscurile la care instituţia de credit expune sistemul financiar, luând în considerare riscul sistemic identificat şi cuantificat potrivit art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 sau, după caz, recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic, înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic;
    c) riscurile identificate prin simulări de criză, cu luarea în considerare a naturii, extinderii şi complexităţii activităţilor instituţiei de credit.
    (2) Pe baza verificării şi evaluării efectuate, Banca Naţională a României determină în ce măsură cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de o instituţie de credit, persoană juridică română, fondurile proprii deţinute şi lichiditatea acesteia asigură o administrare prudentă şi o acoperire adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc al instituţiei de credit.
    (3) Banca Naţională a României stabileşte frecvenţa şi gradul de detaliere a verificărilor şi evaluărilor, cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii, respectiv având în vedere mărimea, importanţa sistemică, natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică română. Verificările şi evaluările se realizează cel puţin o dată pe an pentru instituţiile de credit în privinţa cărora s-a stabilit un program de supraveghere prudenţială, potrivit prevederilor art. 169^1.
    (4) Banca Naţională a României realizează simulări de criză în privinţa instituţiilor de credit pe care le supraveghează, când le consideră adecvate, dar cel puţin anual, în vederea efectuării verificării şi evaluării prevăzute la alin. (1)-(3).
    (5) Banca Naţională a României informează fără întârziere Autoritatea Bancară Europeană în legătură cu rezultatele verificărilor prevăzute la alin. (1), ori de câte ori în urma efectuării acestora rezultă că o instituţie de credit poate prezenta un risc sistemic în conformitate cu art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 ."

    92. După articolul 166 se introduc şase noi articole, articolele 166^1-166^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 166^1
    (1) Banca Naţională a României verifică în mod regulat, cel puţin o dată la 3 ani, respectarea de către instituţiile de credit a cerinţelor referitoare la abordările interne care necesită o aprobare înainte de a fi utilizate pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii, potrivit prevederilor cuprinse în partea a III-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
    (2) Condiţiile pentru efectuarea verificării prevăzute la alin. (1), precum şi pentru revocarea sau limitarea utilizării abordărilor interne se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Pentru scopurile alin. (1), în cazul în care Banca Naţională a României identifică deficienţe semnificative în surprinderea riscurilor de către abordarea internă a unei instituţii de credit, aceasta se asigură că respectivele deficienţe sunt corectate sau ia măsurile adecvate pentru atenuarea consecinţelor acestora, inclusiv prin impunerea unor factori de multiplicare mai ridicaţi sau prin impunerea de cerinţe suplimentare de fonduri proprii sau prin luarea altor măsuri adecvate şi eficace.
    (4) Dacă o instituţie de credit a primit aprobarea de a aplica o abordare internă care necesită aprobarea din partea Băncii Naţionale a României înainte de utilizarea unei astfel de abordări pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii, potrivit prevederilor cuprinse în partea a III-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, însă nu mai îndeplineşte cerinţele referitoare la aplicarea respectivei abordări, Banca Naţională a României solicită instituţiei de credit în cauză fie să demonstreze, într-un mod pe care îl consideră satisfăcător, că efectul neconformării este nesemnificativ atunci când abordarea se aplică potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, fie să prezinte un plan de restabilire în timp util a conformării la cerinţele menţionate anterior şi să stabilească un termen-limită pentru punerea în aplicare a acestuia.
    (5) Pentru scopurile alin. (4), Banca Naţională a României solicită îmbunătăţirea planului de restabilire în cazul în care este puţin probabil ca acesta să aibă drept rezultat o conformare deplină sau în cazul în care termenul este inadecvat. În situaţia în care este puţin probabil ca instituţia de credit să poată restabili conformitatea într-un termen adecvat şi, după caz, nu a demonstrat în mod satisfăcător că efectul neconformării este nesemnificativ, Banca Naţională a României revocă aprobarea de a utiliza abordarea sau impune limitarea acesteia la domeniile conforme sau la acele domenii pentru care conformarea poate fi realizată într-un termen adecvat.
    ART. 166^2
    (1) Dacă, potrivit prevederilor art. 166, Banca Naţională a României stabileşte că instituţii de credit cu profil de risc similar, cu modele de afaceri asemănătoare sau localizări geografice similare ale expunerilor sunt sau ar putea fi expuse unor riscuri similare ori ar putea expune sistemul financiar unor riscuri similare, aceasta poate realiza verificarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de aceste instituţii de credit în acelaşi mod sau într-un mod asemănător.
    (2) Banca Naţională a României notifică Autoritatea Bancară Europeană în legătură cu aplicarea prevederilor alin. (1).
    ART. 166^3
    (1) Banca Naţională a României furnizează Autorităţii Bancare Europene informaţii cu privire la:
    a) desfăşurarea procesului de verificare şi evaluare în sensul prevederilor art. 166;
    b) metodologia utilizată în cadrul procesului de verificare şi evaluare pentru fundamentarea deciziilor prevăzute la art. 166, 166^1 şi 226 din prezenta ordonanţă de urgenţă şi din reglementările emise în aplicarea acesteia.
    (2) Banca Naţională a României furnizează Autorităţii Bancare Europene orice alte informaţii suplimentare la solicitarea acesteia, în vederea dezvoltării de către Autoritatea Bancară Europeană a unei abordări coerente în privinţa procesului de verificare şi evaluare, cu respectarea principiului proporţionalităţii, în conformitate cu prevederile art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 .
    ART. 166^4
    Fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a III-a titlul I cap. 3, secţiunea 1 şi celor prevăzute în partea a III-a titlul IV cap. 5, secţiunile 1-5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României încurajează instituţiile de credit semnificative din punctul de vedere al dimensiunii, organizării interne, precum şi al naturii, extinderii şi complexităţii propriilor activităţi să dezvolte o capacitate de evaluare internă a riscului de credit şi a riscului de piaţă în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluţi şi în cazul în care au, în acelaşi timp, un număr mare de contrapartide importante.
    ART. 166^5
    (1) Banca Naţională a României se consultă cu Autoritatea Bancară Europeană în situaţia în care decide să dezvolte propriile portofolii de referinţă aferente abordărilor interne utilizate de instituţiile de credit în vederea determinării cerinţelor de fonduri proprii.
    (2) În baza informaţiilor furnizate de instituţiile de credit raportoare în legătură cu cerinţele de fonduri proprii aferente expunerilor din portofoliile de referinţă, Banca Naţională a României monitorizează, după caz, diferitele valori ponderate la risc ale expunerilor sau diferitele cerinţe de fonduri proprii, cu excepţia celor aferente riscului operaţional, pentru expunerile sau tranzacţiile din portofoliul de referinţă, rezultate din abordările interne ale instituţiilor de credit respective. Cel puţin o dată pe an, Banca Naţională a României realizează o evaluare a calităţii abordărilor respective, acordând o atenţie deosebită următoarelor:
    a) abordări care evidenţiază diferenţe semnificative în ceea ce priveşte cerinţele de fonduri proprii pentru aceeaşi expunere;
    b) abordări în cazul cărora gradul de diversificare este deosebit de mare sau de scăzut, precum şi în cazul cărora subestimarea cerinţelor de fonduri proprii este semnificativă şi sistematică.
    (3) În situaţia în care anumite instituţii de credit prezintă discrepanţe semnificative faţă de majoritatea instituţiilor de credit similare sau în cazul în care există puţine elemente comune în abordările utilizate, ceea ce conduce la rezultate foarte variate, Banca Naţională a României investighează motivele acestui fapt şi, dacă se poate stabili în mod clar că abordarea unei instituţii de credit duce la o subestimare a cerinţelor de fonduri proprii care nu poate fi atribuită diferenţelor în materie de riscuri ale expunerilor sau poziţiilor aferente, adoptă măsurile corective necesare.
    (4) În scopul asigurării unui caracter adecvat al măsurilor corective prevăzute la alin. (3), deciziile Băncii Naţionale a României privind adoptarea unor astfel de măsuri trebuie să respecte principiul conform căruia măsurile trebuie să susţină obiectivele unei abordări interne şi, prin urmare, nu trebuie să conducă la standardizare sau metode preferate, să creeze stimulente incorecte ori să cauzeze un comportament lipsit de iniţiativă.
    ART. 166^6
    (1) Banca Naţională a României monitorizează evoluţiile înregistrate în legătură cu profilurile de risc de lichiditate, cum ar fi cele privind caracteristicile şi volumul aferente unui produs, administrarea riscului, politicile de finanţare şi concentrările finanţării.
    (2) Banca Naţională a României adoptă măsuri eficace în cazul în care evoluţiile menţionate la alin. (1) pot conduce la instabilitatea instituţiei de credit la nivel individual sau la instabilitate sistemică.
    (3) Banca Naţională a României informează Autoritatea Bancară Europeană cu privire la eventualele măsuri aplicate în conformitate cu alin. (2)."

    93. La articolul 168, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Independent de formularea unor recomandări, Banca Naţională a României poate dispune măsuri şi/sau aplicarea de sancţiuni şi măsuri sancţionatoare, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă."

    94. După articolul 169 se introduce un nou articol, articolul 169^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 169^1
    (1) Banca Naţională a României stabileşte, cel puţin anual, un program de supraveghere prudenţială în privinţa instituţiilor de credit pe care le supraveghează. Elementele de conţinut al unui program de supraveghere prudenţială şi categoriile de instituţii de credit avute în vedere sunt stabilite prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Atunci când consideră necesar, potrivit art. 166, Banca Naţională a României ia, în special, următoarele măsuri specifice:
    a) o creştere a numărului sau a frecvenţei verificărilor la faţa locului vizând instituţia de credit;
    b) o prezenţă permanentă a reprezentanţilor Băncii Naţionale a României în cadrul instituţiei de credit;
    c) raportări suplimentare sau mai frecvente din partea instituţiei de credit;
    d) evaluări suplimentare sau mai frecvente ale planurilor operaţionale, strategice sau de afaceri ale instituţiei de credit;
    e) controale tematice de monitorizare a riscurilor specifice cu probabilitate mai mare de materializare."

    95. La articolul 171, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, furnizează Băncii Naţionale a României orice informaţie necesară pentru evaluarea conformării lor la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora. Mecanismele de control intern şi procedurile contabile şi administrative ale instituţiilor de credit, persoane juridice române, trebuie să permită verificarea în orice moment a conformării la cerinţele prudenţiale."

    96. La articolul 172, alineatele (2)-(3) se abrogă.
    97. La articolul 173, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cadrul colaborării prevăzute la alin. (1) se asigură schimbul tuturor informaţiilor referitoare la administrarea şi/sau conducerea şi la acţionariatul instituţiei de credit, persoană juridică română, de natură să faciliteze supravegherea acesteia şi evaluarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza autorizării, precum şi schimbul tuturor informaţiilor de natură să faciliteze verificarea pe o bază continuă a activităţii instituţiei de credit, în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, schema de garantare a depozitelor, limitarea expunerilor mari, alţi factori care pot influenţa riscul sistemic pe care îl prezintă instituţia de credit, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern."

