Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2023  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1126 din 13 decembrie 2023
    Având în vedere faptul că prin Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reglementează funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil,
    ţinând cont de consecinţele deosebit de grave ale exploziilor care au avut loc în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, în luna august 2023, precum şi de necesitatea instituirii de măsuri privind locurile de muncă cu risc de periculozitate şi siguranţa populaţiei,
    constatând că în momentul de faţă prevederile legale nu conţin măsuri adecvate pentru stoparea fenomenului de umplere ilegală a buteliilor pentru aragaz cu un fluid de lucru cu proprietăţi fizico-chimice diferite şi de la instalaţii care nu sunt destinate acestei activităţi, consecinţele asupra vieţii şi bunurilor materiale fiind deosebit de grave,
    luând în considerare necesitatea de informare operativă între instituţiile publice cu atribuţii de control atunci când se constată încălcări ale unor reglementări referitoare la funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil prevăzute în Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să poată fi dispuse oprirea din funcţionare şi sigilarea instalaţiilor/echipamentelor în cauză,
    ţinând cont de necesitatea sprijinirii mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri care să permită utilizarea instalaţiilor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat fără anumite restricţii de natură administrativă existente în prezent în procesul autorizării funcţionării,
    luând în considerare modificarea directivelor şi regulamentelor europene, a standardelor specifice, precum şi progresul tehnic din domeniul instalaţiilor de ridicat reglementate de Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    constatând necesitatea unor măsuri prin care să se asigure efectuarea verificărilor tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificărilor tehnice în utilizare la instalaţii/echipamente reglementate de Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu cerinţele prescripţiilor tehnice aplicabile,
    în considerarea faptului că elementele mai sus menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 8 iunie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 5, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. c^1), cu următorul cuprins:
    "c^1) autorizare provizorie a funcţionării - acord privind funcţionarea pe o perioadă limitată de cel mult 90 de zile a instalaţiilor/echipamentelor, stabilit conform prescripţiilor tehnice;"

    2. La articolul 5, litera h^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "h^1) exploatare - totalitatea activităţilor care cuprind supravegherea tehnică, verificările tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării şi verificările tehnice în utilizare, verificările tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, reviziile, reparaţiile, lucrările de întreţinere, controlul nedistructiv şi încercările distructive, precum şi operaţiunile de sudare şi deservire a instalaţiilor/ echipamentelor;"

    3. La articolul 6, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) au autorizarea/admiterea funcţionării emisă conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile;"

    4. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare se efectuează cu respectarea prevederilor legislaţiei şi prescripţiilor tehnice aplicabile."

    5. La articolul 12, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) să monteze şi/sau să instaleze instalaţii/echipamente numai dacă este emis şi se respectă avizul obligatoriu de instalare/montare;"

    6. La articolul 14, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) să solicite şi să obţină avizul obligatoriu de instalare/montare, precum şi autorizarea provizorie a funcţionării, conform prescripţiilor tehnice;"

    7. La articolul 14, după litera f) se introduc două noi litere, lit. g) şi h), cu următorul cuprins:
    "g) să asigure un sistem de supraveghere video a instalaţiilor de distribuţie în zonele de distribuţie/alimentare cu gaz petrolier lichefiat - GPL, gaz natural comprimat pentru vehicule - GNCV şi hidrogen. Stocarea informaţiilor/imaginilor înregistrate se face pe o durată de minimum 20 de zile. Sistemul de supraveghere trebuie să funcţioneze permanent, inclusiv în perioadele de nefuncţionare a instalaţiilor, chiar şi în condiţiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la reţeaua de distribuţie;
h) să respecte cerinţele specifice ale prescripţiilor tehnice, altele decât cele prevăzute la lit. a)-g)."

    8. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la alin. (1), precum şi cele prevăzute în anexa nr. 4 pct. 13 are obligaţia să asigure un operator autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripţiilor tehnice."

    9. La articolul 17, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Instituţiile publice cu atribuţii de control care constată încălcări ale reglementărilor referitoare la instalaţiile/ echipamentele care fac obiectul prezentei legi furnizează informaţiile către ISCIR în cel mult 48 de ore de la întocmirea documentului constatator."

    10. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 19
    (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanţii săi, are dreptul:
    a) să solicite informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, efectuează umplerea, repară, întreţin, asigură realizarea reviziilor, efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, efectuează controlul nedistructiv şi încercările distructive, deţin, utilizează şi/sau comercializează instalaţii/ echipamente;
    b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul şi/sau în locul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, efectuează umplerea, repară, asigură realizarea reviziilor, întreţin, comercializează, efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, efectuează controlul nedistructiv şi încercările distructive, deţin şi/sau utilizează instalaţii/echipamente, precum şi în locurile în care sunt utilizate instalaţii/echipamente, indiferent de forma de deţinere a acestora;
    c) să aplice sancţiuni pentru faptele constatate pe baza informaţiilor/înregistrărilor camerelor de supraveghere video montate şi utilizate ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale.
    (2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, în exercitarea rolului de autoritate, au dreptul de a aplica sancţiuni pentru contravenţiile din competenţă, constatate pe baza înregistrărilor sistemelor audio-video prevăzute la art. 14 lit. g).
    (3) Persoanele ce deţin/utilizează instalaţii/echipamente, precum şi cele care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) au obligaţia să permită accesul reprezentanţilor ISCIR şi a celorlalte instituţii cu atribuţii de control şi să pună la dispoziţia acestora informaţiile şi documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care le solicită."

    11. La articolul 24 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art. 12 lit. c), d), e) şi g), art. 14 lit. c), e) şi h), art. 16 şi ale art. 19 alin. (3), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;"

    12. La articolul 24 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d), art. 9 alin. (2), art. 11 şi ale art. 14 lit. g), precum şi efectuarea fără autorizaţie a activităţii de umplere cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;"

    13. La anexa nr. 2, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4. Macarale, stivuitoare, elevatoare, platforme ridicătoare, ascensoare, instalaţii de transport pe cablu şi pe plan înclinat, scări şi trotuare rulante, maşini de ridicat de tip special şi alte mecanisme de ridicat"



    ART. II
    (1) În scopul preîntâmpinării producerii unor nereguli sau abateri de la legalitate ori regularitate în activităţile care se referă la funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) poate dispune controale tematice, cu participarea unor reprezentanţi ai altor instituţii publice, în raport cu care exercită funcţia de coordonare metodologică.
    (2) Dacă în urma activităţii de control desfăşurate sunt identificate nereguli sau abateri grave cu privire la activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu risc iminent asupra vieţii şi securităţii persoanelor, ISCIR, prin echipele de control constituite potrivit alin. (1), poate dispune, prin proces-verbal, suspendarea desfăşurării acestora pentru o perioadă de 30 de zile şi oprirea din funcţionare ori utilizare a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.

    ART. III
    (1) Instalarea sistemelor de supraveghere video a instalaţiilor de distribuţie, prevăzute la art. 14 lit. g) din Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în zonele de distribuţie/alimentare cu gaz petrolier lichefiat - GPL, gaz natural comprimat pentru vehicule - GNCV şi hidrogen se realizează până la 1 martie 2024.
    (2) Dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a acesteia.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Marian Neacşu
                    Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
                    Ştefan-Radu Oprea

    Bucureşti, 8 decembrie 2023.
    Nr. 111.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016