    98. La articolul 173, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1)-(2^4), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Banca Naţională a României furnizează, de îndată, autorităţilor competente din statele membre gazdă orice informaţii şi constatări referitoare la supravegherea lichidităţii, potrivit părţii a VI-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi potrivit părţii I titlul III cap. II din prezenta ordonanţă de urgenţă, în privinţa activităţii desfăşurate de o instituţie de credit, persoană juridică română, prin intermediul sucursalelor din statele membre respective, în măsura în care informaţiile şi constatările respective sunt relevante pentru protecţia deponenţilor şi a investitorilor din statele membre gazdă.
(2^2) Banca Naţională a României informează, de îndată, autorităţile competente din toate statele membre gazdă în cazul în care apare o criză de lichiditate sau se poate estima în mod rezonabil că va apărea o astfel de criză. Informaţiile furnizate includ detalii despre elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan de redresare, precum şi despre orice măsuri de supraveghere prudenţială luate în contextul respectiv.
(2^3) Banca Naţională a României comunică şi explică, la cererea autorităţilor competente din statele membre gazdă, modul în care au fost avute în vedere informaţiile şi constatările prevăzute la alin. (21), aceste autorităţi putând lua măsurile pe care le consideră adecvate.
(2^4) Dacă Banca Naţională a României nu este de acord cu măsurile luate de autorităţile competente din statele membre gazdă, aceasta poate supune cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 ."

    99. La articolul 173, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României poate sesiza, cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau acesteia nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, Autoritatea Bancară Europeană, care acţionează potrivit competenţelor atribuite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 . Banca Naţională a României poate beneficia de asistenţa acordată, din proprie iniţiativă, de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 19 alin. (1) paragraful 2 din regulamentul respectiv, în vederea ajungerii la un acord privind schimbul de informaţii cu autorităţile competente implicate."

    100. La articolul 173^2, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României comunică autorităţilor competente din statele membre gazdă pe teritoriul cărora funcţionează sucursale semnificative ale unor instituţii de credit, persoane juridice române, rezultatele evaluării riscurilor, realizate potrivit prevederilor art. 166 şi, dacă este cazul, ale art. 182^1 şi 182^2. Banca Naţională a României comunică, de asemenea, deciziile adoptate potrivit prevederilor art. 225 alin. (1) şi art. 226 alin. (3)-(6), în măsura în care evaluările şi deciziile respective sunt relevante pentru acele sucursale.
(4) Banca Naţională a României se consultă cu autorităţile competente din statele membre gazdă în care sunt deschise sucursale semnificative de către instituţii de credit, persoane juridice române, în legătură cu etapele operaţionale de întreprins pentru întocmirea planurilor de redresare privind lichiditatea, potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României, dacă aceasta este relevantă din perspectiva riscurilor de lichiditate în moneda naţională a statului membru gazdă."

    101. La articolul 173^3, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Decizia Băncii Naţionale a României trebuie să aibă în vedere relevanţa activităţii de supraveghere ce urmează a fi planificată sau coordonată de aceste autorităţi, în special impactul potenţial asupra stabilităţii financiare a sistemului financiar al statelor membre în cauză, prevăzut la art. 4 alin. (5), precum şi obligaţiile Băncii Naţionale a României prevăzute la art. 173^2."

    102. Articolul 173^4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 173^4
    În exercitarea competenţelor sale, Banca Naţională a României trebuie să aibă în vedere convergenţa instrumentelor şi practicilor de supraveghere în aplicarea legii, reglementărilor şi cerinţelor autorităţilor competente, adoptate în domeniu la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene. În acest scop:
    a) Banca Naţională a României trebuie să participe la activităţile Autorităţii Bancare Europene şi, după caz, în colegiile de supraveghetori;
    b) Banca Naţională a României, ca parte a Sistemului European de Supraveghere Financiară menţionat la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , cooperează în spiritul încrederii şi al respectului deplin şi reciproc, în special la asigurarea fluxului de informaţii corespunzătoare şi credibile cu celelalte părţi ale Sistemului European de Supraveghere Financiară, în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut la art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană;
    c) Banca Naţională a României depune toate eforturile pentru a se conforma ghidurilor şi recomandărilor emise de Autoritatea Bancară Europeană, potrivit art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 şi pentru a da curs avertismentelor şi recomandărilor emise de Comitetul European pentru Risc Sistemic, potrivit art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 ;
    d) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente în cadrul Comitetului European pentru Risc Sistemic;
    e) atribuţiile prevăzute de lege, conferite Băncii Naţionale a României în calitate de autoritate competentă la nivel naţional, nu împiedică respectarea obligaţiilor care îi revin în calitate de membru al Autorităţii Bancare Europene şi al Comitetului European pentru Risc Sistemic sau a altor obligaţii la nivelul Uniunii Europene în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit, în special a celor decurgând din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    103. Articolul 174 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 174
    (1) Pentru verificarea activităţii sucursalelor înfiinţate în alte state membre de către instituţiile de credit, persoane juridice române, Banca Naţională a României poate efectua verificări la faţa locului şi inspecţii la sediul acestor sucursale, direct sau prin intermediul unor persoane împuternicite în acest scop, cu informarea prealabilă a autorităţilor competente din statele membre gazdă, sau poate solicita efectuarea verificării la faţa locului sau a inspecţiei de către aceste autorităţi, situaţie în care poate participa la efectuarea verificării la faţa locului sau a inspecţiei, dacă consideră necesar.
    (2) Autoritatea competentă din statul membru gazdă poate efectua, de la caz la caz, după consultarea Băncii Naţionale a României, verificări la faţa locului şi inspecţii la sediul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul statului membru respectiv de instituţiile de credit, persoane juridice române, şi poate solicita respectivelor sucursale, în scop de supraveghere, informaţii despre activităţile acesteia, pe care le consideră relevante din considerente de stabilitate a sistemului financiar din statul membru gazdă.
    (3) Informaţiile şi constatările relevante pentru evaluarea riscurilor instituţiei de credit sau pentru stabilitatea sistemului financiar din statul membru gazdă, comunicate Băncii Naţionale a României de către autoritatea competentă din statul membru gazdă în urma verificărilor la faţa locului şi a inspecţiilor efectuate potrivit prevederilor alin. (2), sunt avute în vedere de Banca Naţională a României în mod corespunzător la stabilirea programului de supraveghere prudenţială prevăzut la art. 169^1, cu luarea în considerare şi a stabilităţii sistemului financiar din statul membru gazdă.
    (4) Verificările la faţa locului şi inspecţiile la sediul sucursalelor înfiinţate în alte state membre de instituţiile de credit, persoane juridice române, se desfăşoară în conformitate cu legislaţia statelor membre în care este efectuată verificarea sau inspecţia."

    104. La articolul 176 alineatul (1), literele b), c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României ori o societate financiară holding-mamă la nivelul altui stat membru ori o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul unui stat membru ori o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în aceste din urmă 4 cazuri, societatea-mamă să mai aibă ca filiale alte instituţii de credit sau firme de investiţii în statele membre;
c) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă, înfiinţată în România, o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul României ori o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene şi care este societate-mamă pentru cel puţin încă o instituţie de credit sau o firmă de investiţii autorizate într-un alt stat membru;
    ................................................................................................
    e) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă, care este societate-mamă şi pentru cel puţin o altă instituţie de credit sau firmă de investiţii autorizate în oricare alt stat membru, niciuna dintre aceste instituţii de credit, respectiv firme de investiţii, nefiind autorizată în statul membru în care este înfiinţată societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, iar instituţia de credit autorizată în România are cel mai mare total al activului bilanţier; această instituţie de credit este considerată, pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, instituţie de credit controlată de către o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de către o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene."

    105. Articolul 178 se abrogă.
    106. La articolul 179, alineatul (2) se abrogă.
    107. La articolul 180, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 180
    (1) În cazul în care o instituţie de credit filială, persoană juridică română, nu este inclusă în aria de cuprindere a supravegherii pe bază consolidată exercitată de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, potrivit prevederilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României poate solicita societăţii-mamă informaţii care pot facilita supravegherea respectivei instituţii de credit.
    (2) În cazul în care, în supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit, persoană juridică română, nu este inclusă o instituţie de credit sau o firmă de investiţii filială dintr-un alt stat membru, instituţia de credit-mamă la nivelul României, societatea financiară holding-mamă la nivelul României sau societatea financiară holding mixtă-mamă la nivelul României, după caz, trebuie să furnizeze informaţii care pot facilita supravegherea respectivei instituţii de credit sau a firmei de investiţii filială, la solicitarea autorităţilor competente din acel stat membru."

    108. La articolul 181, partea introductivă a alineatului (1) şi litera c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 181
    (1) Pe lângă obligaţiile care îi revin în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, îndeplineşte următoarele atribuţii:
    ................................................................................................
    c) planifică şi coordonează activităţile de supraveghere, în cooperare cu autorităţile competente implicate şi, dacă e necesar, cu băncile centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale, în procesul de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi pe parcursul acestora, inclusiv în cazul unor evoluţii nefavorabile la nivelul instituţiilor de credit sau al pieţelor financiare, utilizând, dacă este posibil, canalele de comunicare existente, pentru a facilita managementul respectivelor situaţii de criză."

    109. Articolul 182 se abrogă.
    110. La articolul 182^1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 182^1
    (1) Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să depună toate diligenţele pentru a ajunge la o decizie comună cu autorităţile responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte:
    a) aplicarea prevederilor art. 148 şi 166, pentru a determina adecvarea fondurilor proprii la nivel consolidat, deţinute de grup, raportat la situaţia financiară şi profilul de risc ale acestuia, precum şi la nivelul fondurilor proprii solicitat, potrivit celor prevăzute la art. 226 alin. (4), pentru fiecare entitate din cadrul grupului bancar şi la nivel consolidat;
    b) măsurile privind soluţionarea oricăror probleme şi constatări semnificative referitoare la supravegherea lichidităţii, inclusiv cu privire la adecvarea organizării şi tratamentului riscurilor, potrivit prevederilor art. 166^6 şi dispoziţiilor referitoare la riscul de lichiditate prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cu privire la necesitatea stabilirii unor cerinţe specifice de lichiditate, în conformitate cu prevederile art. 226 alin. (6)-(7)."

    111. La articolul 182^2, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 182^2
    (1) Decizia comună prevăzută la art. 182^1 alin. (1) trebuie să ia în considerare în mod corespunzător evaluarea riscului filialelor, realizată de autorităţile competente implicate, în sensul prevederilor art. 148 şi 166 şi trebuie luată:
    a) în scopul prevăzut la art. 182^1 alin. (1) lit. a), în termen de 4 luni de la data transmiterii de către Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, către celelalte autorităţi competente relevante a unui raport referitor la evaluarea riscului la nivel de grup, în sensul prevederilor art. 148, 166 şi ale art. 226 alin. (1)-(6);
    b) în scopul prevăzut la art. 182^1 alin. (1) lit. b), în termen de o lună de la data prezentării de către Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, a unui raport referitor la evaluarea profilului riscului de lichiditate la nivel de grup, potrivit prevederilor art. 166^6 şi art. 226 alin. (1)-(6), precum şi dispoziţiilor referitoare la riscul de lichiditate prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ..................................................................................................
    (3) În cazul în care nu se ajunge la acord, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, la cererea oricăreia dintre celelalte autorităţi competente implicate, va consulta Autoritatea Bancară Europeană. Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate consulta Autoritatea Bancară Europeană din propria iniţiativă."

    112. Articolul 182^3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 182^3
    (1) În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună a autorităţilor competente în termenele prevăzute la art. 182^2 alin. (1), decizia cu privire la aplicarea prevederilor art. 148, art. 166, art. 166^6, art. 226 alin. (3)-(4) şi ale art. 226 alin. (6)-(7) trebuie luată, pe bază consolidată, de Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, după luarea în considerare în mod corespunzător a evaluării riscului filialelor, efectuată de autorităţile competente relevante.
    (2) Dacă, până la împlinirea termenelor prevăzute la art. 182^2 alin. (1), oricare dintre autorităţile competente implicate a supus cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, amână luarea unei decizii în aşteptarea deciziei pe care Autoritatea Bancară Europeană o poate lua potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din regulamentul menţionat. Banca Naţională a României va lua decizia în conformitate cu decizia Autorităţii Bancare Europene. Termenele prevăzute la art. 182^2 alin. (1) se consideră fază de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 . Cazul nu poate fi supus spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene după împlinirea termenelor prevăzute la art. 182^2 alin. (1) sau după luarea unei decizii comune de către autorităţile competente implicate."

    113. La articolul 182^4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 182^4
    (1) Decizia referitoare la aplicarea prevederilor art. 148, art. 166, art. 166^6, şi ale art. 226 alin. (3) şi (4), art. 226 alin. (6)-(7) se ia, pe bază individuală sau subconsolidată, după caz, de Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, cu luarea în considerare a punctelor de vedere şi a rezervelor exprimate de supraveghetorul consolidant."

    114. Articolul 182^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 182^5
    Deciziile prevăzute la art. 182^2-182^4 sunt incluse într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază şi iau în considerare evaluările de risc, punctele de vedere şi rezervele celorlalte autorităţi competente exprimate în termenele prevăzute la art. 182^2 alin. (1). Documentul este transmis de Banca Naţională a României tuturor autorităţilor competente implicate, precum şi instituţiei de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene."

    115. La articolul 182^7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul în care Banca Naţională a României nu are calitatea de supraveghetor consolidant, deciziile comune adoptate în mod similar celor prevăzute la art. 182^1, precum şi deciziile adoptate în mod similar celor prevăzute la art. 182^3 şi 182^4 de către un supraveghetor consolidant, respectiv de către autorităţi responsabile cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit sau a firmelor de investiţii, filiale ale unei instituţii de credit sau ale unei firme de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, sunt definitive şi opozabile Băncii Naţionale a României, care trebuie să le aplice în mod corespunzător."

    116. Articolul 182^8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 182^8
    (1) Deciziile comune adoptate potrivit prevederilor art. 182^1 şi deciziile adoptate potrivit prevederilor art. 182^3 şi 182^4 trebuie să fie actualizate anual sau în mod excepţional, în cazul în care o autoritate responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene solicită în scris şi motivat Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, actualizarea deciziei referitoare la aplicarea prevederilor art. 226 alin. (1)-(6).
    (2) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea la nivel individual a instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituţii de credit sau ale unei firme de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene, poate solicita în scris şi motivat supraveghetorului consolidant actualizarea deciziilor comune adoptate potrivit prevederilor art. 182^1, precum şi a celor adoptate în mod similar celor prevăzute la art. 182^3 şi 182^4 la nivel consolidat de supraveghetorul consolidant şi, respectiv, la nivel individual sau subconsolidat de către o altă autoritate responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit sau ale unei firme de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene.
    (3) În cazul solicitărilor de actualizare formulate potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), acestea pot fi tratate pe bază bilaterală, între Banca Naţională a României şi autoritatea responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit sau firme de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori ale unei societăţi financiare holding mixte la nivelul Uniunii Europene sau între Banca Naţională a României şi supraveghetorul consolidant, după caz."

    117. La articolul 183, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 183
    (1) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, inclusiv a unei situaţii ca cea descrisă la art. 18 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , ori în cazul unor evoluţii nefavorabile ale pieţelor financiare, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar în oricare dintre statele membre în care entităţile unui grup au fost autorizate sau în care au fost înfiinţate sucursale semnificative, Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, alertează în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional, Autoritatea Bancară Europeană, Comitetul European pentru Risc Sistemic şi autorităţile prevăzute la art. 222 alin. (6) şi art. 222^1 alin. (1) şi le comunică toate informaţiile esenţiale îndeplinirii atribuţiilor acestora.
    (2) În situaţia în care informaţii care au fost furnizate deja altei autorităţi competente sunt necesare Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, aceasta contactează, dacă este posibil, autoritatea competentă respectivă pentru a evita duplicarea raportărilor către diversele autorităţi implicate în procesul de supraveghere."

    118. Articolul 184 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 184
    (1) Pentru a pune bazele şi a facilita o supraveghere eficientă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea instituţiilor de credit, încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare cu autorităţile competente din alte state membre.
    (2) Aceste acorduri pot prevedea că Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate reţine în sarcina sa atribuţii suplimentare şi pot include proceduri privind procesul decizional şi cooperarea cu celelalte autorităţi competente."

    119. La articolul 185^1, litera f) a alineatului (3) şi alineatul (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "f) aplicarea prevederilor art. 181 alin. (1) lit. c), cu luarea în considerare a rezultatelor lucrărilor altor forumuri ce ar putea fi stabilite în acest domeniu.
    ...............................................................................................
(5) Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor de supraveghetori nu aduc atingere drepturilor şi responsabilităţilor Băncii Naţionale a României în domeniul supravegherii prudenţiale, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    120. La articolul 185^5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 185^5
    (1) Banca Naţională a României, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituţii de credit sau ale unei firme de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul Uniunii Europene, sau în cazul în care sucursalele din România ale unor instituţii de credit sau ale unor firme de investiţii din alte state membre sunt semnificative potrivit prevederilor art. 210^1, precum şi în calitatea acesteia de bancă centrală, membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, poate participa în colegii de supraveghetori."

    121. După articolul 185^5 se introduce un nou articol, articolul 185^6, cu următorul cuprins:
    "ART. 185^6
    În cazul unui dezacord între autorităţile competente implicate în ceea ce priveşte funcţionarea colegiilor de supraveghetori, Banca Naţională a României, în calitatea prevăzută de art. 185^4 sau 185^5, poate supune cazul spre soluţionare Autorităţii Bancare Europene, potrivit procedurii de soluţionare a dezacordurilor prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 ."

    122. La articolul 186, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 186
    (1) Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente. În acest sens, pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere pe bază individuală şi/sau consolidată ale respectivelor autorităţi în sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, sunt furnizate la cerere toate informaţiile relevante potrivit acordurilor de cooperare dintre autorităţile competente, precum şi din oficiu toate informaţiile esenţiale.
    (1^1) Pentru scopurile aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 . Banca Naţională a României furnizează Autorităţii Bancare Europene, la cerere, potrivit prevederilor art. 35 din regulamentul menţionat, toate informaţiile necesare acesteia pentru îndeplinirea atribuţiilor acestei autorităţi stabilite de Directiva 2013/35/UE , de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010."

    123. La articolul 186 alineatul (4), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale luate de Banca Naţională a României, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de fonduri proprii, precum şi în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operaţional, potrivit prevederilor art. 312 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    124. Articolul 187 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 187
    Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea unei instituţii de credit, persoană juridică română, controlate de o instituţie de credit sau o firmă de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, contactează, ori de câte ori este posibil, supraveghetorul consolidant dacă îi sunt necesare informaţii referitoare la implementarea abordărilor şi metodologiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora, informaţii pe care respectiva autoritate le-ar putea deţine deja."

    125. La articolul 188, litera b) a alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale ce urmează a fi luate de Banca Naţională a României, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de fonduri proprii, precum şi în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operaţional, potrivit prevederilor art. 312 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b), supraveghetorul consolidant trebuie să fie consultat în toate cazurile."

    126. Articolul 189 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 189
    (1) Pentru a pune bazele şi pentru a facilita o supraveghere eficientă la nivel naţional a instituţiilor de credit, firmelor de investiţii şi a instituţiilor financiare, Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare.
    (2) Aceste acorduri pot prevedea atribuţii suplimentare în sarcina supraveghetorului consolidant şi pot include proceduri privind procesul decizional.
    (3) Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autorităţi responsabile cu autorizarea unei instituţii de credit, respectiv a unei firme de investiţii, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, sau ale unei firme de investiţii persoană juridică română, pot să îşi delege reciproc, pe bază de acord, responsabilitatea de supraveghere individuală a filialei respective. Delegarea responsabilităţii se face întotdeauna către autoritatea competentă cu supravegherea consolidată."

    127. Articolul 190 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 190
    Pentru exercitarea atribuţiilor lor de supraveghere pe bază individuală şi/sau consolidată în sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi furnizează, la cerere, toate informaţiile relevante şi din oficiu toate informaţiile esenţiale. Prevederile art. 186 se aplică în mod corespunzător."

    128. La articolul 191 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) modificări în structura acţionariatului, în structura organizatorică de administrare şi conducere a instituţiilor de credit, respectiv a firmelor de investiţii dintr-un grup, care necesită aprobare sau autorizare din partea Băncii Naţionale a României, respectiv a Autorităţii de Supraveghere Financiară;
b) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale ce urmează a fi luate de Banca Naţională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de fonduri proprii, precum şi a oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operaţional, potrivit prevederilor art. 312 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    129. La articolul 192, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 192
    Pe lângă obligaţiile care le revin în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul României şi a instituţiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul României sau de societăţi financiare holding mixte-mamă la nivelul României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a firmelor de investiţii-mamă la nivelul României îndeplinesc următoarele atribuţii:"

    130. Articolul 193 se abrogă.
    131. La capitolul II din titlul III partea I, titlul secţiunii a 5-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " SECŢIUNEA a 5-a

    Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte"

    132. La articolul 196, alineatele (1^1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1^1) Persoanele cărora le sunt încredinţate responsabilităţi de administrare şi/sau conducere, în calitate de administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să aibă reputaţie adecvată şi experienţă suficientă pentru exercitarea responsabilităţilor încredinţate, cu luarea în considerare a rolului specific al unei societăţi financiare holding sau al unei societăţi financiare holding mixte.
(2) Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte, prevăzute la alin. (1), trebuie să notifice Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, numirea în funcţie a persoanelor prevăzute la alin. (1), în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă."

    133. Articolul 198 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 198
    Fără a se aduce atingere prevederilor cuprinse în partea a IV-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă societatea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit, persoane juridice române, este o societate holding cu activitate mixtă, Banca Naţională a României exercită o supraveghere generală a tranzacţiilor dintre respectivele instituţii de credit, pe de o parte, şi societatea holding cu activitate mixtă şi filialele acesteia, pe de altă parte, în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă."

    134. La articolul 200, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În cazul în care societatea-mamă şi oricare dintre filialele acesteia, instituţii de credit sau firme de investiţii, sunt situate în state membre diferite, iar cel puţin una este o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României comunică, în condiţii de reciprocitate, autorităţilor competente din celelalte state membre toate informaţiile relevante care pot permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată."

    135. La articolul 202, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte liste cuprinzând societăţile financiare holding-mamă la nivelul României şi societăţile financiare holding mixte-mamă la nivelul României, la care se referă prevederile art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care sunt transmise autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."

    136. La articolul 203, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 203
    (1) Dacă, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, precum şi a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României doreşte, în anumite cazuri, să verifice informaţiile privitoare la o instituţie de credit, o firmă de investiţii, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituţie financiară, o societate prestatoare de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă, o filială de tipul celor prevăzute la art. 194 sau o filială de tipul celor prevăzute la art. 180 alin. (3), situate într-un alt stat membru, aceasta solicită autorităţilor competente din respectivul stat membru efectuarea verificării."

    137. La articolul 204, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 204
    (1) În cazul în care o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate holding cu activitate mixtă sau persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acestora nu se conformează dispoziţiilor art. 166-166^6, ale art. 176-203 şi ale reglementărilor sau măsurilor adoptate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă ori ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate dispune, în ceea ce priveşte respectiva societate, următoarele măsuri, prevăzute la lit. a)-c), sau sancţiuni, prevăzute la lit. d)-h):
    .................................................................................................
    (2) Prevederile art. 225 alin. (2)-(6), art. 234 şi art. 234^1 se aplică în mod corespunzător."

    138. Articolul 205 se abrogă.
    139. La articolul 206, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 206
    (1) În cazul în care o instituţie de credit, persoană juridică română, care are drept societate-mamă o instituţie de credit, o firmă de investiţii, o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă cu sediul într-un stat terţ, nu face obiectul supravegherii pe bază consolidată exercitate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, Banca Naţională a României verifică dacă instituţia de credit respectivă este supusă unei supravegheri pe bază consolidată exercitată de autoritatea competentă din statul terţ, echivalentă cu cea guvernată de principiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

    140. La articolul 207, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 207
    (1) În absenţa unei supravegheri echivalente potrivit art. 206, prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi în reglementările emise în aplicarea acestora se aplică, prin analogie, instituţiei de credit prevăzute la art. 206 alin. (1) sau Banca Naţională a României poate să aplice alte tehnici de supraveghere adecvate pentru atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată a instituţiei de credit.
    .................................................................................................
    (4) Tehnicile de supraveghere trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum şi potrivit reglementărilor emise în aplicarea acestora, şi trebuie să fie comunicate celorlalte autorităţi competente implicate, Autorităţii Bancare Europene şi Comisiei Europene."

    141. La articolul 209, alineatul (1) se abrogă.
    142. La articolul 209, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Măsurile luate de Banca Naţională a României faţă de instituţiile de credit din alte state membre care desfăşoară activitate în România nu pot institui un tratament discriminator sau restrictiv pe considerente legate de faptul că instituţiile de credit respective sunt autorizate în alte state membre."

    143. La articolul 210, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) În cadrul colaborării prevăzute la alin. (1) se asigură schimbul de informaţii în condiţiile prevăzute la art. 173 alin. (2)-(2^3), care se aplică în mod corespunzător.
(3) Prevederile art. 173 alin. (2^4)-(3) se aplică în mod corespunzător."

    144. La articolul 210, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În cazul în care, pe baza informaţiilor şi a constatărilor autorităţii competente din statul membru de origine cu privire la supravegherea lichidităţii în legătură cu activitatea desfăşurată de sucursala din România, Banca Naţională a României consideră că autoritatea competentă din statul membru de origine nu a luat măsuri adecvate, poate adopta, după informarea autorităţii competente din statul membru de origine şi a Autorităţii Bancare Europene, măsuri adecvate pentru a preveni viitoare încălcări ale dispoziţiilor legale, în scopul protejării intereselor deponenţilor, ale investitorilor şi ale altor persoane cărora li se furnizează servicii sau în scopul protejării stabilităţii sistemului financiar."

    145. La articolul 210^1 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) impactul probabil al suspendării sau închiderii operaţiunilor din România ale instituţiei de credit asupra lichidităţii sistemice şi asupra sistemelor de plăţi şi a celor de compensare şi decontare din România;"

    146. La articolul 210^2, alineatele (2^1)-(2^3) se abrogă.
    147. După articolul 210^3 se introduce un nou articol, articolul 210^4, cu următorul cuprins:
    "ART. 210^4
    Dacă autoritatea competentă dintr-un stat membru de origine nu s-a consultat cu Banca Naţională a României cu privire la etapele operaţionale de întreprins pentru întocmirea planurilor de redresare privind lichiditatea potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României sau dacă, în urma consultării, Banca Naţională a României consideră că etapele operaţionale întreprinse de autoritatea competentă din statul membru de origine pentru întocmirea respectivelor planuri de redresare privind lichiditatea nu sunt adecvate, Banca Naţională a României poate să sesizeze Autoritatea Bancară Europeană şi să îi solicite asistenţa, potrivit prevederilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 ."

    148. La articolul 211, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 211
    (1) Autoritatea competentă din statul membru de origine al unei instituţii de credit poate realiza verificarea informaţiilor primite potrivit art. 210 alin. (2) la sediul sucursalei din România a instituţiei de credit. Verificarea la faţa locului sau inspecţia poate fi realizată direct ori prin intermediul unor terţe persoane împuternicite în acest scop şi cu informarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.
    (2) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate solicita Băncii Naţionale a României să efectueze inspecţii la sediul sucursalei din România a unei instituţii de credit autorizate în statul membru respectiv, caz în care Banca Naţională a României procedează la efectuarea acestor inspecţii, în mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane împuternicite în acest sens. Autoritatea competentă solicitantă poate participa la efectuarea inspecţiilor respective, dacă nu o realizează ea însăşi potrivit alin. (1)."

    149. La articolul 211, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1)-(2^4), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Banca Naţională a României poate efectua, de la caz la caz, după consultarea autorităţii competente din statul membru de origine, verificări la faţa locului şi inspecţii la sediul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul României de instituţiile de credit din alte state membre şi poate solicita respectivelor sucursale informaţii despre activităţile acesteia şi în scop de supraveghere, pe care le consideră relevante din considerente de stabilitate a sistemului financiar din România.
(2^2) Stabilirea de către autoritatea competentă din statul membru de origine a unui program de supraveghere prudenţială nu împiedică efectuarea de către Banca Naţională a României, de la caz la caz, a verificărilor la faţa locului şi a inspecţiilor la sediul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul României de instituţiile de credit din alte state membre în conformitate cu prevederile alin. (2^1).
(2^3) Banca Naţională a României comunică autorităţii competente din statul membru de origine informaţiile obţinute şi constatările rezultate în urma verificărilor la faţa locului şi a inspecţiilor efectuate potrivit alin. (2^1), care sunt relevante pentru evaluarea riscurilor instituţiei de credit sau pentru stabilitatea sistemului financiar din România.
(2^4) Verificările la faţa locului şi inspecţiile la sediul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul României de instituţiile de credit din alte state membre se desfăşoară potrivit legislaţiei româneşti."

    150. La articolul 211, alineatul (3) se abrogă.
    151. La articolul 215, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 215
    (1) Banca Naţională a României poate să schimbe informaţii cu autorităţile competente din celelalte state membre şi să transmită informaţii Comitetului European pentru Risc Sistemic şi Autorităţii Bancare Europene, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale altor acte normative aplicabile instituţiilor de credit, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale prevederilor art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 , ale prevederilor art. 31, 35 şi 36 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 , precum şi ale prevederilor art. 31 şi 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei."

    152. La articolul 215, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Publicarea de către Banca Naţională a României a rezultatelor simulărilor de criză efectuate potrivit prevederilor art. 166 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă sau potrivit prevederilor art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 şi transmiterea rezultatelor acestor simulări către Autoritatea Bancară Europeană, în vederea publicării de către aceasta a rezultatelor simulărilor de criză efectuate la nivelul Uniunii, nu reprezintă încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului profesional prevăzute la art. 214 alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă."

    153. La articolul 218 alineatul (1), după litera a) se introduc trei noi litere, literele a^1)-a^3), cu următorul cuprins:
    "a^1) autorităţile sau organismele responsabile cu menţinerea stabilităţii sistemului financiar în statele membre, prin utilizarea reglementărilor macroprudenţiale;
a^2) autorităţile sau organismele de reorganizare care au ca scop protejarea stabilităţii sistemului financiar;
a^3) sistemele de protecţie contractuală sau instituţională astfel cum sunt menţionate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;"

    154. La articolul 218, litera c) a alineatului (1) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) auditorii financiari, din România şi din celelalte state membre, ai instituţiilor de credit, firmelor de investiţii, întreprinderilor de asigurare, precum şi ai altor instituţii financiare.
    ................................................................................................
(4) Banca Naţională a României poate să furnizeze organismelor care administrează scheme de garantare a depozitelor şi scheme de compensare a investitorilor, din România şi din alte state membre, informaţii necesare exercitării funcţiilor acestora."

    155. La articolul 219 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
    "a^1) sistemele de protecţie contractuală sau instituţională, astfel cum sunt menţionate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;"

    156. Articolul 221 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 221
    Banca Naţională a României transmite Autorităţii Bancare Europene numele autorităţilor din România care pot primi informaţii potrivit prevederilor art. 219 şi 220."

    157. La articolul 222, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 222
    (1) În exercitarea atribuţiilor de supraveghere a instituţiilor de credit, Banca Naţională a României poate transmite următoarelor autorităţi şi entităţi informaţii destinate îndeplinirii atribuţiilor acestora:"

    158. La articolul 222 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
    "a^1) sistemele de protecţie contractuală sau instituţională, astfel cum sunt menţionate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) 1nr. 575/2013;"

    159. La articolul 222, litera c) a alineatului (1) şi alineatul (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) Comitetului European pentru Risc Sistemic, Autorităţii Europene de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (AEAPO), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 , precum şi Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 , dacă informaţiile sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 , Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 sau de Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 .
    ...............................................................................................
(6) În cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, astfel cum este prevăzută la art. 183 alin. (1), Banca Naţională a României transmite, de îndată, informaţii băncilor centrale aparţinând Sistemului European al Băncilor Centrale, dacă aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi, supravegherea sistemelor de plăţi, a sistemelor de compensare şi decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi Comitetului European pentru Risc Sistemic, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 , dacă astfel de informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare."

    160. La articolul 222^1, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 222^1
    (1) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor art. 214 şi 216, Banca Naţională a României poate furniza anumite informaţii departamentelor din administraţia centrală responsabile cu legislaţia în domeniul supravegherii instituţiilor de credit, firmelor de investiţii, instituţiilor financiare, serviciilor de investiţii financiare şi societăţilor de asigurări, precum şi inspectorilor care acţionează în numele acestor departamente.
    (2) Furnizarea informaţiilor prevăzută la alin. (1) poate fi făcută numai pentru scopuri de supraveghere prudenţială, de aplicare a măsurilor preventive şi a rezoluţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate. Persoanele cărora le sunt furnizate informaţii potrivit alin. (1) sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214."

    161. La articolul 222^1, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
    "(4) Banca Naţională a României poate furniza anumite informaţii referitoare la supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit comisiilor de anchetă ale Parlamentului României, Curţii de Conturi a României, precum şi altor entităţi din România cu competenţe de anchetă, în următoarele condiţii:
    a) aceste entităţi au un mandat legal special de investigare sau examinare a activităţii Băncii Naţionale a României de supraveghere şi reglementare prudenţială a instituţiilor de credit;
    b) informaţiile sunt necesare strict pentru îndeplinirea mandatului prevăzut la lit. a);
    c) persoanele care au acces la informaţii sunt supuse unor cerinţe referitoare la păstrarea secretului profesional cel puţin echivalente celor prevăzute la art. 214;
    d) dacă informaţiile provin de la autorităţile competente dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul expres al autorităţilor respective şi doar în scopurile pentru care acordul a fost obţinut.
(5) În măsura în care furnizarea de informaţii potrivit alin. (4) implică prelucrarea de date cu caracter personal, trebuie respectate prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare."

    162. Articolul 222^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 222^2
    În situaţiile prevăzute la art. 222^1, informaţiile primite de Banca Naţională a României potrivit art. 215 şi 218 şi cele obţinute ca urmare a verificărilor la faţa locului sau a inspecţiilor efectuate în condiţiile art. 174 alin. (1) nu se divulgă de către aceasta fără acordul expres al autorităţii competente de la care s-au primit informaţiile, respectiv al autorităţii competente din statul membru în care a fost efectuată o astfel de verificare la faţa locului sau inspecţie."

    163. După articolul 223 se introduce un nou articol, articolul 223^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 223^1
    Prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 45/2001 ."

    164. La articolul 224 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) date statistice agregate privind aspectele principale ale aplicării cadrului legal şi de reglementare în domeniul prudenţial, inclusiv numărul şi natura măsurilor dispuse potrivit prevederilor art. 226, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor sancţionatoare aplicate potrivit prevederilor art. 204 şi 229."

    165. La partea I titlul III, titlul capitolului VII se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL VII
    Măsuri, sancţiuni şi alte măsuri sancţionatoare"

    166. Articolul 225 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 225
    (1) În exercitarea funcţiilor sale, Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o instituţie de credit, persoană juridică română, sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, ori ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, măsuri potrivit prevederilor art. 226 şi/sau să aplice sancţiuni şi măsuri sancţionatoare, potrivit prevederilor art. 229.
    (2) Banca Naţională a României îşi exercită competenţele de supraveghere şi de aplicare a măsurilor, sancţiunilor şi măsurilor sancţionatoare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţe şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în oricare din următoarele modalităţi:
    a) în mod direct;
    b) în colaborare cu alte autorităţi;
    c) prin delegarea competenţelor sale către alte autorităţi, cu păstrarea responsabilităţii pentru competenţele delegate;
    d) prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.
    (3) Sancţiunile şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 229 trebuie să fie eficace şi proporţionale cu faptele şi deficienţele constatate şi să fie de natură a avea un efect descurajant.
    (4) La stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, Banca Naţională a României are în vedere toate circumstanţele reale şi personale relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:
    a) gravitatea şi durata faptei;
    b) gradul de vinovăţie a persoanei fizice sau juridice responsabile;
    c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile;
    d) importanţa profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;
    e) prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate;
    f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Naţională a României;
    g) încălcările săvârşite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;
    h) orice consecinţe potenţial sistemice ale faptei săvârşite.
    (5) Banca Naţională a României are competenţa de a colecta toate informaţiile necesare şi de a efectua toate cercetările necesare în exercitarea funcţiilor sale.
    (6) Fără a se aduce atingere prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, competenţa prevăzută la alin. (5) include:
    a) competenţa de a solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, inclusiv a informaţiilor care trebuie furnizate, în scopuri de supraveghere şi în scopuri statistice, la intervale regulate şi în formatele specificate;
    b) competenţa de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (7), având domiciliul sau sediul social în România;
    c) competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice menţionate la alin. (7) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării prealabile a autorităţilor competente implicate.
    (7) În sensul prevederilor alin. (6) lit. a) sunt supuse obligaţiei de furnizare a informaţiilor:
    a) instituţiile de credit cu sediul social în România;
    b) societăţile financiare holding cu sediul social în România;
    c) societăţile financiare holding mixte cu sediul social în România;
    d) societăţile financiare holding cu activitate mixtă cu sediul social în România;
    e) persoanele fizice care aparţin entităţilor menţionate la lit. a)-d);
    f) terţele persoane către care entităţile menţionate la lit. a)-d) au externalizat anumite funcţii operaţionale sau activităţi.
    (8) Competenţa prevăzută la alin. (6) lit. b) include dreptul:
    a) de a solicita prezentarea de documente;
    b) de a examina evidenţele şi registrele persoanelor menţionate la alin. (7) şi de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidenţe şi registre;
    c) de a obţine explicaţii scrise sau verbale de la orice persoană prevăzută la alin. (7) sau de la reprezentanţii ori personalul acesteia;
    d) de a intervieva orice altă persoană, cu consimţământul acesteia, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei cercetări."

    167. Articolul 226 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 226
    (1) Banca Naţională a României dispune unei instituţii de credit, persoană juridică română, să întreprindă, într-un stadiu incipient, demersurile necesare pentru a remedia deficienţele în cazul în care aceasta se află în următoarele situaţii:
    a) instituţia de credit nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora;
    b) Banca Naţională a României dispune de indicii că în următoarele 12 luni este probabil ca instituţia de credit să nu se conformeze prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), competenţele Băncii Naţionale a României le includ pe cele menţionate la art. 226 alin. (3) şi la art. 226^1.
    (3) Pentru scopurile art. 166, art. 166^1 alin. (3)-(4) şi art. 166^2 din prezenta ordonanţă de urgenţă, ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi ale prevederilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013, Banca Naţională a României poate să dispună, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri:
    a) să oblige instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât cel al cerinţelor de fonduri proprii prevăzute în art. 126-126^2, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi în reglementările emise în aplicarea acestora, pentru acoperirea riscurilor şi acelor elemente ale riscurilor neacoperite potrivit prevederilor art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    b) să solicite instituţiei de credit îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate în vedere respectării dispoziţiilor art. 24 şi 148;
    c) să solicite instituţiei de credit să aplice o politică specifică de provizionare sau un tratament specific al activelor din perspectiva cerinţelor de fonduri proprii;
    d) să restricţioneze sau să limiteze activitatea, operaţiunile sau reţeaua instituţiei de credit, inclusiv prin retragerea aprobării acordate pentru înfiinţarea sucursalelor din străinătate;
    e) să solicite instituţiei de credit reducerea riscurilor aferente operaţiunilor, produselor şi/sau sistemelor acesteia;
    f) să dispună instituţiei de credit limitarea componentei variabile a remuneraţiei la un procentaj din veniturile totale nete, dacă nivelul acesteia nu este în concordanţă cu menţinerea unei baze de capital sănătoase;
    g) să dispună instituţiei de credit să utilizeze profiturile nete pentru întărirea fondurilor proprii;
    h) să dispună instituţiei de credit înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit;
    i) să instituie supravegherea specială;
    j) să limiteze deţinerile calificate în entităţi financiare sau nefinanciare, situaţie în care instituţia de credit este obligată la înstrăinarea acestora;
    k) să dispună instituţiei de credit prezentarea unui plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele de supraveghere prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi de reglementările emise în aplicarea acestora, care să detalieze demersurile şi acţiunile ce vor fi întreprinse în acest sens şi care să stabilească termenul de implementare a respectivelor demersuri şi acţiuni, precum şi îmbunătăţirile ulterioare aduse planului de restabilire, în ceea ce priveşte sfera de aplicare şi termenul de implementare;
    l) să impună cerinţe de raportare suplimentare sau cu o frecvenţă sporită, inclusiv de raportare a poziţiilor de capital sau de lichiditate;
    m) să impună cerinţe de lichiditate specifice, inclusiv restricţii în ceea ce priveşte neconcordanţele între scadenţele activelor şi datoriilor instituţiilor de credit;
    n) să dispună instituţiei de credit publicarea de informaţii suplimentare.
    (4) Măsura prevăzută la alin. (3) lit. a) este dispusă de Banca Naţională a României cu privire la o instituţie de credit, persoană juridică română, cel puţin în următoarele situaţii:
    a) instituţia de credit nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 24-24^1, art. 164^2 -164^3 şi art. 148 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau cele prevăzute la art. 393 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    b) riscurile sau elemente ale acestora nu sunt acoperite de cerinţele de fonduri proprii prevăzute la art. 126-126^2 din prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările emise în aplicarea acesteia sau în Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    c) aplicarea exclusivă a altor măsuri nu este susceptibilă să conducă la o îmbunătăţire satisfăcătoare şi în timp util a cadrului de administrare, a strategiilor, a proceselor şi a mecanismelor implementate de instituţia de credit, persoană juridică română;
    d) verificarea realizată potrivit art. 166, care ia în considerare examinarea ajustărilor de valoare efectuate şi a provizioanelor constituite pentru poziţiile/portofoliile din cadrul portofoliului de tranzacţionare, precum şi cea realizată potrivit prevederilor art. 166^1 arată că nerespectarea cerinţelor pentru aplicarea abordării respective va conduce cel mai probabil la cerinţe de fonduri proprii inadecvate;
    e) deşi este asigurată respectarea cerinţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, există o probabilitate ridicată ca riscurile la care instituţia de credit este expusă să fie subestimate de aceasta;
    f) instituţia de credit raportează Băncii Naţionale a României, conform prevederilor art. 377 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, că necesarul de fonduri proprii rezultat din simulările de criză depăşeşte în mod semnificativ cerinţa de fonduri proprii pentru portofoliul de tranzacţionare pe bază de corelaţie.
    (5) În scopul determinării nivelului adecvat al fondurilor proprii pe baza verificării şi evaluării efectuate conform art. 166, 166^1, 169^1 şi 211 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi conform reglementărilor emise în aplicarea acesteia, Banca Naţională a României determină dacă este necesară impunerea unei cerinţe suplimentare de fonduri proprii, peste cerinţa de fonduri proprii pentru acoperirea riscurilor la care instituţia de credit este sau ar putea fi expusă, luând în considerare următoarele elemente:
    a) aspectele cantitative şi calitative ale procesului intern de evaluare al instituţiei de credit, prevăzut la art. 148;
    b) cadrul de administrare, procesele şi mecanismele instituţiei de credit, prevăzute la art. 24;
    c) rezultatele verificărilor şi evaluărilor efectuate conform art. 166 sau 166^1;
    d) evaluarea riscului sistemic.
    (6) În scopul determinării nivelului corespunzător al cerinţelor de lichiditate pe baza verificării şi evaluării realizate potrivit art. 166, 166^1, 169^1 şi 211 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi potrivit reglementărilor emise în aplicarea acesteia, Banca Naţională a României evaluează dacă impunerea vreunei cerinţe specifice de lichiditate este necesară pentru a acoperi riscurile de lichiditate la care instituţia de credit este sau ar putea fi expusă, luând în considerare următoarele:
    a) modelul de afaceri al instituţiei de credit;
    b) cadrul de administrare, procesele şi mecanismele instituţiei de credit, prevăzute la art. 24-24^1, art. 106-108^1, art. 152^1, art. 162, art. 164^2 - 166^6 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în reglementările emise în aplicarea acesteia;
    c) rezultatul verificării şi evaluării realizate potrivit art. 166;
    d) riscul de lichiditate sistemic care ameninţă integritatea pieţelor financiare din România.
    (7) În mod special, fără a aduce atingere art. 228 şi 229 din prezenta ordonanţă de urgenţă, Banca Naţională a României analizează necesitatea aplicării unor sancţiuni sau a altor măsuri, inclusiv a unor cerinţe prudenţiale, al căror nivel este corelat în general cu diferenţa dintre poziţia lichidităţii curente a unei instituţii de credit şi oricare cerinţe de lichiditate şi finanţare stabilă definite la nivel naţional sau la nivelul Uniunii.
    (8) Planul de restabilire a conformităţii cu cerinţele de supraveghere prevăzut la alin. (3) lit. k) poate să includă, fără a se limita la acestea, oricare dintre măsurile prevăzute la alin. (3) lit. a)-h) şi j) sau o combinare a acestor măsuri şi poate fi pus în aplicare dacă Banca Naţională a României îl consideră adecvat pentru atingerea scopului stabilit.
    (9) Adoptarea măsurilor prevăzute la alin. (3) este supusă dispoziţiilor privind schimbul de informaţii şi secretul profesional, potrivit capitolului V din prezentul titlu."

    168. După articolul 226 se introduce un nou articol, articolul 226^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 226^1
    Dispoziţiile art. 226 nu aduc atingere prerogativelor Băncii Naţionale a României de a aplica sancţiunile şi/sau măsurile sancţionatorii prevăzute la art. 229 ori de a dispune instituirea unor măsuri de administrare specială ori de stabilizare potrivit secţiunii a 2-a şi secţiunii a 2^1-a din capitolul VIII, titlul III, partea I din prezenta ordonanţă de urgenţă."

    169. Articolul 228 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 228
    (1) Banca Naţională a României poate aplica sancţiunile prevăzute la art. 229 alin. (1) şi măsurile sancţionatoare prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. a) şi b) în cazurile în care constată că o instituţie de credit persoană juridică română şi/sau oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de următoarele fapte:
    a) instituţia de credit a obţinut autorizaţie pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
    b) instituţia de credit nu informează Banca Naţională a României cu privire la orice achiziţii sau cesiuni de participaţii în capitalul lor care depăşeşte nivelurile prevăzute la art. 25 alin. (1) şi (2), respectiv se situează sub nivelurile prevăzute la art. 27, de care a luat cunoştinţă, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1);
    c) instituţia de credit, listată pe o piaţă reglementată, inclusă în lista publicată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, potrivit art. 47 din Directiva 2004/39/CE , nu informează Banca Naţională a României, cel puţin anual, cu privire la identitatea persoanelor care au deţineri calificate şi la nivelul acestor deţineri, potrivit art. 29 alin. (2);
    d) instituţia de credit nu dispune de cadrul de administrare a activităţii, solicitat de Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art. 24;
    e) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete sau inexacte către Banca Naţională a României referitoare la îndeplinirea cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    f) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către Banca Naţională a României, cu privire la cerinţele de fonduri proprii, cu încălcarea prevederilor art. 101 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    g) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către Banca Naţională a României, cu privire la o expunere mare, cu încălcarea prevederilor art. 394 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    h) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către Banca Naţională a României, cu privire la lichiditate, cu încălcarea prevederilor art. 415 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    i) instituţia de credit nu raportează sau raportează informaţii incomplete ori inexacte către Banca Naţională a României, cu privire la indicatorul efectului de levier, cu încălcarea prevederilor art. 430 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    j) instituţia de credit nu deţine active lichide potrivit prevederilor art. 412 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar fapta are caracter repetat sau continuu;
    k) instituţia de credit înregistrează o expunere care depăşeşte limitele prevăzute de art. 395 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    l) instituţia de credit este expusă riscului de credit al unei poziţii din securitizare, fără a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    m) instituţia de credit nu publică informaţii sau furnizează informaţii incomplete ori inexacte către Banca Naţională a României, cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (1)-(3) şi ale art. 451 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    n) instituţia de credit efectuează plăţi către deţinătorii de instrumente incluse în fondurile proprii, cu încălcarea prevederilor relevante în materie sau în cazurile în care art. 28, 51 şi 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 interzic efectuarea unor astfel de plăţi;
    o) instituţia de credit permite uneia sau mai multor persoane care încalcă prevederile art. 108 să devină ori să rămână membri ai structurii de conducere;
    p) orice încălcări ale prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, respectiv ale regulamentelor de directă aplicare adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniile reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă, în măsura în care aceste fapte nu intră sub incidenţa prevederilor lit. a)-o);
    q) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României.
    (2) În cazurile în care Banca Naţională a României constată că o instituţie de credit persoană juridică română este găsită răspunzătoare pentru o încălcare gravă a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României poate aplica măsura sancţionatorie prevăzută la art. 229 alin. (2) lit. b)."

    170. Articolul 229 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 229
    (1) Sancţiunile care pot fi aplicate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sunt:
    a) avertisment scris;
    b) avertisment public prin care se indică persoana fizică, instituţia de credit, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă responsabilă şi fapta săvârşită;
    c) amendă aplicabilă persoanei juridice, până la 10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent, care include venitul brut constând din dobânzile de încasat şi alte venituri similare, venituri din acţiuni şi alte titluri cu randament variabil sau fix, precum şi comisioanele ori taxele de încasat aşa cum sunt prevăzute la art. 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei societăţi-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă de cel mai înalt rang, din exerciţiul financiar precedent;
    d) amendă aplicabilă persoanei fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro la cursul de schimb din 17 iulie 2013;
    e) retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la art. 108 alin. (1);
    f) amendă până la de două ori valoarea beneficiului obţinut prin săvârşirea faptei, dacă acesta poate fi determinat.
    (2) Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sunt:
    a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice şi de abţinere de la repetarea acesteia;
    b) retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit, potrivit prevederilor art. 39;
    c) suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarului sau acţionarilor responsabili.
    (3) Măsurile sancţionatoare prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de sancţiuni sau independent de acestea.
    (4) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f) şi măsura sancţionatorie prevăzută la alin. (2) lit. a) se aplică persoanelor cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilităţile care decurg din îndatoririle funcţiei lor stabilite conform legislaţiei aplicabile societăţilor, reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi cadrului intern de administrare ori, după caz, persoanelor în privinţa cărora Banca Naţională a României constată că acestea nu îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase şi/sau că nu mai corespund cerinţelor de reputaţie şi competenţă adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit şi responsabilităţilor încredinţate."

    171. După articolul 229 se introduce un nou articol, articolul 229^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 229^1
    Banca Naţională a României poate aplica sancţiunile prevăzute la art. 229 alin. (1) şi măsurile sancţionatorii prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. a) şi c) în cazurile în care constată că o persoană fizică sau juridică, o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovate de următoarele fapte:
    a) achiziţionarea, direct sau indirect, a unei deţineri calificate, în sensul prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 1^1-1^3, cu nerespectarea obligaţiei de notificare prevăzute la art. 25 alin. (1) şi (1^1), pe durata evaluării prevăzute la art. 25 sau fără a ţine seama de opoziţia formulată de Banca Naţională a României, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2);
    b) cedarea, direct sau indirect, a unei deţineri calificate într-o instituţie de credit, persoană juridică română, ori reducerea acesteia, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a deţinerii la capitalul social să se situeze sub nivelurile de 20%, o treime ori de 50% sau astfel încât instituţia de credit să nu mai fie o filială, cu nerespectarea obligaţiei de notificare prevăzute la art. 27;
    c) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau expunerii instituţiei de credit;
    d) periclitarea credibilităţii şi/sau viabilităţii instituţiei de credit prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor."

    172. La articolul 230^1 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) Banca Naţională a României nu a dispus între timp aplicarea unor măsuri de administrare specială, de stabilizare ori de lichidare în privinţa instituţiei de credit, conform prevederilor cuprinse în capitolul VIII din prezentul titlu."

    173. Alineatul (1) al articolului 231 se abrogă.
    174. La articolul 231, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) În cazul aplicării, potrivit art. 229 alin. (2) lit. c), a măsurii sancţionatorii privind suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarului sau acţionarilor responsabili pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 229^1 lit. a), pentru ţinerea unei adunări generale a acţionarilor sunt aplicabile prevederile art. 230 alin. (3).
(3) Măsura sancţionatorie privind suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarului sau acţionarilor responsabili îşi încetează efectele la data la care achiziţionarea unei deţineri calificate ori majorarea acesteia este aprobată în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute la art. 25 alin. (3)-(9)."

    175. Articolul 231^1 se abrogă.
    176. La articolul 233, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Actele cu privire la o instituţie de credit, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni şi măsuri sancţionatoare potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia măsurii prevăzute la art. 226 alin. (3) lit. i), a sancţiunilor prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. e) şi a măsurii sancţionatoare prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. b), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie."

    177. La articolul 234, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 234
    (1) Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor sancţionatorii prevăzute la art. 229 se prescrie în termen de un an de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei."

    178. La articolul 234, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins:
    "(4) Banca Naţională a României publică, de îndată, pe website-ul său oficial, sancţiunile aplicate potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) care nu au fost contestate în condiţiile art. 275 şi pe cele în privinţa cărora contestaţiile au fost respinse în mod definitiv, precum şi informaţii privind tipul şi natura încălcării săvârşite şi identitatea persoanei fizice sau juridice sancţionate, după ce aceasta a fost informată cu privire la aplicarea sancţiunii.
(5) Banca Naţională a României publică sancţiunile fără a indica identitatea entităţilor implicate, în oricare dintre următoarele circumstanţe:
    a) în situaţia în care sancţiunea este aplicată unei persoane fizice şi, în urma unei evaluări anterioare obligatorii, se dovedeşte că publicarea datelor cu caracter personal este disproporţionată în raport cu fapta sancţionată;
    b) în situaţia în care publicarea ar pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o cercetare penală în curs de desfăşurare;
    c) în situaţia în care publicarea ar cauza un prejudiciu disproporţionat persoanelor implicate.
(6) În cazul în care circumstanţele prevăzute la alin. (5) pot înceta într-un termen rezonabil, Banca Naţională a României poate amâna publicarea sancţiunilor până la încetarea circumstanţelor.
(7) Informaţiile publicate potrivit alin. (4) sau (5) sunt păstrate de Banca Naţională a României pe website-ul său oficial o perioadă de cel puţin 5 ani. Datele cu caracter personal sunt păstrate pe website-ul oficial al Băncii Naţionale a României doar cât timp este necesar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare."

    179. După articolul 234 se introduc două noi articole, articolele 234^1 şi 234^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 234^1
    (1) Banca Naţională a României informează Autoritatea Bancară Europeană cu privire la toate sancţiunile şi interdicţiile permanente aplicate potrivit prevederilor art. 225, 228, 229 şi 229^1, precum şi cu privire la stadiul procedurii de contestare şi rezultatul acesteia. Informaţiile primite sunt incluse de Autoritatea Bancară Europeană în baza de date centralizată a sancţiunilor administrative, pe care aceasta o administrează şi care poate fi accesată şi consultată numai de autorităţile competente din statele membre.
    (2) În cazul în care Banca Naţională a României evaluează buna reputaţie a persoanelor care asigură administrarea şi sau/conducerea unei instituţii de credit, precum şi a acţionarilor respectivei acesteia, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, Banca Naţională a României consultă baza de date centralizată a sancţiunilor, pe care Autoritatea Bancară Europeană o administrează.
    (3) În cazul în care au intervenit schimbări cu privire la stadiul procedurii de contestare a sancţiunii ori acestea au fost soluţionate în mod definitiv în favoarea contestatarului, Banca Naţională a României solicită Autorităţii Bancare Europene actualizarea sau eliminarea din baza de date a informaţiilor comunicate potrivit alin. (1).
    Art. 234^2. - (1) Banca Naţională a României stabileşte mecanisme eficiente şi credibile pentru încurajarea raportării încălcărilor, inclusiv a celor potenţiale, ale prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    (2) Mecanismele prevăzute la alin. (1) includ cel puţin:
    a) proceduri specifice pentru primirea raportărilor privind încălcările, inclusiv cele potenţiale, şi pentru urmărirea acestora;
    b) protecţia corespunzătoare pentru angajaţii instituţiilor de credit care raportează încălcările din cadrul instituţiilor de credit, cel puţin împotriva represaliilor, discriminării sau a oricărui alt tip de tratament inechitabil, aplicate ca urmare a raportării;
    c) protecţia datelor cu caracter personal atât în privinţa persoanelor care raportează încălcarea, cât şi a celor pretins vinovate de respectiva încălcare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) prevederi clare în scopul garantării confidenţialităţii pentru persoana care raportează încălcările din cadrul instituţiei de credit, cu excepţia cazului în care dezvăluirea are loc în contextul unor anchete suplimentare sau al unor proceduri judiciare ulterioare.
    (3) Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri adecvate pentru raportarea internă de către angajaţi a încălcărilor prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, prin intermediul unui canal specific independent."

    180. Articolul 235 se abrogă.
    181. La articolul 240 alineatul (1), literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "d) instituţia de credit nu a asigurat implementarea în totalitate şi în termenele stabilite a unora sau a mai multora dintre măsurile dispuse faţă de aceasta, potrivit art. 226 alin. (3) lit. a)-h) şi j), situaţie care este de natură să pună în pericol lichiditatea instituţiei de credit şi/sau nivelul adecvat al fondurilor proprii;
    ...............................................................................................
    f) instituţia de credit nu a prezentat, în termenul indicat de Banca Naţională a României, un plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele de supraveghere, potrivit art. 226 alin. (3) lit. k), sau Banca Naţională a României constată că planul prezentat nu este fezabil ori că instituţia de credit nu şi-a îndeplinit, în termenele stabilite, angajamentele asumate printrun asemenea plan ori că deficienţele constatate legate de lichiditatea sau de nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de credit nu pot fi înlăturate printr-un plan de restabilire;"

    182. La articolul 275, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 275
    (1) Actele adoptate de Banca Naţională a României conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, cu privire la o instituţie de credit, inclusiv cele cu privire la persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) ori la persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituţiei de credit şi actele cu privire la acţionarii acesteia, pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre motivată în termen de 30 de zile de la data sesizării."

    183. Articolele 278-284 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 278
    (1) Următoarele dispoziţii ale prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii în condiţiile prevăzute în articolele care urmează:
    a) secţiunea a 2-a a cap. I din titlul I partea I;
    b) art. 24 şi art. 24^1 titlul I, cap. II, secţiunea a 2-a pct. 2.1;
    c) art. 106 din titlul II, cap. I;
    d) art. 121, secţiunile 1-8 şi art. 150 alin. (1) lit. b) şi c) din secţiunea a 9-a a cap. III din titlul II partea I;
    e) art. 152^1, art. 163-169^1, art. 171, 173, 173^2, 173^4, 174 şi cap. II şi V din titlul III partea I;
    f) art. 210-211, art. 214-229, art. 234-234^2 din titlul III partea I.
    (2) Autorităţii de Supraveghere Financiară îi sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile cap. VI din titlul III partea I.
    ART. 279
    În aplicarea dispoziţiilor art. 278 se au în vedere următoarele:
    a) orice referire la o instituţie de credit, persoană juridică română, la o instituţie de credit-mamă la nivelul României sau la o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene se consideră a fi făcută la o societate de servicii de investiţii financiare, la o firmă de investiţii-mamă la nivelul României şi, respectiv, la o firmă de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, cu excepţia art. 177 la care numai prima referire a textului la instituţii de credit, persoane juridice române, se consideră a fi făcută la societăţi de servicii de investiţii financiare. Orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la Autoritatea de Supraveghere Financiară;
    b) în scopul aplicării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă în cazul grupurilor din care face parte o societate de servicii de investiţii financiare, dar care nu includ o instituţie de credit, expresiile "autoritate competentă", "societate financiară holding", "societate financiară holding mixtă", "societate holding cu activitate mixtă" au următoarele semnificaţii:
    1. autoritate competentă - autoritatea competentă, aşa cum este aceasta definită la art. 4 alin. (1) pct. 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, împuternicită cu supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii;
    2. societate financiară holding - o instituţie financiară ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal firme de investiţii sau alte instituţii financiare, cel puţin una dintre ele fiind o firmă de investiţii, şi care nu este o societate financiară holding mixtă;
    3. societate holding cu activitate mixtă - o întreprindere-mamă, alta decât o societate financiară holding, o firmă de investiţii sau o societate financiară holding mixtă, ale cărei filiale includ cel puţin o firmă de investiţii;
    4. societate financiară holding mixtă - o societate definită conform prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 21 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    c) în aplicarea art. 168 alin. (2), trimiterea la prezenta ordonanţă de urgenţă se consideră a fi făcută la Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital;
    d) în aplicarea art. 202 alin. (2) şi art. 226 alin. (9), trimiterea la cap. V din titlul III partea I se consideră a fi făcută la art. 7 alin. (2^1) şi (2^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) în aplicarea art. 226 alin. (3) lit. j) şi art. 226^1, trimiterea la cap. VIII din titlul III partea I se consideră a fi făcută la titlul IX din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 280
    Pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, orice referinţă la instituţiile de credit se consideră a fi făcută la instituţii de credit sau la firme de investiţii, după caz.
    ART. 281
    În cazul în care o societate financiară holding mamă la nivelul Uniunii Europene sau o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii Europene are ca filiale atât o instituţie de credit, cât şi o firmă de investiţii, prevederile titlului III partea I se aplică atât supravegherii instituţiilor de credit, cât şi, după caz, supravegherii societăţilor de servicii de investiţii financiare.
    ART. 282
    (1) În cazul în care o instituţie de credit are ca societate-mamă o firmă de investiţii-mamă la nivelul României, doar firma de investiţii este supravegheată pe bază consolidată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    (2) În cazul în care o societate de servicii de investiţii financiare are ca societate-mamă o instituţie de credit-mamă la nivelul României, doar instituţia de credit este supravegheată pe bază consolidată de către Banca Naţională a României, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    (3) În cazul în care o societate financiară holding are ca filiale cel puţin o instituţie de credit, persoană juridică română, şi o societate de servicii de investiţii financiare, este supusă supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României doar instituţia de credit, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.
    ART. 283
    (1) Autoritatea de Supraveghere Financiară asigură cooperarea cu autorităţile competente ale statelor membre pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă, din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi din reglementările emise în aplicarea acestora, în special atunci când serviciile şi activităţile de investiţii sunt furnizate în baza liberei circulaţii a serviciilor sau prin înfiinţarea de sucursale.
    (2) Supravegherea prudenţială a unei firme de investiţii din alte state membre este responsabilitatea autorităţilor competente din statul membru de origine, fără a aduce atingere competenţelor Autorităţii de Supraveghere Financiară prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (3) Dispoziţiile alin. (2) nu împiedică exercitarea supravegherii pe baze consolidate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Măsurile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară faţă de firmele de investiţii din alte state membre care desfăşoară activitate în România nu pot institui un tratament discriminatoriu sau restrictiv pe considerente legate de faptul că firmele de investiţii respective sunt autorizate în alte state membre.
    (5) Autoritatea de Supraveghere Financiară emite reglementări în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
    (6) În activitatea lor, societăţile de servicii de investiţii financiare se supun reglementărilor şi măsurilor adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi a reglementărilor emise în aplicarea acestora.
    ART. 284
    (1) Autoritatea de Supraveghere Financiară este competentă să dispună faţă de o societate de servicii de investiţii financiare sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau nu se conformează recomandărilor formulate, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora.
    (2) Măsurile ce pot fi dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a asigura redresarea, în cel mai scurt timp, a situaţiei entităţilor prevăzute la alin. (1) sunt cele prevăzute la art. 226, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 227.
    (3) În cazurile în care cerinţele prudenţiale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise în aplicarea acestora nu sunt respectate sau nu s-a dat curs recomandărilor formulate, Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cu prevederile titlului X din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile titlului I, cap. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital."

    184. La articolul 307, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 307
    (1) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ pot deţine participaţii exclusiv la capitalul unor societăţi al căror obiect de activitate cuprinde activităţi în domeniul locativ şi care desfăşoară preponderent astfel de activităţi, în limita unei treimi din capitalul social al acestora şi cu respectarea dispoziţiilor art. 89 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    185. La articolul 338, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 338
    (1) Autorizarea cooperativelor de credit se realizează în condiţiile aplicabile instituţiilor de credit prevăzute în cap. II din titlul I partea I, cu excepţia art. 11 şi 17, ale căror prevederi nu se aplică la nivelul cooperativelor de credit din reţea, dacă sunt îndeplinite la nivelul reţelei cooperatiste condiţiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    186. Articolul 339 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 339
    Banca Naţională a României poate stabili un nivel minim al capitalului iniţial pentru cooperativele de credit, cu aplicarea în mod corespunzător a cerinţei prevăzute la art. 93 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013."

    187. Articolul 350 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 350
    Dacă se aplică prevederile art. 338 alin. (1), atunci dispoziţiile cuprinse în cap. VI din titlul I partea I sunt aplicabile numai la nivelul ansamblului constituit din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate."

    188. La articolul 351, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^1) În orice formă de publicitate, în toate informările şi/sau documentele precontractuale, în contractele şi corespondenţa referitoare la depozite, astfel cum acestea din urmă sunt definite la art. 2 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organizaţiile cooperatiste de credit sunt obligate să menţioneze denumirea schemei de garantare a depozitelor oficial recunoscută la care participă casa centrală din cadrul reţelei cooperatiste de credit.
(3^2) Prevederile alin. (3^1) nu sunt aplicabile în cazul informărilor, documentelor precontractuale, contractelor şi corespondenţei adresate deponenţilor negarantaţi."

    189. Articolul 368 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 368
    Cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit pentru constituirea unei rezerve de întrajutorare, destinată asigurării unei desfăşurări optime şi în condiţii prudenţiale solide a operaţiunilor cu membrii cooperatori."

    190. Articolul 383 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 383. - Prin excepţie de la dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite la nivelul reţelei cooperatiste condiţiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cooperativele de credit care au cel mult 5.000 de membri cooperatori pot desemna un singur administrator, care va trebui să delege atribuţiile de conducere cel puţin unui director sau, după caz, pot desemna un director general unic, sub controlul permanent al unei persoane care îndeplineşte atribuţiile consiliului de supraveghere."

    191. La articolul 384, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 384
    (1) Dacă se aplică prevederile art. 338 alin. (1), atunci dispoziţiile art. 24, art. 106 alin. (2), art. 108-108^1, art. 126^1-126^2, art. 152^1, art. 162 alin. (1^1), art. 164^1-164^2 şi art. 166^4-166^6 se aplică numai la nivelul ansamblului constituit din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate.
    .................................................................................................
    (3) Respectarea cerinţelor prevăzute în cap. V din titlul II, partea I se asigură de către casa centrală pentru activitatea proprie, precum şi pentru cea a întregii reţele cooperatiste."

    192. La articolului 384, alineatul (2) se abrogă.
    193. La articolul 385, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 385
    (1) Fiecare organizaţie cooperatistă de credit trebuie să respecte dispoziţiile cuprinse în părţile a II-a-a VIII-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României şi, după caz, cu reglementările-cadru ale casei centrale."

    194. La articolul 418, alineatul (4) se abrogă.
    195. Articolul 420 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 420
    (1) Banca Naţională a României emite reglementări în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României.
    (2) În scopul unei aplicări unitare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum şi a reglementărilor emise în baza acestora, Banca Naţională a României poate emite instrucţiuni şi precizări, care se comunică tuturor instituţiilor de credit şi se publică pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României.
    (3) La elaborarea reglementărilor, instrucţiunilor şi precizărilor, Banca Naţională a României asigură transpunerea legislaţiei relevante adoptate la nivelul Uniunii Europene şi urmăreşte implementarea celor mai bune practici internaţionale în domeniul supravegherii prudenţiale."

    196. Articolele 421 şi 421^1 se abrogă.

    ART. IX
    Următoarele sintagme din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuiesc astfel:
    a) ”cerinţe de capital” cu ”cerinţe de fonduri proprii”;
    b) ”legislaţie comunitară” cu ”legislaţia Uniunii Europene”;
    c) ”la nivel comunitar” cu ”la nivelul Uniunii”;
    d) ”participaţie calificată” cu ”deţinere calificată”;
    e) ”persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit” cu ”persoanele afiliate cu instituţia de credit”;
    f) ”societate de asigurare” cu ”întreprindere de asigurare”;
    g) ”societate de asigurări de viaţă” cu ”întreprindere de asigurări de viaţă”;
    h) ”societate de asigurări generale” cu ”întreprindere de asigurări generale”;
    i) ”societate de reasigurare” cu ”întreprindere de reasigurare”;
    j) ”societate-mamă” cu ”întreprindere-mamă”;
    k) ”societate prestatoare de servicii auxiliare” cu ”întreprindere prestatoare de servicii auxiliare”;
    l) ”societate de administrare a investiţiilor” cu ”societate de administrare a activelor”;
    m) ”valori mobiliare” cu ”titluri de valoare”.


    ART. X
    În aplicarea prevederilor art. 126^1 şi 164^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, până la operaţionalizarea structurii inter-instituţionale de coordonare în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, recomandările şi, respectiv, opiniile consultative se adoptă în baza unui acord de cooperare dintre Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice.

    ART. XI
    Prevederile art. VIII-X intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014, cu următoarele excepţii:
    a) prevederile art. VIII pct. 3 referitor la modificarea art. 4 alin. (5), ale art. VIII pct. 4 referitor la modificarea art. 4^1 alin. (5), ale art. VIII pct. 38, 39, 41, 42, 46, 47, ale art. VIII pct. 49 referitor la modificarea art. 63^1 alin. (3), ale art. VIII pct. 55, ale art. VIII pct. 56 referitor la modificarea art. 85 alin. (1^1), ale art. VIII pct. 59, 60, 97-100, 103, 142-145, 147-149, intră în vigoare la data la care cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate devine aplicabilă în conformitate cu un act delegat adoptat de Comisie potrivit art. 151 din Directiva nr. 36/2013/UE ;
    b) prevederile art. VIII pct. 83 intră în vigoare la data introducerii depline în Uniune a unor standarde minime obligatorii privind cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate, în conformitate cu art. 460 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
    c) prevederile art. VIII pct. 35, 40, 43, 51, 57, 96, 141 şi 150 intră în vigoare la data la care cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate devine aplicabilă în conformitate cu un act delegat adoptat de Comisie potrivit art. 151 din Directiva nr. 36/2013/UE .


    ART. XII
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.
    *
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 176 din 26 iunie 2013.




                    PRIM-MINISTRU
                    VICTOR-VIOREL PONTA
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    ministrul finanţelor publice,
                    Daniel Chiţoiu
                    p. Viceprim-ministru,
                    ministrul dezvoltării regionale
                    şi administraţiei publice,
                    Shhaideh Sevil,
                    secretar de stat
                    p. Ministrul delegat pentru buget,
                    Gheorghe Gherghina,
                    secretar de stat
                    Ministrul delegat pentru energie,
                    Constantin Niţă
                    Ministrul muncii, familiei,
                    protecţiei sociale,
                    şi persoanelor vârstnice,
                    Mariana Câmpeanu
                    Ministrul apărării naţionale,
                    Mircea Duşa
                    Ministrul afacerilor interne,
                    Radu Stroe
                    Directorul Serviciului
                    Român de Informaţii,
                    George Cristian Maior
                    Viceprim-ministru,
                    Gabriel Oprea
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Titus Corlăţean

    Bucureşti, 18 decembrie 2013.
    Nr. 113.
    ANEXA

    CANTITĂŢILE DE COMBUSTIBILI
    ce vor fi împrumutate de la Administraţia Naţională a Rezervelor
    de Stat şi Probleme Speciale de operatori
    economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic
    naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie

┌───────────────────┬───────────┬───────────┐
│ │ │Cantitatea │
│Nr. crt. │Operatorul │ce va fi │
│ │economic │împrumutată│
│ │ │(tone) │
├──┬────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │Cărbune │Păcură │
│ │ │energetic │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│ │Comercială │ │ │
│1.│"Electrocentrale│- │50.000,000 │
│ │Bucureşti" - │ │ │
│ │S.A. │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│2.│Comercială │- │15.500,000 │
│ │"Electrocentrale│ │ │
│ │Galaţi" - S.A. │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│3.│Comercială │100.000,000│- │
│ │"C.E.T. Arad" - │ │ │
│ │S.A. │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│ │Comercială │ │ │
│4.│"C.E.T. │- │3.000,000 │
│ │Hidrocarburi" - │ │ │
│ │S.A. Arad │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│5.│Comercială │250.000,000│5.000,000 │
│ │"C.E.T. Govora" │ │ │
│ │- S.A. │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│ │Comercială │ │ │
│6.│"Dalkia Termo │- │14.000,000 │
│ │Prahova" - │ │ │
│ │S.R.L. │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│ │Comercială │ │ │
│7.│"Compania Locală│100.000,000│1.000,000 │
│ │de Termoficare │ │ │
│ │COLTERM" - S.A. │ │ │
│ │Timişoara │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│8.│Comercială │- │1.000,000 │
│ │"Modern Calor" -│ │ │
│ │S.A. Botoşani │ │ │
├──┼────────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Societatea │ │ │
│9.│Comercială │- │1.395,897 │
│ │"Dalkia Termo │ │ │
│ │Iaşi" - S.A. │ │ │
├──┴────────────────┼───────────┼───────────┤
│TOTAL: │450.000 │90.895,897 │
└───────────────────┴───────────┴───────────┘


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016